6,798 matches
-
de ani, aștept să vii și să-mi spui după prima noapte petrecută împreună dacă sunt la fel de gingașă ca acum 31 de ani, de apetisantă și sexy, însumând toată feminitatea brăilencelor la un loc, tot misterul feminin devastat de fericire, ruina unei tinereți-cetate, a frumosului și simplității, poezie-vie, bibeloul de porțelan al lui Minulescu, poetul nostru preferat din liceu, Mioara este o zădărnicie a lumii, o fatalitate vie care va muri fără să-și înțeleagă rostul, îi tot dă înainte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
niciun Autor, desigur l-am inventat pentru a-mi da mie însămi sprijin, da, Mitică, Brăila ta moare încet și sigur, răutatea oamenilor i-au săpat mormântul, orașul însuși e un mormânt, disperarea cu care se construiește azi, devine mâine ruină a disperării care se materializează prin modificarea design-ului interior și exterior, străzile se asfaltează, o apă rea le surpă, noaptea este și ea plombată cu bitum, un penel gigantic adaugă asimetric o Lună goală, lumina ei murdară se revarsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o sectă aparte, un hibrid între inchiziție și umanism utopic, între agnosticism și fanatism scolastic. Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni aprinde stelele. Dragostea omului pentru Dumnezeu le stinge. Dragostea lui Dumnezeu pentru lume e reînnoirea sa. Dragostea oamenilor pentru lume, ruina. Dragostea lui Dumnezeu pentru om, dăruirea. Dragostea omului pentru Dumnezeu, crucificarea. Dragostea lui Dumnezeu, credința. Dragostea omului, ura. Dumnezeu oferă, omul Îl vinde. Dumnezeu iartă. Omul nu uită. Dar cea mai sublimă e dragostea copacilor. Trăind în comuniune cu natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
este un lucru: planșele sunt la locul lor, cam putrede pe margini, virușii vremurilor au ros straturile cândva lipite bine, din moment ce prin vopseaua scorojită văd dincolo de nașterea mea. Tu, bineînțeles, cu imaginația ta inconfortabilă, emiteai deducții de genul: trăim sub ruinele produse de un cutremur neștiut, dar nu ne dăm seama. Sau: suntem morți demult și ne visăm trăind. Și alte aberații. Și atunci cum să mă mai mire faptul că ești un elev... perpetuu! Până când, întrebai tu? Mereu! Îți răspundeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ramolit și vioi, ca pe vremuri. Așa cum eram, unul mai ratat decât altul, fără nicio lumină în suflet, trecători anonimi, în școala cu ferestre sparte și schele de construcții, cu muncitori grăbiți și importanți printre bănci răsturnate și oameni în ruină, așteptam în picioare profesorii, la fel de severi, impecabili, uitându-se la noi cu acea privire plină de repulsie ca pentru o zdreanță oarecare. Pătrunși de fiorul maiestuoasei întâlniri, am simțit că-și face loc în mine un lirism ciudat, nepotrivit înclinațiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de bună seamă, care trebuiau neîntârziat puși în ghips și, la fel, moda cenaclurilor literare, a sectelor de prozatori postmoderniști, futuriștilor, scientiștilor și a altor scursuri din ploaia diluviană a prozodiei. Așaaaa! Șobolanii se refugiau în găurile lor construite pe ruinele celor vechi, fără a mai mișuna prin dedesubturile lumii, ca și cum depresia poeților îi lovise și pe ei. Stăteau ore, zile, luni, în găuri adunați mai mulți sau solitari, punând la cale ceva sau disecând altceva, ce guvernanților de deasupra le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
învârteam de colo-colo smulgându-mi părul. Nimic nu e mai anevoios decât să scoți la suprafață o ritornelă simpluță din capul invadat de o orchestră sublimă. Aveam impresia că sap sub o vilă splendidă pentru a aduce la lumina zilei ruinele unui târgușor lipsit de importanță. Această arheologie absurdă sfârși prin a mă înnebuni. Începui să gem întruna „Ține-ți gura, Pergolese!”, din ce în ce mai frenetic. Biscuit mă contempla disprețuitor. Fugii la etaj să caut mâzgăleala din ajun. Se dovedi a fi la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
pe toate trei pe cap, lăsați-mă sînt ocupat cu platforma, era scuza lui obișnuită cînd era în pană de idei. Curistule, Părințele, voi ce ați fi făcut dacă erați în locul meu? Simt că mă prăbușesc, Delfinașule, că sînt o ruină. Unde ești porumbița mea? făcea pe actorul, tot la baie? Să lase la dracu’ robineții ăia. Nu era apă caldă la bideu, și ea trebuia neapărat să se spele, făcea parte din ritualul ei, de ce era nevoie să fie un
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
atîtor ani, și nu sfîrșise ca majoritatea celorlalți îndobitocindu-se sau trăgîndu-și un glonț în cap de disperare. Încercă să-i explice și lui Roja avantajele ascunse ale unei cariere militare care privită din exterior nu putea duce decît la ruina vieții personale, depravare sau alcoolism. Încă de mic îl luase cu el peste tot pe unde se putuse, chiar și la unele trageri și aplicații, îi explicase cum funcționează pistoalele automate pe baza principiului schimbului de gaze, cum se încarcă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cu ajutorul poporului, bineînțeles. Totul a depins de la bun început numai și numai de felul cum fiecare individ în parte a știut să înțeleagă democrația, cum a reușit să se automotiveze, să pună osul pentru a reclădi țara asta lăsată în ruină de regimul de tristă amintire. Am dovedit că sîntem o națiune care își înțelege menirea, care are la bază o tradiție milenară și o cultură de invidiat care o ajută să iasă din căcat în momentele de cumpănă ale istoriei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
un tic nervos. Dacă nu este critic literar și nu are obligația profesională de a citi cartea, cititorul o abandonează repede, CA pe o hârtie de ambalaj. Ornamentare excesiva Pe coperta cărții de versuri a lui Ioan Hada, Pelerinaj la ruinele unor vechi iubiri (Ed. Fundației Culturale Zestrea, Baia Mare, 2007), este reprodusă fotografia unei splendide femei goale. Facem o greșeală dacă ne străduim să ne desprindem privirea de această imagine și începem să citim cartea. Din al ‹ nouălea cer al frumuseții
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Bistrița, o culme de brazi tineri, dispersați în bătaia vântului, imitau indiferența stâlpilor de telegraf. Venea iarna. La închisoare, ermeticul strângea precum un cerc în jurul inimi. Sub scheletul bisericii, starea de oglindă spartă desfunda porii sufletului. Libertatea tropăia desculț deasupra ruinelor. Prin zgârietura ferestrei, moartea se strecura subțire ca un fir de ață, ca o omidă; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada biserica. Acoperișul era perforat ca după un bombardament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
electrice. Cablurile, ca niște vene negre, gata să pocnească, resuscitau felinarele. În inima rătăcitului, un licurici orb imita intenția focului pus sub icoană. A ajuns dimineața. Soarele, suveică în mâna lui Dumnezeu peste livada cu meri, urzeli de lumină. Printre ruinele bisericii, noaptea, ca o cloșcă întârziată, dosea pui negri. Pe locul unde au fost chiliile, bruma era mai întunecată. La vale, sub trapeză, iarba creștea a îndestulare ca-n luna mai. Din stăreție nu a mai rămas decât o movilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
știe nimeni de ei. Statul le dă, lumea le dă, Dumnezeu le dă, sug la trei țâțe și tot nu-i mai satură dracu! O noapte întreagă a bătut drumul Dornelor. În zori, sub o tușă de lună violacee, lângă ruinele schitului, Petru rostea cântec de leagăn: "Al Domului este pământul și plinătatea lui, lumea și toți cei care locuiesc în ea." Ziua a șaptea a fost ca o desfacere supremă: din cărămidă s-a înălțat flacără, peste cenușă a curs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deasupra tăciunilor a dansat cu icoana Fecioarei până în zori. Dumnezeu și în acea dimineață și-a exprimat în mod selectiv dragostea. Dumnezeu a deschis porțile cerului o singură dată. 2. (A)casă este locul care te încape cu tot cu vise. Sub ruinele mănăstirii, somnul era precum mersul pe ape. Copăcel, puiule, copăcel! Cine pe cine pășește? Poartă în casă, rostogolește-te, norocel, rostogolește-te! Destinul, șase fețe, pe fiecare față, încrustată, iluzia. Hai, întoarce-te cu burta la soare, norocel! Blestemul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cine pe cine spurcă? Viața, un fals asumat în vreme de pace, un adevăr rostit în gând, când se întâmplă mai sus de tâmplă, furtună. La naiba cu cel ce crede că reușește să deosebească norii după culori! Aici, sub ruinele mânăstirii, cerul pare zugrăvit cu tempera descompusă din icoane. Focul a mutat sfinții mai sus, mult mai sus. Aici, în cenușă, mi-e pustiu, Doamne, fără tine, fără ea! Gândurile lui Petru, revoltă într-un sine de împrumut. Îl invoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mă îndeamnă să respir, ci respirația în ceea ce m-ai făcut mă rabdă să te caut în icoane. Dumnezeul meu, stai la doi pași de mine și fă-te că nu mă cunoști când greșesc. Nu mă părăsi! 3. Sub ruinele mânăstirii, singur. Dumnezeu, de la o zi la alta, a mărit intervalul: doi pași, douăzeci de pași, douăzeci de ani de pași. A rămas în urmă să numere în gând, s-a încurcat și a luat-o de la capăt. Cifra 33
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în fiecare duminică pentru șapte zile și coborau pe la casele lor. Dumnezeule, unde este demnitatea furtunii? Mare fără țărm, corabie fără catarg, val fără înecați. Te-ai speriat, Bătrâne, de propriile suferințe și refuzi să-mi mai pozezi modelul. Peste ruinele mânăstirii ploua cu stropi de gheață. Ca într-un tablou, focul ardea în inima cărămizilor. Complicitatea flăcării este alta decât complicitatea apei. În ușa bisericii, împăratul David actualiza Psalmul 27. 4. Se îmbrăca fără gust, purta haine uzate, cămăși roase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
destin. Petre, anticarul ce nu-și cunoaște cărțile este mai fericit decât poetul singurului poem despre sine. Părintele Tatu știa carte cât toți profesorii la un loc. (Uneori, ca să înțelegi un om trebuie să ai aceeași vârstă cu el. Sub ruinele mânăstirii, adevărul se rostea a doua oară, avea 33 de ani.) În grădina Copoului, Petru și Genia se ascultau în rostirea cerului. Liniștea amplifică emoția, liniștea îți dă posibilitatea să-ți asculți muzica inimi. Petre, iubirea este o muzica care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
revoluționar, strategul tuturor victoriilor obținute sub stindardul partidului". Iar pentru ca această generație uniformă să existe, s-a purces la omogenizarea națiunii. "Uteciștii de azi comuniștii de mâine!" Cel dintâi buldozerist al țării a înfipt adânc fălcile în carnea cetății; peste ruine medievale creștea industria ca din apă: escavatoare, macarale, basculante. Cimitir de cărămidă sub muntele Cibinului. Deasupra mormintelor, hale de beton, oțel, sticlă, fabrici de textile, covoare, ceramică. Pietrele nu mai miroseau a copite de cai, brazii își lingeau bubele rășinoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu la om. Dumnezeu și Noe s-au apucat de lucru așa, pur si simplu, dintr-un sentiment de solidaritate masculină raportată la decadență și înălțare, dar mai ales la paranoia de a mântui specia cu o singură daltă. Sub ruinele mânăstirii, Petru încă mai visa la o posibilă purificare a materiei. Dumnezeu și Noe inventau rețete de amăgit întunericul; Petru, ascuns după un mănunchi de iluzii, refuza spectacolul; pelicula rebuta memoria, Dumnezeu și Noe aplaudau. Din trupul unui stejar, Noe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Pomii, aliniați parcă după memoria sfinților, imitau grădinile cerului. (Adam dormea într-o intenție de sâmbure.) La închisoare, ermeticul strângea precum un ștreang în jurul inimii. Sub scheletul bisericii, starea de oglindă spartă desfunda porii sufletului. Libertatea tropăia în voie deasupra ruinelor. Prin zgârietura ferestrei, moartea se strecura subțire ca un fir de ață; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada altarul. Acoperișul era perforat ca după un bombardament cu mere coapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
copil ce crede că nu este văzut dacă nu vede, și-a ascuns ochii în palme. Ultimele lacrimi mereu sunt amare sau poate că trupul în sine era o otravă ce încă se mai suporta sub rădăcinile limbii. 74. Spațiul. Ruinele îl strângeau ca o menghină. Stare de spațiu îngust peste pagini de nerostire. În ușa bisericii, o cochilie de melc. Cuiele pecetluiau nimicul. Cărămizile, intenții suprapuse pe două rânduri; Dumnezeu tencuia iluzii sub cruce. Relativitatea porților deschise sfida depărtările. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deschise sfida depărtările. Fără să țină seama de marginile ermetice ale nelocuirii, cimitirul își descompunea umbra strict într-o ordine vegetală. Singurătatea, ciob de lună în maxilarul lupului tânăr, sângele galben păta cu înstrăinare gulerul cămășii. (Masochistă, percepția morții sub ruinele bisericii. Sfinții s-au exfoliat precum frunzele în metamorfoza omizilor primăvara.) Într-o dimineață de mai, două șine de cale ferată s-au rupt din pavajul Copoului și au fugit, de nebune, cu tot cu tramvai în depoul lui Dumnezeu. Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
crescut în grădina bisericii. În munte, peste creștetul brazilor, noaptea cobora ca o ceață densă. Petru încercă din nou să numere: Astăzi soarele a traversat peste biserică ca o lumină de far. Astăzi Dumnezeu și-a cumpărat lanternă să cerceteze ruinele. Peste mine nu a trecut Dumnezeu pesemne, m-a confundat cu vreo movilă de pământ sau cu vreo piatră desprinsă de pe versant. "Petrele se roagă mai ceva ca oamenii", spunea mămuța. Inimă de piatră, Doamne, zidește întru mine să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]