731 matches
-
albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Ii mîngîi-barba lungă - -și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coronă, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger... cel mai blând, Îngenunchiat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereasta cărei ziua-i zicem soare. {EminescuOpIV 88} Când îngeri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și icoanele-s în luptă - eu privesc și tot privesc L-a v-o piatră ce însamnă a istoriei hotară, Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară - Acolo îmi place roata cîte-o clipă, s-o opresc! Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri piei de urs; Colo-nchină idolatrul ne-nțelesul foc de lemne, Colo Magul lui îi scrie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Unei ginți, ce fără viață-ngreuia pământul stors. Uraganu-acum aleargă pîn-ce caii lui îi crapă? Și în Nil numai pustiul nisipișul și-l adapă, Așternîndu-l peste câmpii cei odată înfloriți; - Memphis, Theba, țara-ntreagă coperită-i de ruine, Prin pustiu străbat sălbatec mari familii beduine Sorind viața lor de basme prin câmpie nisipiți. Dar și-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde, Noaptea, flamingo cel roșu, apa-ncet-încet pătrunde Și-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se înnalță-n infinit. {EminescuOpIV 143} Iară fruntea lui uscată stă prin viscole rebele, Surpând nourii cei aspri și amestecați cu stele - Jos e-nmormîntat de mare, sus e-ncununat de cer; Atunci luciul mării turburi se aplană, se-nsenină Și din fundul ei sălbatec auzi cântec, vezi lumină - Visul unei nopți de vară s-a amestecat în ger. Și în fundul mării aspre, de safir mândre palate Ridic bolțile lor splendizi, ș-a lor hale luminate, Stele de-aur ard în facle, pomi în floare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cine-ar fi oare umbra aceea argintie Ce vine la cîntarea-mi când cu o rugă-o-nvoc, Când provocați de arfă-mi răspund valuri o mie, În nopți când pricep scrisul al stelelor de foc? {EminescuOpIV 173} Cîntînd pe a mea arfă sălbatecă, vibrîndă, Am pus în ea o parte a sufletului meu. E partea cea mai bună, mai pură și mai sfântă Ce într-o noapte albă, pe-o rază tremurândă Părăsi lemnul putred, sburînd la Dumnezeu. Cînd noaptea însă-i caldă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spînzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vîrfii din nori cu liane încolăciți-s, Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sufletu-n antica mare. Ce-i pasă - ce simțiri o să ni-nspire - Indiferentă, solitară - mare! {EminescuOpIV 182} CUM OCEANU-NTĂRÎTAT... Cum oceanu-ntărîtat turbatu-i! Răcnind înnalță brațele-i spumate, De nori s-acață, -n bolta lumei bate Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i. Sălbatecul! -Van fulgeri fricoșate Apără cerul... El încredințatu-i Că bolta cea albastră e palatu-i; Cu-asalt s-o ia el vrea - ca pe-o cetate. Rănit de fulgere el se înmoaie Și c-o poveste îl adoarme-o boare Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tari ei se ridic, se lasă Și ochii tăi în lacrimi ard, în lacrimi dulci de milă. La răsuflarea cald-a ta se coace-uscata gură, Se văd frumoși mărgăritari ce-ntredeschiși defilă. Cu brațul meu eu șelele ți le-ncleștai sălbatec Și-am vrut să-ți mușc gurița ta de tremurai febrilă; Și tu te aperi surâzând c-o mîn-acoperi sânii, Privirea ta înnoată ud, când blândă, când ostilă, De bună voie, lîngezind, te lași de șold răpită, Dar retrezită din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
femeia plină și bălaie 130Ce lasă-ncet să cadă a ei straie; Zâmbind rămîne-n mijlocul mulțimei Precum ar fi ieșit din caldă baie. Ici una oacheșă se-ntinde-a lene În brațu-unui bărbat ce, de sub gene, Ș-aruncă ochi-ntunecoși sălbateci, Setoși de patimi c-ale unei hiene. Iar una stă cu ochii ei să soarbă Pe-un vechiu ostaș cu-ntunecime oarbă Și degețele fine ca de ceară Și-mpleticește-n-a lui neagră barbă. Un râs, un chiot, o vuire multă - Cu toții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
am scăpat de tine, Făr-a comite, Doamnă, păcatul moștenit. Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine! Azi muza mea mă cată cu ochiul liniștit. Acele nopți turbate de doruri și suspine S-au dus ca un vis negru, sălbatec și urît! Azi iarăși capu-n visuri eu îl cufund prin cărți Și în tăcere îmblu prin norii cei deșerți. {EminescuOpIV 265} Și în fereastră vântul cu degetele pare Că bate lin și dulce și vîjîe încet; Urechea iar îmi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare trece ș-aminte luătoare Plivește flori albastre și fire de pelin. {EminescuOpIV 320} Cunună împletește, o-ncaieră sălbatec În pletele îmflate, în părul încîlcit Și ochii râd în capu-i și fața-i e jeratec - A lanurilor zână, cu chip sumeț, răstit. Apoi în codru trece și cântă doina dragă. Sălbatec este glasu-i, vioiu, copilăros, El sună-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pelin. {EminescuOpIV 320} Cunună împletește, o-ncaieră sălbatec În pletele îmflate, în părul încîlcit Și ochii râd în capu-i și fața-i e jeratec - A lanurilor zână, cu chip sumeț, răstit. Apoi în codru trece și cântă doina dragă. Sălbatec este glasu-i, vioiu, copilăros, El sună-n codru verde, trezește lumea-ntreagă, Picioarele-i desculțe îndoaie flori pe jos. "Ah! cum nu sunt - ea strigă - o pasere măiastră, Cu penele de aur ca paserile-n rai; "La Sfânta Joi m-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i săpată cărare, O mândră femee s-arată călare, Pe calul ei graur se-nvîrtește-n laturi, De dulcea-i privire nu poți să te saturi. În părul ei negru lucesc amorțite Flori roși de jeratic frumos încîlcite, Rubine, smaranduri, astfel presărate, Sălbatec-o face la față s-arate... Și ochi de-un albastru, bogat întuneric, Ca basme păgâne, de-iubire chimeric, Lucesc sub o frunte curată ca ceara - Zîmbirea-i îmbată ca nopțile, vara. {EminescuOpIV 329} Pe codri-nfioară a ei frumusețe Și apele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin-visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitîndu-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Din codri singurateci un corn părea că sună. Sălbatecele turme la țărmuri se adună. Din stuful de pe mlaștini, din valurile ierbii Și din poteci de codru vin ciutele și cerbii, Iar caii albi ai mării și zimbrii zânei Dochii Întind spre apă gâtul, la cer înnalță ochii. {EminescuOpIV 412
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nu mă mai deștept! {EminescuOpIV 434} RENUNȚARE Aș vrea să am pământul și marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii și armate, De voiu clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oiu face Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă rîuri-rîuri Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi, Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri, Un râu de scînteiare lucească lănci și săbii, Iar marea se-nspăimînte de negrele-mi corăbii. Astfel răsboiu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de amar, Atunci marea ce cântă prin stâncile sdrobite Și vântul care geme prin iernile cernite Tac toate... și descîntul al meze-nopții rece Senin prin iarnă sboară, sublim prin aer trece Și luciul marei turburi s-aplană, se-nsenină. În fundul ei sălbatec e cântec și lumină - Ard stele-n facle de-aur - palate de saphir Lucinde se răsfață și-n fundu-i se resfir, Prin care trec în cântec genii cu părul blond, Ce cânt reverii mândre cu glasul vagabond Și albi ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
te-am ținut pe pieptu-mi, iubita mea copilă, Și capul tău cel tânăr cu mînile-am ținut, Dacă voiam guriță să-mi iau cu de a sila Când ochii tăi albaștri voiam ca să-i sărut. Tu, suflet îndărătnic, cu ochii mari sălbateci, Cu glas așa de dulce, cu graiu atât de drept, Mai ții tu minte, oare, de noi cei singurateci, Când eu țineam ferice mânuța ta la piept? O tu! a tinereții icoană fericită, Cu ochii dulci ca cerul, adânci și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a da pe față Dulcea taină înțeleg, Căci cu-atîta e mai dulce, - Dar un capăt nu aleg. Și ce bine ați petrece Azi când viața vă zâmbește, Cum în vremea mea Konaki O spunea pe bătrînește: "Prin pustii și munți sălbateci, Prin prăpastii, râpi, ponoară, Unde-n albia de stâncă Sună blândele isvoară; "Acolo unde natura Cu puterea ei măreață Răspîndit-au pretutindeni Bucurie și viață; {EminescuOpIV 528} " Unde brazii cei de fală Se înnalță cu trufie, Unde smeura și mura Au
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
deasupra lanului de grâu de peste Drumul hotarului, lan din care Va ieșea adesea cu obrăjorii răniți de mustățile aspre și neprietenoase ale grâului pe care soarele, mărinimos, Îl cocea În cădura și lumina sa, dar Învingător, cu flori de maci sălbateci și sângerii, cu care lanul era decorat din loc În loc, fluturâdu-le victorios deasupra capului cu păr transpirat și plin de țărnă. Studia vreme Îndelungată, urmărind cu atenție și curiozitate sporită, câte un gândăcel fricos, preocupat de cine-știe-ce probleme familiale sau
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cuprindea toată Cociobana, islazul satului, un teren În pantă și accidentat, rezultat În urma alunecărilor dese ale dealului cu același nume. Drumul spre pădure trecea printre mulțimea tufelor de „schini”, de măceși pitici și de „carcadei”. Printre tufe creștea o iarbă sălbatecă, nu prea mare, dar suculentă și de un verde foarte intens pe care o pășteau vacile satului În fiecare zi, vaci slabe, mereu Înfometate și cu coarne mult mai mici decât ale Dumăniței Mamaiei, după aprecierea copilului. În cele mai
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
se putea compara cu acelea din Cociobana copilăriei sale. Deși micuțe, aveau un parfum și o dulceață cu totul și cu totul deosebite. Fericit că poate transmite bucuria sa și copilului său, Victor Îi arătă cele câteva căpșunele mici și sălbatece, parfumate și dulci. Se aplecă și le rupse cu delicatețe, cu tot cu tulpinițele lor atât de subțiri de te mirai cum pot susține fără a se frânge povară lor dulce. Va a fost invitat să le miroase Întâi și apoi să
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
le pot conferi. Dandysmul e ultima zvîcnire de eroism În vremuri de decadență, iar tipul de decadent Întîlnit de călător În America de Nord nu infirmă cu nimic ideea: căci nimic nu te Împiedică să presupui că triburile pe care le numim sălbatece sînt rămășițele unor mari civilizații dispărute. Dandysmul e un soare la asfințit; precum astrul ce coboară, e mîndru, fără căldură și plin de melancolie. Dar, vai! Mareea democrației ce cotropește tot și nivelează tot Îi Îneacă pe zi ce trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cinat Nu mă-ntreabă De - am mâncat, Ci mă-ntreabă ce-am lucrat. Dar eu tac, nu zic nimică, Doar din ochi-mi lacrimi pică; Iau naframa și le șterg, Ele tot mai tare merg; Ele pică la pământ De sălbatecă ce sunt; Ele pică pe obraz De atât amar necaz; De mănânc pâine uscată Ea-i cu lacrimi picurată. 112 De-ai juca ca nuca-n ciur La străini tot nu ești bun, De-ai juca ca aluna Străinu-ți bagă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cea mare a castelului, în cenușa vetrei, veghia un motan cu șepte capete care când urla dintr-un cap s-auzea cale de-o zi, iar când urla din câte șepte, s-auzea cale de șepte zile. Genarul, pierdut în sălbatecele sale vânători, se depărtase cale de-o zi. Făt-Frumos luă fata în brațe și punînd-o pe cal, sburau amândoi prin pustiul lungului mărei ca două abie văzute închegări ale văzduhului. Dar Genarul, om nalt și puternic, avea un cal năzdrăvan
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
La inimă m-ai săgetat Și nu pociu ca să mai uit Harul ce l-am dobândit, Că de dorul Dumitale Sunt în mare întristare, Șez la masă să mănânc Și rămâi încremenit, Nu mai mă uit la bucate Ca o sălbatecă parte Și de-nghit îmbucătură Mi se face clisă-n gură. Ah!, ah!, ah! și vai de mine În ce rea ticăloșie, Mai bine să fi murit De când eram copil mic, Decât acum să doresc Și din inimă să oftez
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]