3,569 matches
-
menționate următoarele dubălării situate în sate: una la Baia (Suceava) și patru în ținutul Covurlui. În statistica din 1862 se indică ca funcționând în sate numai trei tăbăcării din totalul de 88 câte se aflau în Moldova. Un meșteșug specific sătesc era producerea frânghiilor și a rogojinilor. Frânghieria era practicată mai ales în ținuturile Roman, Bacău, Suceava, Tecuci și îndeosebi în satele lipovenești din ocolul Moldovei (Suceava), iar rogojinăria în ținuturile Iași, Bacău, Suceava, Tecuci și într-o măsură mai mare
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
făcute din argilă, numai că farfuriile erau produse dintr-o argilă specială, mai fină, numită caolin. O astfel de „fabrică” de farfurii, de fapt un atelier, funcționa în Moldova la 1849 în satul Almașul, ținutul Neamț. În ceea ce privește metalurgia în mediul sătesc, informațiile sunt și mai sărăcăcioase. N-am găsit nici o știre relativă la instalații de reducere a fierului sau la tehnica prelucrării fierului. Obiectele de fier confecționate în Moldova sunt un rezultat al prelucrării tradiționale a fierului prin batere (căldările, de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
plugului erau aduse de la Iacobeni, unde erau turnate, ceea ce înseamnă că în acele ateliere se făcea doar asamblarea și repararea uneltelor agricole. Din nefericire nu avem nici un fel de știri relative la producție, desfacere, tehnicieni, lucrători etc. Meșteșugurile din mediul sătesc nu sunt deci concentrate, ca în târguri și orașe; numărul meșteșugarilor este mai mic decât la orașe, excepție făcând doar regiunile de contact dintre munte și câmpie și regiunea de munte, unde agricultura ocupa un loc mai puțin important în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
economie. În 1849, orașul Roman, de pildă, concentra aproape jumătate din numărul meșteșugarilor din întreg ținutul cu același nume (din cei 271 „lucrători în industrie” în ținut, 142 se aflau în orașul Roman). De asemenea, în ceea ce privește forma de producție, meșteșugurile sătești sunt mai puțin evoluate decât cele orășenești. Aceasta era și firesc în condițiile când orașul era un centru meșteșugăresc comercial, iar țăranul era strâns legat de o agricultură în care dominau relațiile feudale. 2. Întreprinderile manufacturiere În istoria dezvoltării industriei
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
din 1851 se face observația că între 1845 și 1851 au intrat în rândul meșterilor 16 patentari sărăciți, scăpătați, 12 rupte ale Vistieriei, cinci mazili, 10 birnici etc. Un mare număr de meșteri și calfe orășenești provin însă din mediul sătesc. Între 1838 și 1845, au intrat în rândul meșterilor și al calfelor din Botoșani „două zeci capi de familie meșteri de prin sate”, în Bârlad, în aceiași ani, 34 locuitori de prin sate, în Galați 37, în Bacău 15 etc.
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mișcarea revoluționară din 1848, iar în lupta pentru crearea statului național român, de care ei legau și înfăptuirea unor schimbări sociale, au luat parte activă în proporții de masă. Într-o situație cu totul deosebită se aflau meșteșugarii din mediul sătesc. Prin Regulamentul Organic, ca și prin așezământul din 1851, țăranilor li s-a confirmat dreptul de a practica meșteșugul, dar numai ca o îndeletnicire complementară agriculturii. Meșteșugarii din sate au fost siliți să rămână, înainte de toate, agricultori, clăcași legați de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
săteni. În articolul 127, capitolul al III-lea, secția a VII-a a Regulamentului Organic, se prevede că săteanul nu se poate strămuta decât în ultimul an dinaintea catagrafiei, cu știrea proprietarului și a stăpânirii. Strămutarea trebuia anunțată proprietarului, judecătorilor sătești și isprăvniciei cu un an înainte. În ceilalți ani care despart o catagrafie de alta, țăranii se pot strămuta numai după ce au plătit birul pe toți anii care mai rămân până la viitoarea catagrafie, iar stăpânului prețul lucrului pe un an
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
luni înaintea zilei de 23 aprilie a fiecărui an. Isprăvnicia era obligată să încunoștiințeze imediat pe proprietar. Până la 23 aprilie, săteanul era obligat să-și achite toate obligațiile și datoriile față de proprietar, partea sa de capitație și rămășițele la cutia sătească. Grădina și casele rămâneau proprietarului moșiei, fără ca acesta din urmă să fie impus la plata unei despăgubiri. Referindu-se la meșteșugarii țărani din regiunea de munte, autorii așezământului au prevăzut că „pentru cheresteaua care locuitorii vor voi să lucreze feresteile
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
să lucreze feresteile sau a tăia pentru catarguri, grinzi și alte lemnari de negoț, să aibă a se învoi cu proprietarul”. Subordonarea față de proprietar a țăranului clăcaș meșteșugar, întărită prin legiuiri, este una dintre cauzele principale ale menținerii în mediul sătesc a meșteșugului de tip feudal. Proprietarul moșiei are posibilitatea să escamoteze stabilirea unor relații bănești de liberă învoială cu meșteșugarii, folosind munca acestora în schimbul obligațiilor de clacă. Deasemenea, până la eliberarea țiganilor, proprietarul utilizează muncă neremunerată a acestora. De altfel, prin
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
am văzut însă, deși mașinismul se introducea perseverent, el deținea o pondere mică în producția industrială a țării. Mai mult, faptul că locul principal în industrie îl avea ramura alimentară, cu întreprinderi situate în cea mai mare parte în mediul sătesc, făcea ca numărul lucrătorilor nedespărțiți total de mijloacele de producție să fie încă mare. De cele mai multe ori însă, practicarea unor îndeletniciri complementare era impusă lucrătorilor de condițiile de viață și muncă foarte grele. În situația cea mai gravă se aflau
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
separării meșteșugului de economia-sătească, acordând un rol determinant meșteșugarilor. Ei au ajuns la această concluzie pornind de la factorul hotărâtor al procesului de apariție și dezvoltare a orașului: adâncirea diviziunii sociale a muncii, care a dus la desprinderea meșteșugarilor de economia sătească, la întemeierea de către aceștia din urmă a unui nucleu care a stat la baza constituirii orașului în care ei au jucat un rol important. Abordată în istoriografia veche românească numai sub aspect juridic sau politic, edilitar sau urbanistic, istoria orașului
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
rândași, 2 argați, 1 slujitor la spital, 1 grădinar și 2 „slujind la dugheni”. Îndeletnicirile lor în orașe au fost determinate de lipsa unei industrii ajunsă la acel stadiu de dezvoltare în care absorbirea brațelor de muncă imigrate din mediul sătesc devine una din condițiile dezvoltării ei. În aceste împrejurări, puțini dintre țăranii imigrați în orașe izbuteau să se angajeze în industrie. Majoritatea lor îngroșa rândurile celor „mai de jos” categorii sociale orășenești, dând structurii sociale a orașului moldovenesc un caracter
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
locuitorilor era agricultura și creșterea vitelor, au avut o puternică înrâurire asupra vieții social-economice urbane în sensul că pe primul plan era situat comerțul, nu industria. Particularitatea principală a acestor orașe consta în marea răspândire pe care o aveau îndeletnicirile sătești în rândul populației orășenești. Această observație se aplică într-o mai mică măsură Iașului, un mare centru meșteșugăresc-negustoresc și administrativ, dar întru totul celorlalte orașe mai mici și târguri din zona agricolă a Moldovei. Se înțelege că meșteșugarii nu formau
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
multă verdeață și cu un pârâiaș limpede. Găsești de fapt o stradă situată la periferia orașului, cu praf, cămine de nefamiliști și muzică de fanfară. Ca multe alte orașe ale țării, Vasluiul găzduia mii de muncitori transplantați forțat din mediile sătești. O adunătură de modele În care subcultura trona la loc de cinste. Dar nu-ți pierzi curajul. Asta este important. Intri În școală cu emoție. Este locul tău de muncă. Poate pentru toată viața. Te Întreții cu cineva din conducere
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
teatru sau cu câte un mic eseu la „Munca”, „Voința națională”, „L’Indépendance roumaine”, „Viitorul”, „Rampa”, „Flacăra”, „Viața românească”, „Universul”, „Capitala”, „Noua revistă română”, „Rampa nouă ilustrată” ș.a. În 1910 editează „Revista democrației române”, unde încurajează anchetele sociologice în mediul sătesc. A semnat și cu pseudonimele Gh. Despina, Ion Marvila, Ne-om. În broșuri, și-a tipărit discursuri ținute în Adunarea Deputaților, analize de politică externă, impresii de călătorie (Impressions de Turquie, 1910), precum și o clarvăzătoare luare de poziție privind „doctrina
DIAMANDY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286760_a_288089]
-
autohtonilor. În mediul rural, daco-romanii (romanicii) evoluau spre românitate, ei au perpetuat hidronime ale râurilor mari (Maris, Samus, Alutus, Tibiscus) și au constituit, în secolele următoare, o permanență demografică, social-economică și cultural-religioasă. Populația autohtonă era organizată și trăia în obști sătești (vicinale), în care casa, bunurile și animalele formau proprietatea privată, iar terenurile agricole (arabile), pășunile, pădurile și apele erau deținute în comun de toți membrii obștei. Pământurile arabile constituiau fondul obștesc și erau date în folosință prin tragere la sorți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
până în anul 602. Orașele Daciei romane, o subliniem și în acest context, nu au fost distruse de barbari, ci au decăzut încetul cu încetul, dar viața urbană romană s-a păstrat în nordul Dunării, cel puțin până la venirea hunilor. Așezările sătești cu inventar specific, modest, indică persistența populației țărănești daco-romane. Criza economică și politică pe care a traversat-o Imperiul, în secolul al III-lea, a fost trecătoare, nu s-a dovedit decisivă pentru soarta lui, deoarece va cunoaște o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Acestea au generat transformări importante în toate domeniile, ce prefigurau elemente specifice evului mediu. Cercetările efectuate în așezările și necropolele din teritoriile extra-carpatice, datate între mijlocul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea, au evidențiat că obștea sătească romanică era o comunitate țărănească, alcătuită dintr-un număr de 20-40 de gospodării, care varia ca întindere și populație de la o zonă geografică la alta. Fiecare comunitate avea un teritoriu bine delimitat care alcătuia vatra propriu-zisă a satului, în arealul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care s-au folosit ritualuri vechi religioase ca ale geților, precum cele de la Seliște (Chișinău), Hansca și Dăncești (Basarabia), Cândești (jud. Vrancea), Ostrovu Mare (jud. Mehedinți). Rezultă că, în pofida generalizării creștinismului la nordul Dunării, în această epocă, în unele comunități sătești, mai puține, se perpetuau practicile păgâne de înmormântare, de origine veche getică. Elementele descrise mai sus evidențiază trăsăturile locale, romanice, ale civilizației din nordul Dunării. Caracterul predominant romanic al civilizației autohtone din regiunile extracarpatice, în secolele V-VII e. n., este
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
huni, gepizi, în contactul și conlocuirea lor cu autohtonii, copleșiți numeric, nu au putut schimba structurile social-economice și lingvistice găsite la fața locului, deoarece erau puțin numeroși și inferiori ca civilizație. În principiu și analogic este de admis că obștile sătești autohtone, producătoare a bunurilor necesare existenței, se găseau în raporturi de aservire colectivă, nu individuală sau familială, față de noii stăpâni ai Daciei, alogeni de neamuri diferite. Ele erau obligate să le furnizeze tributul anual în produse agricole și animale, anumite
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
autohtone din Dacia a cunoscut o relativă liniște și evoluție social-economică. Această perioadă se încheie în 567, când are loc răsturnarea stăpânirii politico-militare a gepizilor din Câmpia Tisei de către triburile războinice ale avarilor. Populația romanică din Dacia trăia în obști sătești, dezvoltate din obștea arhaică și, în evoluția sa spre românitate, nu a reușit să se ridice la forme superioare de organizare social-politică și, în acest fel, în împrejurările istorice ale trecerii la feudalism a fost nevoită să trăiască sub dominația
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
confirmată nu numai de surse scrise, dar și de descoperiri arheologice. În acest fel, practica incinerării este treptat abandonată, iar inhumația este tot mai frecventă în necropolele descoperite. Convertirea la creștinism se generalizează și are loc la nivelul tuturor comunităților sătești, în acest sens, misionarii creștini au avut un rol covârșitor, veniți din sudul Dunării și fiind latini. Pacea din 332 d. H. dintre goți și romani deschide o perioadă de liniște și prosperitate la Dunărea de Jos, este și perioada
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost deosebit de puternic asupra populațiilor din zona Dunării și Mării Negre, și a dus la sfârșitul civilizației Sântana de Mureș-Cerneahov.15 Hunii În ceea ce privește dominația hunilor, N. Iorga o rezumă, în sinteza sa, într-o metaforă, "În umbra lui Attila". Asupra lumii sătești dunărene ce trăia în tiparele ei vechi (obișnuite) și în bună conviețuire cu goții, se întindea, la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, stăpânirea hună, un nou tip de dominație barbară. Anume, acela din lagărul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lucrată cu mâna era efectuată de femei, în gospodărie, dar mai frecventă în așezări este ceramica la roată (80 %), produsă în ateliere de ceramică, de meșteri specializați (olari). Ceramica este destul de uniformă, ca aspect exterior. Ateliere ceramice funcționau în cadrul obștilor sătești, formele și ornamentația sunt cele tradiționale. În secolul al IX-lea, în Dobrogea și Transilvania, existau ateliere de ceramică la roată rapidă, iar formele acestor vase sunt diverse. S-au descoperit cuptoare de ceramică la Zorleni (jud. Vaslui), la Seliște
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prima jumătate a secolului al VIII-lea, circulația monetară bizantină s-a întrerupt aproape cu totul, ca urmare a instalării slavilor și a constituirii statului bulgar, în sudul Dunării, dar și a dificultăților interne ale Bizanțului.8 Structurile sociale. Obștea sătească teritorială În spațiul locuit de români-Carpați, Dunăre și Mare-este atestată, istoric și arheologic, existența unui mare număr de așezări-sate, grupate sub forma unor concentrări demografice mai mari sau mai mici. În interiorul acestor obști sătești teritoriale aveau loc permanente înnoiri, prefaceri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]