KorAP: Find »[drukola/base=samă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...88 >

2,190 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839

passports were issued by the competent Romanian authorities, but in order to travel abroad a citizen was required to obtain a visa that contained more information than was given in a passport. The reasons for refusing a visa were the same as those mentioned in connection with the refusal of a passport. Aliens intending to spend more than 120 days in Romania were required to inform the Ministry of the Interior of their intention on arrival and to keep the Ministry

[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

Alte capete se arătară în cadrul ușii. Sărutăm dreapta, părinte! —Domnul cu voi... Domnul cu voi... împroșcă popa. Oamenii intrară, se strânseră împrejurul celui căzut. Se plecau și se uitau cu luare-aminte la el. —Aista-i cel cu calul, băgă de samă unul. — Da, e cel cu calul... răspunse altul. După un răstimp de tăcere, Neculai zise: —Părinte, oare n-ar fi bine să aprindem lamba și să ducem omul pe-un pat, undeva? Să vedem, poate să-și vie în fire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
slabe rămășiți, ca niște oftări lungi, ajungeau până la mine și mă înfiorau. Orice-ați spune, eu nu cred să fie om pe lume care să nu-și simtă inima bătând grăbit, când se află noaptea în singurătate și mai cu samă într-o clădire pustie. Vedeți că impresii de treizeci de ani mă tulbură încă. Lumina tainică da un colorit cumplit odăii; în marea de negură luminoasă de afară, forme fantastice treceau, figuri sinistre, trupuri nalte și mlădioase, și toate într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
trăgându-se de cap, chiuind și tăvălindu-se prin șanțuri. De altminteri, Huza, femeie grasă și voinică, era destul de vrednică și spăla, cu ziua, toate rufele murdare ale boierilor din strada Prefecturii. Cel mai cu vază locuitor sălășluia de bună samă în casa cea mai mare. Cuconul Vasile Teodoreanu, polițaiul. Trăia numai cu cucoana Adela, erau singuri, fără copii, și amândoi mărturiseau că sunt foarte fericiți. Dumnealui era scurt și gros, chel, cu un nas mare pornit în jos, cătră barba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
minte deodată, într-o lumină de vis, răsări mama Chivei, o umbră, și fantoma boierului bătrân. A fost atunci, demult, o dragoste care poate semăna cu a mea, și boierul a zdrobit două vieți fără remușcare, fără să-și dea sama poate. Și acum, poate zdrobeam și eu o viață, viața fetei lui Marin, poate a fetei celorlalți doi ce nu mai erau... Ce putea să fie? Ce putea să se întâmple? Un sfârșit al dragostei mele încă nu-mi închipuiam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dânsa, zâmbetul îi lumina toată fața, și întindea spre mine amândouă mânile cu palmele întoarse, ca spre apărare. Nimeni nu bănuia nimic. Locurile bătute de pasul calului meu erau fără sate, fără oameni - și nimeni nu putea să bage de samă venirile și plecările mele. Spre sară soseam pe drumul obișnuit și poposeam fără grijă la crâșma lui Sandu. Îndată fostul caporal îmi sărea înainte cu țuicile și cu tutunul lui neică Marin, îmi vorbea despre cele mai felurite lucruri și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din ochi spre pușcaș. Îmi făceam felurite gânduri. Poate m-a simțit el, sau altcineva, și-mi da de veste să mă feresc, sau poate chiar vânătorul căzuse la bănuială. O neliniște ușoară îmi plutea pe suflet, și băgam de samă la toate mișcările lui Marin. Nimic deosebit. Deslegă priponul ca totdeauna, vâsli cu liniște, mă strecură lin prin aceleași cărări ale pădurilor de trestii, și încet furișa luntrea pe sub bolțile sălciilor. Doar că-mi vorbi mai puțin ca de obicei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ce? nu simți putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță, capra la buza puștii... Boierul tânăr era cam neliniștit. Răsuflă adânc de două ori și se luă după Vasile, cu pușca pregătită. În curgerea lină a văii, o poieniță se deschidea, dormind parcă într-o pulbere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
liniei ferate, cunoșteam pe un moșnegel îndesat, cu mustăcioară albă, cu ochi mititei pe obraz zbârcit. Și venind acum încet spre căsuța de bârne a podarului, în preajma apei, spre coliba de stuh a bulgarului, ridicată în mijlocul grădinii - știam de bună samă că voi găsi pe acești doi singuratici vecini, ca totdeauna, față în față. Bătrânul vorbea cu pipa în gură, lângă șanțul umed de pe margine. Ce, mă? ce tot umbli încolo și-ncoace și dai drumu la apă? Ce tot îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Oameni buni, iertați-mă!... Au răspuns toți: „Dumnezeu să te ierte!“ Iar bătrânii au început a plânge: —Aniță, Aniță, ce-ai făcut! Cum de ne-ai rușinat tu pe lumea asta!... Atuncea s-a întors ea și a băgat de samă că și bătrânii sunt acolo. A început a tremura, pe când călăul îi pregătea juvățul, ș-a răcnit cu ură, spre dânșii, i-a blăstămat: —Să deie Dumnezeu să nu mai muriți! că m-ați dat în lume spre pedeapsă!... Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de altă viață. Nu, nu era o deșteptare a simțurilor mele, asta o pot spune cu credință; nu vedeam ceea ce nu era; într-însa, în ochii ei, se deșteptase ceva, care mă tulbura, mă cucerea. Iar n-am băgat de samă când s-a strecurat afară. Am rămas singur. M-am întins pe pat cu fața în sus. Și dintrodată am văzut-o, mi-am înfățișat-o în gând: sta lângă mine cu ochii neclintiți care mă atrăgeau, cu zâmbetul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de clopote melodioase și nevăzute. Într-un timp, pe vremea aceea, pădurarul umbla lângă mine cu ochii duși și cu fața brăzdată ca de un năcaz mare. Avea ceva de la o vreme; mie nu-mi spunea, dar băgam eu de samă. Mă lăsa uneori la câșlărie, ori în mijlocul codrului, și se întorcea: — Apoi eu mă duc o leacă până acasă... Am uitat să spun ceva nevestei... Dacă trece boierul, să știe ce răspuns să deie... Se ducea. Îl zăream grăbind tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
blândă, bărbătească și mă întrebă: —N-ai văzut pe Voinea? L-am căutat și la câșlărie și nu l-am găsit... Nu știu ce i-am răspuns. Pe Voinea nu-l văzusem. Mi s-a părut că nici n-a băgat de samă la vorbele mele; și-a săltat pușca în spate, a îndemnat calul cu pintenii și s-a dus prin lumina lui august, până ce s-a pierdut prin bungeturile din marginea pădurii. Cânele, nedespărțit totdeauna de stăpânu-său, un câne mare roș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
putea spune de ce, un fior, ca o sârmă de foc, mi se strecură prin șale. Într-o clipă, în clipa aceea, am avut o bănuială; am avut bănuiala că pădurarul Voinea a ucis pe stăpânu-său. Nici nu mi-am dat sama cum am întrebat: —Și cum? nu s-a găsit cine l-a omorât? —Cum să se găsească? zise Voinea. A murit așa, de moarte năprasnică... Eu tăcui. Pădurea era foarte tristă și foarte pustie în jalea ei de toamnă. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
am fost acolo niciodată, da’ o veste pot să duc. Apoi, măi Petrișor, zice, du-te și vezi ce-i pe-acolo. Aș vrea, măi Petrișor, zice, să poposesc eu într-o noapte la hanul Aniței... da’ să bagi de samă la ungur, măi Petrișor... Da’ ce-i cu ungurul, stăpâne? zic. — Apoi cu unguru-i bucluc mare, zise boierul, da’ tu vezi și intră în vorbă cu Anița... că a dat, măi Petrișor, mare alean peste sufletul meu! — Apoi, măi om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
zice, eu am mare alean la inima mea... Boierul nostru cel mare de la Cornul Caprei... Este acolo, zice, la hanul cel mare, o hangiță, măi Petrișor. Aș vrea, zice, să poposesc într-o noapte la hanul acela... Da’ bagă de samă la ungur, zice... Hangița zâmbi și Petrișor tăcu uimit. —Măi bădiță Petrișor, zise ea, ce are a face ungurul?... Slujbașul simțea că se desmeticește. Tăcu un timp, apoi vorbi, și despre ungur nu-și mai aducea deloc aminte: Apoi eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Și madama Ernestina suspina: „Și are legături cu lume bună...“ Iar Meer Avramovici stătea la masă ca totdeauna, și se gândea adânc, palid, cu tâmpla sprijinită în mâna stângă. Ceva s-a întâmplat pe urmă. Ce anume, nu-și dă sama fata lui Sanis. Poate a plecat domnișoara; poate au plecat cu toții. De la crâșma din Bărgăoani Leiba Sanis și cu ai lui s-au întors iar în târg; și de atuncea stau în căsuța cu două odăiți din Broscărie. Au trecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la o cusătură ori la un călțun, icoanele văzute i se deșteptau în lumina umedă a ochilor. Viața care fierbea în juru-i săracă și năcăjită, figurile palide și flămânde, săptămânile și lunile de răbdare, toate, fără ca ea să-și deie samă, câteodată o făceau să râvnească la altă viață, să invidieze soarta altor femei din alt neam, mai libere, mai respectate și mai scutite de griji. Astfel intrau în sufletul ei mai multe năcazuri decât bucurii; și astfel trăia în mijlocul neamului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
intră acasă. Începu să se plimbe lin pe ulița îngustă, apoi pe hudița umedă, prin umbra zaplazurilor și a zidurilor. Din când în când trecea pe lângă ea, prin umbră, câte un locuitor tăcut al mahalalei. Nici n-o băga în samă; își căta de drum. Ea se oprea, asculta răsunetul înăbușit al pașilor, apoi pornea iarăși. Un vânt cald cu mirosuri de pe bălțile stătute de la răscruci sufla în răstimpuri; noaptea era fără lună, și stelele erau așa de multe, ca boabe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
uriașă, cu păreții totdeauna umezi, și înlăuntru, pe treptele de stejar, în aburul năbușitor, bătându-se peste trupurile mari cu măturile de frunze de stejar, puneau la cale și deosebitele întâmplări din îngrămădirea aceea a târgului. Tudorița își dădu îndată sama că în jurul ei se petrece ceva neobișnuit și „se vorbește“. Când ieșea cu lucrul în cerdac, după ce se așeza pe scăunașul ei, vedea că se întind capete curioase spre ea de pe la colțurile caselor, prin ferestrele deschise. Când trecea peste drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ieși în lume de răul tău!... Vină-ncoace! Spune-mi ce-a fost! Tudorița se ridicase de la locul ei și se azvârlise spre ușă, ca să fugă. Unde te duci? urlă cu mânie Ion Rusu. Stai colea! Vină și-ți dă samă! O apucă de mâni și o azvârli la loc, în fundul divanului. Fata slobozi un țipăt, apoi întoarse capul, cu privirile arzătoare: — Ce vrei? ce să-ți spun? De ce să-ți spun? Ți-a fost vreodată milă de mine? M-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Învăluiri de fum negru izvorau în depărtare. Lumea se împrăștia: mamele, surorile, logodnicele suspinau. Și deodată Rifca văzu pe fiică-sa venind încet, cu trudă, privind în neștire înainte-i. Îi ardeau ochii ca de friguri. Nici nu băgă de samă că femeile o împresurau. Rifca o apucă de mână. O trăgea repede spre fundul mahalalei, spre întunericul căsuței din Broscărie. Și Haia tăcea, umbla ca o nebună. Așa ajunseră acasă. Fata se opri în cerdac. —Hai, intră în casă... vorbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
după inimă... — Așa... hm! ca apa nu-i nimica mai bun pe lumea asta... observă moșneagul. Fata zâmbea blând. Puse cofa cu apă după ușă, apoi se așeză la vatră, pe scăunașul ei cu trei picioare. Niță Lepădatu băgă de samă că fața i-i mai rumănă și pieptănătura mai lucie și mai linsă. Se privise în izvor și-și stropise obrazul și părul cu apă curată. —Ei, apoi acu ce-om face? întrebă drumețul oftând. —Hm! ce-i face?... apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și Niță Lepădatu se cinchiră la pământ. Un slujbaș al curții tăpșea mămăliga c-o lopățică, iar altul stătea c-un linguroi uriaș lângă cazanul cu fiertură de oaie. Oamenii ceilalți, cu străchinile, așteptau flămânzi, și nimeni nu băga în samă venirea străinului. Dar după ce se împărțiră feliile mari și sorbitura, după ce toți începură a mânca în tăcere - își ridicară ochii și se priviră prin luminile rumene ale focului. Atunci zăriră pe cel nou venit și intrară în vorbă cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
greu! - Să vezi cum umblă cuconu Nastratin după cai! strigă Faliboga, ridicând capul și râzând răgușit. L-am pândit eu din vârful muncelului, într-amurgul. Apoi cu noi nu se pune el, cuconu Nastratin. Eu îs mare hoț și știu sama la cai, și la toate. Tot intra herghelia lui pe moșia noastră... Boierul nostru găsea fânaț călcat și păscut - și caii nicăiri. De unde să faci ispașă și să te despăgubești, dacă tâlharii lui cuconu Nastratin băgau de samă și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]