KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

urlând, în timp ce din ei țâșnea sângele roșu viu. Călcați în copitele propriilor cai, țipau într-o învălmășeală jalnică. În sfârșit, cele două armate se ciocniră. De decenii întregi, arta beligernței era în schimbare. Vechiul stil de luptă, conform căruia fiecare samurai își striga propriul nume, declarând că era fiul lui cutare-și-cutare, că stăpânul lui era seniorul cutărei provincii, dispărea cu repeziciune. Astfel, imediat ce izbucniră încăierările corp-la-corp - lamă dezgolită lovind lamă dezgolită, războinic încleștându-se cu alt războinic - se dezlănțui o oroare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cai nechezând, armuri străucitoare și lănci și spade care scânteiau ca niște constelații în jurul lui Katsuyori erau învăluite acum în sânge și panică. Numai forțele lui Baba Nobufusa, care rămăseseră la Maruyama, erau încă intacte. Baba trimise la Katsuyori un samurai cu un mesaj care recomanda retragerea. Indignat, Katsuyori bătu din picior. Dar nu putea să sfideze realitatea. Învins, corpul central se retrăsese, scăldat în sânge. — Ar trebui să ne retragem temporar, stăpâne. — Înghite-ți mânia și gândește-te ce perspective

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Luna a Unsprezecea, cu o pompă care întrecea tot ceea ce se mai văzuse în epocile anterioare. Reședința din capitală a lui Nobunaga se afla în fostul palat al shogunului, la Nijo. În fiecare zi, prin palat se îmbulzeau vizitatori: curetni, samurai, maeștri de ceai, poeți și negustori din orașele comerciale apropiate, Naniwa și Sakai. Mitsuhide plănuise să-l păsărască pe Nobunaga, pentru a se întoarce la castelul său din Tamba, și venise de la locuința lui la Palatul Nijo, când încă era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
este cel mai inteligent om din Japonia zilelor noastre. — Eu? Nu, eu gândesc mult prea încet, se sfii preotul. — În nici un caz, îl asigură Hideyoshi. Reverența Voastră se pricepe nespus de bine cam la toate. Cele mai slabe puncte ale samuraiului stau în tratativele sale cu nobilimea sau cu negustorii puternici, dar pe Reverența Voastră nu-l întrece în abilitate nimeni dintre oamenii clanului Oda. Bine, dar până și Seniorul Katsuie e uluit de talentele Reverenței Voastre. — Dar, pe de altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
eu nu am realizat nici un fel de izbânzi militare. — La construcția Palatului Imperial, în administrația capitalei, în diverse afaceri financiare, ați dovedit un geniu neobișnuit. — Mă lăudați sau vă râdeți de mine? — Ca s-o spun p-a dreaptă, în clasa samurailor sunteți atât un miracol, cât și un neavenit și, cinstit vorbind, vă și laud, vă și ironizez. Nu vă pot face față, râse sonor Asayama arătându-și golurile de unde pierduse doi, trei dinți. Deși era mult mai vârstnic decât Hideyoshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
pui de vrabie. Ranmaru se separase de grup, stând de unul singur, modest. Încă nu avea douăzeci de ani, dar lăsase de mult în urmă ceremonia maturizării bărbătești. Dacă și-ar fi ras fruntea, ar fi avut înfățișarea unui elegant samurai tânăr. „Rămâi așa cum ești,” îi spusese Nobunaga. „Te vreau ca paj, oricât de mult ai îmbătrâni.” Ranmaru putea concura cu alți băieți în materie de grație, iar moțul și veșmintele sale de mătase erau acelea ale unui copil. Nobunaga studia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
său: de acolo, se putea păzi contra provinciilor din apus, ținând totodată în frâu incursiunile lui Uesugi Kenshin, de la miazănoapte. — Seniorul Mitsuhide e în sala de așteptare și spune că ar dori să discute cu dumneavoastră înainte de plecare, anunță un samurai, din ușă. — Mitsuhide? întrebă Nobunaga, bine dispus. Poftește-l. Și continuă să studieze harta regiunii Azuchi. Mitsuhide intră, cu un oftat de ușurare. Nu se simțea miros de sake, la urma urmei, și primul său gând fu: „Iar mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
duplicitate. În acel moment, un musafir de lângă Nobunaga se bătu pe coapsă și spuse: Aceste vinete sunt într-adevăr un dar foarte reușit. Le vom gusta mai încolo. Pentru prima oară, Hideyoshi observă că în încăpere mai era cineva: un samurai care părea să aibă puțin peste treizeci de ai. Gura lui mare indica o voință puternică. Avea fruntea proeminentă și șaua nasului cam lată. Era greu de spus dacă era de neam țărănesc sau doar clădit robust, însă lumina din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
griji cu ei, ba chiar am putea profita de însăși averea lor. Dar cei doi generali, Kikkawa și Kobayakawa, îi sunt de mare ajutor lui Terumoto și păstrează tradițiile fostului lor senior; comandanții și soldații se poartă virtuos, urmând Calea Samurailor. Cei câțiva soldați pe care i-am luat prizonieri sunt de o duritate impresionantă și ard de ostilitate. Când văd toate acestea, nu pot să nu mă lamentez că această invazie va fi atât de dife... — Hideyoshi, Hideyoshi, îl întrerupse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
mei ar fi fost lipsiți de calități. Dar nici Seniorului Nobunaga nu-i putem purta râcă. Mai degrabă, este o mare, mare bucurie să fi putut păstra devotamentul vasalilor mei și să fi servit drept conducător al unui clan de samurai. Tu ești cel care mi-a redat voința de a reabilita numele clanului nostru și mi-ai oferit șansa de a-i hărțui pe dușmanii noștri neîmpăcați. Ce regrete să am, acum, că suntem învinși? Cred că am făcut tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
zile, o veste care urma să-i lase dezgustați și neîncrezători. Yamanaka Shikanosuke devenise vasal al clanului Mori și primise un castel din Suo, în schimbul loialității sale viitoare. Ce câine infam! Individul ăsta nu se cade să se asocieze cu samuraii! Curând, numele lui Yamanaka Shikanosuke ajunse să nu mai valoreze decât dispreț. Timp de douăzeci de ani fusese considerat - de inamici și aliați deoportivă - un războinic de un devotament și o loialitate nemuritoare, care înfruntase neînduplecat numeroase dificultăți. Acum, însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cutia de ceai „Marele Ocean” ale lui Shikanosuke îi fură trimise, împreună cu capul său, lui Kikkawa Motoharu. — Dacă nu te doboram noi, spuse Kikkawa, privind capul, într-o zi ai fi ținut tu capul meu în mâini. Aceasta e Calea Samurailor. Împlinind ceea ce ai împlinit, ar trebui să te resemnezi că ți-ai găsit pacea în lumea de dincolo. * * * Când cei șapte mii cinci sute de oameni ai lui Hideyoshi plecară de la Kozuki, părură să înainteze spre Tajima, dar dintr-o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
vorbiră cu el, contrar așteptărilor, constatară că era un om simplu la vorbă, ce părea complet lipsit de fanfaronadă sau intenții ascunse. Convingerea și sinceritatea lui Hanbeierau atât de diferite de stratagemele folosite de obicei în timpul negocierilor dintre clanurile de samurai, încât frații Akashi se lăsară înduplecați. Retezară legăturile cu clanul Ukita. Numai când fu cu misiunea îndeplinită, Hanbei ceru în sfârșit o scurtă perioadă de concediu. De astă dată, lăsă într-adevăr deoparte responsabilitățile militare și se duse la Kyoto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
decât să verifice zvonul. — Ar fi minunat, fu Hideyoshi de acord; rostise aceste câteva cuvinte de dragul lui Mitsuhide și al lui Nobunaga. O zicătoare cunoscută spune că minciuna unui preot buddhist se numește expedient, iar revolta dintr-un clan de samurai, strategie. Nu trebuie să ne lăsăm atrași în luptă, ca să nu facem jocul clanului Mori. — Știu. — Aș dori să aștept rezultatele întâlnirii cu solii, dar sunt neliniștit de problemele din Harima. Cred că ar fi bine să plec cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
față de cum fusese în urmă cu zece ani. Lipsindu-i cumpătarea și rafinamentul pe care ar fi trebuit să le aibă în mod normal, cu toate că era seniorul unui castel nu înaintase nici cu un pas de la cel dinainte: un războinic samurai înspăimântător. Se puteaspune că, atrăgându-l în postul de secund al lui Hideyoshi, Nobunaga compensase deficiențele acestuia din urmă. Murashige, însă, nu se considera astfel. Întotdeauna era foarte darnic cu sfaturile, și totuși nici Hideyoshi și nici Nobunaga nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
să trăiești în această țară haotică. Și nu numai atât, dar nu ai nici o dorință de a salva lumea din haosul ăsta. Ești inuman, te-ai coborât mai jos decât un orășean sau un țăran. Cum te mai poți numi samurai? Cum! Spui că nu sunt uman? — Exact. Ești o fiară. — Ce-ai spus? Haide! înfurie-te cât de mult poți. Totul se îndreaptă împotriva ta. Ascultă, Murashige. Dacă oamenii își pierd morala și loialitatea, din lume nu mai rămâne decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în care cereați permisiunea de a construi o biserică și a răspândi creștinismul. Nu știu de câți ani jinduim după ziua când ne veți accepta rugămintea. — Cumva, se pare că ziua aceea se apropie. — Cum? Avem permisiunea dumneavoastră? — Nu necondiționat. Samuraii nu au obiceiul de a oferi pur și simplu privilegii speciale oamenilor care nu au făcut fapte de merit. — Ce vreți să spuneți, exact, seniore? — Înțeleg că Takayama Ukon din Takatsuki a fost convertit la creștinism când avea cam paisprezece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
prin aer. Prăvălii mari și mici se aliniau în ordine, fructificând politica economică a lui Nobunaga. La hanuri și ospătării, clienții dădeau pe dinafară, câtă vreme pe malul lacului, catargele corăbiilor ancorate alcătuiau o adevărată pădure. Atât cartierul rezidențial al samurailor, străbătut peste tot de alei, cât și magnificele conace ale marilor generali, fuseseră în cea mai mare parte finalizate. Templele se întinseseră și ele, iar Părintele Gnecchi începuse să construiască o biserică. Fenomenul numit „cultură” este la fel de intangibil precum ceața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Îi chemă pe ceilalți doi și toți trei se duseră la fântână. Oyu se întrebă cine erau ceilalți doi bărbați. Kumataro era servitorul pe care-l crescuseră pe Muntele Kurihara. Pe vremea aceea se numea Kokuma, dar acum era un samurai tânăr și frumos. După ce Kumataro scoase ciutura din puț și turnă apa în găleata pe care o luase de la Oyu, ceilalți doi își spălară noroiul de pe mâini și picioare și sângele de pe mâneci. Hanbei o instrui să aprindă lampa în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
se prezinte. Cred că nu e prima oară când ne întâlnim, domnule. Și eu sunt în serviciul Seniorului Hideyoshi și v-am văzut de la distanță, de multe ori. Sunt membru al corpului ninja, care nu se amestecă prea mult cu samuraii, așa că s-ar putea să nu vă amintiți de mine. Sunt nepotul lui Hachisuka Hikoemon, Watanabe Tenzo. Mă bucur foarte mult de cunoștință. Hanbei se bătu peste genunchi: — Ești Watanabe Tenzo! Am auzit multe despre dumneata. Iar acum, că ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
greșeli,” își spuse Hanbei cu tristețe, în timp ce privea pentru ultima oară în jos spre Templul Nanzen. „Nu regret cu nimic drumul pe care am apucat-o, dar pentru sora mea...” Își lăsă calul să meargă la pas, în voie. Drumul samuraiului e cel drept; și, după ce coborâse de pe Muntele Kurihara, Hanbei nu se mai abătuse de pe acest drum. Nici nu avea ce să regrete, fie și de-ar fi fost ca viața să i se sfârșească în chiar acea zi. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
a surorii sale. Își făcea griji în secret pentru anii îndelungați care o așteptau pe Oyu, după moartea lui. Era ghinionul unei femei că fericirea ei nu dura toată viața. Îl îndurera îndeosbi sentimentul că întinase albeața pură a Căii Samurailor - modul în care aceasta se baza pe moarte. De câte ori nu bombănise în sinea lui privitor la această chestiune, gândindu-se că ar fi trebuit să-i prezinte scuze lui Hideyoshi și să-și dea demisia, sau să se despovăreze de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
baie rară. — Cheamă-l pe Ito Hanemon, ordonă el. Cântecul privighetorii se auzea adesea, atât pe câmpiile din jurul Muntelui Bodai, cât și în copacii din incinta castelului. — Sunt la dispoziția dumneavoastră, stăpâne. Cu ușile glisante de hârtie în spate, un samurai voinic se înclină adânc. Ito era păzitorul lui Shojumaru. — Hanemon? Intră. Ești singurul cu care am discutat vreodată în amănunt problema asta, dar a sosit în sfârșit ziua când Shojumaru trebuie să meargă la Azuchi. Vom pleca astăzi. Știu că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lăsăm totul în seama lui. Shojumaru nu știa nimic despre cele ce se întâmplau și continua să se joace încântat, bătând tamburina și dansând. Cu toate că era ostatic, avea tăria de caracter a tatălui său și trecea prin antrenamenul robust al samurailor. Nu era sub nici o formă un copil timid. Ce-a spus Hanemon? întrebă Shojumaru, lăsând toba jos. Când văzu chipul paznicului, copilul păru să-și dea seama că se întâmplase ceva și deveni îngrijorat. Nu e nici un motiv de spaimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
bărbătesc. — Dar tu? — Bolnav fiind, mă îndoiesc că aș putea spori prea mult puterea oamenilor noștri, dar cred că este momentul potrivit pentru a-l însoți pe Shojumaru în campanie. — Te simți bine? Cum stai cu sănătatea? — M-am născut samurai și ar fi sinistru să mor pașnic în patul meu. Când e vremea să mor, nu pot face altceva. — Bine, atunci du-te cu binecuvântarea mea și-i urez și lui Shojumaru succes în prima lui campanie. Nobunaga îi făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]