698 matches
-
apropiindu-se de mine cu copilașul rănit, ce surpriză minunată. Credeam că ești În America. —Am fost. M-am Întors acum câteva zile. Când o pup, obrazul Îi e rece ca un măr. —Lauren, spune mama adresându-se copilului care scâncește, ea e fetița mea. Spune-i bună! Clopoțelul anunță sfârșitul schimbului mamei și ne ducem Înăuntru să-i luăm geanta din cancelarie. Pe coridor, mă prezintă lui Val, directoarea. —O, da, Katharine, am auzit atâtea despre tine. Jean mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de când are febră băiețelul, doamnă Shattock? — Nu sunt foarte sigură. A fost foarte fierbinte până acum o oră. —Și În cursul zilei de azi? — Nu știu. Doctorul face o mișcare ca să-i pună mâna pe frunte lui Ben. Cel mic scâncește când mă simte că-i dau drumul. I-a fost rău, a vomat În ultimele douăzeci și patru de ore? — Cred că i-a fost rău ieri după-amiază, dar Paula a crezut, Paula e dădaca mea, noi am crezut că e doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Te pomenești că o fi având niscaiva gălbează la carburator, a tot cugetat Vartolomei, care rămăsese, în drum, clătinându-se, pe picioarele lui, betege din pruncie, cu mâna streașină la ochi. Trandafira suspina înăbușit, stăpânită și ea de năluca mirosului. Scânci, sub nuc, în mijlocul drumului singuratec: Omule, pierderea celeilalte copile mi-a lăsat un damf, care revine toamna, ca un gust al morții. Dar eu ziceam că-i damf de la florile de gherghină, când zac prea mult în oala cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
bolnavul, mișcând, lent și pendular, o mână scheletică. Ne, ne, ne, ne! Nu se poate să stai așa inactiv, zise sentențios Vladimir. Trebuie să te implici, trebuie să-ți asumi răspunderea! Îmmmî! își exprimă pacientul zadarnica și disperata-i împotrivire, scâncind un protest muced și livid, care se distribui în aerul încăperii cu un miros greu de putrede suveniruri! Vladimir mai trase o porție de dezinfectant din carafa de cristal, apoi, își lepădă haina și își suflecă mânecile cămășii, hotărând: Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cât un ou de rață, pe care îl consulta cu nerăbdare. Nevastă-sa, o doamnă slăbuță, în costum de voiaj, intimidată fiind de treptele abrupte ale potecii, pe care cei mai de pe urmă turiști se îndreptau către locul de pik-nik, scânci rugător: Albert! Albert, te rog, fii cavaler! Please!... Profesorul se întoarse și-i dădu mâna. Doamna slăbuță, temătoare și neajutorată, mare adoratoare fiind a mirificului landșaft al Munților Violeți, călcă neatentă în gol: astfel, pe neașteptate, se trezi culcată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mâna. Doamna slăbuță, temătoare și neajutorată, mare adoratoare fiind a mirificului landșaft al Munților Violeți, călcă neatentă în gol: astfel, pe neașteptate, se trezi culcată în iarba verde. Rușinată de episodul pe care îl provocase, fără de voia ei, începu să scâncească, râvnind compătimirea generală. Soțul ei salvă situația de la o distorsionată percepție publică, îndemnând-o cu umor pe nevastă-sa care se căznea să se ridice: Ma biche, Cave cadam! Deci, te rog, ia aminte la clasicul avertisment al poporului roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
respirația gâfâită a lui Marius. Depune femeia încă sfârșită pe un colț de bancă. Eliberat din încleștarea spasmodică a brațelor femeii, încearcă cu gesturi stângace să liniștească plânsul copilului. Cu toate încercările, bebelușul, un băiețel după funda albastră a bonetei, scâncește și suspină mai departe. Poate îi este foame! spune un bărbat înalt, cu o căciulă de oaie îndesată bine pe cap încât nu i se poate vedea fața. O țărancă tânără cu capul înfășurat într-o bogată basma albă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
străveziu, semn al unei epuizări înaintate dată de o boală sau suferință care încă se manifestă. Obrajii supți și broboada neagră din jurul capului o fac să arate asemeni unei călugărițe misionare. Alături de ea, într-un coș din nuiele, doi bebeluși scâncesc cu putere, bine înfășurați în pături groase. Stupefiat, maiorul continuă să fixeze scena cu gura căscată. Atitudine de loc aristocratică, dar pe moment, ineditul întâmplării face uitată "morga" obligatorie la un nobil militar prusac. Herr Major, mă consider prizoniera dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
palid ca un strigoi, merge împleticit pe coridor cu mâinile încrucișate peste burtă. Lasă în urma lui o dâră groasă de sânge. Cu gândul să-l ajute, aleargă spre Suflețel care se prăbușește la podea. M-au făcut ferfeniță dom' locotenent...scâncește Carol. Stai liniștit Suflețel, nu te teme. Ai să scapi. Mor dom' locotenent. Respiră greu și suferința atroce îi crispează fața. Nu mă lăsați! În ochii care încep să devină goi și fără strălucire, Marius întrezărește rânjetul morții. Abandonează privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Dar cu cât trecea vremea și cum ei abia se apropiau de poalele pantei, nu mai avea nici o îndoială: nu era îmbrăcat pentru o așa climă. Câteva minute mai târziu, păru că venise timpul pentru o acțiune hotărâtă, când băiatul scânci pe neașteptate: - Nu pot. Nu pot. E prea frig. Îngheț. Coborâseră până pe o stâncă mare. Acolo se opriră. Și stăteau pe gheață, frecându-și mâinile așa cum se procedează de obicei pentru a pune sângele în circulație. Peisajul era mereu la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
cu uleiurile și mașinăriile de transport: dacă ar fi putut, ar fi luat locomotiva acasă cu el. Când se îmbăta, o scotea pe nevastă-sa în șuturi în fața porții și-o ținea strâns de braț, ca pe-un agregat. Femeia scâncea ușor, nu îndrăznea să plângă, știa ea de ce. După un timp, bărbatul devenea duios și ne făcea semn să ne-apropiem. Eram mici, prin urmare ascultători. Traversam strada în șir indian, Cezar primul, Mihnea la urmă. „E bună nevastă-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
satisfacție. Când am intrat, domnul acela, care de-abia intrase și el cu câteva minute înaintea mea și despacheta proviziile, avea un schimb rapid și impulsiv de cuvinte cu soția; aceasta, deși nu terminase încă cu înfășatul, apucase deja să scâncească; probabil că veștile erau proaste, ca de obicei. Fața acestui domn, care părea să aibă vrei douăzeci și opt de ani, smeadă și uscată, încadrată de favoriți negri, cu bărbia rasă oglindă, mi s-a părut destul de cuviincioasă și chiar plăcută; era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
refuzul definitiv la cererea înaintată și aproape că am rămas fără pâine, n-am nimic, soția mi-a născut. Eu, eu...» Sări de pe scaun și se întoarse cu spatele. Soția lui plângea într-un colț, copilul începuse din nou să scâncească. Mi-am scos agenda din buzunar și am început să-mi notez. Când am terminat și m-am ridicat, el stătea în fața mea și mă privea cu o curiozitate temătoare. — Mi-am notat numele dumneavoastră, i-am spus. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fabricație englezească, cu încuietoare secretă și căzuse cumva sub dușumea, încât nimeni nu și-a dat seama și a fost descoperită de-abia după incendiu. O minciună sfruntată. Dar când a adus vorba de Nina Alexandrovna, a început chiar să scâncească. Nina Alexandrovna e o femeie foarte distinsă, deși e supărată pe mine. — Nu vă cunoașteți? — Aproape deloc, însă mi-aș dori din tot sufletul să o cunosc, măcar ca să mă justific în fața dumneaei. Nina Alexandrovna îmi impută că, pasămite, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
creionul între dinți: Șopârlele s frumoase și repezi și cuminți! Ușor el dă o foaie și alta și-ncă una, Apare papagalul, păunul și păuna... Și un cocoș cum scurmă, hrănind o găinușă, Și un... dar stai, afară, cine-a scâncit la ușă? Băiatul stă și-ascultă; e un glas sau e o părere... Se duce-n prag și strigă: E cineva?... Tăcere... Ba nu e, un glas subțire: Auzi? Mi-e frig, îngheț, copile deschide, sunt un sărman drumeț! Dar
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
nu facă. Marcată frică de animale, mai ales pisici și câini. Când vede animalul, copilul va trece pe cealaltă parte a drumului. Copilul va refuza să își viziteze o rudă care are câine în casă. Noaptea, copilul se va trezi scâncind din cauza unui coșmar. La școală sau acasă este extrem de neliniștit, nu poate sta într-un loc. Nu se poate concentra mai mult asupra unui subiect. OCHII și VEDEREA. Astigmatism și alte defecte marcate de refracție din cauza unor malformații. Se teme
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
mă duc deloc! Abia atunci pricepe moșul cîte ceva și iese precum a intrat. Cum eram în ogradă, moșul mă prinde de ureche și mi-o sucește zdravăn. Tu, mă, Scaraoțchi? Tu ai făcut beleaua, mă, tartore? Nu, moș Vasile, scîncesc eu fără să știu despre ce-i vorba. Să mor că n-am făcut-o eu. Da' știi? întreabă moșul serios. Ce să știu? Hai, du-te în plata ta, încheie moș Vasile discuția. Procesiunea a plecat de la biserică și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rog... Îl prind de mînă, o mînă puternică, bătătorită de muncă, cu degetele groase cît un ciomag. Mă, băiatule, îmi răspunde unchiul Victor, este drum lung și greu, nu-s cărări făcute pînă acolo. Zăpada este pînă la gît. Eu scîncesc cu gîndul la strujăneii lungi de o jumătate de metru, pe care doar la conacul doctorului Piticaru îi puteai întîlni și primi. Conacul acesta, pe o costișă care se sfîrșea într-un lac imens, era departe de satul Ghireni și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
născut, of, băiatul. Frumos, de 4 kile și jumătate. Vikingul meu, dragul meu, salvatorule. Toader îl legăna și plîngea și rîdea. Familia Limbric și-a asigurat nemurirea! O să-l botezăm Salvatore, adică Salvatorul, femeie. Dar, Toadere, nu-i nume românesc, scîncea lehuza. Dar ce, eu îs român? Îs român cu sufletul, dar sîngele, ehe, este albastru, de viking! Nu te prosti, Toader, taică-tu era calicul satului, lucra pe la toți cu ziua... Toanto, și bogații, și regii mai sărăcesc în timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în sfîrșit. Ne uităm în jur. Țipenie de om, zare de casă, pustiu cît vezi cu ochii. Opresc mașina, ne uităm înspre toate cele patru puncte cardinale, căutăm vreun drumeag lateral care să ducă la Taza. Nimic, absolut nimic! Copiii scîncesc și începem a cotrobăi prin rezerve. Bem cafea dintr-un termos. Hai să ajungem la Fes, îndemn familia cu jumătate de gură. Pe urmă ai să zici pînă la Sefrou că mai sînt 30 km. Cu puțin scandal ajungem la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
glicerină. După vreo trei luni eram tot împreună și auzim mare zarvă pe imensul hol. Moare, țipau unele femei alergînd. Ieșim și noi și vedem îmbulzeală la apartamentul domnișoarei. Întrăm înăuntru și ce vedem este incredibil. Mă răcesc... mă răcesc... scîncea abia auzit domnișoara... Femeile o frecau cu spirt și în bucătărie forfotea o oală. Moare de foame, șușoteau gospodinele îngrijorate. Am aflat apoi amănunte. Domnișoara a făcut o vizită în Maroc. A văzut Casablanca, Rabat, Marrakesh, Meknes. Toată această destrăbălare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
apostrofează că mă las copleșit de mici dureri, pe care n-ar trebui să le încurajez. Tu crezi că a petrece Sfîntul Paște în Cuba este un motiv să suferi atît de mult? Nu știu nici măcar să ciocnească ouăle roșii, scîncesc. Păi, îi înveți. Ce, crezi că spaniolii au găsit aici catedrale? Eu nu-s un spaniol din timpurile acelea... Dar... Dar, lasă-mă în pace! Mă întorc cu spatele la eu-l acela optimist și atoateștiutor. Îi arunc o ultimă săgeată: Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la primărie, și pe funcționari îi încuie cu zăvorul într-o încăpere, în vreme ce Cârțu și Tudosă, dezarmă postul de miliție. Gestionarul cooperativei, mic de stat și chel, bondoc și spânatec, a ieșit speriat în prag, clipind des din ochii slinoși, scâncind... „ - Dom’ Căpitan, mă nenorociți..! Pentru Dumnezeu, ce mă fac..?!” „ - Nu te mai văicări atâta, măi... ”tovarășe”..! Tu n-ai nici un Dumnezeu, măi !” și îi scrise o chitanță, semnată... pentru tot ce era în camion, și i-o întinse.. „Na.. să
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
o vorbă, dragu’ moșului.. o vorbă măcar pân’ ș-o dat... înțălegi, păn’ ș-o ..!”, și strângând din măsele să crape.. o lacrimă i se prelinse pe obraz, până sub bărbie. „.. Sărmana fată, sărmana... Acu’i în Ceruri cu Îngerii..!”, scânci bătrânul printre lacrimi.. Apoi, omul care n-a fost văzut niciodată plângând, chiar plânse în hohote. Baltă stătea țeapăn ca o stâncă și asculta.. ar fi vrut să o ia la fugă.. dar simți plumb în picioare. A să le
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
în hohote. Baltă stătea țeapăn ca o stâncă și asculta.. ar fi vrut să o ia la fugă.. dar simți plumb în picioare. A să le plătească Dumnezeu.. acolo, în Ceruri.. pentru faptele lor !”, se auzi bătrânul, ca de departe, scâncind, încredințat că nici o faptă nu rămâne fără răsplată... Dintre toți călăii, continuă bătrânul printre lacrimi, a lu’ Bojoagă, țâganu’, care o fost argat la voi și l-ați omenit.. o fost cel mai rău... acu-i mare comunist. Căpitanul Baltă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]