1,552 matches
-
tu, acela în care mă așteptai într-o gară cu un singur peron, un singur tren, cu un singur vagon un singur călător... nu m-a așteptat nimeni, doar o toamnă ascunsă-ntr-un balansoar de ramuri uscate mi-a scârțâit un oftat de adio... Și eu care te pictasem în suflet ca pe ultimul trandafir al înfloririi-n asfințit ultima înflorire cu nume de mesager divin... Referință Bibliografică: Cântecul lebedei - ultima înflorire / Violetta Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
ULTIMA ÎNFLORIRE de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 781 din 19 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341330_a_342659]
-
tot adună boală Și când iarnă o să vină, virușii vor da navală, Vei vedea tixiți umflații, la urgențe prin spitale, Când se pierde sănătatea, este trist. Pricepi matale? =Detroit / Michigan / UȘA= Iarnă greu își trage coadă. Azi e ger și scârțâie zăpadă. Trec zilnic pe lângă o școală și mă uit cum coboară din mașini, obezi, exagerat de umflați. Par niște roboți de pe alte planete. Curtea școlii, în pauze este mereu pustie. Niciodată nu am auzit larma aceea din școlile noastre. Toți
CIND SE PIERDE SANATATEA de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 765 din 03 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341372_a_342701]
-
tot. Treptele de scândură putreziseră dar o piatră de râu în apropierea lor m-a ajutat să ajung în tinda largă. Două uși de lemn cu clanțe mari, ruginite de vreme. Am apăsat clanța primei uși. Ea s-a deschis scârțâind ușor ca și cum un arcuș ar fi mângâiat coarda viorii. În față, cuptorul de pâine. Peretele din spatele lui lipsea, lemnul fusese scos de cineva. Pe masa de lemn uitată sub fereastra împărțită în patru mici canate se odihnea o oală de
CASA CU VOCI de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341439_a_342768]
-
și am urmat-o spre casa știută doar de ea. Ne-am oprit în fața porții înalte. La fereastră se vedea lumina unui lămpaș. - Aici stă Moș Ștefan, am șoptit încet, parcă nevrând să trezesc cu glasul meu universul. Poarta a scârțâit ușor, Ina a intrat, iar Moș Ștefan ne-a ieșit în prag ca și cum ne aștepta. Ne-a poftit înăuntru. Ne-am așezat pe banca de lemn peste care era așezat un țol țesut în casă. Ina i-a întins pachetul
CASA CU VOCI de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341439_a_342768]
-
îmbrățișându-mă, trăgându-mă în el. I-am apucat mâna și l-am luat cu mine, acolo în fața porții de lemn cu numărul 416, scris mare cu vopsea albă pe tabla verde. Am atins poarta, iar ea s-a deschis scârțâind și de undeva, din fundul curții, a ajuns până la mine, vocea mamei: - Vezi că iară´ scârțâie poarta aia. Unge-o cu puțin ulei. Dincolo de poarta care scârțâia se întindea curtea. O curte mare în care florile erau regine. Două pietre
ASTA SUNT EU de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 728 din 28 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341503_a_342832]
-
acolo în fața porții de lemn cu numărul 416, scris mare cu vopsea albă pe tabla verde. Am atins poarta, iar ea s-a deschis scârțâind și de undeva, din fundul curții, a ajuns până la mine, vocea mamei: - Vezi că iară´ scârțâie poarta aia. Unge-o cu puțin ulei. Dincolo de poarta care scârțâia se întindea curtea. O curte mare în care florile erau regine. Două pietre mari de râu, niciunde nu am mai văzut altele la fel, tăiate mai întâi din munte
ASTA SUNT EU de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 728 din 28 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341503_a_342832]
-
vopsea albă pe tabla verde. Am atins poarta, iar ea s-a deschis scârțâind și de undeva, din fundul curții, a ajuns până la mine, vocea mamei: - Vezi că iară´ scârțâie poarta aia. Unge-o cu puțin ulei. Dincolo de poarta care scârțâia se întindea curtea. O curte mare în care florile erau regine. Două pietre mari de râu, niciunde nu am mai văzut altele la fel, tăiate mai întâi din munte și prăvălite în râu unde au fost uitate până când bunicul său
ASTA SUNT EU de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 728 din 28 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341503_a_342832]
-
mocnește ideea genială: o bibliotecă. La bibliotecă, înghesuială mare. Lumeee ... câtă vrei în paginele cărților. Doar eu eram real. Eu și țăcănitul unui ceas de mână finuță a bibliotecarei, întrerupt involuntar de scârțâitul pașilor mei duși printre rafturi ... Pași care scârțâie?...Hâm!...Vedeți cât de neinspirat eram? Atât de ... de ... (mă obsedează cuvântul ăsta) ... de neinspirat încât, uitând pentru ce am venit îmi căutam prin buzunare cheile casei, abonamentul de tramvai și nasturele bluzei mele galben-pai pe care l-am recuperat
CUVÂNTUL CARE RÂDE de LICĂ BARBU în ediţia nr. 896 din 14 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342138_a_343467]
-
de cosmic, însă îi dă supremația prin însăși viața tainică de după moarte. Cavoul reprezintă trecerea dintr-o dimensiune în alta a poetului, acolo se exprimă divinul și meditează în singurătata lui deplină: „Stam singur în cavou... și era vânt... / Și scârțâiau coroanele de plumb.” (Plumb, 1965:37). Imperfectul verbului onomatopeic „scârțâiau” creează o atmosferă de teamă pentru viul trecător prin noaptea neînțelesului și dă un sens continuității vieții după moarte. La prezent, verbul „scârțâie” arcuiește și tensionează starea poetului în anotimpul
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
de după moarte. Cavoul reprezintă trecerea dintr-o dimensiune în alta a poetului, acolo se exprimă divinul și meditează în singurătata lui deplină: „Stam singur în cavou... și era vânt... / Și scârțâiau coroanele de plumb.” (Plumb, 1965:37). Imperfectul verbului onomatopeic „scârțâiau” creează o atmosferă de teamă pentru viul trecător prin noaptea neînțelesului și dă un sens continuității vieții după moarte. La prezent, verbul „scârțâie” arcuiește și tensionează starea poetului în anotimpul rece, când încă „ ...crengi ostenite / Pe garduri bătrâne, pe streșini
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
singur în cavou... și era vânt... / Și scârțâiau coroanele de plumb.” (Plumb, 1965:37). Imperfectul verbului onomatopeic „scârțâiau” creează o atmosferă de teamă pentru viul trecător prin noaptea neînțelesului și dă un sens continuității vieții după moarte. La prezent, verbul „scârțâie” arcuiește și tensionează starea poetului în anotimpul rece, când încă „ ...crengi ostenite / Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn” (În grădină, 1965:46) încetează viața. Fiindul poetic intră în amorțeală, cade în visare și se pregătește să pornească spre o
SENSUL ONOMATOPEELOR ÎN CREAŢIA LIRICĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342188_a_343517]
-
cinci plus trei? Socoteam din nou pe degete și răspundeam net: cinci și cu trei face opt. Și-cu în sus, și-cu în jos, că ajunsesem să-l exasperăm, mai ales la tablă când nu țineam creta bine și scârțâia de mama focului. Ne-am deprins apoi și cu tabla înmulțirii, cu primele poezii, mai greu a fost când ni s-a cerut să povestim cu cuvintele noastre ceva din carte. Ni se părea mult mai ușor să învățăm pe
CASETA CU AMINTIRI I de ION UNTARU în ediţia nr. 314 din 10 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341777_a_343106]
-
refacere) - Fii antenă aici!, aud eu o voce blondă oarecum alertată. - Sunt cu antena deja ridicată, măi dragă... - Lasă glumele și ascultă-mă, e grav ce am să-ți povestesc. - Nu mai spune, mă prefac eu mirat, căscând de-mi scârțâiau plombele schimbate de 5 ori în trei luni. - Vino la mine, urgent! - Chiar să vreau nu pot, am o greață și-o amețeală de nu mă poci ridica din pat, dragă... (oare cum o fi chemând-o și pe asta
BANII, ĂŞTIA..., LUA-I-AR DRACU ! de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 556 din 09 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341940_a_343269]
-
pământul sandwich între două felii de infinit, se prelinge din el,vâscos,macabru, viața, se scurge ca dintr-un miel sângele când măcelarul îi retează beregata cu gândul la sărbătoarea de mâine, noi mușcăm din uriașul sanswich înfometați și ne scârțâie printre dinți anii ne scopim cu o idee, scuipăm câte un smog de tușește Dumnezeu ...spre dimineață El obosește învățându-ne Rugăciunea Pământene cuvinte din care rupem Mușcându-ne limba. Al.Florin ȚENE Referință Bibliografică: Poezii de Al.Florin Țene
POEZII DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 735 din 04 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342339_a_343668]
-
hol cu intrare separată și o cameră cu fereastra spre stradă. Mobila este modestă, reprezentată de un dormitor obișnuit, de culoare maro, iar la geam flutură în adierile aerului ce pătrunde prin fereastra larg deschisă, o perdea croșetată. Podeaua care scârțâie la fiecare pas împreună cu perdeaua și o față de masă din dantelă, cu model asemănător,dau ansamblului un aer de vechime. De dantelării tanti Zinaida este foarte mândră, sunt lucrate în tinerețe de mâna dânșii! Pe masă, într-o vază de
SĂGEATA LUI CUPIDON I (TITLU PROVIZORIU) de ŞTEFANA IVĂNESCU în ediţia nr. 744 din 13 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342324_a_343653]
-
vreme mohorâtă, ploaie mocănească, umezeală. Ne-am cazat la o bătrânică ce se integra prin vestimentație și comportament în peisajul tern. Un surâs strâmb, în colțul gurii, ne invita la o camera de la etaj. Am urmat-o pe scările ce scârțâiau sub greutatea noastră. Mirosul timpului îmi gâdila nările, iar curiozitatea mea sporea cu fiecare treaptă. O rază de lumină străbătea printre imortelele înțepenite într-o glastră ce părea de aceeași vârstă cu casa. Am avut sentimentul de deja-vu. Priveam printre
DE UNDE AM PLECAT? de MIRELA STANCU în ediţia nr. 748 din 17 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342356_a_343685]
-
spațiului și timpului. Când am intrat în Gară de Nord laptele dimineții își prelingea stropii pe ferestrele vagonului. Pe peron, oamenii se salutau, scoțandu-și pălăriile de fetru, iar papioanele sunt la mare cinste. Hamalii strigau cât îi țineau gură. Pantofii scârțâiau, iar în lacul lor puteam să-mi aranjez mustață. La ieșirea principala, intro birje, mă aștepta pictorul Pallady. Mă atenționă cu bastonul ridicat. Mă așezai lângă el și birjarul, dând bici căilor, ne îndrepta direct spre Sala „Cartea Românească”. - Coane
URMEAZĂ GARA DE NORD! de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 321 din 17 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342520_a_343849]
-
bei cu ulcică rasă, Să te puie pe cântat Și apoi, din casă-n casă, Nevăstuicilor din sat, Să le faci, ca amintire, Câte-un plod sau chiar tripleți Că acum, cu osebire, E la modă prin băieți. De va scârțâi lor patul, Ai să uiți de adulter Și când te-o păli bărbatul... Vei simți cum urci spre cer. Numai c-o moarte ești dator; Ai să strigi: văleu, văleu! Și ai să pleci ca un actor Singur cuc în
VINUL CEL MAI BUN de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342512_a_343841]
-
se șteargă în zăpezi ...cârd de gânduri - cârd de ciori coboară făcând întuneric beznă la nămiezi am uitat să-ntorc vreun ceas să meargă stau la geam și-aștept vreun om să treacă: nimeni nu s-arată - doar o barcă scârțâie-ntre nori prăfoși ca o teleagă... ...Dumnezeul lumii e cenușă n-a lăsat pe nicăieri vreo ușă *** NEPUTINȚE MISTICE bat clopotele neputința lumii de-a-și duce-n liniști trai cuviincios bat clopotele neștiința lumii de-a găsi-n ceasuri miezul
VREMURI FARA CEAS de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 150 din 30 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/342602_a_343931]
-
ai fi vrut să facem mai mult, omule? Îți lipsește ceva? a sărit femeia ca arsă. N‑avem ce îmbrăca ori ce mânca? N‑am înțeles. - Că nu înțelegi tu, e treaba ta... Tu nu vezi că a început să scârțâie căruța? Ai auzit cu urechile tale că la oraș se bagă pâinea pe cartelă. Noi nu mai avem cum să luăm de acolo, că n‑avem cartelă. Trebuie să ne drămuim făina și mălaiu’ mai rău ca acu’ douăzeci de
CHEMAREA DESTINULUI (11) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342565_a_343894]
-
muribunde ! Sinistrul vorbelor ei m-au înduioșat deși mi-aș fi dorit să plec mai repede de-acolo. Am adus berea,prăjiturile ,le-am pus pe o măsuță aproape de amândoi și m-am așezat pe un fotoliu vechi ce-a scârțâit prelung de supărare când m-am așezat. - Nu aveți un soț,copii ,cineva care să v-ajute? - Nu...nu am fost niciodată măritată. Când eram tânără aveam concepțiile mele. Pentru 300 de grame de carne trebuie să cumperi chiar tot
RECOMPENSA de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1597 din 16 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/341607_a_342936]
-
mai mari. Unele sunt mari, luminoase, altele de abia se pot vedea cu ochiul. Un număr imens de planete, mari și mici pe care omul cu spiritul său neliniștit se forțează să le pătrundă taina. Această noapte, în care zăpada scârțâie sub picioare și sclipirea i se revarsă cu putere în lumina felinarelor ca și cum o mână generoasă ar presăra din belșug praf de diamante, ascunde o taină: nașterea Pruncului Iisus. Și gândul nostru se îndreaptă cucernic spre noaptea adâncă și tainică
BUCURIILE CREDINŢEI de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/340566_a_341895]
-
Nae, purtată în dese deplasări de afaceri. Și tot în scurt timp, deveni posesoarea unui Mercedes, ultimul model, apoi a unei viluțe discrete dintr-un cartier de lux, bașca bijuteriile din aur alb (mania ei). În aceeași perioadă începură să scârțâie și afacerile lui Nae. Tot aruncase el peste tot cu „scârț!”. Și magazinele din dotare dispăreau unul căte unul, în timp ce, tot unul câte unul, apăreau altele pe numele șerpoaicei. Bineînțeles, fără știrea lui Nae. Care, Nae, avea mari probleme în
CHIOŞCARII-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1401 din 01 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341101_a_342430]
-
o ruină și d-aia mai are jocuri în articulații. Știe că nu mai depășește ca în tinerețe, dar tirurile din ziua de azi sunt tot mai puternice. Vede că are tot mai mulți greieri peste tot prin bord, care scârțâie mai ceva ca Bacalaureatul de la Lipatti, dar îmi reproșează că am scos-o prea mult în teren. Da, în vopsea nu mai poți să îți aranjezi freza, dar e cumva tot vina mea că nu o țin iarna în garaj
Ce-ți spune mașina ta dacă știi să o asculți () [Corola-blog/BlogPost/338027_a_339356]
-
El avea un troler, era trolerul lui preferat. Avea roțile mari, să poată trece peste pragurile de la subsol, un mâner foarte lung și duceam cu el câte doi saci de pământ de 50 de litri. Căram singură pământ cu trolerul, scârțâia din toate încheieturile și mi-era teamă că o să se rupă. M-a durut spatele luni de zile. Acum nu mai am nimic”, râde Angela Tudorache. Întreaga familie s-a lăsat prinsă în pasiunea ei. Fiul său i-a adus
Cum s-a născut „grădina suspendată” de la marginea Bucureștiului. „Căram singură pământ cu trolerul. Scârțâia din toate încheieturile” () [Corola-blog/BlogPost/338054_a_339383]