783 matches
-
bordeiului și am tresărit...Mi s-a părut că am nimerit într-un cuib de rândunică...Totul era căptușit cu perne și pernuțe. Ți se părea că de peste tot năvălește asupra ta puful...O măsuță ca pentru pitici, cu un scăunel pe aceeași măsură, m-au întâmpinat cu un aer de bună orânduială. Pe măsuță adăsta o ulcică plină ochi cu lapte, din care încă mai ieșeau aburii îmbietori, străjuită de o strachină plină cu plăcinte poale-n brâu. „Aha! Care
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
m-am gântit eu. „Nu-i rău. Da, da. Nu-i rău deloc.” Era chiar foarte bine dacă stăteam să socotesc starea de sfârșeală în care m am trezit în acea dimineață. Bucuros ca un copil, m-am așezat pe scăunelul mititel, dar potrivit pentru stat la masă. Am cătat mai atent la cele ce se aflau pe masă și nu mică mi-a fost mirarea când am băgat de seamă că în dosul ulcelei se ascundea un păhăruț plin ochi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
a oprit din cititul unei povești nepotului său...Când a văzut că sunt treaz, mi-a zâmbit din toată ființa. Părea bucuros că va avea cu cine schimba o vorbă acolo în schimnicia lui. A lăsat apoi cartea pe un scăunel și a vorbit cu glas blajin: Până ți-i limpezi ochii colea în apa izvorașului, eu am să-ți pun ceva de mâncare la mine în chilioară. Apoi am să plec în treaba mea. După ce te vei ospăta, vino în
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
a pornit să-mi arate minunea pe bucățele: Aici zdrobesc sămânța, aici o prăjesc puțin și dincoace scot untdelemnul din ea. Bătrânul își purta mâinile ca un scamator. Îl priveam cu admirație sinceră. Până la urmă, s-a așezat pe un scăunel. De fapt era o buturugă. Scărpinându-se apoi în barbă - cam încurcat - cum mi s-a părut mie - cu un zâmbet pișicher, a grăit: Îți aduci aminte de lichiorul pe care l-ai băut mai ieri? Da, părinte. Și ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
vânt ăia din mahalaua de la Palat. Acum e o liniște suspectă. Cei mai mulți au luat drumul Irlandei sau al Spaniei, cei mai bătrâni s-au întors la țară, pe lângă vreo bucată de pământ. Înainte erau buni, ei prindeau cozile, stăteau cu scăunelele zile întregi, veneau cu sacoșele cu hârtie igienică, țineau casa, acum nu mai are nimeni nevoie de ei. - Știi o chestie, Voievoade? se sprijinea David de umărul meu. Ce te uiți? s-a răstit la unul care trecea pe lângă noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
atunci când își dau ultima suflare? Ce li se-arată și cum? Ceva văd ei, dar pe cine? Tinca spune că s-a ridicat Costache așa, în capul oaselor, a arătat cu degetul: „Vezi, i-acolo, m-așteaptă, stă ciuncită pe scăunel... De-acu’ m-am dus, femeie... E aia cu coasa, tare-i rece și m-așteaptă pe mine... Să nu plângi, femeie, ne-om întâlni noi...”. Te-ai uitat vreodată în ochii unuia care moare? - Cine mai știe... Maică-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
undeva pe o străduță. De ani de zile n-am pus piciorul în zonă și adunătura asta de cutii de chibrituri îmi strânge stomacul. În fața scărilor murdare, lumea mănâncă semințe, sunt movilițe de coji, joacă barbut. Câte-un bătrân pe scăunel stă acolo și așteaptă pensia sau moartea, una tot trebuie să vină până la urmă. Am ajuns, biserica îngrămădită între blocuri încă nu e terminată pe dinafară, cărămizile deja s-au înnegrit. Parcă e o găleată cu fundul în sus, c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Cioc, cioc, spuse Mma Makutsi politicoasă, folosind expresia care înlocuia un ciocănit atunci când nu exista o ușă la care să bați. Un gest absolut necesar, fiindcă, deși femeile nu erau înăuntru, nu erau nici afară în totalitate, stăteau pe două scăunele de pe prispa înghesuită din fața clădirii. Cea mai în vârstă o studie pe vizitatoare, ridicând mâna să-și ferească ochii de lumina necruțătoare a începutului de după-amiază. — Bună ziua, Mma! S-a-ntâmplat ceva? Schimbară saluturile formale, apoi se așternu tăcerea. Tânăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Ce zici de-o barcă pe un fluviu larg... Larg și liniștit, pe undele căruia să coborâm încet, așteptând marea? CEZARA: Așteptând marea... Nu-i rău! REGIZORUL: Perfect! Nea Costică, un fluviu și o barcă! NEA COSTICĂ (intră cu două scăunele și cu o pancardă pe care scrie Fluviu și Barcă. Așază scăunelele unul lângă altul. Înfige pancarda la mijloc, în spatele lor.) Bine că nu mi-ai cerut și o mare la poale de munte! (iese. Cei doi se așază.) IERONIM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
pe undele căruia să coborâm încet, așteptând marea? CEZARA: Așteptând marea... Nu-i rău! REGIZORUL: Perfect! Nea Costică, un fluviu și o barcă! NEA COSTICĂ (intră cu două scăunele și cu o pancardă pe care scrie Fluviu și Barcă. Așază scăunelele unul lângă altul. Înfige pancarda la mijloc, în spatele lor.) Bine că nu mi-ai cerut și o mare la poale de munte! (iese. Cei doi se așază.) IERONIM: Stai bine? CEZARA: Mulțumitor. IERONIM: Și eu. Bufonule, ce spune povestea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
-i ceti și sfinția ta vreodată un acatist pentru iertarea păcatelor mele cele multe. Haidem, că-ndată-ajungem. (ies amândoi.) Cortina se ridică Tabloul 2 Interior împărțit în două. În stânga un colț de odaie, cu o masă țărănească, cu trei picioare, două scăunele și o laviță pe care stă Sisoe. Ține mâinile pe creștetul unei babe îngenunchiate și pare a se ruga. În dreapta dincolo de ușa care desparte cele două încăperi, o odaie de țară, cu o fereastra și o ușă de ieșire. Ilinca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Sisoe. Ține mâinile pe creștetul unei babe îngenunchiate și pare a se ruga. În dreapta dincolo de ușa care desparte cele două încăperi, o odaie de țară, cu o fereastra și o ușă de ieșire. Ilinca și trei babe, pe lavițe și scăunele, tăifăsuiesc în șoaptă, cu mâna la gură. Pe ușa exterioară a încăperii intră Popa Niță și dascălul Pitac. Femeile încetează sporovăiala și-i privesc pe cei doi cu suspiciune. NIȚĂ: Aici ai zis, dascăle Pitac? PITAC (vorbește cam fornăit): Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
în mână. După ea Fira, cu un clondir și o căniță de lut): Iaca-i gata, ia! (trec la Sisoe, pun pe masă cele aduse) Poftește sfinția ta și te ospătează. SISOE (vine spre masă, se uită, adulmecă, trage un scăunel și se așază cam cu spatele către babe) Altă viață... (își face cruce, începe să mănânce) BABA FIRA: Ia haideți afară, că nu șade frumos să ne uităm în gura sfinției sale când mestecă. (ies toate, trag ușa dintre cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
în loc de picioare și o ușoară melancolie își face loc în clandestinitatea noastră. Jocurile acelea fără copii ne întristează. Leagănul care nu vrea să se oprească din scârțâit ne strică buna dispoziție. Italia se ridică, se duce să se așeze pe scăunelul de fier, împinge o dată, apoi încă o dată. Picioarele i se îndoaie în aer, spatele se apropie și se îndepartează. Pantofii albi de mireasă i-au căzut din picioare, nu a încercat să-i rețină. A doua zi o găsesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
bicicletă, privind fix înaintea lui, ca și cum ar avea nevoie de toată concentrarea ca să se poată ține în echilibru pe șa. Reazemă bicicleta de gheretă, desface catarama unei genți de un stâlp și scoate un registru cu paginile lunguiețe. Urcă pe scăunel și notează cifrele furnizate de instrumente, unele cu creionul, altele cu un stilou gros, fără a-și slăbi nici un moment concentrarea. Poartă pantaloni largi, sub un pardesiu lung; toate hainele lui sunt cenușii, sau în carouri albe și negre, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
învăț să citesc instrumentele meteorologice, în care caz avea să mă învețe. Nu i-am răspuns nici da, nici ba, sau cel puțin nu am avut intenția să-i dau nici un răspuns precis, dar m-am trezit lângă el, pe scăunel, în timp ce-mi explica cum se stabilește maxima și minima, mersul presiunii, cantitatea precipitațiilor, viteza vânturilor. Pe scurt, aproape fără să-mi dau seama, mi-a încredințat sarcina de a-l înlocui în zilele următoare, începând de mâine Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mi-a făcut propunerea, că această obligație avea să-mi dea curaj să vorbesc cu domnișoara Zwida: dar abia acum lucrul acesta îmi e clar, admițând că așa e. Domnișoara Zwida desena un arici de mare. Era așezată pe un scăunel pliant, pe dig. Ariciul era răsturnat pe o piatră, deschis: își strângea țepii încercând în mod inutil să se ridice. Desenul fetei era un studiu în clarobscur, din linii fine și țepoase de jur-împrejur, al cărnii umede a moluștei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cursa pentru cotrocenii. Atunci am plâns și eu alături de băse, de-a zis a mea Sandule, nu te mai văzui așa de amărât de când furăm la tata, În Oltenia, și s-a terminat vinul din butoi. Stăteai În tindă, pe scăunel, și oftai de ne ai făcut și pe noi să plângem... Ca proștii. Acu’, ce să vă zic eu, avea dreptatea femeia, mie mi se Înmoaie genunchii dacă n-am vin la cel mult trei metri de mine. Dar nu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
operațiuni de țesătorie, dulgherit se petreceau specializat, la casa meseriașului. Nu făcea fiecare de toate!!! Am fost în școală, foarte impresionantă. Dar cel mai tare m-a impresionat o căsuță care era creșă (secolul al XVIII-lea!!!). Era plin de scăunele pentru copii mici și de leagăne. Acolo își aduceau oamenii pruncii, când erau foarte ocupați. Pe scurt, specializare, diviziunea muncii și spirit comunitar. Fără ordin de la stăpânire, fără „nu ni s-a dat” sau nu ni s-a făcut. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și șepci negre, înmânează pungi cu cadouri. Mă uit ca vrăjită în jur: n‑am văzut în viața mea atâtea farduri. Șiruri întregi de rujuri. Șiruri întregi de lacuri de unghii. În toate culorile curcubeului. Și uite, sunt și niște scăunele pe care poți să stai și să încerci tot ce vrei, cu bureței de demachiat și tot tacâmul. Locul ăsta e... pe cuvânt, e paradisul. Iau o pungă de cadou și o privesc. Pe ea se află inscripționată „Promisiunea Sephora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pescari Anjou Carpe. De aceea, acum dau la crap, în Maine, lângă Podul Segré. Au lansete ultrasofisticate și nu prind nimic. Scopul pescuitului sportiv nu este să prinzi pește, ci să ai scule ultimul răcnet. Fiecare e așezat pe un scăunel rabatabil, cu trei picioare. Folosesc ca momeală porumb cu aromă de căpșuni. — O zi perfectă pentru pescuit, constată Claude, ca să anime atmosfera. — Nici că se putea mai bună, întreține Clovis focul conversației. — De mult voiam să te-ntreb: de unde-ți
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
țâșnit din templul mamei în zori, sfâșiat de dorul după bicicleta promisă de tatăl meu din prenaștere și, deși peste timp, nea Costică frizerul îl tot întreba: Nea Ioane, i-ai luat băiatului ce i-ai promis? Eu, cocoțat pe scăunelul de lemn, ascultam răspunsul trist, printre clănțăniturile foarfecelui, cu gândul la bicicleta așezată frumos în vitrina din drumul spre casă, de unde se aud și acum ușile trântite ale copilăriei, mama strigându-și băiatul înecat în Dunăre, rochia cenușie i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
recuzita filmului Războiul Stelelor al lui George Lucas și doi cavaleri Jedi cu săbii de lemn. De la Casa Armatei (retrocedată), a venit tiptil un autocar plin cu muzicanți militari, care au și început să-și pregătească pupitrele pentru partituri și scăunelele pliante confiscate de A.J.V.P.S. de la pescarii fără permis de pe Canalul Filipoiu și Lacul privat al Primarului de la Stăncuța. Se bănuia că și brațul Dunării de la Piatra Frecăței ar fi fost tot al lui, dar încrengătura de rude dispersate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tău să-l mănânce pe al lui. Rick luă lingurița ca să-i dea de mâncare bebelușului, dar fetița își închise gura, încăpățânată, privindu-l cu niște ochi ostili, mici ca niște mărgele. Rick oftă. Ce-i făcea pe copiii în scăunele înalte să refuze să mănânce și să își arunce toate jucăriile pe podea? Poate că nu era o idee prea bună că soția lui fugise. Cât despre birou, acolo lucrurile erau și mai rele. Fostul tip de la securitate se culcase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
și jocul de Renz. Dimineața, George se trezea primul și făcea cafeaua pe care obișnuiam s-o bem la „masa tăcerii”, o buturugă cu diametrul de peste un metru, rămasă în fața pavilionului după tăierea unui stejar secular, în jurul căreia, așezați pe scăunele din bucăți de trunchiuri de copac, ne bucuram într-o liniște deplină de primele raze ale soarelui. Pentru cea de-a doua plăcere, Mirmilica, nu aveam ore fixe. De câte ori simțeam că ne părăsesc muzele, apelam oricând la ea fiecare dintre
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]