7,237 matches
-
Încăpere, Antoniu Îl vede pe Kawabata ca pe un bătrân Înțelept pe patul de moarte, dând un ultim sfat Învățăcelului, o imagine pe care nu și-o poate reprima, și-l face să piardă pentru câteva clipe logica poveștii. Își scutură capul ca străbătut de un curent electric, după care Începe din nou să vorbească. Era luna iunie și mirosul teilor, de care cartierul În care locuiam era plin, pătrunsese și-n gândurile noastre nu numai În nări și plămâni. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu atâta Înverșunare, Antoniu a primit și el, un zaț de la această darnică asociație: câteva haine, un cozonac și niște ouă roșii. De la plecarea Plăcințicăi, Încăperea nu a mai fost atât de curată. Antoniu a măturat, a șters praful, a scuturat țoalele, ba chiar a și spălat niște lucrușoare, cum s-a priceput mai bine. Ceva totuși Îl neliniștește: boala lui Kawabata, care-l apropie pe acesta cu fiecare zi care trece, de lumea de dincolo. Bătrânul se stinge, puterile Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și foarte târziu am văzut aștrii cerești. Îmi spunea asta cu ironie, ca să sublinieze stângăciile mele de percepție. Au venit ploile reci de noiembrie și eu Încă nu părăsisem casa bătrânilor, deși primeam telegrame disperate din partea soțului. Copacii goi se scuturau sub rafalele de vânt, și, apa, Înmuiase zidurile albe ale bisericii. Satul părea o navă Înconjurată de ape, dar pictorul lucra cu Îndârjire și mirosul vopselelor se amesteca cu mirosul de mărar, leuștean, tei și ceapă, care nu lipseau de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de atașament față de Uniunea Europeană. N-ai fi zis atunci când ai cunoscut-o, că ființa aceea ciudată și plăpândă ca o ierbușoară parfumată, care se Îndopase cu vise și metafore, va reuși să facă un salt Înafara ei, și să se scuture de un trecut incert și dureros. Ce-i și viața asta! Iată, un vagabond devine o rotiță utilă În uriașul mecanism al societății și multe rotițe sănătoase, perfecte, indispensabile, se sfărâmă strivite de pasul apăsat al mizeriei. Cine pe cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
timp nu erau decât un obstacol de jucărie între noi, un fel de barieră de operetă peste care voi trece în curând pentru a ajunge în cele din urmă în siguranță, îmi spuneam eu, acasă în brațele ei. M-am scuturat ca să scap de aceste visuri. Erau locuri către care gândurile mele nu aveau voie să se îndrepte; și constatând cât de puține locuri mai rămăseseră unde gândurile mele se puteau duce fără a stârni durere sau culpabilitate, mi-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am început să ne mișcăm, mai întâi încet, apoi mai repede, pe întinderea de gheață nesfârșită, care părea gălbuie în lumina dușmănoasă a zilei de iarnă. Pe când ne mișcam fără nici o dificultate am întors-o cu fața spre mine. Își scuturase apa din părul care acum arăta ca o căciulă pufoasă, iar ghetele înalte de patinaj o făceau să semene cu un cazac. Dar fața ei trăda tristețe. Am apropiat-o mai mult de mine și am început să valsăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rog, o batistă. În clipa asta nu văd nimic, spuse Palmer. I-am dat o batistă, și-a pus-o peste ochiul lovit și s-a așezat din nou în genunchi. L-am ajutat să se ridice și i-am scuturat hainele. În timp ce făceam asta el stătea ca un copil. Mi-am plimbat mâinile pe tot corpul lui, iar el nu s-a ferit. Totul semăna cu o îmbrățișare. În clipele acelea am simțit că voința lui se supunea întru totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Honor, cu o claritate care mă năucea, ca pe o făptură îndepărtată, înspăimântătoare, acră și, într-un fel pe care acum îl înțelegeam mai bine, inaccesibilă mie. Încă ploua. Ploua de câteva zile. Am ajuns în Hereford Square, mi-am scuturat apa de pe haină și am agățat-o în cuier și am intrat în salon. Focul ardea strălucitor în cămin și toate luminile erau aprinse. Draperiile nu erau încă trase și, prin fereastra luminată, se vedea magnolia încărcată de apă. Antonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ușă se auzi un zgomot și Antonia intră grăbită în cameră. Am sărit în picioare, oarecum speriat de apariția ei dar și cu un sentiment de ușurare. M-am dus grăbit spre ea, am prins-o de umeri și am scuturat-o zdravăn. Ea râse de gestul meu, își scoase pălăria și haina și le aruncă pe un scaun. Era într-o stare euforică, parcă era beată. Am privit-o lung, uimit. — Fir-ai a naibii să fii, am fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cea pe care o primește fiecare nou-născut. Și fiindcă nu aveam de gând să-l păstrez, pe etichetă nu era nici un nume. Se uita la ea surprins, ca și când și-ar fi dat seama ce Însemna absența etichetei. Apoi și-a scuturat pumnișorii minusculi și a făcut pipi pe doctor. Îmi amintesc că am vrut să-i dau un nume din ăsta eroic. Ca Parsifal. Sau crezi că Eros ar fi sunat mai bine? Expiră calm. M-am gândit de multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a strigat dindărătul ușii „unde dracu să fii altundeva, Sascha?“ n-am prea avut de ales. Acum Anton Își așeză haina pe scaunul de la birou și deschise geamul, crezând că poate face curent. Ținându-și cămașa Între doi nasturi, o scutură. Apoi, aplecându-se În afară, făcu o pâlnie din mâini și trase cu urechea. — Cântece de luptă menșevice. Ne protejează astea de teroarea soarelui? Am dat din umeri și l-am Întrebat dacă s-a descurcat În apartamentul Dorei. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
degetele sale mlădioase, apoi se Întoarse spre maică-sa care dădu din cap și explică: — În curând mâncare, Sascha. Ridicându-se În scaun, i-am spus că nu-mi era foare - la care Else Îi făcu semn fiului său care, scuturându-și capul cu tristețe, se Întoarse Înăuntru. De Îndată ce ușa se Închise, colega mea se rostogoli din Întuneric și Întoarse scaunul cu rotile spre mine. — Păcat. Acum. Ce observă Sascha? Am Început să-i spun. Mai mult? Am continuat. Și? Brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Dar... Gândindu-se mai bine, Pieplack dădu din umeri și se Îndreptă spre biblioteca mea. După ce le-a examinat conținutul, selectă la nimereală un volum de pe raftul superior. Era Mâinile sus!, de Leo Heller. Surprinzător de grațios, frunzări cartea, o scutură, apoi o lăsă să cadă, de data aceasta nu atât de grațios. Oftă Încet pentru fiecare carte care se prăbuși pe jos În aceeași manieră - cu coperțile ca niște aripi Întinse, cu paginile fâlfâind. Părea de parcă n-ar fi apreciat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu degetul mare. Un caz „normal“ de omucidere, cum spune partenerul meu. Un ultim nor de fum Îi părăsi buzele. Ce mi-ar plăcea să-i cred! O grijă În minus! Dar eu când văd un viciu, Îl recunosc. Își scutură capul. Și dacă nu avem grijă, exact ce i s-a Întâmplat femeii ăsteia, Wilms, i se va Întâmpla și altcuiva. Așa e de obicei cu comportamentul ăsta deviant. Și ce s-ar Întâmpla, dacă Brigada de la Moravuri nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
le punea În conuri subțiri de hârtie. După ce clientul a fost servit, o doamnă mai vârstnică cu o pălărie se holbă cu ochi mari la sticlele vânzătorului, sporovăind cu proprietarul lor. Când În sfârșit a decis ce gust preferă, Italianul scutură containerul ceremonios, de parcă ar fi fost parte dintr-un ritual religios complicat, și turnă amestecul prețios - care se scufundă cu o grație tardivă În muntele de gheață mărunțită. În curând, mixtura avea să devină foarte galbenă și foarte acră. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
meu. Deși... Dora mă privi Încurată. — A-ul „dur și ascuțit ca un vârf de munte“. O-ul, „moale și flexibil“, amintind de o fântână. Și după asta n-am mai putut să... — Aha, Înțeleg ce vrei să spui. Dora scutură scrumul. Vrei să zici c-a fost vina mea că nu mi-ai spus adevărul. Din nou, gesturile ei au Înghețat În felul acela care o făcea să pară că se retrage În ea. — Nu, nu, m-am grăbit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai târziu am intrat În holul hotelului cu fața Îmbujorată și hainele aburinde. C-o privire leneșă dar buimacă, portarul se despărți de integramele lui. — Domnule Honig? Întrebă În silă. L-am salutat energetic, apoi am alergat sus pe scări, scuturându-mi capul. — Data viitoare, domnule. Azi n-am timp de integrame! Luând-o precaut pe coridor, am verificat cum arăt. Asta chiar era minunat. Peste câteva minute vom fi iar acolo unde ne-am cunoscut - În camera 202! Fără greșeli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Anton și jumătate de pachet de Moslem, a Încetat să mai dea din cap. Își Încrucișă brațele plin de Îndoieli. — Să te ajut?, spuse. Dar ce probleme ai? I-am explicat ce vreau de la el și, după o serie de scuturat din capul ăla ras, Ivan se opri. Sună aiurea. Dar bănuiesc că e pentru o cauză nobilă. Se Încruntă. Atâta timp cât nu trebuie să ne vedem, da? Astfel că, cu puțin după miezul nopții, am putut să plec din casa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
duce zilele cu brioșe și cu propria lui șmecherie. Eu mănânc prânzuri gustoase și de-aici mi se trag toate inhibițiile. Dar nu mă-nțelege greșit (nici n-ai avea cum): ce e mai emoționant în timpul unui viscol, când îți scuturi încălțările de zloată la ușa din spate, decât să auzi acordurile lui Aunt Jenny revărsându-se din radioul de la bucătărie și să adulmeci aburii supei de roșii care e pusă la încălzit pe aragaz? Ce poate fi mai grozav decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
îi plasează recepționerului suspicios zâmbetul ei de reclamă la desuuri, plin de seducție, misterios, de zici că-i luat din paginile lui Sunday Times. Ah, ce noapte a urmat! Nu că Maimuța s-ar fi zvârcolit și și-ar fi scuturat părul și-ar fi făcut vocalize pasionale mai dihai ca de obicei - nu, drama se consuma în același registru wagnerian cu care începeam să mă obișnuiesc: era un flux de simțăminte inedit și formidabil. Ah, nu mă mai satur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
bărbatului. Acesta ieșise și pășea cu repeziciune de-a curmezișul holului negru și luminat, spre una din scări, Înainte ca domnișoara Warren să se fi putut extrage dintre ușile rotative. Ea se izbi de un hamal și căzu În genunchi, scuturând din cap și Încercând să se debaraseze de bunăvoința, melancolia și imprecizia beției. Hamalul se opri s-o ajute, iar ea se agăță de brațul lui și-l opri până când putu să-și controleze limba. Ce tren pleacă de la peronul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
femeile mai În vârstă Îți vor spune că bărbatul are motive să se plângă. Și evreul plătise zece lire. El Îi puse mâna pe braț. — Ce s-a Întâmplat? Spune-mi! Nu te simți bine? Ea Își aminti mâna care scuturase perna, zgomotul ușor al pașilor lui Îndepărtându-se. — Cum aș putea? spuse ea iar, dar de data aceasta apela la el să vorbească și să nege acumulata experiență a sărăciei. — Uite, spuse el, așază-te și lasă-mă să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
oțel Începu să sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor. — Anton! Ce faci? De ce m-ai Închis Înăuntru? El strigă la ea peste zgomotul scăzut al flăcării: — Taci! O auzi pipăind pe la Încuietoare și scuturând clanța. Apoi rosti iar, imperativ: — Anton, dă-mi drumul să ies! De fiecare dată când Își lua buzele de la tub ca să-i răspundă, flacăra se micșora. Bazându-se pe frica și naivitatea ei, Îi strigă cu ferocitate: — Taci sau Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
zvârcoli o dată Între cele două Împușcături, iar trupul său ar fi căzut Într-o parte dacă nu ar fi rămas sprijinit de perete. — Tacă-ți gura! spuse Josef și când femeia continuă să țipe, o luă de gât și o scutură. Dacă nu faci liniște timp de zece minute, te bag și pe tine sub pământ, Înțelegi? Văzu că leșinase și o aruncă Într-un fotoliu. Apoi Închise fereastra și ușa de la dormitor, pentru că Îi era teamă că, dacă se Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cazane, presiunea aburului creștea. Mecanicul deschise regulatorul și viteza trenului crescu cu opt kilometri pe oră. 3. Coral Musker se opri un moment pe platforma metalică dintre vagonul-restaurant și vagoanele de clasa a doua. Trenul, În mersul lui accelerat, o scutura și o făcea să se clatine și, pentru moment, nu-și putu continua drumul ca să-și ia geanta din compartimentul În care se afla domnul Peters și soția acestuia, Amy. Departe de zăngănitul metalului și de bătaia pistonului, ea pășea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]