3,395 matches
-
Antenă este abordat de adevăratul Mardopol care-i spune parola. Acesta se parașutase la câțiva km de locul în care a aterizat forțat Willy. Apariția unui al doilea Mardopol îl surprinde pe Baltazar, care crede că unul dintre ei este securist. Antenă pornește cu amândoi la peștera unde se afla ascunzătoarea Baronului. Supuși unor interogatorii, ambii Mardopoli le trec cu brio. În prima noapte, cei doi se bat între ei, iar aparatul de emisie-recepție este distrus. Bandiții apelează la un student
Acțiunea „Autobuzul” (film) () [Corola-website/Science/327030_a_328359]
-
stabilește mai multe planuri de prindere a bandiților, ofițerul infiltrat propunând varianta călătoriei acestora cu un autobuz local. În acest sens, căpitanul Valentin este detașat ca șofer pe autobuz, iar securista Amalia pe post de casieriță. Printre călători sunt detașați securiști neînarmați în haine civile printre care și colonelul. Singurele persoane înarmate sunt securistele Olimpia și Tanța, deghizate în călugărițe. Bandiții discută între ei cu privire la drumul pe care să plece. Gândindu-se că nu vor putea ajunge până seara la Valea
Acțiunea „Autobuzul” (film) () [Corola-website/Science/327030_a_328359]
-
a unui țăran a cărei soție urma să nască. În cele din urmă, în autobuz urcă un plutonier de miliție (Colea Răutu) care-l recunoaște pe Matei. Dându-și seama că planul este în pericol, colonelul dă semnalul începerii acțiunii. Securiștii îi imobilizează rapid pe bandiți și le iau grenadele, apoi îi arestează. Ajunși la sediul Securității, colonelul îl aduce pe Willy pentru a-l identifica pe Mardopol, dar fostul patron de rafinărie nu-l zărește printre cei arestați. Întrebați cine
Acțiunea „Autobuzul” (film) () [Corola-website/Science/327030_a_328359]
-
era "„simptomatică la jumătatea anilor ’70 (în urma unei directive programatice venite de la înalt nivel)”", ea având menirea "„să calomnieze memoria celor care nu pieriseră din conștiința colectivă, ca singurii opozanți deschiși ai regimului, și, mai ales, să înalțe un monument securiștilor violenți ai anilor ’40 - ’50”". Criticul Tudor Caranfil a dat filmului o stea din cinci și a făcut următorul comentariu: "„În anii '50, un grup terorist din munți, condus de „Baronul”, se trezește cu doi agenți de legătură, unul dintre
Acțiunea „Autobuzul” (film) () [Corola-website/Science/327030_a_328359]
-
țină legătura între ei." Și hotărârea lui Sandu Tudor de a se călugări era socotită ca un mijloc de a-și ascunde activitatea politică. Adevărul este că opțiunea pentru viața monahală a venit dintr-o convingere lăuntrică sinceră. Nu credeau securiștii acest lucru: Pentru a-și ascunde această activitate criminală, după 23 august 1944, inculpatul Teodorescu Alexandru s-a călugărit stabilindu-se la Mănăstirea Antim din București, unde și-a continuat activitatea sa dușmănoasă, stabilind legături cu o serie de elemente
Sandu Tudor () [Corola-website/Science/313239_a_314568]
-
clopotul în miez de noapte, ceea ce a făcut ca în timp de zece minute să se adune la fața locului o mare mulțime de țărani înarmați cu furci și topoare, care au sărit în apărarea călugărilor și au determinat retragerea securiștilor, după care localnicii au dezafectat două poduri, pentru a împiedica trupele de Securitate să trimită întăriri. În data de 18 octombrie a fost constituită în această chestiune o comisie la Satu Mare, formată din șefii regionalelor de Securitate din Oradea și
Mănăstirea Bixad () [Corola-website/Science/312335_a_313664]
-
era simplu, chiar infantil și - aparent - lipsit de nocivitate: un ofițer de Securitate (de regulă, de grad "superior" pentru spitale) venea, periodic, la secretarul de partid (nu la director) și întreba: dacă sunt alcoolici, homosexuali, cât și manifestări verbale anti-putere! Securiștii se mai intersectau cu "sistemul sanitar" în caz de boală, accidente sau când aveau nevoie, eventual, de unele medicamente. Precaritatea informațiilor genera și ineficiența ulterioară până la nulitate. Informatorii (și atunci și acum și pururea...) erau "peste tot": sărăcia, oligofrenia, greșelile
Kitsch-ul și noi by Alexandru Bucur () [Corola-journal/Journalistic/9439_a_10764]
-
de dinți. Spre lauda lor, trebuie să spun că, an după an, vameșii români au făcut progrese în privința limbajului și a politeții. De bine, de rău, au început s-o rupă pe nemțește și pe englezește. Polițaii cu bulan și securiștii cu apucături naziste, care vedeau în tine un vieme infractor sută la sută, au cam dispărut de la fruntarii. Problema cea mare - nu specifică, ci general românească, dar mult mai izbitoare aici, prin contrastul imediat - e aceea a curățeniei. Sau, mai
Ungaria se termină la Szeged, România începe la Babadag by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16835_a_18160]
-
cu rafturi pline de cărți și reviste. Acesta este locul în care își duce viața în liniște, trăind din lumea amintirilor, profesorul Alexandru Mânăstireanu, un bătrân vioi, cu o minte uimitor de limpede, nealterată nici de război și nici de securiștii care i-au făcut viața amară în trecut. Mulți bârlădeni poate l-au uitat: a ieșit la pensie acum 32 de ani, după 37 de ani în care a pus condeiul în mână atâtor generații de elevi...( p.9) Cei
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
care premierul Emil Boc a vorbit despre activitatea guvernului, despre măsurile anti-criză și mai ales despre asumarea răspunderii guvernamentale asupra unor legi cu adevărate ecouri favorabile. Urmează apoi dezvăluirile șocante ale unui ziarist, neangajat la sacul cu bani privind ziariștii securiști din presa partizană unor vădite interese particulare - ca răspuns. Pentru 8 septembrie 2009 am scris doamnei Ana Dumitrescu din Iași, ca răspuns scrisorii trimise de domnia sa la lansarea vol. II, după cum urmează: Stimată și distinsă colegă, Prin bunul și valorosul
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
și Ioana, în acordurile simfoniilor de la patefon și nu mai auzeam uralele cu „Ceaușescu-PCR!“. Întârziam la o bârfă cu Mini, Nory și Mika-Lé și, printre aburii ceaiului din salon, uitam de putoarea muncitorească de transpirație și de mutrele congestionate ale securiștilor de pe margine. Cât despre prietenul Paul, care defila voios alături de mine (cu mingiuța de polistiren într-o mână și baticul tricolor în cealaltă), el găsise o soluție încă mai îndrăzneață: se prăbușise într-o tristețe gravă, de care pomenea întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care să arunc noaptea manifeste printre blocuri, și nici nu desfășuram cearșafurile de pat, pe care să scriu „Greva foamei!“ înainte să le-agăț de balcon. Îmi ajungea să știu că, în lumea liberă și complicată a minții mele, nici un securist, oricât de priceput, nici un informator, oricât de apropiat, nici un metodist, oricât de zelos, n-aveau acces. Eroul, dacă exista, trăia înăuntru, ascuns printre gânduri și imagini, zburdând fără griji sub cupola de os a craniului. În sinea mea, aflasem repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înțelegi; el nu era. Doar Maurer crezuse contrariul; imprudența asta îl costase șoldul, o jumătate de bazin și scaunul plușat de la prezidiul CC-ului. Mă pomeneam luând startul prin grădină și sărind în izmene gardul vilei din „Primăverii“, fluierat de securiști și fugărit de Aro-urile Miliției, arestat, bumbăcit și dus la anchetă și, finalmente, confruntat cu însuși „Gigantul Carpaților“ și vocea sa tremurând de astm și gelozie: „Tovarășe... Ce mi-ai făcut, nenorocitule?“. În realitate, corpul meu nu ajungea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mine și cu micile contradicții care o defineau: să nu îmbrac niciodată în public costumul comod și elegant al memoriei, croit din imagini, senzații și impresii care ar fi putut fi interpretate sau, mai rău, să încapă pe mâna unui securist. Să inventez, da; să mint, încă mai bine. Și, mai presus de toate, să intru în pielea celor care, vii sau morți, reali sau fictivi, m-ar fi putut ajuta să mi se piardă urma. Mințeam senin, cu dezinvoltură. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
al neuronilor. Mă simțeam ca într-un imens cinematograf, cu spectatorii înghesuiți după osul occipital: fiecare își vedea de filmul lui, la ordin, tăcut și nemișcat. De-afară, nu se zărea nimic. Îi controlam pe toți, mai rău ca un securist, le știam pe de rost gândurile (pentru că erau ale mele), îi dirijam și-i învârteam pe toate părțile, le puteam oricând curma simulacrul lor de viață, tăindu-le lumina cu un scurtcircuit sinaptic sau înecându-i în fluxul și refluxul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de fiecare dată o altă existență, ca un imbecil senin și ascultător. Sigur că azi nu era mai rău, puteai să zici orice, să asculți orice, să te vezi cu oricine. Nu mai trânteai perna pe telefon, să n-audă securiștii ce vorbești prin casă. Puteai să călătorești, să evadezi în Spania la cules de căpșuni sau în Italia după struguri. Nu-ți mai trebuia buletin ca să invadezi Bucureștiul, iar mașinile nu mai circulau doar din două în două duminici, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de poponar. Apropo, amicu’ tău e pe invers?“ „Nu.“, i-am răspuns, deși mi-ar fi plăcut să zic da. O vorbă de-asta bună, aruncată în trecere, și-ajungi departe. Așa rămâi cu tinicheaua agățată de coadă. Cutare-i securist, ăltu-i curvar, ălălalt fătălău. Nu-i unul cum trebuie. Mihnea a închis pagina cu simbolurile și ne-am întors la textul final, cârlionțat și cu codițe. Chiar că te-apuca râsul: rândurile curgeau molatic, floral, pagină după pagină. Dacă toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
miezul nopții, urmărindu-ne prin camere cu alte și alte roluri, pregătite să ne deschidă mințile și poftele: eu mi-o închipuiam pe Maria pionieră, hangiță, milițian, bucătăreasă pe-un vas (reminiscențe Julieta Szöny din copilărie); Maria mă făcea boxer, securist, patron, Mihai Viteazul (ca-n filmul unde, în lupta de la Călugăreni, sclipește un ceas electronic pe mâna călărețului). Aventurile noastre doborau paturi și fotolii, străbăteau culoarele pline cu pantofi și se terminau pe balcon sau în baie, pe capacul closetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nimic. Erau alte vremuri și bunicu’ Vitalian alerga, ca toată lumea, după mașina de carne. Evident că n-o prindea. Fostul moșier interbelic, proprietar de dealuri și crescător de cai la poalele Leaotei, turnat de-un vecin, arestat și bătut de securiști pentru că își ascunsese medaliile pe vremea lui Dej, își consuma acum toată energia pentru un antricot cu os. Mai târziu, atins de scleroză și țintuit în pat de o semipareză, avea să se trezească o dată la câteva zile, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Anton Lupan se odihnesc în cabină, după o binemeritată victorie, pregătindu-se să umble împreună sub fustele literaturii și ale preafrumoasei Adnana. Sigur că mult mai probabil era ca, în spatele ușilor duble, ferecate cu lacăt pe exterior, să se ascundă securistul Facultății. Cablurile pe care le observasem, și care atârnau în colaci prinși de perete ca magistralele IT pe stâlpii de telefon, se desfăceau pe toată lungimea zidurilor, coborau printre cărămizi la etajele inferioare, spre obiectivele importante ale facultății: secretariatele, decanatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
misivei părea un fătălău lucid, din genul care în public se zmiorcăie și-acasă te mușcă de picior. Oricât de mult îmi surâdea ideea, ăsta nu eram eu. Am sucit pagina, luminând un bilet prins cu-o clamă, pe care securistul de serviciu notase niște observații. Rândurile fuseseră bătute la mașină, cu cerneală violet, iar comentariile se înșirau pe coloană, ca la școala generală: limbaj vulgar, neprincipial; folosește termeni necunoscuți: „depeșar“ (nu apare în DEX); de verificat! povesteste dușmănos, ostil la adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Organismele noastre produc boală, uzine complicate ale dorinței, mișcând pârghii marca Greimas, Deleuze sau Alexandrescu. O lume post-apocaliptică, otrăvită de propriile ei urme, ca după un tratament cu bariu. Semnătura: ss indescifrabil Aici începeau să apară ceva indicii. Deși nota securistului de serviciu lipsea, puteam deja să adun niște lucruri. Nu era chiar povestea bunicului Vitalian, și nici informația biografică pe care-o căutam, dar mergea și-așa: strângeam primele detalii despre intrus. Trecuseră șase luni de la prima misivă. Omul trata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe care-o căutam, dar mergea și-așa: strângeam primele detalii despre intrus. Trecuseră șase luni de la prima misivă. Omul trata acum teme grave: viața, moartea, despărțirea. O făcea chinuit, în convulsii ortoepice care trebuie să-l fi înnebunit pe securist (de-aia lipsea și nota). Printre altele, scăpa și-o informație topografică, din care se vedea limpede că nu era vorba de mine (decât dacă încasasem, la rândul meu, o sticlă în cap și nu-mi mai aminteam cartierul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
inaccesibile, cu care să-ți poți impresiona prietenii la un discurs TV. Mirosea de la o poștă a Litere. Am mai tras puțin cu urechea (ne se-auzea nimic în jur) și-am sărit la pagina următoare. Aici dosarul arăta diferit, securistul xerografiase plicul și îl capsase de conținutul scrisorii, insectarul părea complet. Ziceai că-i ediția Camil Petrescu pop-up, cu scrisorile Emiliei în relief, poezii scrise de mână de Ladima și caietele detașabile ale lui Fred Vasilescu; o raritate. O găsisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Emiliei în relief, poezii scrise de mână de Ladima și caietele detașabile ale lui Fred Vasilescu; o raritate. O găsisem cu Mihnea la „Ant’Art“, pe Ho-și-Min și i-o cedasem lui Scurtu, contra numerelor 1-10 din Pif. Bineînțeles că securistul își „anonimizase“ toate sursele: adresa lipsea, destinatarul și expeditorul fuseseră răzuiți și-apoi acoperiți cu un chenar gros de cerneală neagră, de parcă se colaborase benevol la o lucrare comunistă de artă grafică. Am pulverizat spray-ul de lumină pe foaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]