1,489 matches
-
ghiontindu-l în spate cu țeava revolverului. Mișcă, mă, odată! Și l-au împins brutal în tindă, de unde tata a mai scos un singur cuvânt, după care nu l-am mai auzit nouă ani de zile: Copiii!! La acest geamăt sfâșietor al tatălui meu, mama a răspuns tot cu un singur cuvânt care cumula în el toată dragostea, nădejdea și suferința unei mame obligată de-acum să facă față de una singură tuturor greutăților: Vasilică!! La strigătul ei disperat, am înconjurat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
kilometri pe drumul alb, acoperit de zăpadă, când sora medicală ce ne însoțește exclamă Doamnă, se stinge copilul, aprindeți-i o lumânare! Mama, care de obicei e foarte reținută în manifestările sale, acum nu se mai abține, strigă cu glas sfâșietor Veniamin, nu pleca, nu pleca dragostea mea, copilul meu și se pornește pe plâns, pe țipat și pe jelit. Ochii mi se închid, iar inima încetează să-mi mai bată: în secunda aceasta se pare că am murit. 6 TC
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și necunoscuți, s-a sfârșit totul, drumul meu e fără întoarcere și, îngrozit la gândul acesta, izbucnesc (sunt încă în camera unde ai mei mă priveghează...) în hohote asurzitoare de plâns, hohote pe care, desigur, nu le aude nimeni. Plângând sfâșietor, încep să-l lovesc în piept, cu pumnii strânși, pe tatăl meu, apoi îi izbesc pe frații mei, cu disperare vreau să le dau un semn că mă aflu acolo, vreau să mă ia în seamă, dar ei se comportă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
câmpia fără sfârșit. Vara, de dincolo, din adâncurile înfricoșătoare, se rătăceau adieri aromitoare de flori de câmp. Pe malul Nistrului, acolo, în lumina magică a lunii, se adunau flăcăi și fete, spălau caii și cântau în cor melodii atât de sfâșietoare și cu atâta patimă, chemându-se, pe patru voci, cu glasuri moi, răgușite, dure sau metalice, încât mă țineam treaz, până târziu, în zori. Ceilalți ai casei dormeau. Eu singur eram treaz, copleșit de o durere despre care nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
patru voci, cu glasuri moi, răgușite, dure sau metalice, încât mă țineam treaz, până târziu, în zori. Ceilalți ai casei dormeau. Eu singur eram treaz, copleșit de o durere despre care nu pot explica nici astăzi nimic era o nostalgie sfâșietoare, amestecată cu milă pentru tinerii care cântau, pentru mine, pentru caii care se auzeau nechezând, pentru ei... Adormeam plângând un plâns secret, de durere mută, amestecată cu un dor vag, de nu știu ce. Aveam și experiența războiului, o mică experiență, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și artistic, 6 august 2002) Azimutul Cu tot „rolul istoric și sfânt!” al Tovarășului, îngrădirea și dirijarea politică a presei în anii dictaturii comuniste constituie amintiri de coșmar. Sigur, pentru cei care au participat la siluire, nostalgia acelor timpuri rămâne sfâșietoare. Dovada o constituie chiar publicațiile conduse de către asemenea ipochimeni ori vlăstarele lor spirituale. Acolo, „unitatea de monolit” în jurul obsesiilor și intereselor patronului, directorului ori redactorului-șef constituie singura îndatorire „deontologică”. În grade și nuanțe foarte diferite, cu succes variabil și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Electra, În scena bocetului pentru fratele crezut mort, În loc de motivații psihologice, căutase inspirația În sunetul picăturilor de ploaie căzând pe lemn. Silabele grecești rostite de ea sunau ca lacrimile sau ca stropii de ploaie, transmițând În același timp o suferință sfâșietoare. În ziua În care am aflat vestea morții mamei ploua. Să fi fost o coincidență? După Electra am făcut două călătorii importante, În ambele fiind acompaniat de Priscilla. Prima a fost În Bali și Japonia, iar a doua În Brazilia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
forță tragică neatinsă În celelalte interpretări. Deși structural ea adera la interpretarea de la Chicago, ca un artist adevărat, a respectat concepția mea și a făcut eforturi uriașe să și-o Însușească. A ajuns să trăiască fiecare scenă cu o intensitate sfâșietoare, impresionând miile de spectatori care izbucneau În ovații nesfârșite În fiecare seară. Ea le primea mulțumind, dar rămânea cu certitudinea sinceră că nu a descoperit Încă adevărul ultim și Își continua căutarea. Îmi amintea de bunica mea, atunci când Îmi spunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
în acest sens, o dramatică mărturisire târzie, din epoca exilului, citată de Emil Manu în ediția din 1995 a Postumelor (Editura „Societății Adevărul“): „Sub apăsarea anilor de viață furați, a manuscriselor de mai multe ori confiscate și distruse, cu complexul sfâșietor că nu voi mai avea timp să scriu sau să spun ce mai am de spus sau de scris, obsedat de ideea că mesajul meu este amenințat a fi încă o dată înăbușit, o vreme de cincisprezece ani, nu aveam altă
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
pot 5 Șerban Cioculescu, Aspecte literare contemporane (1932-1947), Editura Minerva, București, 1972, p. 326 distinge diferitele părți după tempo-ul ce le caracterizează. După un adagio maiestuos urmează dramaticul allegro și, drept punct culminant, un presto tumultuos. Finalul este un sfâșietor marș funebru. Succesiunea părților nu e însă a unei simfonii clasice, inversarea fiind cerută de viața însăși. Partea a doua a Simfoniei - Andante con molto - apropiată oarecum prin atmosfera lirică de Simfonia nr. 4, este viziunea măreției strălucitoare ce se
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Carmen Bocăneţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1355]
-
de un sentiment ciudat de deznădejde... Abia într-un târziu am reușit să adorm. Somn greu, cu vise complicate... Azi-dimineață, odată cu trezirea, îmi reveni și sentimentul de gelozie. E un sentiment straniu, lipsit de imagini concrete, dar cu atât mai sfâșietor. Îmi pare că aud glasul tău mărturisind: — Așa este și nu poate fi altfel. Așa trebuie să fie! Era tristețe în el, dar totodată - o fermitate care ținea de absolut. 6 martie 1953 Stalin a murit oficial ieri la orele
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Dintru adâncuri am strigat, Doamne! (lat., v. Psalmul 129) Alb și Negru 14 decembrie 1954 Astăzi - o zi plicticoasă, lungă la nesfârșit în plictiseala ei zadarnică... Dictatorul le pune capac la toate: o comedie care nu mai e comedie, tristă, sfâșietoare în cruda ei realitate, realitatea noastră cea de toate zilele... Pași prin ploaie cu Florino... Liniște. Drumul drept înainte. Elogii lui Giglio... Solitude... Solitude desirée... Solitude consentie... Je me donne à toi! 1 16 decembrie 1954 Vreau să-mi dovedesc
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
adevărat, ritmul orașului mare, mirajul lui, multitudinea de fete frumoase, viața veselă, emancipată a studenților bucureșteni. Se împrietenise cu o studentă pe care-o poreclise „Năista“, pentru că era o adeptă ferventă a lui Nae Ionescu. Am început să sufăr cumplit, sfâșietor. Până la urmă, mi-a scris, în virtutea corespondenței dintre noi, o scrisoare lungă, pe care am păstrat-o până când m am măritat. M-a asigurat că eu voi rămâne pentru totdeauna marea lui dragoste și că o să mă păstreze toată viața
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
m-aș fi aplecat un pic mai mult în afară l-aș fi putut atinge cu mâna când ar fi trecut, cu o majestuoasă lentoare, prin dreptul ferestrei mele. Într-o seară de la sfârșitul lui mai 1954, am simțit o sfâșietoare nevoie de fericire însoțită de convingerea că o voi întâlni, negreșit, curând. * Cum și când s-a format gustul meu ( cinematografic)? Pe la 18 ani, sub influența unui prieten clujean, intelectualicește mai evoluat decât mine, prin discuții și controverse. Ultima eroare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și faptul deshumării răzbunătoare a unui cadavru, „redat” în acest sinistru mod familiei, considerată, la rându-i, vinovată, apăsător, greu, ca pământul sub care se culcă, se ascund în disperare de cauză soții Barateli, acoperindu-se cu brazde până la gât, sfâșietor ca eșecul căutării unei „vești” în depozitul de lemne, înălțător, nu numai în finalul lui, în care, jucată de o mare actriță gruzină, Veriko Andjaparidze, apare o bătrână îmbrăcată bizar, cu un rucsac în spate, cu un geamantan într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în poziția „gentuță”, de obicei pe hol sau în vreun colț mai ascuns de cameră, făcând pe orfelinii, pe victimele. Tocmai ei, care se bucură, în casa noastră, de toate drepturile! * Cel mare, mai inteligent, și-a confecționat un mieunat sfâșietor, care nu o dată reușește să ne impresioneze. Totuși, așa inteligent cum e, se trădează uneori, trăgând un căscat cât se poate de nepăsător în mijlocul lamentațiilor sale. * Simple coincidențe? Nu cred. Odată, culcându-mă împovărat de obligația de a da a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu l-ar fi alungat nimeni, unde există subsol, curte... altă dată, am fost, pur și simplu, terorizat, zile în șir, de o pisică nimerită parcă dinadins chiar sub fereastra dormitorului nostru... Cum se crăpa de ziuă, începea să miaune sfâșietor. Implora, ne implora pe noi, cele câteva sute de oameni, inimi împietrite, din cele două blocuri paralele ce formează între ele un soi de curte... Îmi trăgeam plapuma peste cap, să n-o mai aud... Dar auzeam... Le-am cerut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o rață prin acele locuri”. Dar pasărea a fost, existența ei, imensă, ca a oricărei făpturi create de Dumnezeu, a umplut tot orizontul narațiunii, respectiv lecturii. Cu atât mai tragică, incomensurabil mai tragică ni se pare moartea ei. Și ce sfâșietoare - șiretenia ei agonică, scufundarea în apă. Rața lui Șalamov e aproape un argument împotriva existenței lui Dumnezeu. * În 1915-1916, deci în plină desfășurare a primului război mondial, Serghei Esenin scrie câteva din poeziile sale despre animale: Vaca, Cântecul cățelei, Vulpea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
stradă, lângă Livada cu nuci, după lăsarea întunericului trec pe lângă două doamne în vârstă îmbrăcate în negru care însoțesc un băiețel foarte mic, de vreo trei-patru ani, exact în clipa în care un pui de pisică invizibil începe să miaune sfâșietor. Lamentația îl amuză însă pe copil, care râde înveselit, pare a se distra copios: „l-a părăsit mama lui”, ține să explice una dintre femei, cu vizibilă intenție de a corecta reacția surprinzătoare, „cinică” a omulețului de-o șchioapă. Care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dacă acest adevăr, atât de mângâietor, ar fi trăit profund de întreaga preoțime! Satana triumfă în societatea pervertită și într-o mulțime de suflete; și, în asemenea de condiții vrednice de plâns, de ce nu ne adresăm, cu plânsetul celor mai sfâșietoare rugăminți, Aceluia care singur poate «să reînnoiască fața pământului»?! Se recomandă atâtea devoțiuni, dar despre aceea, care ar fi așa de indicată, puțin, poate, se vorbește. 10. Maria în planul divin al mântuirii. Maria „forma sacerdotum“ Nu întâmplător se amintește
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
de ori, nu! Unii, poate ignorând obstacolele ivite după secole de lupte sau de neînțelegeri, se vor complace să scoată în evidență despărțirile de care suferă creștinii, care sunt frații noștri; alții, prea superficiali ca să înțeleagă ce este profund, dureros, sfâșietor, în crizele sufletești, se vor bucura poate de nereușita unor eforturi repetate continuu, pentru a îndepărta ceea ce separă și de a găsi ceea ce apropie. Noi vom avea grijă să nu-i imităm. Noi îi vom trata totdeauna cu simpatie și
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
de a ne iubi unul pe altul»“. Lumea este deja scandalizată văzând că marea familie creștină este împărțită între catolici, ortodocși și protestanți cu atâtea secte; necredincioșii nu știu în cine să mai creadă; iar noi, la atâtea rupturi, adăugăm sfâșietoarele noastre împărțiri, gelozii și neînțelegeri. Se poate spune și despre noi, ceea ce păgânii spuneau despre primii creștini: „Priviți-i, cât de mult se iubesc!”? Lumea nu crede în Isus și din cauză că noi suntem împărțiți și nu ne iubim. 93. Să
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
așa cum s-a întâmplat cu Constituția albertină (Italia, 1848). Apoi, frecventele convocări electorale pot să răstoarne, chiar și pe termen scurt, situațiile precedente; de aceea, trebuie să fim vigilenți și statornici în permanență. Așadar, acesta este ora rugăciunii asidue și sfâșietoare. Nu ar fi bine oare ca, fiecare dintre noi, într-o zi anume, să celebrăm o Sfântă Liturghie, pentru a implora asistența divină pentru destinul patriei noastre? „Sfânta Liturghie este opera lui Dumnezeu. O Sfântă Liturghie e la fel de valabilă ca
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
de singur. Lăzile mele de călătorie s-au umplut cu cârpe și amintiri. Veverița din pinul de lângă fereastră îmi urmărea cu ochi umezi gesturile: n-aș fi putut s-o iau cu mine, călătoria era lungă și obositoare. Am plâns sfâșietor. Probabil că Fabia a înțeles întristarea mea și m-a privit rece: știa bine că lacrimile acelea nu erau pentru ea. Plictiseală Dar altceva m-a împins să părăsesc Urbea. A intervenit plictiseala. Brusc. În mod inexplicabil. Din cauza ei, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
lăsat; Pe unde am bătut Rea jale-am făcut. Aș fi dorit să nu mai sfârșească, prin lungimea ei întreținându-mi contactul cu lumea aceasta pe care n-aș vrea s-o las atât de repede, chiar dacă sunt pregătit. Elegia sfâșietoare a bradului are un efect cathartic imediat și mă simt pe deplin împăcat după ce o recit, cu sufletul plin de nostalgie eterică. Golul trebuie umplut Am fost lăsat să intru singur în încăperea mare a sanctuarului, unde Marele Preot îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]