KorAP: Find »[drukola/base=sfinție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...30 >

749 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781

oprește ucenicii, pare a șovăi, apoi îi așază pe cei trei, la rând, pe o piatră potrivită și se apropie cu pași rari. Habacuc acoperă, ferit, tabla cu bobi, folosind poalele anteriului. Pafnutie vine spre ei.) PAFNUTIE: Da' ce faceți sfințiile voastre aici? HABACUC: Iaca stăteam și noi... de vorbă... mai de una, mai de alta... PAFNUTIE (dezvelește țintarul cu grijă, folosindu-se de toiag): Lasă-te de-astea... Al cui e rândul la mutat? SISOE: Al meu, părinte Pafnutie. PAFNUTIE

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Lasă-te de-astea... Al cui e rândul la mutat? SISOE: Al meu, părinte Pafnutie. PAFNUTIE: Așa? Atunci fă-mi plăcerea și mută-l pe acela de colo, de la colț. SISOE: Numaidecât! (scuipă bobul pe toate părțile, îl mută) HABACUC: Sfinția ta le știi pe toate. Iaca, eu am să mut, în cinstea sfinției tale, bobul acesta de fasole, mai mare decât celelalte și stropit cu puchi roșii. (mută) PAFNUTIE (se lasă pe vine lângă Sisoe): Bun. Ia mută-mi-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
părinte Pafnutie. PAFNUTIE: Așa? Atunci fă-mi plăcerea și mută-l pe acela de colo, de la colț. SISOE: Numaidecât! (scuipă bobul pe toate părțile, îl mută) HABACUC: Sfinția ta le știi pe toate. Iaca, eu am să mut, în cinstea sfinției tale, bobul acesta de fasole, mai mare decât celelalte și stropit cu puchi roșii. (mută) PAFNUTIE (se lasă pe vine lângă Sisoe): Bun. Ia mută-mi-l acuși pe acesta de-aici, de la răscruce, Sisoe. (Sisoe apucă bobul, începe să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
celelalte și stropit cu puchi roșii. (mută) PAFNUTIE (se lasă pe vine lângă Sisoe): Bun. Ia mută-mi-l acuși pe acesta de-aici, de la răscruce, Sisoe. (Sisoe apucă bobul, începe să-l scuipe) Și nu-l mai îmbăla atâta sfinție ta, că doar n-are să prindă rădăcini acolo! SISOE: De bună seamă! (șterge bobul de poala anteriului. Mută. Habacuc dă semne de nervozitate, mută și el. Pafnutie se așază lângă Sisoe, cam împingându-l spre margine. Sisoe se trage ferit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
uriașă ți-i șterge pe rând la nas.) PAFNUTIE (fără să ridice capul): Ia seama, Sisoe, ia seama, nu le mai pune mâna la nas... Cel din dreapta are nărav de dă cu piciorul... SISOE: Asta n-o mai cred. La sfinția ta de ce nu dă? PAFNUTIE (continuă să joace): Pe mine mă cunoaște. SISOE: Ia să vezi cum mă cunoaște și pe mine! (îl apucă de nas pe cel din dreapta, mișcându-i încet capul într-o parte și în alta. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
joc): Ce să-ți împrumut? SISOE: Pe... cei de colo... pe dânșii. Dă-mi-i, Sfinte Pafnutie, să fac numai două-trei ocoluri cu ei, și ți-i aduc înapoi nevătămați... PAFNUTIE: Nici nu mă gândesc! SISOE (cu disperare): Rogu-mă sfinției tale... PAFNUTIE (ridică ochii de la tabla de țintar): Nu ți-i dau, Sisoe, că ești stătut. Dacă ți-i las pe mână, într-un ceas îi dai gata, trebuie să-i adun cu fărașul! (Sisoe își frânge mâinile, distrus. Pafnutie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
două labe, ca să se mute dincoace... HABACUC: O fi lunecat, cine știe cum... Ș-apoi, Sfinte Pafnutie, doar nu jucăm pe parale! PAFNUTIE: Urât mi-a fost mie, de când lumea, prooroace, sfântul care umblă cu șireclicuri la țintar! Vei face dară bunătatea sfinția ta să duci la locul ei această boabă de fasole. HABACUC (mormăit): Iaca o duc! (mută) Da' nici sfânt așa cărpănos la joc pot să jur că n-am mai întâlnit! SISOE (care, în tot acest timp, părea absent, izbucnește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
și de mama lui care l-a făcut! PAFNUTIE: Degeaba te vei ruga, că nu vei căpăta nimic, și nici nu poți căpăta. SISOE: Și de ce nu? N-a dat la atâția sfinți, unii chiar sosiți aici după mine? Oare sfinției tale cum s-a putut să ți se dea? PAFNUTIE (apăsat): Pentru mine s-or fi rugat cei de jos, care ne judecă pe fiecare după faptele noastre de pe pământ. SISOE: Oare eu nu m-am războit de-atâtea ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
schivnicie, acolo rămâi! Da' ia să te fi dus la dânșii, să le faci niște minuni, să-l vindeci pe unul de bubă-rea, pe alta de streche..., și-ai vedea ce praznic mare cât toate zilele ți-ar pune și sfinției tale la călindar. PAFNUTIE: Iară de-acuma încolo asta nu se mai poate! Toate sărbătorile cele mari au fost prinse de alții. Gata! S-a isprăvit! La vremea de azi nu se mai fac sărbători. HABACUC: Ei, nu-i chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
asta nu se mai poate! Toate sărbătorile cele mari au fost prinse de alții. Gata! S-a isprăvit! La vremea de azi nu se mai fac sărbători. HABACUC: Ei, nu-i chiar așa de negru dracul! Oare n-ai știință sfinția ta că cei de pe pământ scornesc mereu și alte sărbători pe lângă cele vechi? PAFNUTIE: Vorbe! SISOE: Ce spui, frate Habacuc? Mai adaugă oamenii sărbători la călindar? HABACUC: Se vede că sfințiile voastre nu mai priviți dincolo de capătul toiagului... Păi nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
chiar așa de negru dracul! Oare n-ai știință sfinția ta că cei de pe pământ scornesc mereu și alte sărbători pe lângă cele vechi? PAFNUTIE: Vorbe! SISOE: Ce spui, frate Habacuc? Mai adaugă oamenii sărbători la călindar? HABACUC: Se vede că sfințiile voastre nu mai priviți dincolo de capătul toiagului... Păi nu ne aduc mereu vești noi drepții care sosesc din când în când? Zic aceștia că-n vremea din urmă noroadele se întrec în a-și rândui la călindar câte-o sărbătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
mai drept. SISOE: Și sărbătorile acestea nou-nouțe le țin creștinii ca și pe celelalte? HABACUC: Ba încă cum! Pe cele proaspete le cinstesc binecredincioșii cu trâmbițe, cu surle și cu tobe, mai abitir decât pe cele vechi. SISOE: Ai auzit sfinția ta cu urechile sfinției tale toate acestea? HABACUC: Cum altfel? Când vom merge la trapeză am să-ți arăt eu unul venit abia de câteva zile la noi. Unul slăbănog și cu nasul mare. Zice c-a fost salamagiu la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
sărbătorile acestea nou-nouțe le țin creștinii ca și pe celelalte? HABACUC: Ba încă cum! Pe cele proaspete le cinstesc binecredincioșii cu trâmbițe, cu surle și cu tobe, mai abitir decât pe cele vechi. SISOE: Ai auzit sfinția ta cu urechile sfinției tale toate acestea? HABACUC: Cum altfel? Când vom merge la trapeză am să-ți arăt eu unul venit abia de câteva zile la noi. Unul slăbănog și cu nasul mare. Zice c-a fost salamagiu la o fabrică de mezeluri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
spune ca te-ai așezat doar ca să prăpădesc eu vremea de pomană... (Cei doi încep din nou jocul, mormăind și mirându-se. Sisoe se frământă, stăpânit vizibil de un gând nou.) SISOE (cu falsă indiferență): Apoi mai rămâneți cu bine sfințiile voastre... că eu m-am cam dus. PAFNUTIE: Da-ncotro, Sisoe? (Sisoe face un gest nedefinit și se depărtează grăbit. Cei doi continuă să-și vadă de treabă. După câteva clipe se simte, mai mult decât se aude, un zumzet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Aură modestă. Caută cu ochii în toate părțile.) HABACUC: Da' ce-ai prăpădit, Sfinte Farnachie? FARNACHIE: Văzutu-l-ați cumva pe fratele Mochie? HABACUC: N-a trecut pe-aici. PAFNUTIE: Ce larmă se aude, Farnachie? FARNACHIE: Cum adică? N-ați auzit vestea sfințiile voastre? HABACUC: Care veste? FARNACHIE: Ei nu, că sunteți tari de tot! Sisoe se pogoară pe pământ! Apără-l, măiculiță! PAFNUTIE: Cine ți-a spus? De unde știi? FARNACHIE: Păi dacă sfințiile voastre jucați țintarul... Tot raiul știe și vorbește. HABACUC

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
aude, Farnachie? FARNACHIE: Cum adică? N-ați auzit vestea sfințiile voastre? HABACUC: Care veste? FARNACHIE: Ei nu, că sunteți tari de tot! Sisoe se pogoară pe pământ! Apără-l, măiculiță! PAFNUTIE: Cine ți-a spus? De unde știi? FARNACHIE: Păi dacă sfințiile voastre jucați țintarul... Tot raiul știe și vorbește. HABACUC: Nu se poate! FARNACHIE: Ba iaca se poate! Că s-a înfățișat la Tronul Luminii, și-atâta s-a rugat, și-atâta s-a milogit că s-a înduplecat Cel Prea-Milostiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
aranjat! SISOE (cu superioritate): Nu huli, Sfinte Pafnutie! De faptele mele veți auzi și de lauda mea va fi plină orice gură! HABACUC (ironic): Se poate, cum nu? S-au mai văzut de-acestea în vremile cele vechi. SISOE: Iară sfințiile voastre, dacă vreți a-mi ține tovărășie cât m-oi pregăti de cale lungă, bucuros voi fi să înălțăm împreună cântări potrivite acestui ceas cum n-a mai fost altul. PAFNUTIE: Eu n-oi putea, că trebuie să-mi umblu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
unde doar fiarele și jivinele îți pot ieși în cale, nu și minuni de acest fel... SISOE: Ba de minuni de tot felul n-am a mă plânge, numai că nu-s așa de-adevăratelea... ILINCA: Așa? Și de unde vii sfinția ta? SISOE (gest evaziv, arată în sus): Ei, din colo... ILINCA: Că doar nu-i fi căzut din cer, păcatele mele! Și-ncotro? SISOE: Către așezare de oameni binecredincioși. ILINCA: Atunci ți-oi fi călăuză spre sat, părinte. Mie-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
nu se poate trece decât de-a dreptul prin apă. Dacă nu știi bine vadul, te duci până peste cap. Da' mi-oi face eu pomană și te-oi lua în cârcă până dincolo; că poate mi-i ceti și sfinția ta vreodată un acatist pentru iertarea păcatelor mele cele multe. Haidem, că-ndată-ajungem. (ies amândoi.) Cortina se ridică Tabloul 2 Interior împărțit în două. În stânga un colț de odaie, cu o masă țărănească, cu trei picioare, două scăunele și o laviță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
nimic altceva decât să facă minuni. NIȚĂ: Să facă... ce? Vorbește mai lămurit. Ori ai început să bați câmpii! Ce fel de minuni? BABA RADA (nu mai are răbdare să tacă): Minuni ca toate minunile, părințele. Ce te miri așa sfinția ta? Și nu numai una. Iac-aici, în cămăruța de-alături, intră cel cu durerea și iese întreg și teafăr, ca din cutie. NIȚĂ: Ei taci! Și cam pe cine l-a aranjat în ăst fel cuvioșia sa, babă Radă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
ca din cutie. NIȚĂ: Ei taci! Și cam pe cine l-a aranjat în ăst fel cuvioșia sa, babă Radă? BABA RADA: Iaca-ți spun. Mai întâi și-ntâi pe Lina Todiresii, care-o adusese mă-sa astă iarnă la sfinția ta să-i cetești de ducă-se pe pustii... de era să moară de tot mai pe urmă, c-au apucat-o și mai rău năbădăile... BABA SAFTA (sare și ea cu gura): Și pe Catinca lui Pavăl, care i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
el pentru amărâta aceea lipsită de vedere. NIȚĂ (spre ea): Nu te-am întrebat pe tine. Ce te vâri în vorbă ca musca-n coada calului? Nu-ți ajunge că mi l-ai adus aici? BABA RADA: Și ce ai sfinția ta în contra dacă sfinția sa face minuni? NIȚĂ: Minuni, ai? (face un pas spre Sisoe) Și cu ce drept vii cuvioșia ta să faci minuni în parohia mea? Ai vreo îndreptare de la mitropolie, ceva? Ia spune-mi și mie: cu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Rai! Din care Rai? BABA SAFTA: Lasă-l părinte, săru' mâna...ce-ai cu el? Lasă-l să se oploșească și el pe-aici, pe la noi, dacă ni l-a trimis Dumnezeu... Că doar nu-ți ia nimic din tainul sfinției tale! NIȚĂ: Cum nu! Cuvioșia sa o să trăiască mai ales cu iarba câmpului și cu apa izvorului... Nu cunoaștem noi?... ILINCA: Las' că-ți rămâne destul și sfinției tale... BABA LUȚA: S-avem și noi un sfânt în sat, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
l-a trimis Dumnezeu... Că doar nu-ți ia nimic din tainul sfinției tale! NIȚĂ: Cum nu! Cuvioșia sa o să trăiască mai ales cu iarba câmpului și cu apa izvorului... Nu cunoaștem noi?... ILINCA: Las' că-ți rămâne destul și sfinției tale... BABA LUȚA: S-avem și noi un sfânt în sat, că nu strică. Mai rebegește o vită, mai se bolnăvește un prunc de țâță... ce-ai cu el? NIȚĂ: Voi, proastelor, să tăceți! Ce știți voi? Ducă-se la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
se ridică, iese cam șovăitor din odaia lui Sisoe.) BABA LUȚA: Da' ce, soro, nu cumva ai început a zări câte-oleacă? BABA FIRA: Ba da, măiculiță... minunea minunilor! Bogdaproste! Iaca, te văd pe tine... (se întoarce spre ușă) și pe sfinția lui, Maica Precistă să-l răsplătească. (merge spre fereastră) Iaca și-un car cu proțapul ridicat și, mai la vale, pe gardul cela de nuiele, o pereche de izmene întinsă la soare. Bogdaproste...! BABA SAFTA: Ai văzut minune, oameni buni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]