830 matches
-
este istorialul absolutului, îmbrățișarea sa cu sine potrivit modalităților fundamentale ale Suferirii, o individualitate, în măsura în care esența patosului său este cea a ipseității și în care ea nu se istorializează niciodată decât într-un individ și ca ființa sa proprie, o singularitate, în măsura în care orice determinare patetică este în mod ineluctabil aceasta, și nu o alta. Faptul că acest adevăr este cel al Individului înseamnă: el singur îl găsește și îl poate găsi, nu în afara lui și ca independent de el, ca fiind
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aproximativă și supusă hazardului, convențională, contingentă, ca să spunem tot, în măsura în care ea survolează prăpastia care separă realitatea de irealitate și în care, pe de altă parte, ea face să corespundă o calitate generală "greu", "calificat" acelui ceva care este conținut în singularitatea absolută a diferenței sale absolute. De pildă, o activitate dureroasă sau insuportabilă pentru un individ puțin dotat va fi trăită dimpotrivă de altul ca expansiune fericită a puterilor sau a capacităților sale proprii. O asemenea delimitare calitativă și generală a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Nompar de Caumont, conte și mai apoi duce de Lauzun, cel despre care Marea Domnișoară, Domnișoara de Montpensier, vara lui Ludovic al XIV-lea, scrie cu iubire Încărcată de suferință și melancolie: „O distincție extraordinară ș...ț, un milion de singularități”. Sunt cuvintele unei fecioare de 43 de ani, săgetată de o dragoste năprasnică pentru un bărbat ciudat, provocator, insolent, curajos, fermecător, care intră În grațiile Regelui Soare, refuzând să se lase inclus În banalitatea de serie a curtenilor. Tulburat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o direcție pe care nimeni n-ar fi știut s-o prevadă. Sine nobilitatetc " Sine nobilitate" Epidemia dandy o dată declanșată, ea Începe treptat să se autodevoreze. Morbul mușcând tot mai mulți adepți, dandysmul Își anulează cel mai puternic principiu: originalitatea, singularitatea, oroarea În fața Înserierii, a banalizării. Încă din 1818, În Beppo, Byron deplânge soarta „dinastiei dandy”, pentru că o simte declasându-se din cauza imitatorilor. Acestora le vor urma „alți imitatori imitați”. Nici pe departe nu poate fi vorba de vreo relație amiabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ciudat de grotesc și sublim. Așa cel puțin Îi descriu istoriile literare. Care să fie Însă legătura dandy-lor cu toți aceștia? În primul rând, ce Îi aseamănă? Cu siguranță, modelul comun, byronian, spiritul frondeur, refuzul lumii „de serie”, Încrederea În singularitate, În caracterul de excepție al fiecăruia dintre ei. Și mai ales faptul că numeroși scriitori și artiști omologați ca dandy trăiesc În tinerețe, cum se va vedea, un episod frenetic. Când, În 1860, Baudelaire proiectează Dandysmul literar, el știe deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fondul Însuși al problemei. Ne Întrebăm cum pot fi compatibile ideologiile totalitare (de stânga sau de dreapta), care masifică fără drept de apel, cu principiul fondator al dandysmului? Totul e o contradicție În termeni. Dandy-ul autentic Își afirmă ostentativ singularitatea, unicitatea, refuzând orice tip de Înseriere, orice devălmășie cu vulgul. Delbourg-Delphis nu este, de altfel, singura care afirmă perpetuitatea dandysmului din anii ’20 până În zilele noastre. Am putut nu de puține ori observa cum are loc extrapolarea conceptului, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Frumosul rămăsese doar o legendă, și ea intrată În uitare. Ceva din propria-i fire Îl face Însă pe francez să Îl simtă ca nimeni altul pe Brummell, mai viu, pentru el, ca oricând. Ce Îi asemuie? În primul rând, singularitatea, dar și singurătatea. D’Aurevilly este, În felul său, condamnat la unicitate, pe care și-o asumă, de altfel, cu o suferință plină de orgoliu. Nobil, descendent pe linie maternă, se pare, dintr-un bastard al lui Ludovic al XV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sistem, propune principii și norme, elaborează teorii, dar și practici. Anume? Am spune că, Întâi și-ntâi, dandysmul ne apare ca o etică, pe care o vom descrie și analiza În cinci ipostaze, după cum urmează: etica narcisică, a diferenței, a singularității/singurătății, a negativității și a gratuității. Dar el, dandysmul, dezvoltă În egală măsură o estetică, o strategie & tactică a seducției și o utopie. Tot atâtea capitole distincte În cartea noastră. Citându-i selectiv pe dandylogi, am riscat să ordonăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
utopie. Ca doctrină a diferenței, dandysmul Își afirmă orgolios dorința de a-și delimita subiecții, de a-i face să fie mereu altfel. Principiile sale - În acest sens - pot fi numite cu o brutală directețe: unicitate, individualitate, narcisism, orgoliu, vanitate, singularitate, singurătate, contestare. Simpla parcurgere a termenilor ne sugerează În primul rând un program etic. Așa și este. Doar că, prin extensie, aceste principii morale Își pot cu ușurință anticipa consecințele În plan estetic. Să particularizăm. Un dandy autentic vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fie integrați, acceptați, incluși Într-o anumită societate, abolind distanțe și diferențe, dandy-ul are o cu totul altă dorință: „Problema dandy-ului e de a amplifica peste măsură distanța - prin eleganță În limitele convenite, prin insolență ș...ț, prin singularitate, prin sadism, chiar printr-un fel de nebunie, dar fără a provoca totuși vreodată ruptura”1. Cel care continuă discuția inaugurată de Jean d’Ormesson, o nuanțează și o sporește cu noi sugestii e Emilien Carassus În capitolul intitulat nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și oroare. Singular și singur tc "Singular și singur " Nu e greu de Înțeles acum de ce atitudinea narcisică, stimulând sentimentul unicității și diferenței, o atrage implicit pe cea solitară. „Dandy-ul trăiește În fața oglinzii pentru că Își supraveghează aparența, Își cultivă singularitatea și nu-și caută referințele decât În el Însuși; nu imită niciodată pe nimeni și este Întruparea cultului de sine, adică a cultului diferenței sale.”1 Perfect adevărat, numai că această singularitate e iluzorie. O spun mai toți filosofii identității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În fața oglinzii pentru că Își supraveghează aparența, Își cultivă singularitatea și nu-și caută referințele decât În el Însuși; nu imită niciodată pe nimeni și este Întruparea cultului de sine, adică a cultului diferenței sale.”1 Perfect adevărat, numai că această singularitate e iluzorie. O spun mai toți filosofii identității. Oricât ar fi de centrat asupra sa, dandy-ul are În permanență nevoie de un sistem de referință: el nu se poate defini decât În raport cu ceilalți, fie și pentru a se despărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să fie validat, acceptat, Într-un sistem pe care Îl perturbă cu impertinența sa fundamentală. El vrea să placă displăcând, să deregleze stabilind noi reguli, să fie neconvențional adoptând o nouă convenție. Camus vorbește, descriind dandysmul, despre o „estetică a singularității și a negației”. Dar singularitatea și negația agregă În primul rând un proiect etic. Vocația dandy-ului e unicitatea sa, spune Camus. Iar una dintre consecințele acestei atitudini este damnarea la singurătate. „Totdeauna izolat, totdeauna În afara lumii.” Numai că singurătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
un sistem pe care Îl perturbă cu impertinența sa fundamentală. El vrea să placă displăcând, să deregleze stabilind noi reguli, să fie neconvențional adoptând o nouă convenție. Camus vorbește, descriind dandysmul, despre o „estetică a singularității și a negației”. Dar singularitatea și negația agregă În primul rând un proiect etic. Vocația dandy-ului e unicitatea sa, spune Camus. Iar una dintre consecințele acestei atitudini este damnarea la singurătate. „Totdeauna izolat, totdeauna În afara lumii.” Numai că singurătatea e, implicit, și o condamnare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ar spune, „de serie”, masificantă, o adevărată instituție, industrie și business, Moda stabilește normele de „sănătate” și normalitate. A fi demodat e sinonimul unei maladii sociale. Dacă nu al unei perversiuni. „Astfel asistăm la următorul paradox: Moda a exterminat orice singularitate gândită a veșmântului, asumându-și tiranic singularitatea sa instituțională ș...ț. A inocula azi, prin Modă, puțin dandysm fiecărui veșmânt Înseamnă fatalmente a ucide Însuși dandysmul, deoarece, prin esență, el era condamnat să fie radical sau să nu fie deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
instituție, industrie și business, Moda stabilește normele de „sănătate” și normalitate. A fi demodat e sinonimul unei maladii sociale. Dacă nu al unei perversiuni. „Astfel asistăm la următorul paradox: Moda a exterminat orice singularitate gândită a veșmântului, asumându-și tiranic singularitatea sa instituțională ș...ț. A inocula azi, prin Modă, puțin dandysm fiecărui veșmânt Înseamnă fatalmente a ucide Însuși dandysmul, deoarece, prin esență, el era condamnat să fie radical sau să nu fie deloc.”1 Așadar, după teoria lui Barthes, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
emancipare morală și la a-și determina acțiunile după bunul lor plac. Fără a profesa deschis răul, ei neglijează regulile morale În vigoare pentru a crea un cod particular În cadrul căruia pot să subziste, deviate, unele valori tradiționale aristocratice: onoarea, singularitatea, distincția, mândria ș...ț De obicei, dandy-ul deturnează noțiunea de rău și pe cea de păcat, corelându-le cu niște considerații pe care morala clasică le-ar judeca drept aberante. Pentru Brummell, răul nu e faptul de a nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
chiar de creștin, de un creștin puritan - un sibarit jansenist, departe de orice ușurătate -, de sfânt, de eroul stoic, datorită grijii sale de a se depăși mereu, Înlocuind regula de obște cu un soi de tensiune eroică și cu gustul singularității ce stârnește admirația”2. Așadar, un proiect stoic, un „stoicism roz”, opus, după același Jean d’Ormesson, „epicureismului negru” al arivistului. Probă a unei voințe extraordinare, a unei forțe ieșite din comun de a Înfrâna dorințe, simple plăceri sau chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
la nivelul acestuia. Dumnezeu nu este detronat, ci, printr-un neîncetat efort, i se refuză orice supunere. Dandysmul este o formă degradată de asceză. Dandy-ul Își creează propria sa unitate prin mijloace estetice. Dar aceasta este o estetică a singularității și a negației. „A trăi și a muri În fața unei oglinzi”, aceasta era, după Baudelaire, deviza unui dandy. Ea este coerentă, Într-adevăr. Dandy-ul este, prin definiție, cineva care se află În opoziție. El nu se menține decât prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În chipul celorlalți. Ceilalți sunt oglinda. Oglindă repede Întunecată, e adevărat, căci capacitatea de atenție a omului e limitată. Ea trebuie trezită fără Încetare, incitată prin provocare. Dandy-ul este deci obligat să uimească În permanență. Vocația lui constă În singularitate, perfecționarea lui În supralicitare. Totdeauna izolat, totdeauna În afara lumii, el Îi forțează pe ceilalți să-l creeze, negându-și propriile lor valori. El Își joacă viața, pentru că nu și-o poate trăi. El și-o joacă până la moarte, În afară de clipele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sau simpla certitudine a profundei semnificații pe care o avea blânda insurgență a orașului pe care are sarcina să-l administreze, este ceva demn de înregistrat și merită toate mulțumirile, atât de puțin obișnuiți suntem cu fenomene de o asemenea singularitate. Nu cred să fi trecut neobservată, de către cititorii și ascultătorii deosebit de exigenți, atenția limitată, limitată ca să nu spunem nulă, pe care naratorul acestei istorisiri a acordat-o până acum ambientelor în care decurge acțiunea descrisă, pe de altă parte, destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu credea că soția medicului, doar pentru că nu orbise cu patru ani în urmă, ar fi acum vinovată de faptul că a votat în alb optzeci și trei la sută din populația cu drept de vot a capitalei, ca și cum prima singularitate ar face-o automat responsabilă de cea de-a doua. Nici el nu crede, gândi comisarul, pe el nu-l interesează decât o țintă oarecare spre care să arate cu degetul, dacă nu va reuși cu asta, va căuta alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
așa cum indică totul, că acea soție a medicului este vinovată, atunci cetățenii care respectă ordinea și legile vor cere ca maxima rigoare a justiției să cadă asupra capului ei. Și iată cum stau lucrurile. Femeia aceasta, care, având în vedere singularitatea cazului ei de acum patru ani, ar putea constitui un extrem de important element de studiu pentru comunitatea noastră științifică și care, ca atare, ar merita un loc special în istoricul clinic al specialității oftalmologice, va fi acum indicată execrării publice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
noua ediție a Atlasului României coordonat de Violette Rey la Editura RAO. Și urmează o cartografiere riguroasă și ingenioasă a acestei stări de fapt. Ce s-a întîmplat cu satul și agricultura după 1990 ? Iată cîteva repere pentru cei interesați : „Singularitatea României agricole post-socialiste nu a fost decolectivizarea funciară, generalizată de altfel în toată Europa de Est, ci distrugerea imediată a infrastructurii productive din cooperative ; legea din 1991 asociază restituirea proprietății lichidării CAP-urilor. Fragmentării funciare i se adaugă așadar existența micilor exploatații
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
departe dec�ț Dilthey, ei au ajuns la izolarea vie?îi psihice, la postularea existen?ei separate a ?tiin?elor spiritului, cu un obiect distinct de cel al ?tiin?elor naturii. Inconvenientul acestei rupturi a fost acela de a pune singularitatea ?tiin?elor spiritului pe seama existen?ei unui fond psihologic comun, cvasiuniversal. Or, f?r? �ndoial? c? nu acolo este esen?ialul, ci �n sensul actelor umane, �n valorile purt?toare ale acestora; acestea le individualizeaz?, ?i astfel de probleme nu
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]