KorAP: Find »[drukola/base=sinucigaș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 28 >

678 matches

Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218

opoziție. Ea se opune, desigur, vieții, dar se opune, sub forma unui text, și literaturii. Nu doar prin curmarea carierei scriitorului, ci prin Însăși scurtarea duratei jurnalului. Pulsiunile morții, cum le numește psihanaliza, intră În cercul complet al rotației viață-moarte-viață. Sinucigașul este o cutie de rezonanță, un amplificator al mișcărilor de-o imperceptibilă fragilitate ale morții. El trăiește În avans, cu voluptatea iluminatului și cu abandonul de sine al celui care se știe predestinat - experiență pe care cei mai mulți dintre oameni o

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
El trăiește În avans, cu voluptatea iluminatului și cu abandonul de sine al celui care se știe predestinat - experiență pe care cei mai mulți dintre oameni o resimt la nivelul profanului și al statisticii. Există aici, fără Îndoială, și un calcul al sinucigașului: de vreme ce toți vom muri fără a avea putința să ne alegem clipa și, foarte adesea, felul morții, el Își construiește iluzoriul privilegiu că se substituie destinului. Toți autorii de jurnale intime care ajung la sinucidere lasă, Într-o primă instanță

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
scrisă a unei bătălii purtate cu o disperare tragică. Sinuciderea se dovedește, În aceste cazuri, unica soluție rezonabilă (rezonabilă În legătură cu ce?), unica ieșire din impas - un impas a cărui mărturie, dureroasă ca o remușcare, e textul confesiunii. Jurnalul intim al sinucigașului Încorporează drama clasică a psihanalizei: contradicția dintre dorință (ca formă de manifestare a psihicului uman) și incapacitatea acesteia de a-și găsi, de a-și conferi un obiect al satisfacerii. A te sinucide Înseamnă, desigur, a nu mai vrea să

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
acesteia de a-și găsi, de a-și conferi un obiect al satisfacerii. A te sinucide Înseamnă, desigur, a nu mai vrea să trăiești. Adică a refuza să admiți că dorința ta Își poate găsi o cale de satisfacere definitivă. Sinucigașul e un obsedat al termenelor lungi, iar invocarea fericirii de moment nu face decât să amplifice drama secretă În virtutea căreia el Își percepe unicitatea și excepționalitatea. Rupturi, violențe, catastrofe Emile Durkheim extinde studiul sinuciderii la o „realitate morală”26, care

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
Ea ar fi una din invariantele vieții sociale, menținându-și un procent relativ constant - prin corelare cu ceilalți factori ai demografiei: nașterea și moartea. Cercetările lui Durkheim se dovedesc, Însă, mai puțin relevante În cazul scriitorilor decât În cele ale sinucigașilor. El se străduiește să demonstreze că rata sinuciderii e stabilită, În principal, de „cauze sociale”, iar contribuția subiectivă, personală, individuală ar fi cu totul neglijabilă. Firește, o astfel de aserțiune poate fi lesne amendată, iar autorul ei declarat de-o

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
subiectivă, personală, individuală ar fi cu totul neglijabilă. Firește, o astfel de aserțiune poate fi lesne amendată, iar autorul ei declarat de-o irecuperabilă naivitate: sinuciderile au, aproape Întotdeauna, cauze personale. Or, a admite teoria lui Durkheim ar Însemna că sinucigașul Își ia viața din motive care Îi rămân, În mod esențial, străine! El ignoră cu nonșalanță contribuțiile medicale, Îndeosebi existența ciclotimiei, boală În care surescitarea și depresiunea alternează primejdios. În felul acesta, se pune Între paranteze un Întreg și fertil

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
Îi rămân, În mod esențial, străine! El ignoră cu nonșalanță contribuțiile medicale, Îndeosebi existența ciclotimiei, boală În care surescitarea și depresiunea alternează primejdios. În felul acesta, se pune Între paranteze un Întreg și fertil câmp al investigației. Jurnalele intime ale sinucigașilor sunt impregnate, conștient sau inconștient, de un model suicidar. Însă lucrul cel mai neobișnuit este că modelul acesta nu domină prin forță și agresiune și nici măcar prin persistență. El nu e centrat pe un obiect, o Împrejurare sau o acțiune

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
Freud la sfârșitul lucrării Dincolo de principiul plăcerii, calea spre regresiunea totală este barată; din acest motiv, neputând să mai meargă decât Înainte, pulsiunea morții se găsește angajată În manifestarea sa: aceea de stare anorganică 27. Zbaterile aparent fără obiect ale sinucigașului care Își comentează În jurnal dorința de a muri provin, așadar, din succesiunea de mișcări contradictorii și imprevizibile ale psihicului uman. Din acest motiv, sinuciderea e adeseori consecința unei stări ajunse la paroxism, și nu a unei cauze precise, cuantificabile

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
și, aplicate biografiei scriitorilor, ele Își relevă totala inutilitate. Și totuși, invocarea tipologiei poate contribui la conturarea unei ipoteze privind relația dintre jurnalul intim și sinucidere. Studiile vorbesc despre trei tipuri de acțiune În cazul sinuciderii. În prima dintre ele, sinucigașul acționează sub imperiul unei decizii violente, imprevizibile și hotărâte. În acest sens, intervalul reflecției este redus la minimum și, În anumite circumstanțe, chiar eliminat. Între decizia sinuciderii și punerea În act se suspendă orice graniță. A doua categorie include sinucigașii

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
sinucigașul acționează sub imperiul unei decizii violente, imprevizibile și hotărâte. În acest sens, intervalul reflecției este redus la minimum și, În anumite circumstanțe, chiar eliminat. Între decizia sinuciderii și punerea În act se suspendă orice graniță. A doua categorie include sinucigașii care amână decizia fatală prin diverse subterfugii. La aceștia, hotărârea alternează cu ezitarea, deciziei Îi poate urma răzgândirea, iar luptei aprige - abandonul. În cele din urmă, punerea În act e un deznodământ pe care nu-l mai aștepta nimeni - dar

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
alternează cu ezitarea, deciziei Îi poate urma răzgândirea, iar luptei aprige - abandonul. În cele din urmă, punerea În act e un deznodământ pe care nu-l mai aștepta nimeni - dar care nici nu mai uimește pe nimeni. Această categorie de sinucigași Își refuză dreptul la emoția negativă pe care o avem În fața morții, substituită de un interes moderat față de un deznodământ dinainte știut. Cea de-a treia categorie, oarecum mai specială, cuprinde sinucigașii care Își iau viața la ordinul sau la

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
nu mai uimește pe nimeni. Această categorie de sinucigași Își refuză dreptul la emoția negativă pe care o avem În fața morții, substituită de un interes moderat față de un deznodământ dinainte știut. Cea de-a treia categorie, oarecum mai specială, cuprinde sinucigașii care Își iau viața la ordinul sau la Îndemnul cuiva. În oricare dintre cazuri, aspectul patologic e ușor de pus În evidență. Autorii de jurnale intime ar putea fi incluși În cea de-a doua categorie. Jurnalul devine un loc

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
e ușor de pus În evidență. Autorii de jurnale intime ar putea fi incluși În cea de-a doua categorie. Jurnalul devine un loc al dezbaterii, o arenă de cuvinte În care se Înfruntă cele două tendințe contrarii din mintea sinucigașului: impulsurile morții, pe de o parte, instinctul de conservare, pe de alta. Însă chiar În momentele În care moartea, instinctul de conservare par Învinse, când cuvintele Înlătură primejdia letală, Însăși invocarea ei e un semn al pândei perpetue și al

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
duble realități: una obiectivă, fizică, cea de-a doua fictivă. Sinuciderea nu este - sau, mai exact: nu rămâne - niciodată un act individual: ea implică o participare a societății, de care e legată Într-o rețea densă de motivații 28. Spre deosebire de sinucigașul obișnuit, scriitorul care se sinucide produce și un document al auto-extincției. Un document doar În aparență moral și doar În al doilea rând preocupat să motiveze o atitudine. Fie că e vorba de solilocviile (nu lipsite de perversitate) ale lui

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
moară, ci de ce nu (mai) are nici un rost să trăiască. Așadar, nu e vorba, funciarmente, de o atracție a negativității, ci de o respingere - după o logică nu Întotdeauna la Îndemâna oricui - a părții solare a existenței. Ce dovedește, În fond, sinucigașul? Cum se transformă sinuciderea Într-un text, Într-o realitate validabilă literar? Actul sinuciderii nu e niciodată un act În sine, rupt de personalitatea celui care-l comite. „Persoana globală”29 a sinucigașului nu dispare Înghițită de rețeaua carnivoră a

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
solare a existenței. Ce dovedește, În fond, sinucigașul? Cum se transformă sinuciderea Într-un text, Într-o realitate validabilă literar? Actul sinuciderii nu e niciodată un act În sine, rupt de personalitatea celui care-l comite. „Persoana globală”29 a sinucigașului nu dispare Înghițită de rețeaua carnivoră a confesiunii practicate cu obstinație. Ea Își dezvoltă o nouă personalitate și ia un chip cu totul nou tocmai În procesul zbaterii, al luptei acerbe pe marginea prăpastiei care desparte viața de moarte. Teatralitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
dorește s-o confere acestei tragedii. Chiar și inconștient, el acționează asemeni unui regizor, trecând Înspre simbol și construcție mentală, ceva ce nu e, În fond, decât reziduul unei existențe destinată sacrificiului. Ordonându-se În jurul temei sinuciderii, jurnalul intim al sinucigașului reduce actul mecanic și continuu al mărturisirii la o simbolistică ale cărei sensuri pot să scape chiar și autorului. Personaj al propriei sale drame, scriitorul Încarcă de sensuri un univers pe care, paradoxal, Îl visează diminuat la elementaritatea gesturilor primordiale

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
foarte multe ori, drumul urmat de cadavru din clipa morții până ajunge În faza finală, a scheletului descărnat, imagine supremă a ceea ce medievaliștii numeau la morte secca 31. Nu e greu să descoperim un traseu identic În jurnalul intim al sinucigașilor. Desigur, nu la descompunerea fizicului uman asistăm În confesiunea jurnalieră, ci la o repetiție generală, o trăire paroxistică, dar rămasă, printr-un miracol... meschin, la stadiul mental al lui ca și cum. Degradarea are loc la nivelul intelectului, Într-un paralelism strict

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
mai găsească o motivare a existenței, Înstrăinat de propriile determinații psihologice și fiziologice. S-a scris enorm despre ultimele cuvinte ale oamenilor celebri aflați pe patul de moarte. Însă n-au fost luate În seamă, decât arareori, ultimele cuvinte ale sinucigașilor. Mai puțin frecventate decât ale celor dintâi - banalizate prin supra-uz și chiar printr-un prisos de Înțelepciune parcă desprinsă din neștiute tratate pedagogice - ultimele cuvinte ale sinucigașilor limitează, mai ales prin voința formulării, orice Încercare de a le transforma În

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
moarte. Însă n-au fost luate În seamă, decât arareori, ultimele cuvinte ale sinucigașilor. Mai puțin frecventate decât ale celor dintâi - banalizate prin supra-uz și chiar printr-un prisos de Înțelepciune parcă desprinsă din neștiute tratate pedagogice - ultimele cuvinte ale sinucigașilor limitează, mai ales prin voința formulării, orice Încercare de a le transforma În passe-partout-uri sapiențiale. Ele pun, de obicei, În discuție două domenii care copleșesc prin gravitate: nefericirea și libertatea 32. Viziunea de coșmar Îmblânzit sugerată de Nerval În ultima

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
decât capacitatea scriitorului de a o controla (Hemingway: tatăl său se sinucisese, iar mama lui Îi trimite arma, un Smith and Wesson, Însoțită de o prăjitură cu ciocolată!). Fiecare din aceste motivații, mai mult sau mai puțin conștiente În mintea sinucigașului, Își găsește imediat apologeții. «Jupiter nu putea să vadă nimic mai frumos pe pământ decât sinuciderea lui Cato», scrie cuprins de-o frenetică admirație Seneca. Și totuși, această moarte voluntară, cea mai glorioasă din istoria Occidentului, s-a alterat de

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
apoi, folosit de către Voltaire, să facă o carieră fulminantă 35.) E greu, totuși, de admis că filozofii luminiști sunt campionii teoriei sinuciderii. Ei fac, În schimb, ceva mult mai important: o scot din zona penalității și a abuzului judiciar (cadavrul sinucigașului era batjocorit În niște ritualuri păgâne, iar moștenirea acestuia confiscată de către stat). Pentru a face mai credibilă demonstrația, un d’Holbach nu s-a sfiit să arate că acceptând să meargă la moarte, Iisus Însuși a fost un sinucigaș. Un

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
cadavrul sinucigașului era batjocorit În niște ritualuri păgâne, iar moștenirea acestuia confiscată de către stat). Pentru a face mai credibilă demonstrația, un d’Holbach nu s-a sfiit să arate că acceptând să meargă la moarte, Iisus Însuși a fost un sinucigaș. Un manual Întreg de martirologie n-ar fi suficient pentru a-i denunța pe toți cei care au aprobat supliciul, după cum penitenții nu fac decât să experimenteze, Într-un ritm mai lent, experiența auto-distrucției. Prin intrarea a doi titani iluminiști

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
În această querelle des suicidés - Montesquieu cu Scrisorile persane și Rousseau cu Julie sau Noua Eloiză -, balanța se Înclină În favoarea celor care scot sinuciderea din categoria gesturilor reprobabile. Cuvintele lui Saint-Preux, amantul dezamăgit, au devenit un fel de deviză a sinucigașului: „De ce este Îngăduit să te Însănătoșești de gută, dar nu și de viață?”. Indiferent de epocă, moartea voluntară e o formă paroxistică a trăirii sentimentului tragic al vieții, după cum ar putea spune Unamuno. Sinucigașul e predispus la mărturisire, iar actul

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
devenit un fel de deviză a sinucigașului: „De ce este Îngăduit să te Însănătoșești de gută, dar nu și de viață?”. Indiferent de epocă, moartea voluntară e o formă paroxistică a trăirii sentimentului tragic al vieții, după cum ar putea spune Unamuno. Sinucigașul e predispus la mărturisire, iar actul fatal a Însemnat epuizarea ultimei posibilități de a găsi canalele comunicării. Articolul din Enciclopedia iluministă explică sinuciderea În termeni pe care avea să-i reia mai târziu Durkheim, extinzând investigația sociologică până la ultimele consecințe

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]