717 matches
-
iar pe pereți, lipite cu scotch, afișe cu actrițe îmbrăcate sumar - Rita Hayworth, Betty Grable și Ann Sheridan. Măsuța de cafea era acoperită cu ceea ce părea a fi un steag japonez autentic, captură de război. Telefonul stătea pe podea, lângă sofa, iar alături era o agendă telefonică. Am alocat cinci din cele zece minute studierii agendei. M-am uitat cu atenție la fiecare pagină. Nu exista nici o mențiune referitoare la Betty Short sau Charles Issler și nici unul dintre numele scrise nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mica reprezentație, se scufundă În fotoliul cu spătar Înalt ce i se pregătise și luă o atitudine de atenție studiată, În timp ce Henry, așezat pe un fotoliu asemănător În fața ei, citea piesa, iar soții Barrington ascultau din adâncimile confortabile ale unei sofale. Domnișoara Rehan nu râse atât cât ar fi dorit el și cu siguranță nu la fel de mult ca soții Barrington, dar i se păru că zâmbește destul de mult și, la sfârșit, spuse: — A fost o lectură fermecătoare. Vă mulțumesc foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dintre ele sunt din categoria celor pe care le găsești prin atelierele mai deocheate de la Paris. Fete care stau Întinse, goale pușcă... sau și mai rău, doar cu ciorapii În picioare, sau cu o pălărie sau o mască, răzlețite pe sofale, expunându-și... ce mai, expunând totul. Are mii de asemenea poze. — Mii!? — Da. E membru În Clubul fotografilor din Charing Cross Road, unde poți Închiria un atelier și modele cu ora. Nu pot să nu cred că e ceva „pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mele Încât până am ajuns aici, după o călătorie plină de ambuteiaje și căldură, Îmi indusesem o atitudine sfidătoare, „dacă nu-ți place, alta mama nu mai face“. Și ce dacă nu avem tacâmuri asortate? Și ce dacă mama zice sofa În loc de canapea? O să-ți pese de asta, spune-mi, o să-ți pese? Lui Rich nu i-a păsat. Un diplomat Înnăscut, a făcut-o imediat pe mama să-i mănânce din palmă numai prin simplul fapt că s-a Îndopat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
lumea asta să ne iubim... noi? Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată, Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort, Sunt ca un imperator cu fruntea devastată: De mult nu știu nimic de imperiul ce-l port. 26. AM PUS SOFA LA FEREASTĂ (cca 1872 ) Am pus sofa la fereastă - Luna trece blondă-tristă, Stele curg strălucitoare - Mândra capu-n mâni și-ascunde. Și-apoi și-l ascunde-n perini, Într-un colț al sofei roșii; Aurul moale se desface, Curge pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
inima-mi este o rădăcin-uscată, Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort, Sunt ca un imperator cu fruntea devastată: De mult nu știu nimic de imperiul ce-l port. 26. AM PUS SOFA LA FEREASTĂ (cca 1872 ) Am pus sofa la fereastă - Luna trece blondă-tristă, Stele curg strălucitoare - Mândra capu-n mâni și-ascunde. Și-apoi și-l ascunde-n perini, Într-un colț al sofei roșii; Aurul moale se desface, Curge pe grumazul alb, {EminescuOpIV 485} Și de ce-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
la Mitropolie! 184 Era înalt de atingea candela. Avea jambiere și bocanci. Mirosea a bărbat și a vin. Ninsoarea i se topea pe cojocul scurt și călduros. Se auzea trosnetul lemnelor în godinul pântecos și torsul pisicilor adormite pe o sofa scundă. Așa a început dragostea lui cu Sinefta. Copila 1-a frecat ce 1-a frecat, îl aducea noaptea, îl ținea în odaia ei, la căldură, dar nu-i credea vorbele mincinoase, că vorbea Piele, vorbea, dar nici codana nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
prețioase, alese cu mult gust, dacă e să dăm crezare descrierii lui Ghica. Numai că personajele care animă acest tablou monden vin dintr-o cu totul altă lume: vodă, „Îmbrăcat cu giubea albă, hanger de brilianturi la brâu, ședea În mijlocul sofalei Între ferestre, rezemat de perne, cu giugiumanul de samur, cu funda albă cam pe frunte și cu mîinile Încleștate la ceafă”2. Înșirați pe pat unul lângă altul stau cei șase fii ai domnitorului, beizadelele, „rași la frunte, la tâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
debilitățile, ceva mai târziu, Marcel Proust sau Franz Kafka. Și, În Îndepărtata Japonie, Yukio Mishima. Nu-i e apoi străin lui Byron felul de a sfida lumea bună (salutul fără scosul pălăriei, ghetele lustruite trântite direct pe stofa ori mătasea sofalelor de lux din cutare sau cutare salon și câte altele). El are un fel aparte de a se Împotrivi filistinismului britanic, pe care Îl descrie, ca nimeni altul, Matthew Arnold Într-unul dintre eseurile sale. Sigur că se poate vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Săriți, mă bate poliția! țipai eu, agățându-mă de tocul ușii. Mă bate poliția! La naiba, intră odată! Îmi desprinse mâna și mă împinse în studio. —Nenorocitule! Ai mandat? Ți-am zis eu că poți să intri? Mă prăbușii pe sofa. Cum nu eram îndeajuns de trează încât să-mi amintesc locul exact în care se rupsese arcul, m-am pomenit cu el înfipt exact în șale. Au! Căcat! M-am răsucit și l-am măsurat pe inspector din cap până-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
albastru. Chef de una mică? zisei eu și mi se păru atât de amuzantă această vorbă de duh încât începui să chicotesc, fără să mă pot stăpâni. Hai, mori de râs acu’, zise Hawkins cu amărăciune, așezându-se pe brațul sofalei. Beată în mijlocul zilei. Miercurea, adăugă el, de parcă asta ar fi înrăutățit lucrurile. Și să nu te prind că mă-ntrebi ce are miercurea, zise el, citindu-mi gândurile, că vezi tu bătaie cu poliția. Eu sunt artistă, declarai eu, plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
trebuit să spună nu, că ar fi trebuit să insiste ca el să coboare înapoi cu liftul, chiar să doarmă în mașină dacă ar fi fost nevoie. Dar și-a spus că va fi OK, că el o să doarmă pe sofa sau pe jos și cu asta basta. Încercă chiar să se uite în șifonier, să caute ceva pături și perne în plus din care să încropească un pat provizoriu. Dar când se întoarse, Uri stătea în spatele ei, nemișcat, ca și cum n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
sfătuit cineva?), m-am dus să-i arăt isprava mea maestrului. Asfințea. Nu mai țin minte ce și cum a fost. Revăd doar un salon cu câteva fotolii, cu tablouri, cu lumina difuză și Eftimiu tolănit pe un fel de sofa, cu o fetișcană tot roind în jurul lui. Mi s-a părut atât de orbitoare femeiușca aceea, într-o fustiță mai mult decât scurtă, cu o bluză cu decolteu larg, lăsându-i sânii aproape dezveliți, încât nu-mi dezlipeam ochii de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
m-am gândit eu, în vreme ce o priveam emoționat: dar expresia evoca roșeața delicată de pe pielea catifelată a vreunei eroine victoriene. Nu - obrajii fetei mele aveau loc cât pentru o vază-ntreagă. Plus câteva crizanteme gigantice. Iubirea mea e ca o sofa roșie-roșie, am meditat eu. Și da, desigur - proaspăt izvorâtă. Cât de potrivit! Am râs în sinea mea plătind pentru felicitare și l-am privit pe tânăr strecurând-o, alături de un plic fucsia, într-o pungă de hârtie. Îi va plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
măritată. E ceea ce numesc eu o soție neglijentă. — Cred că am fost la același colegiu, am spus eu, căci mi se părea cunoscut numele. A fost la Brown? Cred că da, răspunse Lauren. Milton ne chemă printr-un gest de pe sofa. Când am ajuns la el, Lauren făcu prezentările. —Pe unde-ai umblat? o Întrebă Marci Klugerson pe Lauren când dădu cu ochii de ea. Asta este ceea ce o Întreabă Marci pe Lauren ori de câte ori o vede. —Dumnezeule, nici nu mai știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Ha, ha, ha! —Iubito, tocmai am zărit o veche cunoștință, spuse Hunter. Mă duc până acolo să o salut, bine? Sigur, iubitule, am răspuns, iar Hunter se Îndreptă către un grup din celălalt colț al camerei. Milton bătu cu palma sofaua, iar Marci și cu mine ne-am așezat lângă el. — Cum e măritată? mă Întrebă Milton. —E atât de plăcut... Începui eu, dar Marci mă Întrerupse. —Să fii căsătorit trebuie că este cel mai plictisitor lucru din toate timpurile, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ochii lipiți de telefon. De ce nu răspunzi? La asta, Lauren se mulțumi să ridice din umeri și se Îndepărtă patinând. Un pic mai târziu, când petrecerea Începuse să se apropie de final și eram toți destul de relaxați, leneveam pe o sofa alături de Hunter, când Marci veni și se plantă lângă noi. Oarecum bâlbâindu-se, ca beată, ne informă că unul dintre principalele motive pentru care ea, ca și tot restul lumii din New York, este obsedată de Lauren, e acela că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
primit vreun semn de la ea. Totuși, mi-am Închipuit că Milton, fiind „cel mai bun prieten“ al ei, va putea să dea de ea. De la serviciu am mers repede acasă, unde l-am găsit pe Milton deja instalat pe singura sofa din salonul meu, nici aia arătând prea bine. Era Îmbrăcat cu un caftan portocaliu intens, aruncat peste niște pantaloni albi din olandă, În stilul caracteristic gazdelor din Palm Beach În anii ’60. Când am intrat, și-a ridicat sprâncenele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nu ar fi fost atât de fraieră Încât să alerge după el așa, ziua În amiaza mare, angajându-se la firma lui. Era prea evident. Am descuiat ușa apartamentului, am intrat și am mers În salon. M-am Întins pe sofaua pe care o adusese Milton cu câteva zile În urmă. Era minunată, cu adevărat confortabilă, Împodobită cu tapiserie marocană pală, veche. Totul era aproape gata și mai aveam Încă o zi până la venirea lui Hunter. Singurul lucru care lipsea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Jacques Grange când se măritase, acesta fiind motivul pentru care locuia acum Într-un apartament care arăta ca interiorul catedralei Notre-Dame. Când, puțin după ora 6, am ajuns la ea, am găsit-o pe Marci În salon, cocoțată pe o sofa verde Închis, decorată În stil auster, țeapăn, pe care se afla un exemplar din cartea Sunt necesari bărbații? de Maureen Dowd. Avea un pahar cu ceva de băut Într-o mână și telecomanda În mâna cealaltă. Ochii nu i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
eu, ridicându-mă de la birou. Era acoperit cu o stivă de acte și aveam nevoie de o pauză. —O să comand ceai pentru toată lumea, am spus, formând numărul magazinului de la parter. — Nu a venit, spuse Lauren slăbită. Se aruncă pe singura sofa din atelier, care era plină cu mostre de materiale și mâneci și pliseuri ciudate. Puteți să trimiteți sus la atelier pe cineva cu ceai pentru toată lumea? Sylvie sunt... OK, mersi, am spus, punând receptorul jos. Apoi m-am Întors spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nu mi-ai spus și mie? Țin minte că te-am Întrebat anume dacă Îl văzuseși pe Hunter În weekendul acela când nu am putut să dau de el, iar tu mi-ai spus că nu. Milton se ridică de pe sofa Într-un foșnet de haine roșii. Se așeză În capul oaselor și se aplecă deasupra mea, cu un aer conspirativ. Apoi Îmi zise, cu vocea scăzută pe care o folosea când răspândea cele mai importante bârfe: Nici nu ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
îi împărtășesc acest gând lui Tom. Înainte de a ne lua camerele în primire, Tom o sună pe Pamela din salonul de la parter, ca să-i explice ce-am pățit. Stanley e sus, face paturile. Lucy se îndreaptă într-o doară spre sofa și, în clipa următoare, e în genunchi și mângâie câinele lui Stanley, un labrador bătrân pe nume Spot. Fără să vreau, mă gândesc la Harry și la vorbele smintite care mi-au rămas înfipte în minte de două săptămâni încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
livingul ca pe un mediu auster, dar atrăgător, decorat cu plante în ghivece, perdele din pânză cusute de mână și, pe peretele opus, un afiș mare care anunța o expoziție Giacometti. Minor mi-a făcut semn să iau loc pe sofa și l-am ascultat. El s-a așezat pe un scaun, de partea cealaltă a măsuței de sticlă și, în următoarele câteva clipe, nici unul dintre noi nu a rostit un cuvânt. Eram tentat să trec direct la subiect - să cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ei? Pe de altă parte, poate întregul conflict se putea reduce la un singur aspect, nerezolvabil: Minor credea în învățăturile reverendului Bob, iar Rory nu. Și, pentru că ea refuza să creadă, el începuse treptat să o urască. De unde stăteam, pe sofa, vedeam bine scara care ducea la etaj. Gândindu-mă ce să-i răspund lui Minor, m-am uitat peste umărul lui stâng, în direcția aceea, cu atenția distrasă momentan de ceva ce zărisem cu coada ochiului: un obiect mic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]