1,592 matches
-
picioare. Infirmierele o sprijină de subsuori, o ajută să se așeze și mută totul la îndemâna ei, de cealaltă parte a patului, sonerie, telefon, perfuzie. Dar să stea în fotoliu o sleiește de puteri. Toate sunt aduse înapoi, la locul lor, sonerie, telefon, perfuzie, iar ea se întoarce în pat. Soțul ei vine târziu. E grevă în transporturi și ninge. "Ai slăbit rău, observă ea, de ce?" "Ți-am adus cărți și ziare. Nu e destul loc pe noptieră, ți le pun în
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
însoțitorului dumneavoastră e de resortul nostru." Și făcu semn unui subordonat. În vreme ce-l târau afară din încăpere, Ahile își regăsi rusa din școală: "Prașceai, Pușkin!" "Adio..." Pe Margareta care, când se întorsese, luase un somnifer, a trezit-o în zori soneria. Era poștașul. Încă pe jumătate adormită, semnă de primire și desfăcu telegrama: Ajung mâine la 15 h 30 ai încredere te iubesc Arcadi. Arcadi? Cum Arcadi? Mama citise peste umărul ei: Sigur că da, Arcadi! Ne anunță că vine! Stai
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Weniaminoff și Iacovleff. O santinelă păzește în permanență această ușă. Tezaurul Băncii Statului din Kremlin este situat în aripa dreaptă a Palatului Orejnaia, la parter; are 4 ferestre grilate și cu obloane de. fier, prevăzute cu un aparat electric de sonerie în cazul când ar fi forțate. Aceste ferestre dau pe Piața Imperială. Tot Tezaurul este o singură cameră, foarte spațioasă, pavată cu plăci mari de piatră, iar tavanul este făcut din bolți de cărămidă. Ușile de intrare ale Tezaurului dau
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
el, asemenea multora de pe aici, din "tu" și "măi" nu-și mai scoate subalternii. Vin normal, odată cu tot personalul, îi răspund. "Normal"... Azi, spre exemplu. Șapte jumătate. Da... șapte jumătate. Vedem noi. Bagă mîna sub birou și apasă pe butonul soneriei. Secretara bagă capul pe ușă. Condica de prezență și tovarășul Ștefănescu! ordonă inginerul-șef. Da, răspunde secretara, închizînd ușa. Aaaa..., mă dumiresc eu, a avut autobuzul pană de motor și-am ajuns la poartă după șapte jumătate. Vedem noi. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă-sa de balaur! Aveți și dumneavoastră grijă să nu mai întîrziați... Rămîne o clipă locului, se gîndește, apoi exclamă: Curios cum de-a ajuns la el informația! Trebuia să ajungă la mine... Merge la birou și apasă pe butonul soneriei. Secretara bagă capul pe ușă. Spuneți-mi, o întreabă Don Șef, a venit de la administrativ vreo hîrtie cu întîrziați? Da, cu numele tovarășului Vlădeanu, răspunde secretara. Și de ce nu mi-ați dat-o? Nu erați aici. A văzut-o tovarășul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dus în camera mea, mi-am pus muzică (Emerson, Lake & Palmer - Trilogy) și m am gândit la ce mă hotărâsem să fac. Am ațipit din nou, fără să-mi dau seama, și m-am trezit brusc, chiar înainte să aud soneria care anunța sosirea alor mei acasă. N-am apucat să-ți spun. Ai mei au fost plecați de ieri la niște prieteni din provincie. N-au sărbătorit nimic, s-au dus pur și simplu să se distreze. Bravo lor! E
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de un corn alb în frunte. Un inorog? E chiar frumos! Cine spunea că inorogii sunt urâți? îmi dau ochelarii jos și mă frec la ochi. Am luat-o razna. — Georgi, hai să chiulim! propun eu în timp ce sună ener gic soneria care anunță sfârșitul recreației. Dă-o naibii pe profa de chimie, n-am nici un chef de ea! Hai să chiulim și să ne jucăm în zăpadă! îți promit că vin la ziua ta dacă vii și tu acum cu mine
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
niște examene grele în zilele următoare și trebuie să tocească. Mare păcat, oftez eu în gând, și apăs butonul liftului, smulgându-i din mână, în ultima clipă, chiar când se întorcea să plece, prețioasa mea pungă de plastic. Sun la sonerie îndelung, să se știe că sunt eu. îmi pregătesc în minte un discurs de fiică întoarsă de la o competiție școlară. Ai mei mă primesc, însă, cu chipurile înnegurate și reci, aproape fără să-mi vorbească. Tot entuziasmul meu umflat cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
era într-o pasă prea bună! Dar telefonul lui Bobo din aceeași seară puse cu totul capac pasei proaste. Mai întâi, Bobo îi spuse că nu mai dă de Clara. Nu numai că nu răspunde la telefon, dar nici la sonerie nu răspunde nimeni. Iar o vecină de palier i-a spus că familia Martin plecase de tot, fără să-și ia rămas-bun de la nimeni. Cu Georgiana ai vorbit? îl întrebă Eduard, mirat. Ea sigur știe unde-i colega ei de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nu văzuse vreun camion oprit acolo pentru a încărca mobilă. Se întorsese acasă și sunase la telefon, în delung, dar nimeni nu-i răspunsese, nici măcar târziu în noapte. în ziua următoare se dusese decis în fața ușii ei și sunase la sonerie. Nici o mișcare. Nici un pas. Nici un zgomot de cealaltă parte a ușii. Sunase la vecini, să întrebe de familia Martin, dar, pe lângă faptul că se uitau cu toții chiorâș la el, ni meni nu părea să știe nimic despre eventuala lor plecare
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
clopot. Asta-i tot? strigase el, înfuriat. Am dat-o în bară ca prostul? Bobo se îndreptă spre rucsacul în care își aranjase meticulos niște schimburi și începu să le scoată dinăuntru, la fel de meticulos, așezându-le pe canapea. Atunci auzi soneria. O fi uitat tata cheia, își spuse cu năduf, pe când deschidea ușa fără nici un chef. în fața lui stătea Clara. Bobo se frecă la ochi, uluit. — Clara, tttu ești? Ccchiar tu? — în carne și oase, răspunse ea cu glasul ei băiețos
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ca lumea. Era mulțumită de sine. Da, arăta bine. De ce, oare, când ești o tânără fată, nu ești niciodată mulțumită de tine? Gândul îi trecu prin minte, cu un imens semn de întrebare, care însă dispăru pe loc atunci când auzi soneria și se duse să i deschidă ușa domnului Neacșu. Acesta o salută ceremonios și intră încruntat în bucătărie, unde rămase singur câteva minute, evaluând dezastrul. Clara Ionescu nu cutezase să-l însoțească în acel loc. — Va dura ceva, îi comunică
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-se cum poate o muscă să stea agățată vertical de un perete. Uite că poate! Nu cade. Cum poate un om să stea agățat vertical de o stâncă sau de un vis? Uite că nu poate. Cade. Sună prelung la sonerie, pentru că tatăl ei auzea mai greu, avea un început de surzenie. Așteptă câteva clipe, dar, neauzind nici o mișcare, descuie cu cheia de rezervă, pe care o purta întotdeauna la ea. Domnul Martin ședea strâmb într-un fotoliu, în pijama. Zăcea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
din birourile de jos sunau acum la hoteluri și aveau să-l informeze dacă aflau ceva. Prin urmare, el nu avea nimic de făcut decât să citească și să semneze rapoartele de personal. O oră mai târziu, chiar Înainte de unsprezece, soneria interfonului sună. Ridică receptorul, știind prea bine cine avea să fie. — Da, vice-questore? Surprins pe moment de interpelarea directă, sperând poate să dea peste Brunetti pe picior greșit sau dormind, superiorului său, vice-questore-le Patta, Îi luă o clipă să răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
sintaxei chinuite. Îl citi de trei ori și, În acel moment, fu destul de convins că Însemna că nu existaseră urme de droguri de orice fel În sângele lui. Ar fi fost surprins dacă autopsia ar fi scos la iveală altceva. Soneria interfonului de la telefon bâzâi. Răspunse cu un „Da, domnule“ prompt. Patta nu se sinchisi să-l Întrebe de unde știa cine sună, semn sigur că apelul era important. — Aș vrea să discut cu tine, commissario. Folosirea gradului În locul numelui săi sublinia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
apoi o tăie la stânga, dând imediat peste turnul scund al bisericii San Boldo pe dreapta. Coti pe-o calle Îngustă și se opri În fața unei clădiri joase. Numele „Ruffolo“ era gravat Într-o grafie delicată pe plăcuța de metal din dreapta soneriei; și de pe una, și de pe cealaltă curgea În dâre rugina și decolora tencuiala care se desprindea Încet de pe zidul din față al clădirii. Apăsă butonul soneriei, așteptă o clipă, Îl apăsă din nou, așteptă și-l apăsă o a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
joase. Numele „Ruffolo“ era gravat Într-o grafie delicată pe plăcuța de metal din dreapta soneriei; și de pe una, și de pe cealaltă curgea În dâre rugina și decolora tencuiala care se desprindea Încet de pe zidul din față al clădirii. Apăsă butonul soneriei, așteptă o clipă, Îl apăsă din nou, așteptă și-l apăsă o a treia oară. La două minute Încheiate după ultima acționare a soneriei, auzi o voce Întrebând dinăuntru: — Si, chi è? — Eu sunt, signora Concetta. Brunetti. Ușa fu trasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
rugina și decolora tencuiala care se desprindea Încet de pe zidul din față al clădirii. Apăsă butonul soneriei, așteptă o clipă, Îl apăsă din nou, așteptă și-l apăsă o a treia oară. La două minute Încheiate după ultima acționare a soneriei, auzi o voce Întrebând dinăuntru: — Si, chi è? — Eu sunt, signora Concetta. Brunetti. Ușa fu trasă repede În lături și, uitându-se În holul Întunecat, el avu obișnuita senzație că se uita la un butoi și nu la o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de-a merge mai departe, așteptă vaporetto-ul numărul unu și coborî la a doua stație, San Stae. Deși nu fusese niciodată acolo, picioarele Îl conduseră la ușă; Vianello Îi spusese - părea cu luni În urmă - unde se afla. Sună la sonerie, Își dădu numele și ușa se deschise. Curtea era mică, fără plante, scările ce porneau În sus de acolo fiind de-un cenușiu fad. Brunetti ajunse În capul scărilor și ridica mâna ca să bată la ușa de lemn, dar Viscardi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să fie locul? Îi auzi pe ofițerii de cavalerie continuându-și drumul și simți cum certitudinea îl părăsește. O ușă cu grilaj îi apăru înainte pe măsură ce ochii lui se obișnuiau cu întunericul scărilor. Se uită în jur și găsi mânerul soneriei. Nu veni niciun sunet de răspuns. Umplu tăcerea cu îndoieli. Avea acum întrebări pentru sine. Cum de s-a lăsat condus de ofițerii de cavalerie? Observă că nu a fost pic de logică sau consistență în comportamentul său. Faptul deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o văzu pasager îi apăru surprinzător de impresionantă. Scutură chibritul, stingându-l, înainte ca acesta să îi ardă degetele, iar ușa dispăru. Porfiri clipi abundent, testând întunericul cu genele sale și tuși scurt așteptând un răspuns la sunetul surd al soneriei. Tusea îl puse pe gânduri și voia, dacă totuși tușise, ca aceasta să fie de origine psihologică, decât strict fiziologică. Adevărul era că, în întunericul impenetrabil al nopții, se simțea spionat, iar în asemenea situații totul i se părea fals
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
îi dea foc. Înăuntru era întuneric și pustiu. Zona pentru recepție era minimală, cu un rând e chei atârnate în spatele unui birou înalt, așezat la începutul unei coridor îngust și jos. Tapetul galben și murdar absorbea lumina chioară. Porfiri apăsă soneria de pe birou, iar aceasta scoase un țiuit spart. După ceva vreme un portar bărbos își făcu apariția de sub o arcadă. Purta o uniformă soioasă deschisă la brăcinar peste o vestă decolorată. Portarul îi întâmpină pe cei doi cu o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Cartea I-a Galeria ciudaților Trenul din zori Trenul trebuia să treacă prin stație fără oprire. Luminile verzi ale semnalelor puse pe liber clipeau reci în geana cenușie a zorilor. Soneria telefonului sună strident o dată lung apoi de două ori scurt anunțând apariția mătăhăloasă a mărfarului și impiegatul își luă alene lampa cu lumină verde ieșind la peron pentru defilarea trecerii. Ieșit în aerul parcă puțin rarefiat al toamnei, se înfioră
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
invitându-l și pe inginerul Noia. Distracția se încheie cu o oarecare apropiere între ei. Radu venise cu un buchet de flori și se arătase atent față de ea pe tot parcursul serii. La nici zece minute de la plecarea musafirilor, auzi soneria. Inima Luanei tresări. Cu speranța că el pricepuse mesajul ei nerostit, acela că ar fi dat orice să rămână singuri, se grăbi să deschidă. Când îl văzu pe Costi rămase perplexă. Se întorsese să ceară un pahar cu apă. Dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Pe trotuar nu se vedea nici un polițist. Parcă nu mai era nici cu o zi Înainte? Nu fusese atent. În fond, nu era treaba lui. Aici era doar un amator, o persoană venită la cură. CÎnd să apese pe butonul soneriei, observă că ușa vopsită În alb era deschisă. O Împinse și zări o fetișcană, de nici șaisprezece ani, care spăla cu o cîrpă umedă podeaua coridorului. Purta o rochie atît de scurtă, Încît, atunci cînd se apleca, i se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]