55,270 matches
-
tratată a măririi și decăderii unui rege cînd totul în jur este cuminte și bine pus la punct, fotoliile spectatorilor, așezarea lor regulată și numerotată. (Mi-am amintit, nu doar pentru că am văzut-o la reprezentație pe Cătălina Buzoianu, de spectacolul ei cu Pelicanul și de locul formidabil de la Sala Dalles "organizat" de scenografa Lia Manțoc. Nu mai există nici o urmă. Totul a dispărut, ca și cînd n-ar fi fost). Scenografia și, mai mult decît atît, amplasarea specială a unui
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
făcînd parte din Curtea lui Bérenger I. Undeva în spate, sus, pe scena propriu-zisă, o mică orchestră cîntă live "o muzică regală derizorie", compusă de Marius Leau, avînd-o ca solistă pe Ligia Dună (alți colaboratori fideli și importanți ai regizorului). Spectacolul a început. În acordurile acestui prolog. Ne aflăm cu o oră și patruzeci și cinci de minute înainte de sfîrșitul Regelui. Și cu un sfert de oră înainte ca el să afle verdictul din gura primei sale soții, cinica și revanșarda
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
bărbați cu joben și monoclu, femei în rochii cu dantelă - sînt pictate de Adriana Grand, iar pictura îmbracă, în loc de covor roșu, podiumul-scenă. Acest element de decor, desfășurat pe orizontală este pandantul cortinelor pictate de scenografă și prezente în mai toate spectacolele sale. El crapă, se desface ca bucățile de carton ale unui puzzle pe timpul spectacolului. E un fel de cronică vizuală a vremurilor. Apropo de timp, de trecerea lui, de ieșirea din el și de zgomotul lui. Obiectul fundamental al spațiului
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
Grand, iar pictura îmbracă, în loc de covor roșu, podiumul-scenă. Acest element de decor, desfășurat pe orizontală este pandantul cortinelor pictate de scenografă și prezente în mai toate spectacolele sale. El crapă, se desface ca bucățile de carton ale unui puzzle pe timpul spectacolului. E un fel de cronică vizuală a vremurilor. Apropo de timp, de trecerea lui, de ieșirea din el și de zgomotul lui. Obiectul fundamental al spațiului din Regele moare este ecranul retezat al unui ceas care nu mai are decît
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
în sensul acesta, avînd în vedere că artiștii (mă gîndesc în primul rînd la regizori) nu se dau în vînt după piesele dramaturgului. Tipologiile clare din piesă - Béranger și Marguerite - au fost urmărite cu precădere de Victor Ioan Frunză în spectacol. Marius Bodochi și Florina Cercel acoperă schema personajelor. Lipsesc însă nuanțele, spiritul ludic - în special la Bodochi - o schimbare clară a registrelor, a relației diferite cu celelalte personaje - Regina Marie, Doctorul, Juliette, Guardul. Aici, funcționează scenic doar Irina Bîrlădeanu ca
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
spun textul. Mai departe este, de multe ori, la nivelul de figurație atitudinea lor. Nu trebuie însă omis efortul pe care l-au făcut avînd în vedere că n-au mai lucrat de mult, că exercițiul contează, iar în acest spectacol e nevoie de o anumită stare la care actorii contribuie din plin, chiar dacă evoluțiile individuale nu se rețin. Pentru Marius Bodochi este, probabil, cel mai important rol de la Marrat-Sade încoace, lucrat tot cu Victor Ioan Frunză la Teatrul Național din
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
personajului, nebunie, căderi (în sine, nu la propriu), disperări, ruperi de ritm, alternări, modificări comportamentale. Rostirea este de multe ori sacadată, plată, nu există senzualitate. Înfrîngerea unui bărbat, și Rege pe deasupra, este cumplită. Vanitatea poate să joace cel mai imprevizibil spectacol. Și cred că acest element este estompat în favoarea unei platitudini, unei linearități acoperită tehnic. De asemenea, prima sa soție, Marguerite este geloasă și acum. Femeia-bărbat este, și ea, plină de vanități. Dorește ca ultima imagine cu care pleacă Béranger să
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
dincolo de forță și intratabil. În fond, încă îl dispută pe acest bărbat. Dincolo de viață și de moarte. Dincolo de toate rămîne lecția teatrului care "se află dincolo de lecții" cum spune Ionesco. Și subscrie Frunză. Premiera și angoasele ei Se pot vedea spectacole în București și în afara spațiilor tradiționale sau, cum spune Peter Brook, oficiale. Circuitul acestor locuri a intrat în conștiința și reflexul spectatorilor: Teatrul Act, Green Hours, Toaca, Muzeul Literaturii. Cu excepția Teatrului Act, singurul particular din România, restul spațiilor sînt populate
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
nu sînt angrenați și într-un sistem instituționalizat, cu alte cuvinte, nu sînt angajați în nici un teatru iar actorii de regulă da. Se creează astfel un circuit care primenește mentalitățile artiștilor, tentația confortului sau mai degrabă a comodității este îndepărtată. Spectacolele născute astfel constituie nu doar un exercițiu pentru psihic, trup, expresivitatea mijloacelor și curățarea instrumentelor de lucru - mă gîndesc în primul rînd la actori - ci și o modalitate de a te menține în formă pentru performanță. De a nu lăsa
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
modalitate de a te menține în formă pentru performanță. De a nu lăsa să adoarmă curiozitatea căutărilor și spiritul aventurii creatoare. Nu de mult am coborît iarăși treptele ce conduc în subteranul Teatrului Act de pe Calea Victoriei ca să văd premiera cu spectacolul Premiera de (sau mai exact după) John Cromwell, în regia lui Theo Herghelegiu. Cea mai productivă în zona spațiilor și companiilor neconvenționale. Piesa este cunoscută iar subiectul o foarte bună chemare pentru o introspecție, teatrală, în culisele spectacolului și al
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
premiera cu spectacolul Premiera de (sau mai exact după) John Cromwell, în regia lui Theo Herghelegiu. Cea mai productivă în zona spațiilor și companiilor neconvenționale. Piesa este cunoscută iar subiectul o foarte bună chemare pentru o introspecție, teatrală, în culisele spectacolului și al tipologiei actoricești. De aceea, maniera de "teatru-n teatru" este poate cea mai bună formulă de tratare, o perspectivă tentantă atît pentru Teodora Herghelegiu, cît, mai ales, pentru cele două protagoniste, Clara Flores și Dana Voicu. O actriță
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
nereușitelor tuturor actorilor din lume. Este un interval chinuitor, la care prea puțini dintre noi, spectatorii ne gîndim. Așa cum poate nu ne gîndim la truda și spaimele scriitorului care însoțesc nașterea operei. Mi se pare însă că în cazul acestui spectacol contribuția regizorului este minimă, că textul este lăsat să curgă de la sine, ca la o lectură și că patetismele (structurale) ale actriței Clara Flores nu au fost suficient temperate. Poate că lipsa de experiență și postura greu de imaginat pentru
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
decît o asumare a lui pe căi ocolite. Nu ajungem astfel la alte și alte episoade ale eposului care a urmat izgonirii din Paradis? Neputînd reface inocența originară a ființei, suspendarea concomitentă a polilor moralei nu poate oferi decît un spectacol infernal avivat, al Răului ce se depășește pe sine. Sau al înaintării odiosului spre "mai" odios: "Eroii acelor cupluri sînt desăvîrșiți și superbi în nelegiuirea lor". Așadar, în vreme ce purificarea apare blocată de "lipsa iertării", infamia prosperă ca un produs al
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
succede, ci precede apariția celui de-al treilea, elementul destabilizator. Nu infidelitatea este motivul peremptoriu al clivajului, ci se pare că fiecare mariaj în parte își conține cauza rupturii. Spiritul ludic al scriitoarei, dublat de un neîngrădit cinism, creează marele spectacol al înfruntării elementelor cuplului, cînd surd, cînd fățiș, după ce inepuizabila sa fantezie a sudat, prin contracte sociale, parteneri ireconciliabili sub aspect fizic, moral și al opțiunilor estetice - caricatura și grotescul fiind singurele elemente aglutinante ale reunirii lor". Boala, reprezentată pe
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
el însuși ca încărcătură de viață. Ceea ce contează la început este să-l faci să-și dea seama de însemnătatea acestui material și, mai ales, de necesitatea de a-l explora. * Nu-mi place stanislavskianismul ca estetică, nu-mi plac spectacolele lui, dar îmi place felul lui de a gândi teatrul, nu ca pe o artă, ci ca pe un meșteșug al artei. * Punctul de plecare nu poate fi decât concretul. Să pornim de aici, dinspre cunoscut spre necunoscut. Adevărul nu
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
plictisitor în teatru decât un actor "artistic", care ține să se remarce printr-un savoir faire "artistic". Jean Gabin nu a fost niciodată "artistic", mulți actori de la Comedia Franceză sunt. * Ca pedagog, caut adevărul elevului și mă dezinteresez de spectator. Spectacolul reclamă un efort pentru a face vizibil rezultatul muncii și acesta riscă să ascundă adevărul elevului, greu perceptibil la început. * Îmi place să înaintez cu pași mărunți. * Pedagogia constă în a însoți pe cineva pentru descoperirea propriului adevăr. În fond
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
argumentează autorul, și lui i se subordonează pînă și obiectele de artă (devenite mărfuri și evaluate în funcție de valoarea lor pe piață) sau chiar revoltele, devenite revolte pentru mai mult consum și nu revolte împotriva sistemului. Spectacularitatea postmodernității e înțeleasă ca spectacol de bîlci, ca lume a lui "totul e posibil" în care toate diferențele se uniformizează, iar mobilizarea generală determină simultaneitatea fără relief a informației celei mai diverse. Exagerările tehnice ale modernității apar în analiză ca hybris: războiul a ajuns la
Minunata lume nouă by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15214_a_16539]
-
cele mai dezvoltate". De la politică, istorie, violență urbană, arte plastice și literatură, bancul politic în Europa de Est, efectul războaielor asupra tehnicii și a științei, trecînd prin antropologie și etnologie (și cum să înțelegem, nu să explicăm Alteritatea), sau semnificațiile diferite ale spectacolului și consumului de droguri în societățile rituale și cele occidentalizate, eseurile lui Claude Karnoouh demontează discursurile triumfaliste, căci nu negarea a ceea ce este la acest moment modernitatea tîrzie sau a ceea ce pare ea să devină realizează în primul rînd aceste
Minunata lume nouă by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15214_a_16539]
-
că pot citi din nou după atîta vreme un roman bun. Se scriu azi multe romane, dar prea puține cu adevărat bune. Dacă priviți scena literară actuală, pe care evoluează o generație relativ tînără de autori, ce impresie vă lasă spectacolul? A.R.-G.: Nu este vorba de scriitori răi ci pur și simplu lipsiți de ambiție. Această nouă generație de autori, chiar la Éditions de Minuit, cu excepția cîtorva ieșiți din comun, sunt autori care se citesc cu plăcere dar care
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
interpretate de George Mihăiță și Virginia Mirea. Vervă, aplomb, măsură sau Bani din cer. Horațiu Mălăele, din nou în postura de regizor, a lucrat cu rigoare (și plăcere, bănuiesc) cu trupa de la Comedie (vă amintiți minunata Pălărie florentină, cromatica acelui spectacol, lumina lui atît de specială, machiajul, costumele elaborate ale Liei Manțoc, pe George Mihăiță și Virginia Mirea?), această comedie bulevardieră. Rîsul este stîrnit din jocul "inocent", calculat al celor doi protagoniști, în primul rînd, care își construiesc minuțios evoluția suitei
Cad bani din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15226_a_16551]
-
o copie xerox și pune-mi-o pe fax la numărul... La toate întâlnirile din provincie la care participi, ți se înfundă geanta cu reviste literare și broșurele de versuri. Dar cum nu poți să scrii despre toate aparițiile, expozițiile, spectacolele, cărțile, filmele, cei despre care nu scrii te vor urî până la moarte: nici măcar două rânduri n-ai putut să scrii! Dacă scrii totuși, cele două rânduri: am lucrat atâția ani la cartea asta, puteai să scrii și tu ceva mai
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
Prefecturii au luat de la cei răi și au împărțit celor buni, fixînd, totodată, cu multă responsabilitate, prețuri maximale, taman ca pe vremea mercurialelor ceaușiste care țineau loc și de marfă, și de libertate, și de bunăstare. Dacă, în expresie, acest spectacol este jenant și hilar prin mimetismul penibil și prin anacronismul vulgar, în fond el transmite un mesaj extrem de periculos: adică unul copt la focul mic al economiei planificate și al vocației dictatoriale. încercarea de a sataniza intermediarul, de a face
Lupta cu mercurialul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15225_a_16550]
-
zilelor noastre", cum aflăm că "s-a spus" (de către cine?) la conferința de presă de la Teatrul Național. Că ar fi "admirabil scrisă" piesa d-lui Iacoban noi nu putem confirma, căci nu am citi- t-o și nu am văzut spectacolul. Poate îl vom vedea. Altceva însă ne preocupă. La aceeași conferință de presă dl M.R. Iacoban a fost întrebat "dacă va scrie o piesă despre Nichita Stănescu", iar domnia-sa a răspuns sibilinic: "O piesă despre versurile lui Nichita Stănescu
Actualitatea by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15249_a_16574]
-
vânt mi-a adus în nări un miros dulceag și scârbos. La vreo sută de metri de noi se afla un măgar mort, groaznic de umflat și de ciugulit, ce servea drept ospăț unei duzini de vulturi și câtorva câini. Spectacolul mă atrăgea și îmi repugna, deopotrivă. Păsările, îmbuibate, de-abia se puteau înălța în zbor. Țăranii, convinși că hoiturile îngrășau pământul, nu îngropau animalele. Pe mine, spectacolul m-a fascinat, intuind nu știu ce semnificație metafizică dincolo de putrefacție. Tata m-a apucat
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
de ciugulit, ce servea drept ospăț unei duzini de vulturi și câtorva câini. Spectacolul mă atrăgea și îmi repugna, deopotrivă. Păsările, îmbuibate, de-abia se puteau înălța în zbor. Țăranii, convinși că hoiturile îngrășau pământul, nu îngropau animalele. Pe mine, spectacolul m-a fascinat, intuind nu știu ce semnificație metafizică dincolo de putrefacție. Tata m-a apucat de braț și m-a luat de acolo. Altă dată, unul dintre ciobanii care ne păzea turma a fost înjunghiat în spate, în urma unei certe stupide, și
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]