10,864 matches
-
de-a Împărți cu cineva o masă, de a fi obligat la introduceri politicoase, de a fi - tot ce se poate - pus la punct. Constantinopol, pentru mulți dintre pasageri capătul unei aproape interminabile călătorii, se apropia de el cu viteza stâlpilor de telegraf ce zburau pe lângă ei. Când călătoria va fi Încheiată, nu va avea timp să se gândească; o mașină care-l va aștepta, goana minaretelor, o scară mizerabilă și domnul Eckman ridicându-se dindărătul biroului său. Subtilități, cifre, contracte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
slujba asta, se gândi ea, preferând acum, când sosise momentul plecării, coada pe scările de la Shaftesbury Avenue și veselia forțată a așteptărilor lungi În fața ușii agentului. Ridică jaluzeaua și se simți o clipă uluită de viteza cu care trecu un stâlp de telegraf, de vederea unui râu verzui, cu tușe portocalii date de soarele matinal, și de dealurile Împădurite. Apoi Își aminti. Era Încă devreme, pentru că soarele era jos, abia ițindu-se deasupra colinelor. Un sat luci cu lumini mărunte pe celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
care nu-i dau de cap. Lasă, spuse ea. Lasă până mâine. — N-am timp. Trebuie să lămuresc lucrurile. Nu stăm pe loc. Dar orice sentiment al mișcării le fusese de fapt furat de zăpadă. Cădea cu atâta abundență, că stâlpii de telegraf nu se mai vedeau. Ea Își trase mâinile și Îl Întrebă cu ciudă: — Așadar, nu vrei să vin? Calmul și familiaritatea cu care primi el propunerea ei o făcură să-i Înghețe recunoștința. Da, spuse el. Vino. Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
față În șine de argint. Zăpada Încetase să mai cadă și zăcea troienită de-a lungul cușetelor, luminând În Întuneric. La câteva sute de metri mai Încolo, Dunărea luci ca mercurul. Putu vedea copaci Înalți care zburau În urmă și stâlpi de telegraf, care prindeau În trecere lumina lunii pe brațele lor metalice. Câtă vreme În vagon domni liniștea, nu se mai gândi la Janet Pardoe, ci se Întrebă În ce termeni ar fi putut descrie noaptea. Totul era o problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
erau rupte și Myatt zbura dintr-o parte În alta când mașina intra În gropi, urca sau se balansa. Mașina gemea și gâfâia ca o ființă omenească forțată la limita rezistenței de un stăpân nemilos. Zăpada cădea și mai abundent. Stâlpii de telegraf din lungul liniei păreau scurte fisuri negre Într-un zid alb. Myatt se aplecă spre șofer și Îi strigă În nemțește, peste zgomotul motorului antediluvian: — Vezi ceva? Mașina se răsucea și aluneca de-a curmezișul drumului și omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
găsi o slujbă mai bună pe lângă noi. Se Înscriseră Într-un sens giratoriu, pe după un polițist miniatural ce sta pe o cutie și dirija circulația, după care urcară o colină. Sub ei, Între un bloc bizar și gol și un stâlp de telegraf, domurile Moscheii Albastre se ridicau ca un ciorchine de bule de săpun azurii. Domnul Stein Încă nu se simțea prea În largul lui. — E bine pentru o fată, repetă el. Și În ultima vreme firma mi-a ocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
îi lipești în fundație. Pui laolaltă cu penseta piesele minuscule ale fiecărui coș de fum și, cât se usucă adezivul, construiești acoperișul. Agăți burlanele minuscule. La fix, până la cel mai mic detaliu. Pui și minusculele ferestre mansardate. Agăți obloanele. Ridici stâlpii porții. Întinzi peluza. Sădești copacii. Inhalezi gustul de portocale și de benzină. Mirosul de fixativ. Te pierzi în fiecare amănunt. Lipești o viță de iederă pe o latură a coșului. Cu degetele prinse în firele de adeziv ca într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Când o deschid, din ea își iau zborul alte pene roz și albastre. Acum, mai nou, visul vieții mele e să găsesc un copac drept-drept, mă-nțelegeți - zice Mona, cu o pană roz prinsă în codițe - și să fac un stâlp totemic sau cam așa ceva. — Dacă te gândești din perspectiva unei plante indigene, zice Stridie, Johnny Appleseed a fost un terorist biologic de cea mai joasă speță. Johnny Appleseed, zice, ar fi putut la fel de bine să răspândească vărsatul de vânt. Stridie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de pompieri nu ne-au lăsat să adormim toată noaptea. — Tot locul ăla, Hambarul cu cărți, era ca o vizuină de șobolani, zice Helen. Stridie împletește cioburile de civilizație în părul Monei. Obiectele din piciorul meu, coloanele sparte, scările și stâlpii de felinar. I-a prins în păr plasa Navajo pentru vise, pietrele chinezești de ghicit, mărgelele de sticlă și sforicelele. Nimicurile alea din pene albaste și roz. — Am căutat toată seara, zice Helen. Am luat la mână fiecare carte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
meu, trimis ca să mă mâne înapoi pe făgașul umanității. Ăsta e numărul care mi-a tot apărut pe pager în ultimele zile. Mona întoarce broșura și zice: — Uită-te un pic! În păr i se împletesc mori de vânt rupte, stâlpi de cale ferată și radiorelee. În fotografii, copiii zâmbitori sunt îmbrățișați de clovni. Părinții se plimbă ținându-se de mână sau se dau în bărci printr-un Tunel al Dragostei. — Putem să ne mai și relaxăm în călătoria asta, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu maroniu, pe care trebuie s-o evităm din scurt. Rumegând alene, vaca nici nu clipește. Centrul înseamnă două cvartale de clădiri din imitație de cărămidă. Deasupra intersecției principale pâlpâie un semafor intermitent. O vacă neagră își freacă greabănul de stâlpul metalic al unui indicator de stop. O vacă albă paște niște cârciumărese dintr-o jardinieră din fața poștei. O altă vacă e trântită în fața secției de poliție, blocând trotuarul. Miroase a curry și paciuli. Ajutorul de șerif e încălțat în sandale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe cât s-ar putea crede. Călușeii vâjâie în jurul nostru, cu lumini albe ca diamantul, verzi ca smaraldul, roșii ca rubinul, lumini albastre ca turcoazul ori safirul - galbenul topazului, portocaliul chihlimbarului... Muzica rock urlă din toate părțile de la difuzoarele urcate pe stâlpi. Acești obsedați de rock, alergici la liniște... O întreb pe Helen când s-a dat ultima oară în tiribombă. Unde te uiți, numai bărbați și femei care se țin de mână și se sărută. Își întind unii altora fuioare roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
acțiunile noastre - încă din clipa în care am venit pe lume? Îl am sau mintea mea e controlată de vraja lui Helen? Stând în fața unui șifonier neoclasic din nuc natur, cu o imensă oglindă fațetată aplicată pe ușă, Helen mângâie stâlpii și ghirlandele sculptate și zice: — Nu vrei să dobândești nemurirea împreună cu mine? Asemenea acestei mobile, călători în viața de după moarte, privind cum mor toți cei care ne iubesc. Paraziți. Dulapurile astea. Helen și cu mine, gândacii de bucătărie ai culturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
amestecate la radio. Excesul de reluări la televizor ar putea provoca uraganele. Cancerul. SIDA. În taxi, în drum spre agenția lui Helen Boyle, văd cum titlurile din ziare se amestecă cu firmele scrise cu litere de mână. Afișele lipite pe stâlpii de telefon se amestecă cu reclamele trimise prin poștă. Cântecele muzicanților de stradă se amestecă cu muzica de mall, cu strigătele vânzătorilor ambulanți, cu talk-showurile de la radio. Trăim într-o babilonie amețitoare. Într-o realitate a cuvintelor neobosite. Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prinde în palmă. Absentă, femeia îl simte, trage cu coada ochiului să se convingă, scapără un surîs nervos în colțul gurii, hotărîndu-se să ridice privirea, să-l întrebe ce vrea, ori să-l poftească să nu mai stea ca un stîlp lîngă umărul ei. Îmi permiteți să trec? întreabă Iulian pe un ton calm, politicos, arătînd cu privirea spre locul de la fereastră. Femeia își înghite indignarea și se ridică să-i facă loc. Ori poate vreți să stați dumneavoastră la fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu roțile din stînga peste coroană, trosnindu-i toate crengile, retezîndu-le. *** În compartimentul vagonului de clasa întîia, se simte cum iese căldura aburului din țevile de sub canapele. Aura, cufundată în locul de lîngă fereastră, privește fix în afară, parcă ar număra stîlpii de telegraf. De fapt, în ochii ei stăruie doar imaginea lui Radu, pe care și-l închipuie primind telegrama, trezit din somnul de după-amiază, dezorientat o clipă, cercetînd apoi ceasul, să vadă cum își împarte timpul pînă la venirea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pînă la statura unui om și-o lasă apoi să cadă spre fundul iazului secat. Și dacă vîntul ăsta smulge acoperișul clădirii? întreabă un călător apropiindu-se de bar. Cum să-l smulgă? se miră arhitectul. E ancorat solid în stîlpii de rezistență. Pe ușa din coasta barului pătrunde Mihaela, o femeie scurtă și grasă, urmată de soțul ei, Pavel, un bărbat într-un pulover pe gît, cu dungi mari, colorate strident. Se salută cu Andrei, apoi hotărăsc să aprindă plita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Sultana cu lemnul. Arhitectul vrea să mai împingă ușa, dar cînd înțelege că nu se mișcă deloc, o privește atent și-și dă seama că e încrucișată pe una din diagonale, înțepenită în toc. "Doamne! se îngrozește el înseamnă că stîlpii centrali au cedat deja..." Ieși afară! bate el cu palma ușa e blocată, cred că se dărîmă vreun perete. Dărîme-se mormăie Mircea Emil, căscînd somnoros. În sala restaurantului, pasagerii devin tot mai nervoși din cauza scheunatului cățelușei, care se zbate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în semn de salut, apoi pleacă. Majoritatea călătorilor s-au împrăștiat deja. Maria Bujoreanu înțelege că nu o așteaptă nimeni și, trecîndu-și mereu palma peste capul cățelușei, pornește către centrul orașului. În urma ei, profesorul continuă să rămînă sprijinit de un stîlp, amintindu-și ultima discuție cu Lazăr, pe care l-a căutat un procuror sau ofițer, aude rîsul bătrînei, că fata e a ei, făcută cu un muncitor insolent "am subliniat cuvîntul în declarație", își amitește el cu tristețe de declarația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
posibilitățile de aliniere sau alianță. Numai că Bull nu sărise. Fentase superb - o mișcare ondulată ca aceea a unui iaht -, ocolise puțin pentru a evita contactul cu ultimul adversar și, în fine, pusese mingea chiar pe marcaj, dincolo de cei doi stâlpi ai porții. Towser Bridges, căpitanul echipei Wanderers, îi permisese lui Bull să execute transformarea (în ciuda faptului că șuturile lui nu erau dintre cele mai precise). Era lovitura de gheată pe teren pe care Bull o anticipase pătimaș pe parcursul celor două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
atât de impunător, încât ruinele acestuia arată că era de trei ori mai mare decât suprafața Palatului Imperial din Beijing. Construcțiile de lemn din dinastia Tang prezintă o armonie desăvârșită a artei și stilului arhitectural, toate componentele acestora, inclusiv arcadele, stâlpii, grinzile, îmbină perfect forța și frumusețea. Marele pavilion al Templului "Luminile lui Buddha" din provincia Shanxi constituie o construcție tipică din acea perioadă. Edificiile din piatră realizate în dinastia Tang s-au dezvoltat foarte mult. Pagodele budiste au fost construite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
domină sala, iar oglinda din bronz pusă în mijlocul peretelui strălucește reflectând în ea razele soarelui și formând un cerc. Lumina soarelui se amestecă cu cea din lămpile veșnic aprinse în Pavilionul Zhaofo, făcând sala și mai luminoasă. Pe cei doi stâlpi care susțin nișa sunt sculptați cu multă măiestrie 99 de dragoni auriți. Sunt atât de minuțios lucrați încât par că urcă, șerpuind încet, către tavan. Arhitectura și decorațiunile interioare ale templului sunt aparte. De exemplu, sala Falun este o construcție
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și Tang (618 e.n.-907 e.n.). Aceasta este octogonală și are cinci etaje privită de-afară, dar înăuntru are nouă. Există câte un etaj intermediar între fiecare din cele cinci de bază. Fiecare nivel se sprijină pe câte 24 de stâlpi exteriori și opt interiori legați între ei cu grinzi. La capătul streșinilor de la fiecare etaj este agățat câte un șir de clopoței, care sună în adierea vântului. De-a lungul a peste 900 ani de existență, Pagoda de lemn a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
de perioadele foarte călduroase. În timpul verii, templul este expus razelor soarelui mai puțin de trei ore pe zi. De asemenea, înălțimea îl protejează de inundații. Construcția este sprijinită, în principal, pe grinzile transversale înfipte în roci și pe zeci de stâlpi groși, făcuți dintr-o specie de brad din localitate și care sunt tratați cu ulei de tung, ce are rol anticoroziv. Grinzile au devenit, cu timpul, foarte rezistente încât nici termitele nu se apropie de ele. Plasarea stâlpilor a fost
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
zeci de stâlpi groși, făcuți dintr-o specie de brad din localitate și care sunt tratați cu ulei de tung, ce are rol anticoroziv. Grinzile au devenit, cu timpul, foarte rezistente încât nici termitele nu se apropie de ele. Plasarea stâlpilor a fost calculată cu mare precizie. Unii sunt portanți (construiți pentru a suporta încărcătura), alții au rol de echilibrare între pavilioanele și sălile construite la înălțimi diferite. Locul construcției respectă un principiu fundamental al taoismului: fără zgomot, fără cântece de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]