4,267 matches
-
putea fi vorba de una ca asta. Pur și simplu i se năzărise lui că aude ceva și se lăsase dus de propria lui fantezie. Se hotărî să abandoneze joaca și să facă cale întoarsă. Ideea cu bandiții încă îi stăruia în minte, așa încât nu o porni de-a dreptul spre tabără ci continuă să se furișeze atent în tr-acolo. Se străduia să meargă ușor și să facă cât mai puțin zgomot, temându-se de nici el nu știa ce. Mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care scoteau zlătarii aurul. Pe malul apei era o potecuță formată de țiganii care trecuseră de atâtea ori pe acolo. După scurt timp ajunseseră în tabăra părăsită. Focul nu mai ardea în vatra improvizată, dar mirosul de lemn ars încă stăruia în aer. Se vedea vegetația pălită în locul unde fuseseră ridicate corturile și găurile în malul apei unde se ridica șteampul pentru spălat nisipul aurifer. Bețele care susținuseră pânza corturilor încă erau în picioare, înfipte în pământ. O grămadă de bușteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pînă la urmă, pentru ce venise, ce atîta vorbărie deșartă. De aceea stăteau să-l asculte. Nădăjduind că pînă la urmă avea să-și adeverească temeinicia vorbelor printr-o solomonie, o minune, acolo. „Împărăția cerului Își are temelia pe minciună“, stăruia Simon privind la soarele necruțător. „Și scrierile lor sînt Însăilate cu minciuni, cu precepte mincinoase, un precept e o minciună, zece precepte, zece minciuni... Nu le e de-ajuns că Elohim ăsta al lor e un tîlhar răzbunător și răutăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fiica lui Lot, a fost și Rachela, a fost și Frumoasa Elena. (Grecii și barbarii au venerat deci o nălucă, atîta vărsare de sînge pentru o fantomă!) Ultima ei Întrupare fiind această tîrfă dintr-un lupanar sirian. „Iar pînă atunci“, stăruia Simon, scuipînd o Înghițitură din apa călîie, cînd zărise grupul pelerinilor În mantiile lor albe țîșnind din umbra caselor și recunoscînd printre ei pe Petru cu ucenicii săi sprijiniți În toiege... „iar pînă atunci, sub acoperămîntul mohorît al cerului, Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ce-ți spun“. CÎțiva Întoarseră capul, Îndeosebi orbii. „Ați văzut ce-ați văzut, sînteți victimele nălucirii simțurilor voastre, ale acestui magician și fachir care s-a inițiat În Egipt...“ „S-a ținut de cuvînt“, zise Sofia. „PÎnă număr la zece“, stărui Petru, neluînd-o În seamă, „trupul său se va prăvăli pe pămîntul pe care-l defăimează, va cădea ca un pietroi la picioarele voastre, ca să nu se mai ridice niciodată din țărînă... Asta e vrerea Domnului... Unu...“ „Dar el și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tocmai isprăviseră o fîntînă. Duceau În spate cazmale, lopeți, toporiști. În urma lor mergea tot satul, tot ce era suflare, căci În tot ținutul se dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adîncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și primul strat nisipos fu curînd urmat de pietriș, apoi de pămînt roșiatic. Lopețile izbeau În lutul prefirat de dîrele rădăcinilor; retezate de custura sapei, rîmele se mușuroiau și apoi se pomăiau la soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că-l pălea În frunte cu atîta silnicie, Încît văzul i se Înnegura În rumeniu și gălbui, În sineliu și rumeniu și verzui, Încît trebuia să țină ochii bine Închiși, căci de după pleoape stăruia bezna rumenie și caldă, de parcă și-ar și Înfundat capul În sîngele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a fiecărui an; Pentru îndeplinirea acestor dispoziții, făcute mai sus, rămân însărcinați soția mea și fiul nostru Dimitrie, ca unul ce este venit în vârstă legitimă, și care în unire cu maica lui, legiuita mea soție, vor fi dreptate a stărui, a dispoza și a sprijini toate interesele și toate dreptățile privitoare pe care cum s-au zis mai sus, după cum și însuși vor găsi de cuviință și priinți pentru drejarea, administrarea și dipozarea atât particular cât și formal, fără ca să
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mare, despre care își mai aminteau cei bătrâni prin 1960-1970. Moara lui Rosetti de la Lunca trebuie să fi funcționat după reforma agrară din 1864 și toate muncile pentru funcționarea și întreținerea morii erau făcute de clăcași. În amintirea oamenilor a stăruit multă vreme existența unei „mori de nisip”. De fapt, după cum ne lămurește Constantin Tomescu, era o moară acționată de forța cailor care, ca să nu alunece, mergeau pe o arie așternută cu nisip. Această moară este relativ târzie, funcționa pe la 1900
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
exprimă numai În proparoxitone, mi-a răspuns tata În șoaptă. Tu nu spune nimic, fiindcă Își ia nasul la purtare. Cenacliștii ne-au făcut loc În cercul lor și Barceló, căruia Îi plăcea să se arate strălucitor În public, a stăruit să ne invite. — Ce vîrstă are țingăul? s-a interesat Barceló, privindu-mă chiorîș. — Aproape unșpe ani, am declarat eu. Barceló mi-a zîmbit, ghiduș. — Adică zece. Nu-ți pune ani În plus, gîzuliță, că are să ți-i pună viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fără... — Dumneavoastră ați văzut ceva? — De văzut de-adevăratelea, nu. Dar am auzit. — Ați auzit? Ce anume? — Uitați-vă, odată, să tot fi trecut vreo cîțiva ani buni, Într-o noapte cînd l-am Însoțit pe Joanet, fiindcă el a stăruit, să fim Înțeleși, că eu n-aveam ce căuta pe-acolo... cum spuneam, acolo am auzit ceva ciudat. Un fel de plînset. Portarul Îmi oferi o imitație vocală a sunetului la care se referea. Mie mi s-a părut litania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ascuns În Cimitirul Cărților Uitate. — Așa este. — Aveți vreo idee pentru care motiv ar dori cineva să ardă toate cărțile lui Julián Carax? — De ce se ard cărțile? Din prostie, din ignoranță, din ură... cine mai știe. — Dumneavoastră de ce credeți? am stăruit eu. — Julián trăia În cărțile lui. Trupul acela care a ajuns la morgă era numai o parte din el. Sufletul lui e În poveștile sale. Odată, l-am Întrebat după cine se inspira pentru a-și crea personajele și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
a-și face cumpărăturile, pândind-o de după colț de pe partea cealaltă când umbla pe acolo. Nu îndrăznea să-i mai vorbească, dar căuta să pună în ochii lui rotunzi toată deznădejdea rugătoare din inima lui. Presupun că în capul său stăruia nădejdea că vederea nenorocirii lui o s-o înduioșeze. Ea n-a dat niciodată măcar cel mai mic semn că l-ar fi văzut. Nu și-a schimbat vreodată ora ieșirii la cumpărături și nici n-a căutat vreun alt drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vedere părea o pictură destul de nevinovată. Ar fi putut fi acceptată de către o persoană neatentă la o expoziție a postimpresioniștilor drept un exemplu excelent, dar nu întru totul remarcabil, al tendințelor acestei școli; dar poate că ulterior avea să îi stăruie în amintire persoanei care avea să se întrebe „De ce?“. N-am impresia că ar putea să-l uite complet. Culorile erau atât de stranii, încât e greu să descrii în cuvinte ce emoție tulburătoare îți provocau. Erau nuanțe sumbre de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pământ? Întrebă el apoi. Nu facem cu toții parte, În temeiul umanității noastre, dintr-o aceeași familie? Mi s-a părut că era de datoria mea să Îl Însoțesc În acești primi pași ai săi În eternitate. - Dar știai cine este? stărui Dante. Bătrânul șovăi, ca și când n-ar mai fi găsit cuvinte ca să exprime ce avea În minte. - Nu, nu-l cunoșteam. Decât În scurtul răstimp cât am fost găzduiți Împreună la han. Totuși, am avut impresia că el mă cunoștea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pace, amice. Vreau să beau singur, murmură, ferindu-și privirea și aplecându-se peste cană. Încerca să mai prindă câte ceva din discuția celor patru, care continuau să sporovăiască. - Singur? Nu știi că În singurătate stă rădăcina viciului și a păcatului? stărui noul venit. Ea induce În suflet sămânța acelei melancholia obscura și ne dezechilibrează umorile, predispunându-ne trupul la boli și la o tristă decădere, precum afirmă Aristotel În De anima. Oare vrei să Îmbătrânești Înainte de vreme, Închis În platoșa ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și apoi, Frederic mai dispunea de așa ceva, În toate orașele sale. - E prea mare, o singură celulă circulară, adăugă maestrul Matteo. Nu pentru asta era, murmură el. O boltă Întunecată, o potecă infinită... - Dar dacă trebuia să rețină ceva nemăsurat? stărui Dante, urmându-și firul ipotezelor. Un cerc continuu, văgăuna secretă nu a Minotaurului, ci a unui Uroboros, marele șarpe al timpului care Își mușcă propria coadă pentru eternitate? Manoello clătină din cap cu Îngâmfare. - Frederic nu a fost, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
grijă, o apropie de chipul poetului, pentru a o putea observa mai bine. - În ultimii săi ani de viață, Elia aprofundase studiile de alchimie: acest praf e ultima sa descoperire. Dar nu a vrut să Îmi dezvăluie ce compoziție are, stăruind numai asupra extremei sale periculozități. - Și cum funcționează? - Clondirul trebuie pus pe plită și Încălzit. Sunt de ajuns doar câteva momente ca să se aprindă și să emane o strălucire uimitoare, albă și lipsită de variații, ca aceea a soarelui. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
căzute. Mari opere ale geniului anticilor s-au pierdut dintr-un gest nechibzuit. - Nu se va Întâmpla nimic din ce nu trebuie. Nu se va Întâmpla nimic care să nu fi fost scris Încă din prima zi În cartea destinului, stărui Marcello, cu glasul frânt de o sufocare bruscă. Își Întinse mâinile pentru a-și lua caietul Înapoi. Dante, după ce rearanjase În mare paginile, Încercă să surprindă câte ceva din cele scrise, Însă celălalt i le smulse din mână, ca și când s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
gândit și Sfântul Ștefan cu mulți ani În urmă. Totuși și-a rostit predica și a fost ucis. Murind, poate că s-a gândit la zădărnicia faptei lui. Dar, vezi, Întotdeauna am crezut că pilda morții lui Ștefan i-a stăruit În minte lui Pavel pe drumul Damascului și l-a Îndemnat să răspândească pretutindeni În lume cuvântul Domnului. — Continuă. — Asta-i tot; asta-i datoria mea personală. Chiar dacă acum nu-s decât un pion - o piesă de sacrificiu. Dumnezeule! Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Alexander Hall, a știut că următoarea săptămână va fi rea. Nu că ar fi avut vreo Îndoială privitoare la război: Germania reprezenta tot ce-i repugna - materialism și o forță scelerată În slujba unei cauze greșite. Atâta doar că-i stăruia În memorie chipul lui Burne și se săturase de isteria care se manifesta din ce În ce mai insistent. Ce rost are să-l defăimezi din senin pe Goethe? i-a Întrebat el pe Alec și pe Tom. La ce bun să scrii cărți pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și tata are una, iar ceea ce nu există nu poate nici s‑o necinstească pe mama de‑acasă. Astfel s‑a rezolvat o problemă destul de spinoasă. O singură imagine de relativă armonie i‑a rămas lui Rainer în memorie și stăruie acolo de multă vreme. O fată mai mare de la tineretul catolic i‑a indicat uneia mai mici un pasaj din cartea de rugăciuni și apoi a mângâiat‑o îndelung pe cap, timp în care pe Rainer l‑a cuprins o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dârz și zloata sumanul îți îmbibă. Lăsai să treacă gerul; apoi, un lung pomelnic De zile înmoinate când fiecare sloi E-o lâncedă clepsidră; când neguri grele, ploi, Dospesc încet pământul călâi, dar feciorelnic. Un strat lăptos de aburi mai stărui pe zare... Dar într-o zi se rupse și prin spărturi văzui Copacul despletindu-și în coame și frunzare Tot aurul lui verde și toată floarea lui. Orbit, plecat minunii, mi-am spus: să nu mai pregeți! El numai pentru
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
prin scorburi multe pâini de iască și lipii. Tu te-agăți, întins, pe trunchi, scotocești în sân la toate, Mlădioasă: șoldul fraged încă n-a purtat copii. Zbârnâit de piatră, însă, vâjâia... Nici gând să tacă... Din ce praștie scăpată stăruiește în auz? Silnic, ochi deschizi la soare și-n văzduh zărești buimacă Urâciunea cu aripe prăfuite, de sacâz. Un zigzag mai mult - și tihna însorită ți se curmă Cherlăi scurt, îți clatini capul, laba scarpină mereu: Blestemata de albină solul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
în literatura curentă; el depășește aici stadiul descriptiv și vizează spre anume generalitate și valabilitate atotputernică, generalitate și valabilitate prin care - asemenea legii ce guvernează fenomenele fizice - devenim stăpâni pe realitate, pe lumea posibilităților de exprimare. * Asupra metodei rimbaldiene, Claudel stăruie îndelung. El vorbește despre o anestezie - prin mișcare - a îndatoririlor permanente ale personalității, despre punerea în contact a eului - stupefiat în felul acesta - cu îngerii. Ne este destul de greu să ne raliem acestei explicații care miroase-a strană. Dimpotrivă, făcând
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]