192,941 matches
-
foarte apropiată de exercițiile fantast-asociative din Universul poeziei: Masa e patrupedă, aparține deci faunei domiciliului. Sînt cîteva divinități tutelare ale casei care au căpătat de mult în subconștientul nostru calitatea animală. Scaunul reprezintă un cal simplificat. Sub formă de fotoliu, stînd în salon, locul muzeal al casei, se bucură de o mare favoare la lirici (...). O mobilă capitală este oglinda. Fiind un cristal major și un lac înghețat, combină efecte geometrice de lumină cu sentimentul lui Narcis. În același timp e
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
să-ți declar, chiar dacă ai protesta, că în versurile de mai sus procedezi ca Goya și Paciurea". Sau: "Stalin (...) a fost un (...) ocean, o forță grandioasă, temerară, stăruitoare, combativă, mai ales constructivă, dar liniștită și zîmbitoare... În I.V. Stalin au stat laolaltă toate luminile de care au strălucit vreodată cîrmuitorii de popoare (...). Stalin a condus uriașa acțiune de culturalizare a maselor muncitoare. S-au înălțat monumente de artă și palate care depășesc fantezia arhitecților din Renaștere". E posibil să găsim în
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
ani și mai bine și nu m-aș fi dus la nici o școală, aș fi vorbit și azi, dacă nu chiar armenește, cu un puternic accent armean, punând predicatele totdeauna la imperfect și zicând, de exemplu, ca bătrânul cafegiu, când sta să plouă: "Venea un puloi afară..." Încă nu-mi dădeam seama de confuzie. Dar, dacă așa zicea Garabet... Uneori, când se ducea precipitat la privata din fundul curții cu ulcica în mână plină de apă pentru abluțiuni, el fiind - culmea
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
Ararat! Ca și cum, lor, prezentul nu le-ar fi convenit niciodată, doar ce nu mai este, doar ce-a fost și nu mai poate să fie - rasă veche, obsedată de trecut. Mița îmbătrânise fumând ca o șerpoaică, dând în cărți și stând serile singură și privind în gol. Pe Garabet al ei, îl iubise, într-adevăr, ca pe nici o ființă din lume. Când mă vedea, mă lua în brațe și mă pupa cu foc. Avea o energie înfricoșătoare, rar întâlnită la vreo
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
după aceea, că groparii, pregătindu-se să-l lase în groapă, chingile care țineau coșciugul se rupseseră deodată din cauza greutății mortului, iar acesta, rupând și fundul coșciugului, căzuse, se prăvălise direct în neant. La capătul copilăriei mele cele dintâi, Garabet stă și vorbește ori mă ascultă cu burta revărsată, veșnic asudat. El, care iubi o femeie pierdută. El, care prezise unui băiețel de opt ani un lucru de neînțeles. " A murit nen-tu, Gabaret" mi se văita din când în când Mița
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
burta revărsată, veșnic asudat. El, care iubi o femeie pierdută. El, care prezise unui băiețel de opt ani un lucru de neînțeles. " A murit nen-tu, Gabaret" mi se văita din când în când Mița - nu mai ai cu cin'-să stai de vorbă, s-a prăpădit săracu..." O ascultam încremenit. Copiii nu mor niciodată. Nu știu...
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
spațiu care poartă acest nume. Un club, un teatru mic, o galerie pentru expoziții. Așa cum se plimbă lichidul prin vasele comunicante, tot așa un iubitor de artă poate vizita o expoziție sau poate vedea un spectacol pentru ca după aceea să stea de vorbă și să bea o bere cu însuși protagonistul, alunecînd firesc prin tot acest circuit. În acest loc oamenii învață să se cunoască, să se asculte, să se privească, să comunice, să simtă o personalitate. Timpul pe care îl
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
gândul îl duce în trecut, la tragedia pe care Troia comunistă a provocat-o unei țări întregi; spre deosebire de ceilalți comeseni, el petrece în realitate cu eroii de odinioară pe care i-a văzut căzând în crunta bătălie: ,, În fruntea mesei stau cu mirt pe tâmple, dar dorm de mult sub zidurile Troii. Mesenii râd și cupa lor se umple, eu beau cu morții și cinstesc strigoii. Eu am rămas sub zidurile Troii și cu tovarășii mei morți pe fundul mării''. Revenirea
Lacrimile lui Ulise by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15532_a_16857]
-
Gheorghe Grigurcu Volumul de poezie, apărut postum, al echinoxistului Augustin Pop (1952-1998) a fost "pregătit" de biografia acestui inadaptabil cronic, care, în 1983, n-a ezitat a călători pînă la Gdansk, unde a stat de vorbă cu Lech Walesa, iar la 22 decembrie 1989 a recitat versuri incendiare din balconul Județenei de partid Cluj, unde s-a aflat alături de Doina Cornea. O figură insolită în Clujul adesea placid, academic, "cuminte"... Moartea subită, prematură, i-
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
atîtea ori lunecoasă, amăgitoare, predispusă a-și mistifica propriile principii. Astfel "mama legilor" actuale, Constituția adoptată în 1991, este luată nu o dată peste picior, prin elementara confruntare, de o candoare insidioasă, a prevederilor ei cu fenomenologia socială arhicunoscută. "România este stat național și rațional,/ suveran și independent,/ unitar și imprevizibil./ România este stat de drept,/ democratic, social, sociabil și asociabil,/ în care demnitatea omului,/ drepturile și libertățile cetățenilor,/ libera dezvoltare a personalității umane,/ dreptatea și pluralismul politic/ reprezintă valori supreme/ și
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
legilor" actuale, Constituția adoptată în 1991, este luată nu o dată peste picior, prin elementara confruntare, de o candoare insidioasă, a prevederilor ei cu fenomenologia socială arhicunoscută. "România este stat național și rațional,/ suveran și independent,/ unitar și imprevizibil./ România este stat de drept,/ democratic, social, sociabil și asociabil,/ în care demnitatea omului,/ drepturile și libertățile cetățenilor,/ libera dezvoltare a personalității umane,/ dreptatea și pluralismul politic/ reprezintă valori supreme/ și sînt garantate./ Abuzul de putere, minciuna,/ înșelătoria, escrocheria, furtul etc./ apariția poporului
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
de director. Popasul din foaier nu poate să nu-l tulbure pe spectatorul mai avizat sau mai puțin avizat: o scurtă istorie a teatrului tratată în sepia, chipurile și numele unor artiști care au lucrat aici de-a lungul timpului stau mărturie de jur-împrejur. Memoria teatrului îi păstrează pe toți, iar cîte ceva din energia și harul acestor fi-guri (multe încă vii și în plină forță a creației) îi încarcă pe membrii trupei de astăzi. Glasurile celor ce înseamnă tradiție se
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
cealaltă sticlă o va duce mamei lui, s-o bea împreună. Am acceptat. La rândul lui, șeful de sală, care, evident, a priceput manevra, a acceptat jocul, oarecum pe ideea că îl luasem pe "cetățeanul turmentat" sub răspunderea mea. Am stat de vorbă un sfert de oră. Bărbatul era muncitor pe un șantier. După o vreme, am înțeles că era marcat de faptul că fiul lui, în vîrstă de 19 ani, i se adresase cu apelativul "gagiule". Repeta asta obsesiv: "A
Cultura cu înlocuitori by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15549_a_16874]
-
și să plătească întreținerea - or, fapt este că ocupațiile vocaționale, cu rare excepții, nu pot asigura un minim standard material. În România, cultura are un minister dedicat. Precizez că acest lucru este valabil doar în cîteva țări occidentale, deci noi stăm bine! Dacă situația este aceea descrisă, pe scurt, mai sus, și dacă tot există un Minister al Culturii, atunci este firesc să ne întrebăm ce face această instituție pentru a încuraja arta autentică și pentru a descuraja înlocuitorii acesteia. Răspunsul
Cultura cu înlocuitori by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15549_a_16874]
-
am stabilit: zero barat. Scuza noastră cea de toate zilele - insuficiența banilor - este un voal prea subțire pentru a ascunde incompetența, lipsa de inițiativă, absența ideilor deștepte. Să luam un exemplu. În urmă cu cîțiva ani am avut ocazia să stau de vorbă, pe tema cărților, cu un director din MC (nu i-am reținut numele, dar înclin să cred că nu este cazul să mă simt vinovat). Mi-am permis să-i sugerez că ministerul, care avizează editurile, ar putea
Cultura cu înlocuitori by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15549_a_16874]
-
desfășurare, până la amănunt, cartea m-a cucerit mai ales prin adevărul ei: în ciuda atâtor forme prefabricate, ea urmează calea firescului, spărgând decis prejudecățile, schemele și obișnuințele cu care ne-au îndestulat interpretările ultimilor ani (vreo treizeci). Realitatea, spun unii, ne stă la îndemână, nu trebuie decât să-i privim curat formele. Nu e așa: realitatea e netedă numai pentru nepriceput, sub luciul ei se sbat curenți violenți, privirea neînarmată riscă să înregistreze anecdoticul, fermecătorul, coloratul și înlocuitorul de gândire. E nevoie
Ghergheful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15541_a_16866]
-
care decurge din privirile stăpînului și cea care privește direct rîsul, este de bănuit că, în consecința celei de-a doua, bebelușa s-a cam îngrășat. S-a îngrășat exclusiv în zona bustului, acolo unde, pînă acum, așa cum îi și stă bine unei bebelușe, era aproape invizibilă. Acum, fie că de rîs, fie că și-a diversificat alimentația, și rației de perhidrol amestecat cu holograme i-a adăugat și o lingură de colagen sau un polonic de silicon, cert este că
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15540_a_16865]
-
că doar lui îi este adresată emisiunea, din toate acestea? Cum de rîs nu prea are de ce, nu-i rămîne decît să se zgîiască pofticios în partea superioară a bebelușei, apoi să se retragă solitar prin ungherele cazarmei și să stea acolo pînă îl apucă dezertarea. Dar cînd tocmai se pregătește să sară gardul, cineva îi arată cu degetul printre crengile unui corcoduș unde, evident, își zgîiește, la rîndu-i, ochiul său ciclopic, nimeni alta decît... camera de rîs. Și apoi totul
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15540_a_16865]
-
că atunci, între '91 și '96, mi s-a reproșat că nu știu ce vreau, că nu dăm o direcție, că nu avem niște puncte de vedere prioritare, cristalizate, că nu avem prejudecăți deloc și că, la adăpostul acestei lipse de prejudecăți stă, de fapt, un aleatorism, un fel de cult al întîmplătorului. Dar au trecut cinci ani, în care toți am căpătat sentimentul inutilității omului de cultură, o senzație cumplită de dezbinare a vieții intelectuale, un sentiment de dezorientare, de debusolare. Cred
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
dat seama ce sînt. Eu sînt un scriitorinc și sînt foarte mîndru de această găselniță a mea, fiindcă, de cînd mă știu, m-a obsedat ornitorincul - animalul acela cu blăniță, care are labe de rață, e mamifer, dar face ouă, stă sub apă, stă și deasupra apei, stă și pe mal, e foarte blînd, solitar-solitar-solitar, are o glandă cu venin sub coadă, și-i împroașcă pe toți dușmanii. Așa că, ziua unui critic de întîmpinare - ca să revin, că eu fac bucle mari
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
sînt. Eu sînt un scriitorinc și sînt foarte mîndru de această găselniță a mea, fiindcă, de cînd mă știu, m-a obsedat ornitorincul - animalul acela cu blăniță, care are labe de rață, e mamifer, dar face ouă, stă sub apă, stă și deasupra apei, stă și pe mal, e foarte blînd, solitar-solitar-solitar, are o glandă cu venin sub coadă, și-i împroașcă pe toți dușmanii. Așa că, ziua unui critic de întîmpinare - ca să revin, că eu fac bucle mari, detururi, digresiuni - ziua
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
scriitorinc și sînt foarte mîndru de această găselniță a mea, fiindcă, de cînd mă știu, m-a obsedat ornitorincul - animalul acela cu blăniță, care are labe de rață, e mamifer, dar face ouă, stă sub apă, stă și deasupra apei, stă și pe mal, e foarte blînd, solitar-solitar-solitar, are o glandă cu venin sub coadă, și-i împroașcă pe toți dușmanii. Așa că, ziua unui critic de întîmpinare - ca să revin, că eu fac bucle mari, detururi, digresiuni - ziua mea reflectă obsesia pe
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
scris masiv la "Luceafărul", din '77 pînă în '80. Am plecat de la "Luceafărul" în ziua în care Mihai Ungheanu a vrut să-mi dea cronica literară săptămînală. M-am îngrozit de ce servituți incumbă asta și am plecat de acolo. Am stat doi ani în carantină, timp în care dl Gabriel Dimisianu de la "România literară" nu-mi dădea - tot ca să mă încerce - decît cronici la cărți de Tina Ionescu Demetrian, Alecu Ivan Ghilia, Silvia Zabarcencu și alte nume de acest gen. Pe
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
ProTv, să-mi las toate celelalte atașuri ziaristice și să fac acest LA&I într-adevăr un ziar puternic, un ziar care să arbitreze diferitele tendințe de pe piața ideilor de la noi. Ce ați învățat din '89 încoace? Ar trebui să stau pe gînduri pînă să răspund la această întrebare, dar prefer să răspund exact ce-mi trece prin cap. Învățătura esențială, din '89 pînă acum, a fost că nimic nu este absolut. Am învățat că absolut e numai relativul, că nimic
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
în 1894, ca scriitor, elev fiind la "Liceul Sf. Sava". În 8 martie 1914, în revista "Flacăra", articolul Scrie-ne ceva despre Vlahuță, restrânge sfera informațiilor, în sensul că trimite la o poștă a redacției, în următoarea formulă: "Cine ar sta să răsfoiască revista aceasta ("Vieața" lui Al. Vlahuță, n.n.), mama tuturor "Vieților" cari au apărut de douăzeci de ani încoace, ar găsi în Corespondența nu mai știu cărui număr acest răspuns: "D-lui Dadu, Loco. Mai încercați, evitați epitetele de
Substanța umană by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14357_a_15682]