1,236 matches
-
spus. Dragă doamnă O’Toole, îmi pare rău, crede-mă. Mai ales când văd că ești bolnavă. Mă duc să-l chem pe Virgil... pe domnul Jones. — Lasă-l în pace! a strigat Dolores. Pleacă și lasă-l în pace! Stafia a plecat. în timp ce alerga să-l găsească pe Virgil, Vultur-în-Zbor își aduse aminte că atunci când încă mai era tânăr, auzise fără să vrea discuția dintre două femei axone. Una din ele spusese: — Trebuie să fim atenți cu Născut-din-Moarte. Iar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
veni la el și i se așeză la picioare. El stătea din nou în balansoar. — O să stăm veșnic așa la ora ceaiului, zise ea. — Știi, răspunse Nicholas Deggle, s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că ai gonit stafia, îi zise ea, plină de admirație. — Ce stafie? întrebă Deggle. — O, nu face pe modestul! Știi tu. Spectrul lui Grimus, cu cicatrice pe piept. A! zise Deggle. Stafia aia. Era evident că Jones plecase undeva cu Vultur-în-Zbor. Dar unde? Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
picioare. El stătea din nou în balansoar. — O să stăm veșnic așa la ora ceaiului, zise ea. — Știi, răspunse Nicholas Deggle, s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că ai gonit stafia, îi zise ea, plină de admirație. — Ce stafie? întrebă Deggle. — O, nu face pe modestul! Știi tu. Spectrul lui Grimus, cu cicatrice pe piept. A! zise Deggle. Stafia aia. Era evident că Jones plecase undeva cu Vultur-în-Zbor. Dar unde? Se omorâseră unul pe celălalt? Fuseseră până într-atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că ai gonit stafia, îi zise ea, plină de admirație. — Ce stafie? întrebă Deggle. — O, nu face pe modestul! Știi tu. Spectrul lui Grimus, cu cicatrice pe piept. A! zise Deggle. Stafia aia. Era evident că Jones plecase undeva cu Vultur-în-Zbor. Dar unde? Se omorâseră unul pe celălalt? Fuseseră până într-atât de nebuni încât să încerce să treacă de Efect? — Un lucru e sigur, și-a spus el. Dacă Vultur-în-Zbor nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și prin văl, iar Vultur-în-Zbor rămase un moment vrăjit la intrarea în Elbaroom, când îl încadră - ca și pe Virgil - de lumina galbenă din cadrul ușii și pâlpâirea lămpii de deasupra capetelor lor, astfel că arătau ca niște siluete ce urmăreau stafia cea palidă și drăgălașă în escapada ei nocturnă. Ochii li s-au întâlnit o clipă și în acea clipă universul a dispărut pentru un moment, împietrind locuitorii orașului într-o serie de poziții caracteristice, ca într-un tablou înțepenit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zise el. Dar, pe de altă parte, câinele l-a plăcut întotdeauna. Cum era mai apropiat de animale decât de oameni, a știut mereu să se înțeleagă cu ele. îi Virgil Jones în carne și oase și nu vr’o stafie d-a lui. Jones groparu’. Prostul mormintelor a venit înapoi. Privirile s-au întors iarăși, traversând lent încăperea, înspre Virgil și Vultur-în-Zbor și înspre imensul animal prietenos, care sărea în jurul lor, în timp ce ei stăteau înțepeniți cam pe la mijlocul barului, lângă Peckenpaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe Grimus dacă Liv nu te-ar fi împins s-o faci. — Probabil, repetă Virgil. — Liv! pufni Iocasta. Va trebui s-o uiți, Virgil. Și pe ea, și pe Grimus, și pe Vultur-în-Zbor. Nu pot să mă culc cu toate stafiile tale. Virgil râse. — Ești o femeie înțelegătoare, Iocasta, spuse el. Dă-mi niște vin. Are-n el iertarea. Mi-ar plăcea să rămân. — Iocasta? Femeia tresări în somn. — Iocasta, ascultă. Virgil stătea pe pat, ridicat în capul oaselor. Se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a Prepelicarului. Fratele și sora rămaseră nemișcați un moment, cântărind totul în minte. — Spune-i femeii ăsteia proaste să-mi dea drumul, frățioare. Vocea îi era arțăgoasă. — Am văzut-o apărând, Vultur-în-Zbor, rosti Media cu un glas tremurător. Ca o stafie. Am văzut-o apărând, așa că am prins-o. M-am gândit că ai vreaă ai vrea s-o vezi. Făcuse un gest curajos. Prepelicarul spuse: — Dacă m-ai văzut apărând, nu crezi c-aș putea la fel de ușor să și dispar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Liv, ba chiar și măgarul lui Liv erau reduse la dimensiunea unei fărămițe spectrale, pe care rămăseseră promontoriul stâncos și pădurea, ambele părând diferite, deși arătau la fel. Probabil că schimbarea cea mai șocantă, mai greu de acceptat chiar decât stafiile lui Virgil și Liv, se afla deasupra lor. Norii dispăruseră de pe vârful muntelui. Vultur-în-Zbor a fost surprins să descopere că muntele era mai mic decât și-l imaginase. învelișul de cumulus îl făcuse să pară mult mai înalt decât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
rostindu-i epitaful. De-acum nu mai exista nici o Poartă. Insula Calf era din nou un loc unitar. Treptele coborau până la casa lui Liv, devenită solidă și vizibilă. Odată cu sfârșitul vuietului, venise și sfârșitul Subdimensiunii. De-acum nu mai existau stafii. Prepelicarul stătea ghemuită la capătul treptelor și rămase nemișcată atunci când cei trei oameni ajunseră în dreptul ei. Ei au trecut pe lângă ea fără să vorbească. Femeia în văluri negre ieși din căsuța ei neagră. Prepelicarul a privit-o cum vorbește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
viața își bătea întruna joc de ei, până și în acele nopți când își păzeau, treji cu un nesomn al zădărniciilor ultime, sacii, papornițele sau lăzile cu marfă. Păreau, așa, în inima nopții, nedormiți, în veșnică pândă, un fel de stafii venite din însuși pământul pe care îl lucrau, din adâncimile tainelor de lut și ierburi în care își duceau morții și în care credeau ca ultim semn al statorniciei și dăinuirii lor în timp. De multe ori, privindu-i, aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Deasupra sa ondula o cămașă de noapte albă, apropiindu-se și Îndepărtându-se de trupul lui ca o meduză. Nu-i simțea atingerea, dar o adiere rece Îi Învăluia fața nădușită, mirosind puternic a alcool. „Te pomenești”, gândi medicul, „că stafiile au o anumită sensibilitate față de licorile lui Bachus...” Plutind deasupra sa, cămașa de noapte chicoti, cu un glas schimbat, pe cât de Îmbietor, pe atât de pervers... „Ehe”, Își spuse medicul, „se pare că avem de-a face cu o bucățică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
femeia-salcie, cu fața acoperită de cochilii, și femeia Bernic, a cărei carcasă goală aduce cu o scoică și al cărei trup gelatinos te absoarbe ca un uter În neantul lui... Amândouă sunt o apă și-un pământ...” Și ca să alunge „stafia” ce Înainta urcând pe scări spre el, masterandul, aducându-și aminte de câinele Spinoza, scoase un urlet prelung, după care, Îndreptându-și ținuta, intră cu demnitate În salon, nu Însă Înainte de-a arunca un pumn de frunze moarte peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu noi, e împotriva noastră și trebuie nimicit. Toate guvernările, începând cu anul 1930, sunt o „cascadă” de morți și de morminte, fior de prigoniri care au masacrat pe nepartizani, legionari, până la al șaptelea neam. Numele de legionari a ajuns „stafie înfiorătoare”, plăcere cruntă, dirijată de nebunia și desfrâul unor oameni, lupii beznelor, comuniștii, care au născocit atâtea infamii pe seama legionarului pentru ca omul să nu mai vadă îngrozitoarele lor crime cu care au însângerat țara, și pun paravan legionarofobia la adăpostul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
le visase poate. Dar, era sigur, cu luptătorii Alani se Întâlnise, pentru cîteva clipe doar, la coborârea din Caucaz. Călugării nu se treziseră Încă, dar nici mult timp nu mai era până la ora când kata-urile de dimineață aveau să alunge stafiile nopții, deschizând calea de lumină și meditație spre o nouă zi. Ștefănel Încercă să aștepte ora cinci, pentru a-și lua rămas bun de la prietenii pe care și-i făcuse la Shaolin. Dar simțise că fiecare clipă pierdută În așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ieniceri năvăleau spre el. Privi pe jos, căutând o armă. Nu găsi. Se ridică Într-un genunchi, Încercând să-și țină echilibrul pe vântul acela năprasnic. Și atunci văzu umbra. Crezu că e un vultur, sau un nor, sau o stafie. Umbra veni de nicăieri, se rostogoli În aer, căzu În mijlocul ienicerilor și dezlănțui măcelul. Alexandru nu Înțelese Încă nimic, dar văzu o armă ciudată, cu un mâner lung, lanț și seceră sau buzdugan la capăt, rotindu-se cu iuțeală. Văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
forma în mâinile ei tradiționale. Tăceau sorbind rar. în dreptul ferestrei o trăsură scârțâi, apoi se opri. Mini crezu că e a ei, aceeași trăsură-fantomă, pe care nici acum nu a plătit-o și care vine să-i ceară socoteli de stafie. Părea același birjar, ghemuit în pături și cu mănuși de lână. Bătea palmele la fel, și parcă se auzea plescăitul moale al lînei. Plecă!. Era altul. Lăsase hățurile ca să se dezmorțească. . . Și era totuși același: un om mânând cai, la
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
și acum le amețea bucuria și libertatea, și în lumina nouă străluceau aiurite; nu-și aveau deplin discernământul ființei izbăvite. - Ce mai e? întrebă Lina intrând. - Nimic! Aceeași vorbă despre o iarnă aidoma, întîia după război, când Mini a văzut stafii și lupi și i-a fost frică, mititica!. Pe mine nu mă mănâncă lupii! Nici pe mine! spuse Mini. Cetatea era nobilă, mare, luminoasă! te chema și te sorbea în puterea ei cu o simțire de fericire sănătoasă și duioasă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Nu! refuză categoric Mini, apoi speriat: Ai văzut? - Ce să văd? și Nory se uită peste edificiul de ciocolată și torturi din geam. Ei da! Ș-apoi! E Mika-Le, în persoană, cu o prietenă! De ce rotunjești ochii așa? Nu e stafie! Era, în adevăr, Mika-Le, îmbrăcată cu un pardesiu gris și cu un canotier pus cam pe ceafă, probabil respins de părul ei rebel. Mini o vedea întîia oară în București. încet, deschise în minte și suflet porțile Cetăței ca să o
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
un auto elegant, care trecuse pe lângă ele și acum se oprise la "Hotel Boulevard". Două plastroane albe, aparținând la două fracuri negre, scoborau. - Da! . . . parcă! . . . zise Mini. în adevăr, silueta înaltă și încovoiată a unuia semăna cu Greg! - E ziua stafiilor, Mini, cu adevărat! Încă un banchet! Ce 62 elegantă și cum îi plac petecuțele! . . . Bărbații! . . . Bravo, Mika-Le! E un prețios auxiliar al operei de distrugere! Mini se nemulțumi: - Iți respect convingerile feministe, dar nu și canibalismul! Dar Nory asupra subiectului
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ecran îl face să se ridice brusc, de parcă ar fi primit vreun pumn, dar se așază la loc pe unul din scaunele prințului, cu spătarul înalt. Uită unde se află. Uită că este în pericol. Oamenii de pe ecran par niște stafii, niște amintiri incolore. Nu poate să nu se întrebe cum au fost convinși să dezvăluie asemenea detalii intime ale vieții lor. Sylvia, eroina eponimă, este o tânără imigrantă, care sosește în Statele Unite. Imediat ce ajunge, este culeasă din mulțime de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
expiră. Face un singur pas, în spate, ca prin vis. Nici o reacție. Nimeni nu va observa. Se întoarce, mai face un pas, încă unul. Încet, iese din pădure. Aude un zgomot în spate. Se întoarce instantaneu. Este maiorul, ca o stafie, fantomatic în lumina fosforescentă. Rana de la cap îi sângerează și strânge pușca în mâini, cu degetele încleștate pe trăgaci. — Băiatul meu, zice cu o voce slabă și încordată. Nu sunt băiatul tău, îi răspunde Pran. Maiorul deschide ochii mari, uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în apropiere, cum era și câmpul de luptă unde clanurile Asai și Asakura ținuseră piept clanului Oda, transformându-se în munți de cadavre. Cu gândul la acele ruine și bătălii trecute, se putea înțelege că frumusețea peisajului răsuna de vaietele stafiilor. Mitsuhide stătea ascultând sunetul ploilor de vară timpurie și amintindu-și. Între timp, Mitsuharu se afla într-o ceainărie mică, privind focul din vatră și ascultând sunetul vesel al apei care fierbea într-un ibric de ceai făcut de meșterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o spun cu voce tare. Pur și simplu nu pot. Dar nici nu trebuie să fac asta. Connor deja face fețe-fețe, schimbând toate culorile curcubeului. Nu, spune, Înghițind În sec și uitându-se la mine de parcă ar fi văzut o stafie. Și nu orice stafie. O stafie absolut uriașă, cu lanțuri mari la picioare, care face „Huuuu!“ spre el. — Nu, zice din nou. Nu. Nu pot să cred una ca asta. — Connor, spune cineva, punându-i o mână pe umăr, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
tare. Pur și simplu nu pot. Dar nici nu trebuie să fac asta. Connor deja face fețe-fețe, schimbând toate culorile curcubeului. Nu, spune, Înghițind În sec și uitându-se la mine de parcă ar fi văzut o stafie. Și nu orice stafie. O stafie absolut uriașă, cu lanțuri mari la picioare, care face „Huuuu!“ spre el. — Nu, zice din nou. Nu. Nu pot să cred una ca asta. — Connor, spune cineva, punându-i o mână pe umăr, dar el se scutură. — Connor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]