684 matches
-
Brînza avea 1001 de locuitori (518 bărbați și 483 femei). În 1904 țăranii posedau 1250 desetine; au grădini și vii; cai 146, vite mari 202, oi 400; numărul caselor 94; populația 988 persoane. Îndemnați de preotul Ignatie Mocrițchi și și starostele Ioane Antohi, în 1914 localnicii au pus temelia unei noi biserici mai spațioase. În 1915 școală era frecventată deja de 100 de copii cu vârsta -11 ani. În 1918 are loc unirea Basarabiei cu Românie. În scurt timp 249 de
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
mai ales în sezonul de iarnă, biserica mare fiind greu de încălzit. Între anii 1872-1882 s-au efectuat lucrări de restaurare și extindere a locașului de cult al rușilor staroveri, după planurile arhitectului român Ștefan Emilian (1819-1899) și sub supravegherea starostelui lipovean Vasile Fomin. Banii necesari reconstrucției bisericii au fost obținuți prin subscripție publică. Biserica a fost sfințită în anul 1882. În urma rectificării albiei Bahluiului în zona municipiului Iași, din perioada 1911-1913, Biserica lipovenească se află pe malul stâng al Bahluiului
Biserica lipovenească din Iași () [Corola-website/Science/306262_a_307591]
-
atunci în Austro-Ungaria) ca descendent al unei vechi familii de grăniceri din Banat. Tatăl său, Alexandru Dragalina, fusese ofițer în armata imperială austriacă, de unde demisionase în 1859. Părinții săi s-au mutat în România, unde tatăl său a devenit administrator (staroste) al ținuturilor de graniță. Deoarece mama sa, Marta Lazaroni, voia să nască în casa părintească, cei doi soți au revenit la Caransebeș, unde s-a născut primul dintre cei patru copii, Ioan. Ion Dragalina a urmat școala primară din orașul
Ioan Dragalina () [Corola-website/Science/306259_a_307588]
-
1488 prin care confirmă lui Stan și fratelui său Dan satul Volhoviceștii «Wolhowyczesciiey» la Crasna, cumpărat de la Ion, fiul lui Petru Roșca, cu 200 de zloți tătărești. Tradiția amintește la începutul secolului al XVI-lea ca proprietar al Crasnei pe starostele Grigoraș, așa-zisul logofăt. Acestuia i-ar fi urmat Iordache Cantacuzino, mare vistiernic, și apoi Gheorghe Ursache care a lăsat-o moștenire fiului său Dumitraș Ursache, sulger mare. La 30 iunie 1522, Ștefăniță Voievod (1517-1527) dăruiește Episcopiei de Rădăuți un
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
în muzică militară din România (1830) și a avut loc prima paradă militară, la grădina publică "Mihai Bravu". Craiova va avea, din 1831, o formă de conducere democratică, cu autonomie orășenească, numită: ""sfatul orășenesc"" cu membri aleși prin vot, dintre staroștii tuturor corporațiilor. Un rol important l-a avut desfințarea formelor perimate ale administrației cum erau: Bănia, căimăcănia și divanul Craiovei. În 1837 se deschide Școala de fete Otetelișanu, printre primele absolvente numărîndu-se viitoarele mari actrițe ale vremii: Aristița Romanescu și
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
pietre de mormânt fără inscripții. La sfîrșitul sec. XIX sub influența dezvoltării relațiilor marfă-bani se intensifică diferențierea țăranilor în săraci și burghezia sătească. Guvernul țariței Ecaterina a II-a (1764-1796) a creat un astfel de sistem administrativ, sătesc , prin care starostii satelor și alți conducători erau aleși pe un termen de 1-3 ani. În aceste posturi nu puteau fi aleși sătenii, care nu dispuneau de gospodărie, sau pământ, cei care nu erau căsătoriți și cei care nu atingeau vârsta de 25
Costești, Ialoveni () [Corola-website/Science/305685_a_307014]
-
acesta cobora de la stână. După [[Primul Război Mondial]], acest stil de viață a fost părăsit. Zestrea fetelor din zona Săcelelor și a Branului era trecută pe așa numitele „foi de zestre”. Nunta propriu-zisă era condusă în zona Brașovului de către un „starosti”. În ziua nunții, o ceată de flăcăi călărea înaintea mirelui pentru a anunța sosirea acestuia la casa miresii. Cel care sosea primul era premiat de către aceasta cu un colac și un ștergar ales de ea. După nuntă, la intrarea în
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
întoarce la Delft și în primăvara anului 1659 se căsătorește cu Catharina Bolnes, o tânără provenind dintr-o familie catolică, după ce pictorul - care era protestant - trece la catolicism. În repetate rânduri, în anii 1662, 1663, 1669 și 1670 va fi staroste al breslei pictorilor din Delft. Va fi o prezență obișnuită în cercurile sculptorilor, negustorilor, pictorilor de faianță, editorilor-tipografi și țesătorilor. Vermeer picta puțin - în medie două tablouri pe an - rezultă însă că era bine plătit, pentru a putea face față
Johannes Vermeer () [Corola-website/Science/305799_a_307128]
-
le-a făcut în România: seminarul „Veniamin Costachi”, m-rea Neamț; facultatea „Patriarhul Iustinian”, București; doctoratul ne finisat la facultatea „Ovidius”, or. Constanța. Corul bisericesc este condus de Dumitrașcu Ina, corul fiind tînăr atît după voci, cît și după vârstă. Staroste al bisericii este Panciuc Petru, secretar Buzdugan Nina. Casa parohială este la moment în construcție și tragem nădejdea ca în 2-3 ani să fie finisată, în timp se va amenaja și ograda Bisericii. Vrănești este un sat din cadrul orașului Sîngerei
Vrănești, Sîngerei () [Corola-website/Science/305875_a_307204]
-
locuitori ai satului este actul din 26 august 1870 întocmit de către candidatul mirovova pasrednica a județului Iași sectorul nr.1 Solomon în prezența țăranilor din satul Cucuieți, Vasile Bocarea, Dmitrii Toderenco,Ivan Cibotaru, Constantin Mogoreanu,Tudor Semion, Nicolai Zedeman și starostele satului Cucuieți Mihalachi Miron a fost citită gramota țăranilor din Sturdzeni în fața delegațiilor acestui sat Eftemii Carabulea, Agatii Cristianu, Donica Munteanu, Vasile Bălan, Ilea Iacub și Gavril Carabulea referitor la refuzul de a repara iezîtura motivînd că ei au dreptul
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
forțele polițienești să strîngă boii și s-au apropiat de case, locuitorii satului nu le-au permis această, atunci polițiștii i-au bătut cu patul armii și au luat 3 boi. Atunci Ivan Bejenari (el e și Lupu) și fiul starostelui Afanasie au sărit pe cai și au minat boii în vale. Forțele ordinii s-au luat după ei. Văzînd această locuitorii satului s-au înarmat cu furci, topoare , cuțite și au ieșit să apere boii. În acest moment polițiștii au
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
avut loc în prezența locuitorilor satului, Dimitrii Toderenco, Ivan Dunder, Dimitrii Mogoreani și starosta satului Petrea Carp. Primirea predarea a fost însoțită de un act, întocmit la 01 august 1873 care a fost confirmat prin semnăturile persoanleor nominalizate și ștampila starostelui. În act se nominalizează că moșia respectivă intra în posesia Direcției Guberniale a Proprietății de Stat Herson-Basarabia. Totodată a fost efectuată și iventarierea moșiei: -pămînt total - 1399 deseatine dintre care: sub vii și livezi și morii de apă - 3 des
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
din satul Nihoreni se mută cu traiul la Sturdzeni, cu scopul de a construi o stîna. Începînd construcția a dat de un ulcior cu galbeni. Ciobanul, care se numea Gheorghe Gîjdea a venit cu ulciorul la Ion Românaș, care era starostele satului, cerînd un sfat, ce să facă cu averea găsită. Au presupus că ulciorul cu galbeni a rămas de la turci și au hotărît să construiască o biserică. Piatră de temelie a fost pusă în anul 1852 în satul Cucuietii Vechi
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
rurală ("O țigancă", " Cine e de vină"). A scris și o serie de scurte povestiri istorice, romane și eseuri intitulată "Peru", incluzând "Nero", "Sablya Skanderbeg", "Cleopatra" și "Ivan cel groaznic". Piesele sale de teatru "Hnat Prybluda" și "Noul viit" (Noul staroste) au fost reprezentate în trecut pe scenele multor teatre populare. S-au bucurat de succes la vremea lor și operetele sale "Kaspar Rumpelmayer" (în germană), "Jànos Istenházy", "Domnișoara din Bosnia","Mopsul de aur" (în ucraineană). Poporul se delecta odată și
Isidor Vorobchievici () [Corola-website/Science/313496_a_314825]
-
pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei. În perioada de până la primul război mondial, s-au intensificat nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului. În aprilie 1917, țăranii au fost arestați din ordinul starostelui local. Țăranii au înființat un soviet comunal care s-a aflat sub conducerea secțiunii țărănești a Sovietului Deputaților Muncitorilor din Odesa, condus de bolșevici. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat. Intervenția armatei române a dus la
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
și cu boierii enoriași, breasla tălpălarilor s-a îngrijit de această biserică, de la ei provenind și denumirea populară a lăcașului de cult. Atestarea patronajului acestei bresle este într-un document din 1742, când paroh al bisericii era preotul Antonie și staroste al breslei tălpălarilor Ioan Papajemnă. Meșterii talpalari au donat bisericii un loc pe strada Gării. După precizările lui N.A. Bogdan, în cafasul bisericii se mai păstra la începutul secolului al XX-lea o lumânare de ceară a breslei talpalarilor. Avariată
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
letopisețele slavone contemporane nu pomenesc nimic despre luarea ținutului din jurul Crăciunei, ci numai a cetății înseși. Mai mult, acest act este de fapt o recuperare a fortificației aflată pentru scurtă vreme sub stăpânire munteană, întrucât la 1473 Ștefan își avea staroștii săi la Crăciuna. În legătură cu ultimul fragment citat din cronica lui Ureche, Panaitescu o socotește doar o interpolare târzie, lipsită de suport: în 1423, Alexandru cel Bun întărește, printr-un act, trei sate de pe Putna unui boier. În 1435, boierul moldovean
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
Vergului, București, mezinul unei familii modeste. Tatăl, Ștefan „căruță-goală“, pe numele adevărat Ștefan Tudorică Albu, era descendent din familia unor ciobani vrânceni, "„strămutat în marginea Bucureștilor, în căutarea unei munci mai rodnice“", devenind căruțaș de grâne pe traseul București-Giurgiu și "„staroste al cărăușilor din barieră“". Tatăl lui Delavrancea a fost împroprietărit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza-Vodă și M. Kogălniceanu: "„Eu nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împroprietărit la '64 ... Străbunii mei se pierd
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
Coste. La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala jilțului domnesc, boierii din Sfatul lui Vodă adeveresc biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Țării Moldovei se aflau Toader și Negrilă, starostii Hotinului, Ieremia și Dragoș, pârcalabii Neamțului, Luca Arbore, portarul de la Suceava, Ivancu și Alexe, pârcălabii din Orhei și Coste, pârcălabul Sorocăi. La 14 septembrie 1499, Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce al Liteniei, Alexandru
Cetatea Soroca () [Corola-website/Science/297707_a_299036]
-
Suceava, Ivancu și Alexe, pârcălabii din Orhei și Coste, pârcălabul Sorocăi. La 14 septembrie 1499, Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce al Liteniei, Alexandru, unde, ca și în documentul precedent, este menționat „pan Coste, staroste de Soroca”. Datorită canionului geologic pe care l-a săpat, Nistrul prezintă până în dreptul Tighinei maluri relativ abrupte iar vadurile de trecere sunt destul de puține, acestea fiind și singurele porți de intrare a cetelor de tătari venite să jefuiască așezările
Cetatea Soroca () [Corola-website/Science/297707_a_299036]
-
XIV-lea. În primele decenii ale secolului al XVIII-lea vin la Botoșani primii evrei din Polonia. Numărul lor a crescut după 1775 când Bucovina este anexată de imperiul Habsburgic, astfel încât, la 1781 comunitatea evreilor din oraș avea și un staroste. În secolul al XIX-lea prin sporul natural dar și în urma unor infiltrări de peste graniță, numărul evreilor cunoaște o puternică evoluție, astfel încât în anul 1899 aceștia reprezentau 51% din populația orașului. Înaintea primului război mondial evreii reprezentau totuși sub jumătate
Botoșani () [Corola-website/Science/296935_a_298264]
-
Asasinarea lui Troțki, august 1940, în Mexic, unde el trăia în exil din 1936, a eliminat ultimul oponent al lui Stalin dintre foștii conducători ai partidului. Numai trei membri dintre " vechii bolșevici " (Politburo-ul din vremea lui Lenin), au rămas: Stalin, "Starostele întregii Uniuni" (всесоюзный староста) Mihail Kalinin, și Președintele Sovnarkom-ului, Viaceslav Molotov. Represiunea la care au fost supuși așa de mulți foști revoluționari și membri de partid de rang înalt l-au făcut pe Lev Troțki să afirme că "un râu
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
așa precum aflăm dintr-un act al Mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei, din 1786. Din pisania veche, scrisă cu litere chirilice săpate în piatră, care se păstrează în pridvorul bisericii, aflăm că aceasta s-a zidit și înfrumusețat cu ajutorul lui Mărgărit Staroste, al lui Nicolae Cernavodeanu, al Jupânului Nicolae Cupețul și al altor creștini, "„ca să le fie lor veșnica pomenire”". La 25 august 1794, un ctitor pe nume Radu Nicule a dăruit Bisericii un clopot. În prima jumătate a secolului al XIX
Biserica Oțetari () [Corola-website/Science/317058_a_318387]
-
ochii sfinților cu sulițele, producând degradări ale picturii și zidului. Biserica a fost multă vreme arsă și neacoperită. Austriecii au folosit lăcașul de cult ca magazie. Biserica a fost reparată în 1721 prin grija episcopului Calistru de Rădăuți și a starostelui Dimitrie Macri, fiind refăcute acoperișul, ușa și mobilierul și construindu-se și scara de acces la clopotniță. O serie de lucrări de reparații au fost efectuate la 1763. La începutul secolului al XIX-lea, biserica din Bălinești a trecut în
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
al IV-lea Vasa și și-a câștigat un bun renume în rândurile cazacilor. Viața sa a luat o nouă întorsătură după moartea hatmanului Stanisław Koniecpolski, când moștenitorul acestuia, Aleksander Koniecpolski, a încercat să ocupe moșia lui Hmelnițki. În 1647, starostele din Cihirin (șeful administrației locale regale), Daniel Czapliński, a început să-l hărțuiască în mod deschis pe Hmelnițki, pentru a-l ajuta pe tânărul Koniecpolski să intre în posesia moșie Subotiv. Czapliński a ordonat executarea a două raiduri împotriva Subotivului
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]