778 matches
-
a apariției culturii de masă. Atât prin actorul în carne și oase, cât și prin audiență, care nu putea fi prea mare, teatrul punea stavile naturale caracterului de masă. În momentul în care s-a putut difuza imaginea actorului, aceste stavile au dispărut, iar difuzarea, cel puțin din punct de vedere tehnic, a fost eliberată de orice constrângeri. Factorul cu adevărat nou, în opinia lui Williams, este expansiunea audienței, generată de doi factori: creșterea generală a nivelului de educație și diversificarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
năpădindu-i marginile, când mai puțin, tîrîndu-te sub ea. Asemenea acelor râuri care n-au albie: căci inundă sau seacă. Ancorat în plus sau în minus, ești predestinat nefericirii, ca orice ființă smulsă din linia viețuirii. A fi e o stavilă pentru infinitul inimii. Este atât de misterios fenomenul prin care un om crește peste el însuși! Trezindu-se, nu mai vede pe nimeni în jurul lui. Astfel, își țintește ochii spre cer, spre cea mai apropiată înălțime. În materie de singurătate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
orientează politicește prin instinct; numai națiunile au ridicat politica la rangul de artă. Un popor care n-are instinct politic ratează în drumul spre națiune. Și ce înseamnă instinct politic? Pornirea nereflectată de afirmare, de afirmare ca atare, nepreocupat de stavila valorilor; forța și triumful ca finalitate, în afară de restricțiile eticii; dorința de primat și de unicitate; cultul pentru organizație și formele obiective. Instinctul politic, devenit artă, canalizează toate energiile în vederea obținerii unui câștig maxim. Națiunile cu mare spirit politic sânt veșnic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o ocazie de a afla și alte povețe decât cele primite de la tatăl său. Își lasă bărbia în piept cu un suspin. Gallus le împuie capul amândurora că zilele se scurg și viața trece, așa că nu au de ce să pună stavilă plăcerilor de care nu vor avea parte tot timpul. Vorbe periculoase pentru urechi atât de tinere! Îi învață că respec tând decența, demnitatea, cinstea și adevărul nu fac altceva decât s-o ia înaintea morții și să-și interzică singuri
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trăiau rău și puțin comparați cu cei ai sec XIX, dacă „un om înalt de șase picioare era un uriaș, iar când ajungea cineva la 50 de ani era considerat bătrân“, iată-ne la 1901: „Ciumei i s-a pus stavilă, vărsatul a dispărut, exercițiile corporale s-au răspândit pretutindeni sporind forța și vitalitatea membrilor omenești“. Și ce va să vină? „Ftizia, cancerul și holera sunt boli ale trecutului, iar moartea va deveni mai firească și mai puțin accidentală“. „Simt că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
să spun, deși știu că s-ar putea să nu fiu în stare până la urmă? Asta numești orgoliu? Că nu pierd vremea în îmbuibări fără rost sau petreceri sau beții? Că încerc să rezist chiar și atunci când mi se ridică stavile în cale, cum a fost cu manuscrisul pe care nu mi l-au publicat acum trei ani pentru că n-am vrut să schimb - o prostie, recunosc - niște pagini? Și pentru că...“, „Oprește-te“, „...simt seducția în altă parte, în lucru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și că trebuia s-o avertizeze. Nu-i spusese pentru că ea n-ar fi înțeles, altfel îi vorbise despre Domnița, în termeni foarte vagi. Nu-i spusese pentru că știa că oricum așteptarea lui era zadarnică și ar fi ridicat o stavilă inutilă între ei. Femeile își detestă rivalele pe care, chiar dispărute, le cred cu o putere mai mare asupra iubiților lor. Dar era promisiunea față de el însuși înainte de orice. Știa că s-ar fi scârbit de el însuși dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu două trese, frumos ca un zeu, în dolman cafeniu cu guler de astrahan, ne vorbea despre moartea eroică, pentru ca să ne treacă timpul și să coboare umbrele nopții, căci neputincioși să ne împotrivim uraganului, așteptam ca întunericul să-i pună stavilă. - E smintit, mă gândeam, privind de jos silueta impozantă, în timp ce ne vorbea simplu și firesc, înălțat pe culata tunului. Îl iubeam precum îi iubesc pe toți oamenii frumoși și buni la suflet. Vorbea cinstit, fără să-și dea seama ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-se În apa neagră, formele lor destrămându-se și contopindu-se la loc sub ploaia torențială. Dacă exista un lucru pe lume pe care orașul Aberdeen Îl făcea temeinic, acela era fără Îndoială ploaia. Râul rupsese deja În multe locuri stavilele, inundând terenurile din jur și transformând câmpiile În lacuri. De aici, erau mai puțin de doi kilometri până la Marea Nordului și apa se deplasa cu mare repeziciune. Pe celălalt mal al râului, se puteau vedea blocurile-turn din Hayton, dincolo de o perdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului, o nălucire a văzului, nălucirea lunaticului care nesocotește hotarul, despărțitura dintre noapte și lună, stavila dintre zori și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să risipească lumina părelnică și plăsmuită a zeiței destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
doar măcinarea veșniciei În clepsidra vremii. Dar vai, cine va despica visul de trezie, ziua de noapte, noaptea de zori, amintirea de nălucire? Oare cine va pune un Însemn clar Între vis și moarte? Oare cine, Doamne, va pune o stavilă, un hotar, Între prezent, trecut și viitor? Oare cine, Doamne, va despărți bucuria dragostei de tristețea amintirii? Doamne, ferice de cei care trăiesc nădăjduind, căci lor li se vor Împlini nădejdile. Doamne, ferice de cei care știu ce e ziuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
călcarea fără pudoare a angajamentelor luate formal prin Convențiunea de la 4 aprilie revoltă toate sufletele românești. Cauza Rusiei în România este pierdută pentru totdeauna. anul 1878 21 18. „De multe ori națiunile ca și individele întâlnesc în calea lor rezistențe, stavile pe cari le numim fatale, fatale căci nu atârnă de voința națiilor a le întâlni sau nu în calea lor și pentru că numai cu mari lupte se puteau înlătura. Atârna oare de națiunea noastră ca să aibă o altă situație topografică
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
creștine, mai curate și mai cuviincioase"122. Însă în timp mărturisea că diversele atitudini, conduite și comportamente ale poporului trebuiau schimbate, comparându-i situația cu cea a unui bolnav, care ar trebui să fie tratat. Prin urmare, cea mai mare stavilă pentru însănătoșirea acestuia o vedea în spiritul vremii și în "reprezentanții sfintei noastre biserici ortodoxe". Șerboianu era prezent în paginile revistei Flacăra Sacră de la primul număr al acesteia, în decembrie 1934. Acest lucru demonstrează că, în acel moment, arhimandritul trecuse
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cremațiunii în epocă, raportată la spiritul ce caracteriza Biserica Creștină, cât și cel propriu acelor vremuri. Semnificativ este faptul că arhimandritul se referea la Biserica Creștină în general și nu menționa deloc confesiunea ortodoxă. El critica Biserica, ca fiind o stavilă în cazul progresului, în ciuda faptului că creștinismul era "cea mai ideală și perfectă religie în principii"132. Spiritul "excesiv conservator", mai ales al conducătorilor bisericii, determina o atare situație, care în aparență nu-i părea una complet greșită, atâta timp cât se
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
și starea sa de mai înainte, când nu păcătuise și când Dumnezeu -lumină eternă sta de vorbă cu Adam gură către gură și față către față. Acum simțiră Adam și Eva, că între ei și Dumnezeu s-a pus o stavilă de trecut și pe care avea s-o sfarme mai târziu numai Fiul Său, Iisus Răscumpărătorul. (Flacăra Sacră, II, 12, 1935, pp. 3-4) Cremațiunea și religia creștină. "Focul" după Sf. Scriptură (IX) Ceia ce constituie esența religiunii în general, este
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
de condamnare, el înapoiază banii primiți arhiereilor și bătrânilor, dovadă limpede că se dezice de fapta sa, care între timp căpătase cu totul alte dimensiuni. Mai mult, aruncarea banilor în templu, urmată de retragerea (anahoresis) de la locul mârșăviei pune o stavilă între el și complicii săi. Iuda realizează că a fost tras pe sfoară, că arhiereii n-au respectat înțelegerea. El nu se pocăiește, așa cum afirmă unii exegeți și cum interpretează câteva tradiții vechi, ci e „cuprins de îngrijorare”. Metanoia, „pocăința
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu care avusese de-a face: își păstra forma inițială. Moleculele lui erau monoatomice, dar aveau o organizare neobișnuită. Una din ușile sălii mașinilor se prăbuși deodată spre interiorul sălii. Corl auzi strigătele oamenilor care se precipitau înăuntru. Nemaiîntâlnind nici o stavilă, flăcările țâșniră înainte. Pardoseala sălii mașinilor începu să șuiere, parcă protestând împotriva focului care mistuia metalul. Corl auzea cum zgomotul acela amenințător se apropie. Încă un minut și oamenii aveau să ardă ușile subțiri care despărțeau sala mașinilor de atelierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
miezul nopții. Începea un nou an. 1476. Nici unul din cei trei nu se putea desprinde, Însă, de vraja acestei povești adevărate. Vizita lui Mahomed se transformase În cu totul altceva. Voise să fie un act de autoritate și devenise o stavilă inutilă În calea unor mărturisiri care Îl depășeau. Înțelese că n-ar fi trebuit, poate, să se afle acolo. Dar avea dreptul să se afle acolo. Era capitala lui. Păzită de oștile lui. În imperiul pe care el Îl lărgise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
prefăcuți... De aceea nu se cuvine să le dai crezare... Nu se poate! Nu se poate! Așa ceva nu este cu putință, vornice! Sunt absolut încredințat că așa ceva nu se va petrece nici măcar într-un vis urât! Îți ordon să pui stavilă uneltirilor pizmașe împotriva unor viteji neînfricați și credincioși cuvântului dat Măriei Mele! Asta trebuie să înțelegi, vornice Moțoace! O dată pentru totdeauna! Că și neamul tău din vânzători de domni s-a plămădit... Da, Măria Ta... Vornic ai fost și vornic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de mâna necunoscută a hazardului. * Povestea avea să se deruleze peste timp și anotimpuri, sub auspiciile unor zei nebănuiți, dar se întrevedeau posibile șanse să vindece, măcar în parte, unele răni pe care numai un destin nedrept le pusese drept stavilă în calea unor oameni încercați pe nedrept de vânturile sorții. Alex și Ina, deși știau în linii mari că puteau dobândi câștig de cauză în procesul îndelungat, așteptau cu înfrigurare hotărârea judecătorească privind paternitatea lui Vișinel și a lui Mihăiță
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Se apropie de ea, îi puse mâinile alintător pe umeri, așteptând nerăbdător, explicații: - Ce s-a întâmplat, draga mea? Credeam că ai învățat să nu mai plângi! În clipa aceea privirile lor se întâlniră. Vorbele sale reușiseră să pună oarecum stavilă potopului de lacrimi. - Nimic, ce să se întâmple!? Nimic...! Ba ceva totuși s-a întâmplat sau mai bine zis se întâmplă! - Poți să-mi oferi și mie o explicație? Sunt cam obosit și nu cred că aș fi în stare
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
strigă. Se ridică în picioare și se plimbă cu cartea în mînă în jurul meu. „-Ah! Ah!”-spune el. „-Vrei să-mi tai capul și să mă crestezi în frunte?/ Vrei să-mi întuneci ținerea de minte?/ Tu vrei să pui stavilă gurii mele/ Lipsind-o astfel de Cuvintele de putere/ Care trăiesc în inima mea,/ Cum le-ai făcut și altor Spirite sfinte?/ Întoarcete! Pleacă! Pe aici să nu mai stai/ Îți poruncesc prin puterea magică a cuvîntului 4.” Dar imbecilul
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
inconsistent ce Încerca să-și găsească identitatea, umplând până la refuz orice margine, pentru a se pierde fără urmă În neant?! Cu sau fără experimente, viața are un sfârșit. Și atunci, la ce bun să te Împiedici la orice pas de stavile pe care tu sau altul ți le așază În cale? Cui servesc preceptele În beznă? „Cătușe Kandji, cu atingeri catifelate, te eliberează de stresul cotidian. Încearcă pe propria ta piele masajul Kandji, făcând o incursiune Într-un spațiu În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului, o nălucire a văzului, nălucirea lunaticului care nesocotește hotarul, despărțitura dintre noapte și lună, stavila dintre zori și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să risipească lumina părelnică și plăsmuită a zeiței destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
doar măcinarea veșniciei În clepsidra vremii. Dar vai, cine va despica visul de trezie, ziua de noapte, noaptea de zori, amintirea de nălucire? Oare cine va pune un Însemn clar Între vis și moarte? Oare cine, Doamne, va pune o stavilă, un hotar, Între prezent, trecut și viitor? Oare cine, Doamne, va despărți bucuria dragostei de tristețea amintirii? Doamne, ferice de cei care trăiesc nădăjduind, căci lor li se vor Împlini nădejdile. Doamne, ferice de cei care știu ce e ziuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]