1,487 matches
-
rechiziții, încep a străbate la lumina publică alte nouă isprăvi ale d-lor de la putere, de un fel cu totul deosibit."139 În două articole, Eminescu este necruțător și cu Maiorescu, pe care nu-l numește direct, trimiterea fiind însă străvezie. Mai mult, poetul îl așază în rândul "patrioților" de felul lui Mihălescu, "venali" și "corupți", pentru care câștigul primează: "Abuzul și mita iată izvoarele nesecate de unde curg acele tainice mijloace cari satisfac nevoile și poftele nemăsurate ale atâtor patrioți de
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
magice, acesta poate metamorfoza („iată scriu și oasele mâinii mele se lungesc și se / subțiază se golesc de măduvă se umplu cu aer / iată mâna mea se preschimbă în aripă”), are har demiurgic („singur cuvântul le leagă / cu o funie străvezie le leagă / dacă l-aș rosti n-aș mai putea opri apele / vânturile și gurile oamenilor “) sau permite coborârea la origini („dacă zborul e prăbușirea păsării-n sine / atunci cuvântul e prăbușirea mea în sine”). Disciplinând cuvântul, S. alege forma
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289984_a_291313]
-
a fi poate plânge.” Cântecul „curge prin pământ”, celor care îl ascultă li se pare că vine „din cealaltă parte a pământului”, oamenii merg cu privirile aplecate, „căutând prin noroaiele drumurilor / un bulgăre de aur pierdut de zeul morții”. „Oameni străvezii” caută noaptea, vor să coboare la „grânele de sub pământ”; în fine, ar trebui timp de un an să se facă „numai parastase”, măcar o zi și o noapte să fie „această neagră sărbătoare”. Fluviile cară „pe sub pământ” scoici, sălcii, vulturi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285227_a_286556]
-
stare de iluminare, de „somnie” (sau veghe) vizionară: „Cineva blând mă cutreieră - în somn/ Nu-i nici măcar o umbră cu margini înghețate/ De nu mai pot nicicum să dorm -/ Un ochi ce-ar sta întruna deschis pe jumătate” Chiar dacă ierburi străvezii de mare). Într-o atare concepție, mai mult schițată decât cristalizată, poezia e „doar o transcriere” a unui cântec primordial, arhetipal. Poemul titular al cărții următoare, din 1990, Doar o transcriere, rămâne definitoriu pentru formula poetică a lui D. Reluând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286754_a_288083]
-
a soțului ei, cu flori de crin. în urechi îi strălucesc cercei mari, rotunzi, niște «anneauxț-uri, și lucru ciudat și inexplicabil până mai ieri, o cochetă și albă freză se înalță spre ceafă, căzând pe umeri, lucrată parcă din dantelă străvezie, cum nu s-a mai văzut la noi până acum, în acest veac dedat eleganței. Dar scufia aceasta cu «hurletț (fiindcă, trecând peste demontarea unei repictări mai târzii [în 1829 - nota mea, D.H.M.] avem aici de fapt o scufie și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Pietà” ce adună durerea mamei cerești cu aceea a Doamnei Despina, care cu sufletul zdrobit este îmbrăcată într-o sucnă neagră peste care are o șubă domnească de culoare închisă, voalul care acoperă pălăria are și el culorile doliului 143, străveziu. în icoana Sfinților Simion și Sava, văduva lui Neagoe Basarab - împreună cu fiicele ei, Stana și Ruxandra, cu straie domnești poartă din nou haine de doliu, un doliu ce trimite poate și către noua condiție a monahiei Platomida. îngenunchiate la picioarele
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
innuptis et viduis: tauquam diceret, Quod dico innuptis, non eis solis dico quae virgines sunt, sed etiam eis quae viduae sunt; bonum esse illis si sic permanserint, sicut et ego”), Fericitul Augustin înșiră tezele „doctorului neamurilor” făcându-și tot mai străvezii propriile-i opțiuni (care nu se deosebesc de cele ale Sfântului Apostol). „Viduitatis professione non damnari secundas nuptias”. Este mai îngăduitor Augustin decât Tertulian și Ieronim. Nu poate ignora, însă, zicerea sacră - în Omilia la I Corinteni, 7, 39-40: „[Apostolul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
5); rău (5); liniște (4); alb (3); fîntînă (3); iaz (3); ca lacrima (3); senin (3); ușor (3); calm (2); cer (2); curată (2); dor (2); frumos (2); gînd (2); loc (2); lucid (2); mare (2); om (2); simplu (2); străveziu (2); vin (2); vodcă (2); acru; albastru; apă curată; apă de munte; apă netedă; apă pură; apreciere; aspira; bere; bordură; borș; cap; cere; ca cerul; clor; compus; creier; creieri; cumpătat; curgător; da; dar; deștept; dulce; evident; explicație; fin; foc; ghimpi
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
legătura; lichid; limbă; limitare; liniștitor; loc; luncă; mașină; meditativ; miere; mișcare; Mureș; negru; neîncetat; Nil; Olt; pescuit; pitoresc; plajă; plînset; ploaie; prăpastie; proaspăt; profunzime; răcoare; răcoros; revărsare; rîu; romantism; roșu; sat; satul bunicii; scurgere; scurs; scurt; secat; sete; Siret; Someș; străveziu; sursă de viață; tigru; timp; Tisa; tulbure; țărm; uscat; vacanță; vapor; veceu; vine de la; viteza; viu; vîltoare; vîlvoi; vîrtej; vodka (1); 796/160/50/110/0 roată: mașină (164); cerc (72); căruță (68); rotundă (68); rotund (61); car (24); cauciuc
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
poeziei lui Arghezi; toate recipientele i s-au topit însă în mână, și sunt degete care mai păstrează încă arsurile experienței." În vibranta Orație la moartea lui Tudor Arghezi, criticul nota patetic: "Pentru omul de cultură contemporan, el este aproape străveziu, neidentificabil și întremător ca aerul, a cărui putere de viață o respirăm, fără a mai reflecta asupra ei. În cea mai măruntă inovație a tinerilor poeți de azi, cunoscuți sau necunoscuți încă, se află imboldul geniului arghezian, fie ca nevoie
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
Însă toți autorii bizantini de mai târziu sunt de acord că aici este vorba de adăugarea unei a doua naturi peste ceea ce era deja trupul protopărinților. Însă trupul cel dintâi avea caracterele simplității, ceea ce presupune că era total negrosier, necompus, „străveziu”, și că nu întâmpina nici o dificultate în a trece prin obiectele materiale. Umani¬tatea lui Hristos restaurată la Înviere dovedește acest lucru. Adăugarea acestei a doua naturi nu înseamnă adăugarea de trup, ci o „îngroșare” a acestuia, trupul devenind biologic
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
raționalitatea bizantină: cultura, ca o „îngroșare” a trupului, ca o haină cu care omul se acoperă pentru a-și acoperi goliciunea și neputințele cunoașterii sale căzute, cultura ca pedeapsă pentru actul de autonomizare a omului, trebuie să devină o haină străvezie și țesută dintr-o singură bucată, asemenea cămășii lui Hristos. 11. Ekon-ul între vedere și contemplare, relație și participare În mod surprinzător, tema icoanei este unul din subiectele cele mai reprezentative pentru ilustrarea specificului filosofiei bizantine. În limba greacă, sixov
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
decât de braț străin, îl imploră pe flăcău să-i ia viața. După lovitura înspăimântătoare a lui Stoicea, "[c]reierii vrăjitorului se sleiră pe pod". Deziluzionat, eroul se sinucide: "Stoicea se duse pe zăgaz și, cu capul înainte, spintecă adâncul străveziu". Nuvela anticipează, în chip excepțional, una dintre povestirile în ramă ale lui Hermann Hesse: Biografia indiană, anexată la romanul utopic Glasperlenspiel (1943), în care ni se prezintă evoluția unei persona imaginate de Joseph Knecht, Magister Ludi. Astfel, Dasa ajunge să
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ghizdul unei fântâne, împrejurul unui cerc de foc pe care cel mai vechi mort îl trase-n zăpadă cu o torță". Specularele metamorfoze cromatice traduc o alchimie diabolică: "Priveau cu orbitele negre și goale cum țărâna înăuntrul cercului se face străvezie, ca o apă verde și-adâncă, și cum apa asta, tot mai roșcată, mai căpruie, mai brună, mai neagră ca smoala, coboară până-n fundul pământului". Ca într-un scenariu de Lovecraft, porțile iadului se deschid pe pământ, în timp ce damnații sunt
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
restituit trupul fără de păcat; pe drumul spre cimitir, ultimul dintre aceștia reface, grație unui nou act, de data aceasta de magie albă, echilibrul universului, conturând un cerc de foc: "Demonii [...] se repeziră spre marea fântînă în miezul căreia pământul devenise străveziu. Se zvârleau acolo cu capu-n jos, apucându-se de traheele luminii, târând metri de intestin din burțile spintecate, lăsând în urmă șiroaie de vomă și sânge, micșorându-se tot mai mult și pierind în întunecime". Epilogul suprinde o comunitate
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
senzației fruste, tratată însă în alambicurile „alchimiei imaginii”, plantele și animalele poetului alcătuiesc o lume de paradis recuperat, contemplată cu uimire de un spectator ingenuu, într-o atmosferă limpidă, sărbătorească: „ce frumoase instrumente de muzică sunt peștii / în acest glas străveziu ca un acvarium”, „câmpurile poartă funde de fum și pădurea e o fereastră de răcoare”, „o pasăre îți adoarme pe buze”, „genele descriu în argintul minutului frunze”, „miresmele își lovesc în aer cheile”, „fântâni obosesc ca metalele”, „peștii fosforescenți șsuntț
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nări să ia parte la sărbătoarea poemului?” (Pădurile orchestre). Sau, tot aici, această viziune de muzicale metamorfoze, în care formula „vaselor comunicante” se concretizează în reveria comunicării osmotice a regnurilor: „Mai încolo, spre întâiele forme ale pădurii prin care corpuri străvezii de adolescente se disting o dată cu boschetele blonde, te vei putea întreba dacă arborii n-au crescut din instrumentele de muzică îngropate pe vremuri la locul lor de astăzi al rădăcinilor lor. Iată, din armele și osemintele strămoșilor crește câteodată tulpina
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de altfel, Hotarul de fum și nu făcea decât să înscrie în tiparul strofic trasat cu o oarecare fermitate contururile aburoase și în mișcare ale unei lumi deopotrivă văzute și visate: Auz și văz. Ochi plini de constelații, Și norii străvezii pe frunți, pe voce. Columne de cenușă să evoce Prieteni dispăruți. Și-atâția alții. Arbori de fum. Prund. Călătoare roce Miresme fugitive. Zvon. Migrații... Iar în cel de al doilea, sub un titlu sugerând și el evanescența, deși în regim
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
revoltei, calități care, alături de asocierile verbale șocante și violențele de limbaj, dau măsura - sau, mai degrabă, lipsa de măsură, excesul și originalitatea cultivate cu orice preț - proprie suprarealismului ca școală literară. Încrâncenat și imun la orice idealism, poetul „pipăie chiloții străvezii ai istoriei”, denunțând lipsa de substanță a gloriei și promițându-și ca, ajuns pe culmile celebrității, să-și păstreze întreg spiritul nihilist, fluturându-și „ciorapii împuțiți lângă porțile Academiei Române”. Poezia însăși devine obiect al revoltei, actul creator fiind comparat cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
conține stihuri ocazionale, iar Aripi de azur (1935, amplificată și republicată în același an sub titlul Epopeea aripei) este un imn închinat aviației românești. Mai aproape de poezie, volumul Flăcări (1935) este dominat de energia trăirilor erotice, abia voalate de simboluri străvezii. Înțeleasă ca o religie atotputernică, iubirea e proiectată în largi spații naturale sau în profunde perspective temporale, prin invocarea unui timp mitic, cu o figurație dionisiacă. Glorificarea forței vitale ar fi principala marcă a scrisului său, vizibilă și în entuziasmul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285978_a_287307]
-
stilistice. Autorul cultivă o poezie cu o structură clară, limpede, adoptând adesea o exprimare voit prozaică. Crezul său, enunțat în volumul Dimineața apelor, afirmă că esența poeziei constă în conștiința definitivului: „Îmi place culoarea definitivă, mă doare tot ce-i străveziu / Nu știu să-mi acopăr ochii și nici nu vreau să știu”. Refuzând poetica vagului și a imprecisului, B. ezită între o lirică gnomică, grea de sensuri, și căutarea unei „mitologii” a naturalului, în măsura în care natura înseamnă un îndemn la existență
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285906_a_287235]
-
transcendent, al Sofiei necreate, oglindit în univers și în inima omului. În opinia părintelui Scrima, expresia fericită de "unitate transcendentă a religiilor", ca și întreg efortul autorului își au originea în orizontul deschis de Rene Guenon, "a cărui umbră luminoasă, străvezie pînă la inaparență, adumbrește de altfel textul cărții lui Schuon". Chiar de-ar fi așa, cartea rămîne o reușită admirabilă, pledoaria autorului, opțiunea sa pentru calea anunțată încă din titlu angajîndu-l plenar în aventura Ființei. Transcendentul e înțeles ca esențialitate
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Eu și iadul, 1993, Simbol sau vedenie, 1995, Aripile arhanghelului Mihail, 1996, Apocalips amânat, 1997, Cer iertare, 1997, Contemplatorul solitar. Introducere în opera lui Vasile Lovinescu, 1997, Ultima biserică, 1997, Muntele viu, 1998, Ritualul nopții, 1998, Veninul metafizic, 1998, Morminte străvezii, 1999, Ultimul om, 1999, Domnul clipei, 2000, Pasărea orbilor, 2001, Drumul spre piatră, 2002, A doua zi după moarte, 2003, Mut, 2006, Cei calzi și cei reci, 2008 ș.a. - constituie de multă vreme o operă literară imposibil de ignorat și
Scriitori persecutați by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/7725_a_9050]
-
Dar Papa? Asta e întrebarea care cu adevărrat nu-mi dă pace. Dacă m-am deprins cu ideea că noi am fost, că sîntem manipulați de indivizi, nu, nu "dubioși" (adjectiv rezervat pentru Pleșu și ceilalți), ci perfect neîndoielnici, aproape străvezii, ca Aurelian Bondrea, cum să mă împac cu faptul că Suveranul Pontif poate fi și el manipulat? Să se fi pregătit el sufletește pentru o astfel de experiență cînd numea, nu demult, comunismul un rău necesar"? Să fi fost Aurelian
Dar Papa? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12359_a_13684]
-
painjinișul/ Cel rar de diamant - și greieri cântă,/ Ca orologii aruncate-n iarbă./ Și peste râul mare, de pe-un vârf/ De arbore antic țesut-au ei/ Un pod din pânza lor diamantoasă,/ Legându-l dincolo de alți copaci./ Prin podul străveziu și clar străbate/ A lunei rază și-nverzește râul/ Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră/ Nemaivăzută feerie. - Iară peste pod/ Trece albă, dulce, mlădioasă, jună,/ Albă, ca neaua noaptea, păru-i de aur/ Lin împletind în crinii mâinilor
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]