1,367 matches
-
sau al lui Giuseppe Capogrossi. În Spania, cele două figuri dominante ale picturii abstracte Antonio Tapies și Antonio Saura, sînt legate direct de mediul parizian. Arta abstractă, preponderentă în cursul celor două decenii de după război nu exclude totuși alte tendințe. Suprarealismul continuă să se manifeste și i se alătură și pictorii grupului Cobra, cu toate că operele lor se află la jumătatea drumului dintre suprarealism și abstracționism. Grupul care s-a format la Paris în 1948, a luat naștere dintr-o mișcare dizidentă
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
de mediul parizian. Arta abstractă, preponderentă în cursul celor două decenii de după război nu exclude totuși alte tendințe. Suprarealismul continuă să se manifeste și i se alătură și pictorii grupului Cobra, cu toate că operele lor se află la jumătatea drumului dintre suprarealism și abstracționism. Grupul care s-a format la Paris în 1948, a luat naștere dintr-o mișcare dizidentă a mișcării suprarealiste revoluționare, inițiată de artiști danezi, belgieni și olandezi care îi dau și numele: COpenhaga, BRuxelles, Amsterdam. Ea va reuni
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
aspectele posibile ale problemei, stăruind asupra versului european (antecedente, origini, cronologieă, mai ales a celui francez, cu referiri bogate la versul liber românesc. Nu vom găsi referiri la poeții europeni ai secolului XX și nici la diversele mișcări poetice "revoluționare": suprarealismul, dadaismul etc. Sfera de investigație cuprinde, așadar, versificația modernă europeană și o cercetare exhaustivă asupra versului românesc. Vladimir Streinu are permanent în vedere nu doar aspectele tehnice ale versificației ci și condiția estetică a versului liber, în legătură cu care nu exista
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
certă altitudine ideatică, într-un limbaj academic-elevat. Aproape că nu există temă sau problemă literară în legătură cu care Streinu să nu aibă idei originale și incitante. El scrie cu egală competență despre stil critic, judecată literară, conceptul modern de poezie, romanulroman, suprarealism, critică și metodă, tipologie literară, artă și existențialism, lingvistică și filologie, inovație și tradiție, național și universal, clasic și modern, tipare spirituale, artă și natură, spirit polemic, clasicismul folcloric. X "Să vă spun un basm japonez, dintr-o culegere tipărită
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
1932. Debutase cu placheta Răbojul unui muritor (1925), ce conține poezie cu precădere bacoviană, pastișe și parodii, experimentul avangardist fiind aici prezent în pofida fiorului elegiac care însoțește adesea imaginea unei lumi eterate. Dar acțiunea lui esențială este ilustrarea și promovarea suprarealismului în câmpul literelor românești. Sadismul adevărului (1936) adună texte despre orientarea suprarealistă, văzută ca un soi de visare semitrează, compensând prin mirabil, cu asocieri autonome ale imaginilor, tot ce nu ține de mirific: visul e „singura REALITATE - pe care nimeni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
pref. Laurențiu Ulici, București, 1971; Născut în ’02, București, 1973; Culoarea timpului, pref. Mihai Gafița, București, 1977. Ediții: [Urmuz], Urmuz, București, 1930, Pagini bizare, București, 1970; Tristan Tzara, Primele poeme, urmate de Insurecția de la Zürich, București, 1934; ed. București, 1971, Suprarealismul și epoca de după război, tr. edit., București, 1947; Ion Călugăru, Casa șoarecilor, București, 1958; Ilarie Voronca, Poeme, tr. edit., pref. Eugen Simion, București, 1961, Poeme alese, I-II, tr. și pref. edit., București, 1972, Mic manual de fericire perfectă - Petit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
măsură reprezentativitatea: itinerarul său creator se identifică, în esență, cu cel al avangardei înseși, de la primele deschideri (realizate prin gruparea Contimporanul) spre un program care, sub dominantă constructivistă, admitea elemente expresioniste, futuriste sau dadaiste, până la tot mai evidentele apropieri de suprarealism. Pe acest drum, „sinteza modernă” promovată între anii 1925-1928 în revista Integral va însemna nu numai un moment din propria evoluție a poetului, ci unul întru totul definitoriu pentru specificul demersurilor avangardiste românești în ansamblul lor. Și nu în mai
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ei de cuvânt”. E o idee pe care poetul o va relua în mai multe rânduri, la scurte intervale, în articole din revistele Punct și Integral, în termeni sensibil asemănători. „Mai presus de pulsul individual - se poate citi sub titlul Suprarealism și integralism - stăruie pulsul epocei. Există un fond social care fecundă stilul artistului în stilul vremei. Realizările de artă se proiectează pe un perete de contimporaneitate”. Sunt formulări ce participă la fondul comun de idei al tendințelor „moderniste” ale momentului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
încât secvențele de timp avute în vedere devin tot mai mici, iar procesul metamorfozelor artistice corespondente e tot mai accelerat. Astfel că, vorbind despre „integralism” ca mișcare de sinteză modernă în care se contopesc elemente de expresionism, futurism, dadaism și suprarealism, Voronca le împinge de fapt pe toate acestea într-un trecut, ca evenimente precursoare în raport cu mișcarea cu adevărat vie, care este și ultima, cea mai nouă. „Negarea avangardelor anterioare” ca „vocație a avangardei” - despre care vorbește Adrian Marino - e confirmată
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Ilarie Voronca, din perspectiva obsedantei simultaneități cu „pulsului epocei”. Trecând în revistă principalele mișcări de avangardă anterioară (expresionismul, cubismul, futurismul), constructivismul îi apare drept „a patra dimensiune”, „stilul epocei, expresia secolului”. Semnificativă sub acest unghi este și categorica respingere a suprarealismului, orientare foarte recentă, totuși, chiar în plină desfășurare, al cărei program este, evident, incompatibil cu al constructivismului integralist, dar care e repudiat în primul rând cu argumentul necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
respingere a suprarealismului, orientare foarte recentă, totuși, chiar în plină desfășurare, al cărei program este, evident, incompatibil cu al constructivismului integralist, dar care e repudiat în primul rând cu argumentul necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, în fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e însă șca dinamicăț inferior dadaismului. Suprarealismul e în analiză
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, în fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e însă șca dinamicăț inferior dadaismului. Suprarealismul e în analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar câteva rânduri mai departe: „La glasul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
minimalizează forța înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, în fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e însă șca dinamicăț inferior dadaismului. Suprarealismul e în analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar câteva rânduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul însemna deci o absență. ș
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
redus, în fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e însă șca dinamicăț inferior dadaismului. Suprarealismul e în analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar câteva rânduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul însemna deci o absență. ș...ț Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigând: INTEGRALISM. După expresionism, futurism, cubism
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
însă șca dinamicăț inferior dadaismului. Suprarealismul e în analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar câteva rânduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul însemna deci o absență. ș...ț Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigând: INTEGRALISM. După expresionism, futurism, cubism, suprarealismul era tardiv”. Un atare atașament față de realitatea imediată ca proces, dinamică transformatoare, supusă unui ritm al metamorfozării permanente, presupune în mod logic
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar câteva rânduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul însemna deci o absență. ș...ț Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigând: INTEGRALISM. După expresionism, futurism, cubism, suprarealismul era tardiv”. Un atare atașament față de realitatea imediată ca proces, dinamică transformatoare, supusă unui ritm al metamorfozării permanente, presupune în mod logic opoziția, pe de o parte, în raport cu achizițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar câteva rânduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul însemna deci o absență. ș...ț Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigând: INTEGRALISM. După expresionism, futurism, cubism, suprarealismul era tardiv”. Un atare atașament față de realitatea imediată ca proces, dinamică transformatoare, supusă unui ritm al metamorfozării permanente, presupune în mod logic opoziția, pe de o parte, în raport cu achizițiile culturale ale timpului revolut, cu tradiția, iar pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nu s-a implicat la noi mai mult decât el în definirea (și asumarea) acestei „stări de spirit”, marcată în egală măsură de ceea ce am putea numi teroarea convenției, a formelor moștenite și stereotipizate, și patosul înnoirii. În citatul articol Suprarealism și integralism, el evidențiază „efortul contimporan de neîncetată căutare de forme noi și lepădare a celor găsite” (s.n.) adăugând că: „Vizionarii de azi ne conduc fiecare cu un pas mai aproape de India Sufletească actuală. Dintre premergătorii aceștia se va înălța
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
inversată. Căci, în fond, toți avangardiștii proclamă revitalizarea demersului creator în funcție de reperele propriului domeniu, ale cărui limite le forțează în sensul unei cât mai mari apropieri de ceea ce un Breton numește „viața imediată” sau, în lectura lui Maurice Blanchot consacrată suprarealismului, „o punere în raport fără intermediar cu existența sa adevărată”. O relaționare, însă, realizată prin cuvânt, prin scris, ca o „amprentă” și „realitate imprimată” a eului. Poetul român nu gândește, în esență, altfel. Și pentru el scrisul este un mod
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
vine din intensitatea coardelor sub pleoapă sau inimă destinse”. În acest sens, al intensificării prin scris a „vieții imediate”, este de înțeles și admiterea artei în arsenalul său conceptual, într-un moment când respingerea programatică a „oricărei preocupări estetice” de către suprarealism părea o achiziție deplin asimilată: „Arta (și scrisul mă interesează numai întrucât e suprapus acesteia) pretinde un material luat din neobicinuit, care să supere timpanul convenției”. Voronca se delimitează astfel, într-o oarecare măsură, de radicalismul negației avangardiste (în speță
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai adevărate cuvintele lui Jules Monnerot, deja citate de noi, după care miza esențială a poeziei (suprarealiste) „este nu de a exprima sau a reprezenta, ci de a fi”, ori ale lui Maurice Blanchot, care constată - în cazul specific al suprarealismului - că: „limbajul dispare ca instrument, întrucât a devenit subiect. ș...ț El se confundă acum cu «gândirea» omului, e legat de singura spontaneitate veritabilă: el este libertatea umană acționând și manifestându-se”. Căci, cum s-a văzut din situarea poetului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
vizând o anume „obiectivitate” asigurată de supravegherea unei conștiințe lucide: constructivismul e definit ca „armonie abstractă cu legi fixe, o creație pură, în care obiectul e cu raporturi de linie și culoare echilibrate”, iar altădată drept „ordine abstractă” sau - în contrast cu suprarealismul - „ordine sinteză constructivă, clasică, integrală”. În ciuda aparențelor, asemenea postulate nu contrazic, totuși, respingerea „gramaticii” și a „logicii”; căci noua „gramatică” și „logică” a poeziei se vrea expresia unei ordini construite de poet, cu totul alta decât cea moștenită, ținând de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cu „semitrezia” e un indiciu însemnat, ca și numeroasele apeluri, în definiția imaginii, la „hazard”, „neprevăzut”, „aventură totală”, „nedefinit”, „miracol”, „impalpabil”, „magie” etc. „Desenul naiv, dezorganizat, suprarealist, nu putea lupta cu desenul construit masiv și viril, constructivist” - scria autorul eseului Suprarealism și integralism, optând pentru „ordinea abstractă, cu armonie de legi și linii echilibrate” a celui din urmă (pe care o va dori transmisă și creației sale poetice din anii Integralului). Tot el introducea însă în „ordinea” și „echilibrul” constructiviste, în
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
posibilitățile de creație și de invenție din noi”, poetul le opune tocmai poemul, - „neliniște”, „prevestire”, „așteptare” încordată a „revelației”. Voronca e și el un „rêveur définitif” ca și omul lui Breton, și ar putea semna împreună cu autorul Primului manifest al suprarealismului aceste rânduri: „Scumpă imaginație, ceea ce iubesc mai mult în tine este faptul că nu ierți. Doar cuvântul libertate e tot ce mă mai exaltă. ș...ț Singură imaginația îmi dă socoteală de ceea ce poate fi, și e destul pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
întâlnirii unor poli tensionali capabili să dea naștere „fulgerului unei imagini”, „iluminării” tulburătoare, viziunii; loc mitic al coincidenței contrariilor, al interferenței dinamice dintre real și imaginar, dintre eu și univers, într-o „incandescență sublimă”, - trimițând spre ceea ce Breton numește, în Suprarealism și pictură (1928), „câmpul psiho-fizic total”. Imaginea și, ca succesiune infinită de imagini, poemul se constituie astfel drept spațiu în perpetuă efervescență, în care amintirea realului destructurat, niciodată pierdută, coabitează cu aspirația spre un altceva, eliberator. Refuzând cantonarea în real
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]