706 matches
-
raportare reflexivă, în granițele dictaturii judicativului, au căpătat rost și reprezentarea și conceptul și, mai târziu, teoriile despre cele trei dimensiuni ale timpului. Ele au fost distribuite însă doar ființării, fiecare ființare fiind "timporizată" triadic (prin survenirea trecutului, prezentuire și survenirea viitorului); diferite de la una la alta pot fi doar accentele; în plus, timporizarea triadică a ființării a devenit un indiciu al "degradării ontologice" a acesteia, ființa și ființa ființării păstrând, fiecare, o rezervă de sine însuși, chiar dacă și în cazul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este tot timp, ca timp originar, sau ca temporalitate, adică nu se sprijină pe "necesitatea" determinată prin reguli judicative de gândirea a fenomenului timp, ci pe aceeași hotărâre liberă care cu adevărat lasă să fie ceva așa cum este, adică provoacă survenirea fenomenului (timp, în acest caz). Timporizarea, chiar și atunci când afectează o ființare conștientă, nu se produce fiindcă aceasta din urmă se raportează la sine, la viitor, la trecutul său (esențial), la prezent, ci fiindcă timpul însuși asemenea unui copil care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființării deschise către Celălalt moment suspendat de discuția asupra fenomenului reformalizării logos-ului -, prin care sunt aduse în față, pentru o donație de sens, ființarea (prezentuirea prezentului verbului), ființa ființării (prezentuirea ca chemare a trecutului verbului) și ființa (prezentuirea ca survenire a viitorului verbului), adică "variabilele" timporizate ale verbului, prin care este pus în lumină fenomenul în-ființării. Operarea reducției judicative trebuie să țină seama, de aici încolo, de fenomenul reformalizării logos-ului, îndeosebi de operația de transfer, așa cum a fost înțeleasă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui om sau a mai multor oameni. "Norocul" lui Miron Costin prezentuiește, aduce în prezență, "pune înainte", se în-ființează ca anterior față de cele ale lumii, ale omului. Tocmai pentru că este redus la prezentuire, neluând și sensul chemării trecutului și al survenirii viitorului, timpul-noroc este lipsit de structură conceptuală; dar nu poate fi redus, pentru aceasta, nici la statutul de simplă reprezentare asupra timpului, dat fiind faptul că pentru aceasta avem, în poemul lui Miron Costin, "vremea" trecătoare. De fapt, ținând seama
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exemplu, în conceptul "conștiinței afectate istoric" wirkungsgeschichtliches Bewußtsein al lui Gadamer, folosit de acesta în legătură cu fenomenul raportării omului la tradiție), în sens de auto-constituire, sens deosebit de important, fiindcă legitimează judicativ însăși reflexivitatea. De asemenea, sensul timporizării poate fi acela de survenire a viitorului, pornind de la putința de a fi a unei ființări, iar sensul dăruit către aceasta este acela de alteritate, mai bine spus, de Celălalt, care, prin propria sa reflexivitate, așadar timporizare în sensul chemării trecutului (propriu), ajunge să se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timporizare în sensul chemării trecutului (propriu), ajunge să se deschidă el însuși către ființarea în cauză, căpătând și ea sensul deschiderii către Celălaltul său; sensul judicativ-constitutiv este aici acela al Celuilalt radical, adică al "meu" în propria-mi moarte, fiindcă survenirea viitorului nu poate constitui, în primă instanță, decât prin a priori-ul reflexivității, așadar al unei anteriorități reflexive a constituirii mele prin chemarea trecutului. E drept, timpul timporizează și direct ca survenire a viitorului, însă Celălaltul care capătă chip astfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adică al "meu" în propria-mi moarte, fiindcă survenirea viitorului nu poate constitui, în primă instanță, decât prin a priori-ul reflexivității, așadar al unei anteriorități reflexive a constituirii mele prin chemarea trecutului. E drept, timpul timporizează și direct ca survenire a viitorului, însă Celălaltul care capătă chip astfel nu este "autentic", ci însăilat din fel de fel de sensuri convenționale; el nu este, în esența sa, imanent propriului meu "eu" și tocmai de aceea, adică în virtutea faptului că "ființez eu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fel de fel de sensuri convenționale; el nu este, în esența sa, imanent propriului meu "eu" și tocmai de aceea, adică în virtutea faptului că "ființez eu", să ființeze și Celălalt. Oricum, constituirea Celuilalt pretinde o anumită autonomie a timporizării prin survenirea viitorului, care își desăvârșește sensul, totuși, prin timporizarea reflexivă a chemării trecutului și prin în-ființarea "mea" prin timporizarea ca prezentuire. Tocmai o reciprocitate constitutivă între "mine" și Celălaltul (meu) confirmă fenomenul reflexivității unei ființări și al deschiderii sale către Celălalt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ceea ce înseamnă că ființarea conștientă are și sensul reciprocității. De fapt, preeminența ființării conștiente în privința timporizării este susținută de acest ultim sens descoperit, cel de reciprocitate; care implică, firesc, diferență și identitate, totodată: a) diferență între ființarea conștientă care suportă survenirea viitorului și Celălalt; b) identitate "temporală" între aceste două ființări, în sensul aplicării asupra lor a unui singur act de prezentuire. Timpul este agentul în-ființător, dar el trece în condiție de ființare; determinarea temporală a acesteia din urmă este însăși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi deloc numit o ființare".218 Astfel, atunci când în-ființează ființarea conștientă, el se află în modalitatea acesteia; în plus, ființarea în cauză își "determină" identitatea prin timporizare, și anume printr-o timporizare completă, care presupune prezentuirea, chemarea trecutului și survenirea viitorului; constituirea sa ține de toate acestea, care, cum am văzut, sunt acte constitutive de sens judicativ. Pentru ființarea conștientă, identică timpului complet, care timporizează în toate formele pentru el posibile, este firesc să se instituie reciprocitatea; reflexivitatea presupune ea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființarea conștientă, identică timpului complet, care timporizează în toate formele pentru el posibile, este firesc să se instituie reciprocitatea; reflexivitatea presupune ea însăși deschidere, iar ființarea în cauză poate ea însăși să-și fie Celălaltul său: ca proprie moarte, prin survenirea viitorului, într-o primă instanță. Dar lucrurile par a nu sta astfel decât metaforic vorbind; în fond, de fiecare dată, Celălalt este în el însuși "ceva" și se află înlăuntrul ființării conștiente; ivirea lui este posibilă numai prin survenire: dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin survenirea viitorului, într-o primă instanță. Dar lucrurile par a nu sta astfel decât metaforic vorbind; în fond, de fiecare dată, Celălalt este în el însuși "ceva" și se află înlăuntrul ființării conștiente; ivirea lui este posibilă numai prin survenire: dar survenirea este a timpului, atunci când el în-ființează (timporizează) lăsând viitorul să survină; iar viitorul nu are nici o noimă fără ceva care să-i susțină survenirea: ființarea conștientă este acest ceva, dar numai întrucât ea este, acum, identică cu timpul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
viitorului, într-o primă instanță. Dar lucrurile par a nu sta astfel decât metaforic vorbind; în fond, de fiecare dată, Celălalt este în el însuși "ceva" și se află înlăuntrul ființării conștiente; ivirea lui este posibilă numai prin survenire: dar survenirea este a timpului, atunci când el în-ființează (timporizează) lăsând viitorul să survină; iar viitorul nu are nici o noimă fără ceva care să-i susțină survenirea: ființarea conștientă este acest ceva, dar numai întrucât ea este, acum, identică cu timpul care o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însuși "ceva" și se află înlăuntrul ființării conștiente; ivirea lui este posibilă numai prin survenire: dar survenirea este a timpului, atunci când el în-ființează (timporizează) lăsând viitorul să survină; iar viitorul nu are nici o noimă fără ceva care să-i susțină survenirea: ființarea conștientă este acest ceva, dar numai întrucât ea este, acum, identică cu timpul care o constituie, constituindu-se pe sine. Augustin vorbea, cum am mai amintit, despre un prezent care de fiecare dată când gândim "la propriu" cele trei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca un sens posibil al ființării conștiente. Timpul, în-ființând, se prezentuiește el însuși; altminteri nu ar fi posibilă timporizarea ființării. Cumva, timpul se dedublează: este agentul în-ființării, dar este și cel în-ființat; se află în prezentuirea ființării conștiente care suportă survenirea viitorului, dar și în prezentuirea Celuilalt, care intră, el însuși ca ființare conștientă, cu cea dintâi ființare conștientă. Și nu este vorba aici doar despre o coincidență a orizonturilor de constituire, ca în fenomenul "empatiei", despre care vorbește Husserl atunci când
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o importanță superficială, dar care istoric poate însemna ceva. Timpul, ființa, ființarea conștientă s-au aflat, de regulă, alături în construcțiile ontologice, iar sensul acestora, relativ la cei trei termeni, a fost acela despre identitatea lor în ordinea constitutivă, adică temporală. Survenirea viitorului activează o putință de a fi; ființarea conștientă cuprinde această putință de a fi; timpul în-ființează ceva, adică aduce în ființa sa acel ceva: propria moarte; tocmai pentru că este vorba despre ceva "propriu" (constituit totodată prin identitate și diferență
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și diferență cu/față de "mine"), Celălaltul poate căpăta acum un sens. E drept, timporizarea prin chemarea trecutului este ea însăși constitutivă pentru Celălalt, însă nu este a priori constitutivă, ceea ce înseamnă că nu este suficient actul său pentru aceasta; fără survenirea viitorului, ea nu ar avea forța de a-l constitui pe Celălalt. Toate acestea au legătură cu ceea ce pare a fi potență ("fire"), dar una care se actualizează în chiar clipa în care este scoasă la iveală datorită timporizării, ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt simultane și își adună sensurile în "semantica" ființării conștiente. Dar ființarea conștientă este timpul care timporizează simultan, adică prezentuiește, în-ființând o ființare care, prin prezentuirea sa (prin timp), totodată cheamă trecutul (se cheamă pe sine, căpătând reflexivitate) și suportă survenirea viitorului (deschizându-se către moartea proprie, care, constituită cu sens de Celălalt, intră cu acesta într-o relație de reciprocitate). Nu poate fi operată o diferențiere între aceste trei momente ale timporizării ființării conștiente; toate sunt adunate în ceea-ce-este aceasta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
proprie, care, constituită cu sens de Celălalt, intră cu acesta într-o relație de reciprocitate). Nu poate fi operată o diferențiere între aceste trei momente ale timporizării ființării conștiente; toate sunt adunate în ceea-ce-este aceasta. Problema legată de timporizarea prin survenirea viitorului ca moarete proprie și care îl în-ființează pe Celălalt reprezintă un nod aporetic în orizontul dictaturii judicativului; de aici toate dificultățile legate de rapoatarea "mea" la Celălalt. Dar toate acestea sunt semnificative în orizontul dictaturii judicativului. Dincolo de aceasta, în măsura în care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acceptată în ordinea reducției pentru reflexivitate; dar în aceasta, posibilă prin prezentuirea care cheamă trecutul, "lucrează" deja timpul. Tocmai de aceea, timpul este ceea-ce-este ființarea conștientă, iar "lucrarea" acestuia, prin prezentuirea care îngăduie, întru propria desăvârșire, și chemarea trecutului și survenirea viitorului, constituie principiul ființării conștiente (reflexive și deschise). Am putea numi mai simplu acest principiu, prezentuire universală. A fi principiu nu înseamnă doar a fi la început, ci și a însoți ceea ce își capătă începutul. Prezentuirea universală, ca principiu, se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
universală", ca principiu al ființării conștiente, constituie "criteriul" după care este acreditată ideea preeminenței temporale a ființării conștiente în orice reconstrucție filosofică. 3. Ce înseamnă ființare deschisă către Celălalt? Problema reciprocității. Semenul. Ființarea conștientă este deschisă permanent către Celălalt prin survenirea viitorului. Constituirea obiectuală a Celuilalt are însă ca prim moment survenirea viitorului ca moarte proprie a acestei ființări conștiente și deschise; de aceea, pe de o parte, nu este posibilă moartea "mea" decât prin constituirea "obiectuală" a Celuilalt, iar pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acreditată ideea preeminenței temporale a ființării conștiente în orice reconstrucție filosofică. 3. Ce înseamnă ființare deschisă către Celălalt? Problema reciprocității. Semenul. Ființarea conștientă este deschisă permanent către Celălalt prin survenirea viitorului. Constituirea obiectuală a Celuilalt are însă ca prim moment survenirea viitorului ca moarte proprie a acestei ființări conștiente și deschise; de aceea, pe de o parte, nu este posibilă moartea "mea" decât prin constituirea "obiectuală" a Celuilalt, iar pe de altă parte, Celălalt însuși cere moartea "mea". Cum survenirea viitorului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
moment survenirea viitorului ca moarte proprie a acestei ființări conștiente și deschise; de aceea, pe de o parte, nu este posibilă moartea "mea" decât prin constituirea "obiectuală" a Celuilalt, iar pe de altă parte, Celălalt însuși cere moartea "mea". Cum survenirea viitorului ființării conștiente și deschise operează concomitent cu chemarea trecutului, prezentuită totodată cu survenirea viitorului, deschiderea către Celălalt este continuă, adică este un fapt legat direct de timporizare, de în-ființarea neîntreruptă în direcția celor trei acte de timporizare a ființării
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe de o parte, nu este posibilă moartea "mea" decât prin constituirea "obiectuală" a Celuilalt, iar pe de altă parte, Celălalt însuși cere moartea "mea". Cum survenirea viitorului ființării conștiente și deschise operează concomitent cu chemarea trecutului, prezentuită totodată cu survenirea viitorului, deschiderea către Celălalt este continuă, adică este un fapt legat direct de timporizare, de în-ființarea neîntreruptă în direcția celor trei acte de timporizare a ființării conștiente determinate de timp cu sensul de Celălalt. De aici putem înțelege că în-ființarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva prin cine știe ce activități obscure, chiar magice, ci neîntreruptă timporizare; această mișcare devine semnificativă în sens de Celălalt în anumite momente: tocmai cele care confirmă și reconfirmă statutul de ființare conștientă, adică acelea în care prezentuirea îngăduie chemarea trecutului și survenirea viitorului. Toate aceste acte constitutive sunt, desigur, "lucrări" ale judecății (și variații ale timporizării). Deschiderea către Celălalt, pe care o voi descrie mai departe, nu poate fi ruptă de reflexivitate; numai împreună cu aceasta, deschiderea capătă și sensul reciprocității, fiindcă "modelul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]