3,370 matches
-
încetare Sfințind în doruri lacrime și glia. Există, oare, floare mai frumoasă Ori cer curat atât de cristalin Cum este poezia luminoasă Care aduce mărilor senin? Nicicând nu intră noaptea-n a mea casă Căci lampa mea e versul din suspin. Citește mai mult Cuvântul mi-a fost leagăn și-alinareIar casa mea e însăși poezia,Pe prispa ei veghează veșniciaîn doine și lumini strălucitoare.Mă cheamă cu ardoare datoriaCând strâng la piept buchetele din soare,Doar versuri cântă fără încetareSfințind
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
soare,Doar versuri cântă fără încetareSfințind în doruri lacrime și glia.Există, oare, floare mai frumoasăOri cer curat atât de cristalinCum este poezia luminoasăCare aduce mărilor senin?Nicicând nu intră noaptea-n a mea casăCăci lampa mea e versul din suspin.... XXIX. CONSTANȚA ABĂLAȘEI-DONOSĂ SI CULOAREA CUVÂNTULUI ÎNVEȘNICIT, de Alexandra Mihalache, publicat în Ediția nr. 1927 din 10 aprilie 2016. Constanța Abălașei-Donosă este un talent remarcabil pe firmamentul artei. Este cuvântul care vibrează în armonia unor culori grăitoare. Harul cu care
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
salvați-mi soțul, o lună măcar să mai trăiască, să pot aduce notarul acasă să modifice testamentul. Dacă moare acum, nu-mi rămâne nimic, nici nenorocitul ăsta de Merțan, fata arătă cheile de pe deget, nu e pe numele meu, spunea printre suspine fata. Dacă moare, tabără toți ca șacalii și mie nu-mi rămâne nimic. Dacă mai trăiește, modific testamentul și iau eu tot. Priveam la fată și mă minunam, bătrânul avea peste 80 de ani. Uite ce poate face banul. - Doamna
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU V de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385343_a_386672]
-
se întâmplă”. Unul dintre interlocutorii Pelerinului rus îi explică acestuia că rugăciunea lăuntrică este celebrarea însăși a vieții și a universului, entuziasmul care poartă toate lucrurile către plenitudine și către frumusețe și că este de datoria omului să descătușeze acest suspin universal al Duhului. Părintele Stăniloae spunea, tot așa, că trebuie să primim lumea ca pe un dar al lui Dumnezeu, pe care toți laolaltă să I-L înapoiem, după ce am pus pe ea pecetea iubirii noastre creatoare. Toate acestea sunt
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92655_a_93947]
-
și de aceea se refugiază în diferite practici și artificii spirituale ori substituți religioși, care sunt oferiți de către ocultismul oriental. Tocmai la această solicitare poate să răspundă Ortodoxia, însă numai atunci când își menține autenticitatea ei, căci dacă Europa are încă suspinuri și dureri în alienarea ei, acest lucru se datorează, în cea mai mare parte și inconsecvenței noastre, fiindcă suntem, de foarte multe ori, ortodocși doar cu numele nu și cu fapta, precum și a modului greșit în care purtăm dialogul cu
ASCOR – Filiala Oradea, la douăzeci de ani de existenţă [Corola-blog/BlogPost/93045_a_94337]
-
ale căror capete au fost desprinse de corpuri, se aruncă la picioarele sultanului, promițând că se va face musulman, dacă va fi cruțat. „Mai bine să mori de o sută de ori, decât să-ți lepezi credința”, auzi Mateiaș, printre suspine, glasul părintelui său. În acel moment simți o forță și o liniște necunoscute până atunci. Se ridică în picioare, și merse direct către călău, așezându-și capul pe trunchi. „Vreau să mor creștin! Lovește!” În doar câteva clipite capul destrupat
Sfinţii Martiri Brâncoveni / Drd. Stelian Gomboş [Corola-blog/BlogPost/93346_a_94638]
-
și directorul general al ziarului nostru „Meridianul” de Iași-Vaslui. Dintre momentele principale, pregătite cu atenție de organizatorul principal, le amintim pe cele care au înfiorat sufletele unor septuagenari redeveniți liceeni: o reușită „Agapă sentimentală”, o frumoasă și originală „Paradă a suspinelor”, proiecția unui film documentar în care fiecare elev din „Prima Clasă” era prezentat în cadrul unor interviuri realizate de organizatorul principal, un excelent program de muzică populară oferit în dar de apreciatul ansamblu folcloric „Privighetorile Zeletinului”, multiplu laureat al festivalurilor și
Podul Turcului – Sărbătoare, nume mari şi amintiri! [Corola-blog/BlogPost/93445_a_94737]
-
de mobilizare, sau ca la un anunț de deces în război, atâta groază i se citea în priviri. Apoi a arătat-o tuturor, și vecinilor a fugit să le-o arate, și s-au pus cu toții pe un plânset cu suspine și își treceau hârtia dintr-o mână în alta, nevenindu-le să creadă că au primit-o, de parcă ea ar fi fost vinovată cu ceva și nu prăpastia pe care se obișnuiseră să o privească zi de zi peste îngrăditura
ULTIMII ROLLERI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383136_a_384465]
-
că acum ți-aș fi un antidot... XV. JUMĂTATE, de Daniel Bertoni Albert, publicat în Ediția nr. 2228 din 05 februarie 2017. JUMĂTATE versuri, Bertoni D Albert Jumătate din mine, e-ascunsă Iară spiritul meu debordant În iubire vremelnic revarsă Suspine de blând mendicant Jumătate din mine se vede Prin ceea ce sunt și ce fac Iară inima-mi mare accede Spre culmile fără de trac Jumătate din mine, ascunde Durere, și sunt vinovat Că nimeni nu poate pătrunde În sufletul ce nu
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
pierde. Și mă întreb de mamă, și-apoi mă-ntreb de tată, și-ncep să-înot prin lacuri de peșteri clandestine cînd tocmai porci de lapte, matoli, încep să-mi bată la ușa ce-mi plutește pe-un nor plin de suspine. Dar noaptea nu mai plouă precum ploua, năvalnic, îmi pun pe trup brocarturi de umezeli trecute, și-ntors înspre perete, pășesc în somn șăgalnic cînd Dumnezeu luceferi, cu tîlc, prin horn, mi-asmute. Citește mai mult În cana mea cu fluturi
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
se tot pierde.Și mă întreb de mamă, și-apoi mă-ntreb de tată,și-ncep să-înot prin lacuri de peșteri clandestinecînd tocmai porci de lapte, matoli, încep să-mi batăla ușa ce-mi plutește pe-un nor plin de suspine. Dar noaptea nu mai plouă precum ploua, năvalnic,îmi pun pe trup brocarturi de umezeli trecute,și-ntors înspre perete, pășesc în somn șăgalniccînd Dumnezeu luceferi, cu tîlc, prin horn, mi-asmute.... II. SIMPLA ORDINE A LUCRURILOR, de Dragoș Niculescu, publicat
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
2017. V-aș îndruma să mergeți pe caii de lumină, V-aș arunca pe umeri un șal al împăcării, Dar sînt mereu o rană din ce în ce mai plină Parcă de sarea albă din neodihna mării. Prin rana mea cea veche trec proaspete suspine, Sînt toate ale voastre, precum și ale mele; Un fel de epurare - eu, stația de bine Dintr-un noian de patimi, de neputinți, de rele. Prin tot vacarmul ăsta deci mergem înainte, Inconștient aproape voi mă strigați pe nume, Căci rana
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
mai mult V-aș îndruma să mergeți pe caii de lumină,V-aș arunca pe umeri un șal al împăcării,Dar sînt mereu o rană din ce în ce mai plinăParcă de sarea albă din neodihna mării.Prin rana mea cea veche trec proaspete suspine,Sînt toate ale voastre, precum și ale mele;Un fel de epurare - eu, stația de bineDintr-un noian de patimi, de neputinți, de rele.Prin tot vacarmul ăsta deci mergem înainte,Inconștient aproape voi mă strigați pe nume,Căci rana mea
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
camera sa, cardinalul de Acquasparta ședea Într-un jilț. Avea fața Întoarsă către mica fereastră de la care se zărea clopotnița Abației, o tăietură de cuțit În azur. Clopotul bătea ora a noua. Auzi În spate o mișcare ușoară și un suspin. Cineva parcă voia să Îi atragă atenția, dar cu discreție. Își Îndreptă Încet privirea spre el. Noffo Dei era În picioare În fața ușii. La un gest al cardinalului Îngenunche, sărutând inelul pe care acesta i-l Întindea, cu gluga dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urbe, aruncându-ne asupra orașului o blândă, pioasă privire. Vă leato șapte mii și ceva, Iașul, poreclit de tătari „Târgul de foc” din cauza deselor incendii, de cazaci „Târgul celor o mie de cărări” din cauza excelentului vin alb, de turci „Târgul suspinelor”, din cauza deselor maziliri, și de moldovenii înșiși „Dulcele târg” din cauza deselor giupânese văduvite de o amară istorie, Iașul, deci, era o așezare liniștită. Situat la întretăierea drumurilor care legau pe de o parte, partea răsăriteană a Moldovei, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
au furat fata, dar îmi cer și despăgubiri! O, Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit? Unde ești, Stăpâne? Ce faci? Dormi, Doamne? Scoală-te, Tată ceresc, că dușmanul nu doarme! — Eu zic, venerabile cetățean - glăsui Metodiu, după ce hangiul își termină suspinele - că deși multe din cele ce trăim par a se alcătui la voia întâmplării, nu există totuși lucruleț oricât de mic sau pățanie oricât de neînsemnată asupra cărora bunul nostru Dumnezeu să nu-și fi aruncat o geană de privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bărbații îi luau și-i sărutau apăsat, de trei ori, pe obrăjori, ascunzându-și tulburarea, căci nu se cuvenea să te-arăți suflet de muiere în asemenea împrejurări, când poate că pleci pentru totdeauna. Din toate părțile se auzeau bocete, suspine, sfaturi: „Ai grijă, Egorușka maică, nu te băga tu în față după cum ți-e felul, că numai pe tine te am”; „să-mi aduci niște ilice și vreo cațaveică, că vezi și tu, numai zdrențele astea au mai rămas pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Dintre toate actele zilnice ale omului doar În somn și În dragostea fizică am rămas nealterați și intacți În instinctele noastre Întocmai ca animalele. El doarme greu. Se răsucește pe toate părțile, scoate În răstimpuri sunete, frînturi de cuvinte dezarticulate, suspine, de parcă ar fi supus unor cazne, Încordată Îi pîndesc reacțiile, mă rog pentru el. CÎnd se destinde și respirația Își reia cursul normal, Îi privesc un timp profilul eliberat acum de orice emoție. Ovalul prelung, alungit de barba căruntă, fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
uscată și acoperită de sânge lipicios. Mi-am plimbat mâna pe fruntea ei, așa cum făceam când era albă și fină, dar acum era uscată, aspră și întunecată. Respira greu și uneori se auzea ca și când ar fi suspinat, un fel de suspin înecat. Patul arăta prea mare pentru ea, așa mică și uscată cum se vedea prin lumina care intra pe ușă de pe hol, lumină de un galben pal care o făcea să arate și mai rău. Am început să plâng și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
el. Eu asta văd. Chemați, vă rog, o ambulanță... Deodată, o bufnitură surdă îi reținu atenția, întrerupându-l. Slăbit din pricina sângelui scurs, Mircea Cârpenișteanu se prăbușise. Acum horcăia. - Chiar am încercat să te omor, tâmpitule, spuse cu greu scriitorul, printre suspine. Numai că tu n-ai apucat să vezi. - Dar de ce, domnule Cârpenișteanu? întrebă copilul, de data aceasta îngrijorat, aplecându-se spre el. Ce motive ați fi avut să mă omorâți? Doar n-am făcut nimic rău! - Asta crezi tu, Măceș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
brațe. O mângâie pe spate și o sărută pe obraz. Mihăiță plângea deja pe pat, probabil supărat că taică-său îl lăsase singur. Ia spune, o întrebă el, ce s-a întâmplat? E rău Cristi, e rău! repetă ea printre suspine. Ce ne facem? Copilul țipa de-a binelea acum. Inspectorul o prinse de umeri și o îndepărtă de el, așa încât s-o poată privi în față. Spune odată despre ce este vorba! Trebuie să ne întoarcem acolo. Tata era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
neagră, pe care pentru o clipă o pierdu din ochi, dar care acum, pe fundalul lăptos al norilor firavi, se contură iar, ca apoi să se mistuie În Încețoșarea alburie. Liniștea mai dură o clipă, după care, din mulțime, răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcînd mătănii, ținîndu-se cu mîinile de cap, cuprinși de extaz. PÎnă și cîțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau În fața minunii păgîne la care fuseseră martori. Atunci Petru Închise ochii și glăsui În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ieși fără să-și scoată de pe cap fesul de noapte cu ciucurele care-i cădea pe-o ureche. Înălțînd mult lumînarea, o recunoscu În pragul ușii pe doamna Brener care-și strîngea În brațe fetița. Copilul se zguduia sufocat de suspine. Doamna Brener nu putea scoate o vorbă, iar primarul, cam fără chef, o conduse În hol. CÎinele urla Întruna, jelind animalic, ca o bocitoare bătrînă. Doamna Brener, palidă de moarte, cu copilul care gemea animalic, căuta, confuză, să-i expună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sa și În care ignoră aceleași lucruri eludate și În opera sa. Despre bucuria creației și despre criza creației, despre stări sufletești, despre orașe, despre hemoroizi, despre peisaje, despre motivațiile scrisului, despre deosebirile dintre proză și poezie. Scrisorile sale Îmbină suspine de dragoste și aluzii erotice cu teorii literare, impresii de călătorie cu poezii. Îmi amintesc ca acum descrierea unui trandafir, a unei treziri În zori, apoi acele variații asupra ploșnițelor, ca și unele considerații asupra posibilității existenței de dincolo de mormînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să i-o ia înainte, să le fie de bine, am văzut deja că tipul aparține speciei celor ageri, dacă ar fi respectat ierarhia așa cum o respectăm noi, ar fi transmis pur și simplu ideea superiorului său. Președintele scoase un suspin care i se înțepenise în piept, puse telefonul în buzunar și întrebă, Ei, ați aflat ceva? Întrebarea, pe lângă inutilă, era, cum s-ar spune, puțintel perfidă, în primul rând, pentru că de aflat, ceea ce se numește a afla, întotdeauna se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]