807 matches
-
dumneata, că ești din neam mare, dar de cei ca mine cui îi pasă, oftă pe gânduri Hartofilax. La sfârșitul întrevederii din cancelaria patriarhiei, discuția fiind condusă discret de stolnicul Cantacuzino, patriarhul ațipind mereu, ca la fiecare deșteptare să mormăie tânguindu-se pe nas ,,Doamne miluiește”, Mihai și Ianache se retraseră în bibliotecă. După câteva minute, în înserarea scurtă, pe poarta patriarhiei ieșeau doi călugări; cel cu barbă căruntă, ceva mai tânăr, avea un mers vioi, chiar grăbit, celălalt mai bătrân
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Stanca nu se lăsau duse la culcare decât când toropeala le înmuia cu totul, se uită mustrător la fete: — Dacă s-a învoit taica să vă spună basme, nu se cuvine să răsăriți în vorbă. Da, da’ fără căpcăuni, se tângui Ilinca. — Și fără fete care înnebunesc că le fură ienicerii după ce se urcă în rădvan să meargă la cununie, oftă pe gânduri Stanca. — Las’ că pe tine nu te fură nimeni, chicoti Maria din colțul ei. De la o vreme nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a fi doamnă. Îi țineau Mariei panihidele la București, la mânăstirea Sfântul Gheorghe, deodată cu ale beizadelei Radu Iliaș, care murise la beție la douăzeci și trei de ani. Atunci când domnița Stanca în haine cernite înălța coliva, nu auzea cântarea tânguită de veșnică pomenire, ci-i răsunau în urechi, proaspete ca aievea, doar vorbele: „Mie mi-a spus Zamfira că o să ajung doamnă, nu ei, pe mine trebuiau să mă pețească, ce dacă am doar doișpe ani”, și își jura să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
copil, la Brâncoveni sau la Mărgineni, cânta la rând cu frații monahi la denii, dar iată că de vreo douăzeci de ani aștepta an de an cu nerăbdare denia din Miercurea Sfântă pentru că, pe lângă glasul lui rotunjit bărbătește care se tânguiește întru pocăință, celelalte glasuri rămâneau pe urmă, ținând doar isonul, lăsând bolților bisericii doar jelania sufletului lui. Și după exprimarea aceasta publică a credinței sale, grijile domniei dispar, rămâne doar pregătirea pentru marea sărbătoare, „Paștile Domnului, Paștile...” Oare ce-o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sau poate chiar vârfuri de diamant. Ne înțelegem noi din preț, spuse bătrânul și alte două punguțe se răsturnară pe țesătura neagră de pe pupitru, pietricele albe aruncând spre tavan sclipiri de curcubeu. Începu o tocmeală ca la târg, evreii se tânguiau, luau safirele din mâna voievodului, le admirau și plângeau, spunând că nu se pot despărți de ele, vodă ofta, scrâșnea din dinți, aducându-și aminte în gând câte pungi înghițiseră sultana validé, seraschierul, marele vizir, marele muftiu, dragomanul și alții
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu am fost de față, spuse cu regret spătarul Mihai. Matei își ridică grăbit mâna strânsă în pumn și cu dosul ei își șterse o lacrimă aninată în gene. \ — Și?... spune, neică Ștefan, ce-a fost după aceea, rugător se tângui Mateiaș. — După aceea..., căzu pe gânduri Ștefan. După aceea ne-am ridicat toți și pe rând i-am sărutat mâna sfinției sale. După ce i-a sărutat-o și monahul cel curat la cuget, numai că-l auzim că spune: „Arhieria voastră
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
entități necunoscute. La conacul boierului Mogoșan în ultimul timp se petreceau lucruri ciudate. Familia boierului compusă din soție, copii, părinți și toți servitorii, erau băgați în groază de aparițiile nocturne ale unui bărbat legat în lanțuri, care bântuia încăperile, neagresiv, tânguindu-se mereu: -Ajutați-mă!ajutați-mă!ajutați-mă!Fenomenul se producea câteva secunde la miezul nopții, după care arătarea strigoiului se spulbera în neantul antimateriei. Boierul agasat și obosit de hărțuiala strigoiului luă o hotărâre: -Mihăieș tată du-te la preotul
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
S-a așezat pe marginea patului; și-a acoperit fața cu mâinile și Începu să plângă. - Diana, ce se Întâmplă cu tine? Te-am lăsat fericită, alături de Lucas. - Cum este cu putință să mi se Întâmple una ca asta? se tângui ea. - Dar ce s-a Întâmplat? De ce plângi? - Lucas este căsătorit! Doamne, și ce impresie frumoasă mi-a făcut! Acum o să cred că toți bărbații care artă bine și care Îmi fac curte, sunt Însurați! Poți să mai ai Încredere
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
ghicit... A făcut înconjurul capitalei și s-a întors. Cinci dulapuri, opt birouri și șase planșete, la perete, în jurul sălii. Opt birouri și patru planșete pe mijlocul sălii. Două pupitre lângă ușă, două cuiere, două telefoane, cinci tranzistoare. Toamna se tânguie, în dreptul obloanelor. Șuiere lungi, rafale umede. Zgomote, frig, fum. Se respiră, se bârfește, se geme, se râde. — Hei, domnu’ ras în cap... ai auzit ? Sticla s-a întors, neatinsă, după doi ani ! Nimeni n-a gustat... Ridică privirea obosită, revede
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu niște copilași, care șed în piețe, și strigă la tovarășii lor: 17. "V-am cîntat din fluier, și n-ați jucat; v-am cîntat de jale, și nu v-ați tînguit." 18. Căci a venit Ioan nici mîncînd, nici bînd, și ei zic: "Are drac!" 19. A venit Fiul omului mîncînd și bînd, și ei zic: "Iată un om mîncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
care am fost adus aici să-i ucid din depărtare, eu ce trebuie să sufăr? Nu te gândești, Constantine? strigă Bologa deodată, parcă i-ar fi plesnit inima. Apoi vorbi un sfert de oră, necurmat, cu o lăcomie înfricoșată. Se tângui și se revoltă, revărsîndu-și durerile și zbuciumul într-un puhoi de fraze. Preotul asculta cu ochii în pământ. De altfel, nici Apostol nu-i căuta privirea și s-ar fi înfuriat dacă Boteanu ar fi îndrăznit să-l oprească sau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
supușilor întregul timp. Noi, românii, suntem țesuți din jalea dacică și euforia romană. Comunismul înseamnă să vinzi Paradisul ca să-ți poți cumpăra papuci. Mulți dintre cei care au vrut să schimbe lumea au populat gropile de gunoi ale istoriei. Se tânguiesc în noi strămoșii. Pe unele popoare numai viscolul istoriei le-a ținut în picioare. Fiecare dictator construiește un iad special pentru poporul său. Istoria are cote de speranțe, iluzii și, mai ales, de sânge. Istoria ne intră în curte fără
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
coboară în Locuința morților! 10. Nu se va mai întoarce în casa lui și nu-și va mai cunoaște locul în care locuia. 11. De aceea nu-mi voi ține gura, ci voi vorbi în neliniștea inimii mele; mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu; 12. Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare de-ai pus strajă în jurul meu? 13. Cînd zic: Patul mă va ușura, culcușul îmi va alina durerile", 14. atunci mă înspăimînți prin visuri, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
stătură triști până când soarele ieși din cedri. Minunata luntre nu mai era pe pământ. CAPITOLUL XXXV Dincolo de țărmul Mării dintre Pământuri, la marginea unui oraș din țărișoara Uț, pe un maidan, zăcea un om lepros care de multe luni se tânguia și-și blestema zeul căruia altădată i se închinase smerit. Omul acesta nu era filozof, nu se îndeletnicea cu înțelepciunea: își închipuise un zeu, lăudat ieri, pe care azi îl blestema. Odinioară bogat și sănătos, de când se îmbolnăvise și se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
eu... bolborosește el. Ai grijă de tovarășu meu păpușă, Îi fac eu cu ochiul, și-a pierdut ochelarii, iar ochișorii lui nus prea buni. — O să am mare grijă de el, spune ea cu un accent caraibian. — ... eu... eu... eu... se tânguie Bladesey. — O să am grijă În mod special de tine voinice, zice curva, conducându-l În vizuina ei. Apoi mă apuc de preacurvăraia mea de azi, lăsându-l pe puțoiu mucos să sentoarcă singur. Mă duc Înapoi la mica mea studentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
celor din jurul ei. S-a instituit astfel între ei, fără vorbe, o intimitate care, neumbrită de nici o vină și împrejmuită de suferință, are o adâncime pe care Homer a simțit-o. Iar 64 la mormântul lui Hector l-au plâns, tânguindu-se, cernite: Andromaca, soția lui mult iubită, bătrâna regină Hecabe, mama lui, și această cumnată aducătoare de urgie și de moarte: Elena. Numai Priam, în iertarea lui, putea îngădui un asemenea lucru. Și doar un poet ca Homer putea să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
se înalță ca un abur, și se așază lângă fiul ei, îl mângâie, îi spune pe nume (poate chiar un nume de alint) și, deși de bună seamă știa, îl întreabă de ce plânge. Aflând ce îi cere, începe să se tânguie pentru soarta lui, să-i pară rău că, dacă tot e sortit unei morți timpurii, nu poate sta măcar, tihnit și fără durere, acolo lângă corăbiile lui, departe de lupta ucigașă, nu să sufere pentru o ofensă resimțită de el
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
miere și ulei. Apoi, plângând, încearcă să aprindă rugul, care însă nu ia foc, iar atunci invocă vântul de apus și pe cel de miazănoapte, care vin, viforoase, și întețesc focul; focul arde noaptea întreagă, în cursul căreia Ahile invocă, tânguindu-se, sufletul lui Patrocles, până răsare steaua dimineții. Cenușa e pusă în urnă și urna așezată în mormântul înălțat atunci. Când vor să se împrăștie, Ahile îi reține și le propune să participe la jocurile funebre în cinstea lui Patrocles
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
comparații. Sunt treizeci. 103 Dintre acestea, numai trei nu îl au în vedere pe Ahile ca războinic și, dintre acestea, două sunt analogii ale durerii lui pentru Patrocles. În prima, Ahile, care își ține mâinile pe pieptul prietenului și se tânguie în puterea nopții, visând răzbunare, este comparat cu un leu căruia i s-au luat puii și geme și îi caută prin văi îndurerat și mânios și nu-i găsește. Ahile geme după omul pe care îl iubise cel mai
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
sfătuiască cu Ahile, desigur în vederea ofensivei din dimineața următoare. Ar fi aflat Agamemnon și restituirea leșului ar fi fost întârziată. A doua primejdie de care a vrut să-l ferească pe Priam era el însuși. Îl roagă să nu se tânguie prea mult pentru ca durerea lui să nu stârnească propria lui durere, pentru Patrocles, și astfel, amintindu-și, nu cumva să-l cuprindă vreun acces de mânie ucigașă. Și tocmai de aceea pregătește leșul de plecare pe ascuns de bătrân, ca să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Ea te-a vârât, cuprinsă de mânie, / În trunchiul despicat al unui pin, / În care, doisprezece ani în șir, / Te-a chinuit.“ Acolo, timp de douăsprezece ierni, nechibzuitul spirit, lovit în ce-i era mai scump, în libertatea sa, se tânguie și geme și chiar țipă, așa gingaș cum e, atât de tare, încât făcea lupii să urle și-i înduioșa pe urși. Și se chinuia fără nădejde: Sycorax murise între timp și nu putea să mai aibă speranță nici măcar în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ale celor din jurul ei. S-a instituit astfel între ei, fără vorbe, o intimitate care, neumbrită de nici o vină și împrejmuită de suferință, are o adâncime pe care Homer a simțit-o. Iar la mormântul lui Hector l-au plâns, tânguindu-se, cernite: Andromaca, soția lui mult iubită, bătrâna regină Hecabe, mama lui, și această cumnată aducătoare de urgie și de moarte: Elena. Numai Priam, în iertarea lui, putea îngădui un asemenea lucru. Și doar un poet ca Homer putea să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
se înalță ca un abur, și se așază lângă fiul ei, îl mângâie, îi spune pe nume (poate chiar un nume de alint) și, deși de bună seamă știa, îl întreabă de ce plânge. Aflând ce îi cere, începe să se tânguie pentru soarta lui, să-i pară rău că, dacă tot e sortit unei morți timpurii, nu poate sta măcar, tihnit și fără durere, acolo lângă corăbiile lui, departe de lupta ucigașă, nu să sufere pentru o ofensă resimțită de el
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
miere și ulei. Apoi, plângând, încearcă să aprindă rugul, care însă nu ia foc, iar atunci invocă vântul de apus și pe cel de miazănoapte, care vin, viforoase, și întețesc focul; focul arde noaptea întreagă, în cursul căreia Ahile invocă, tânguindu-se, sufletul lui Patrocles, până răsare steaua dimineții. Cenușa e pusă în urnă și urna așezată în mormântul înălțat atunci. Când vor să se împrăștie, Ahile îi reține și le propune să participe la jocurile funebre în cinstea lui Patrocles
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
de comparații. Sunt treizeci. Dintre acestea, numai trei nu îl au în vedere pe Ahile ca războinic și, dintre acestea, două sunt analogii ale durerii lui pentru Patrocles. În prima, Ahile, care își ține mâinile pe pieptul prietenului și se tânguie în puterea nopții, visând răzbunare, este comparat cu un leu căruia i s-au luat puii și geme și îi caută prin văi îndurerat și mânios și nu-i găsește. Ahile geme după omul pe care îl iubise cel mai
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]