848 matches
-
ajungă și s-o aștepte la margine de orizont, drumeț cu aripi neînvinse. Ar vrea s-audă și el simfonia iubirii în culori și arome, căci se spune că fiecare suflet are sunetul lui. Deodată, doi corbi cu pene de tăciune lustruite, desprinși parcă din privirea strălucitoare a unor ochi ce i-am mai văzut cândva, parcă, mi-au tăiat calea. Tăcută, am tresărit... Într-un târziu am înțeles. Ai venit! Ești tu, Toamnă. Simt cum te cutremuri toată, aproape că
ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_663]
-
ceruri, iartă păcatul robilor Tăi și al poporului Tău Israel; învață-l calea cea bună pe care trebuie să umble, și să trimiți ploaie pe pămîntul pe care l-ai dat de moștenire poporului Tău! 37. Cînd foametea, ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele de un fel sau altul, vor fi în țară, cînd vrăjmașul va împresura pe poporul Tău în țara lui, în cetățile lui, cînd vor fi urgii sau boli de orice fel: 38. dacă un om, dacă tot poporul Tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85038_a_85825]
-
poartă cu Costache Măriuța nu s-a arătat, ca altădată, dar... cu fără voia ei, privirile îi fugeau spre geamul dinspre poartă al bucătăriei... Îl vedea pe Hliboceanu cu înfățișarea lui de haiduc: înalt, bine legat, cu chip negricios, ochii tăciunii înfipți sub fruntea înaltă și străjuiți de sprâncene stufoase, ușor încruntate... Părul - cât se vedea de sub borurile întinse ale pălăriei - înspicat, la fel ca și mustața frumos croită deasupra buzelor pline... Sub cămașa albă de in i se ghicea fiecare
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Nu era dispus să se adâncească mai departe în ezitări. Zise din nou doar atât: - Pentru vânătoare. Între timp, Fara își reveni. Nu-l putea suferi pe individ pentru că-l pusese într-o situație de dezavantaj. Cu ochii arzând ca tăciunii, îl urmări pe bătrân cum deschide o vitrină și scoate de acolo o pușcă, cu un luciu verde. În timp ce individul îl înfrunta cu arma în mină, Fara gândea: "Isteață treabă să pui ca fațadă un bătrân!" Era același gen de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
va trimite peste tine ciuma, pînă te va nimici în țara pe care o vei lua în stăpînire. 22. Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grîu și cu tăciune, care te vor urmări pînă vei pieri. 23. Cerul deasupra capului tău va fi de aramă, și pămîntul sub tine va fi de fier. 24. Domnul va trimite țării tale în loc de ploaie, praf și pulbere, care va cădea din cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85078_a_85865]
-
o scoată din inima lui, nu reușea. Avea nevoie de prezența ei ca de pala de vânt în mijlocul lui Cuptor. S-ar fi topit fără ea. Flăcău în toată firea, bărbat nu alta. Înalt și gospodar, cu ochii de tăciune, cu buze ca zmeura coaptă, cu părul ca bobul de grâu curat și se topea ca ceara în foc când o vedea. Tăcea însă. Ori de câte ori trecea pe lângă ea, tăcea. Dacă Anica nu- l vroia? Din toate ce
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
despre sfîrșit: "În muzică și în orice artă meșteșugul cel mai mare stă în crescendo și descrescendo, și mai ales în cel din urmă. Ultima frunză care cade din-tr-un pom, ultimul fir de fum care se exală dintr-un colosal tăciune sînt mai impresionante decît scuturarea pomului și incendiul." O lume înțeleasă în mare, și veșnic disprețuită în nuanță, își ia, în vreo cinci sute de pagini, revanșa. Esența acestei viețuiri amatoare de bucurii efemere, de nimicuri trăite cu voluptate, e
En spectateur by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9952_a_11277]
-
destul de interesantă. În marea lor majoritate, acești termeni existau în latina clasică; alții, în schimb, apar numai în texte latinești târzii: angelus „înger“, camisia „cămașă“, carrus „car“, masticare „a mesteca“, mensurare „a măsura“, minare „a mâna“, taliare „a tăia“, titio „tăciune“ etc. Anumiți termeni nu apar nici măcar în textele târzii, ei au fost reconstruiți comparându-se reflexele lor din limbile romanice; aceștia sunt precedați de un asterisc: în afară de *molliare, citat mai sus, sunt mulți alți termeni în această situație: *baba, *oblito
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
și prietenos, pînă cînd își dădu seama cît de ridicol este, coborî și se duse acasă. Doamna Thaw îi deschise ușa. — Duncan, ce-ai făcut de ești în halul ăsta? îl întrebă ea. — în ce hal? — Ai fața neagră ca tăciunele, toată fața! Se duse în baie și se uită în oglindă. Avea fața mînjită de funingine, mai ales în jurul gurii. CAPITOLUL 18. Natura Administratora hotelului Kinlochrua era prietenă cu doamna Thaw și i-a invitat pe copii să petreacă vacanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe podeaua de pământ bătut, acoperită cu paie. Auzi gemete, vaiete de oameni treziți din somn. Multe capete se ridicară, iar Sebastianus înțelese că era înconjurat de zeci de femei ce-și găsiseră care cum putuse un culcuș, îngrămădite pe lângă tăciunii ce stăteau să moară în vatră, singura mângâiere în acel loc al durerii. Erau trei huni. Făcându-și lumină cu torța pe care o ținea unul dintre ei, începură să umble printre femeile întinse pe jos, cercetându-le fără grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cei din neamul Hiung-nu făceau cu greu față asaltului furibund al dușmanilor lor și se găsiră curând țintuiți cu spatele de îngrăditură, în care caii alergau acum și se izbeau cu violență, sub o ploaie de săgeți și de sulițe, tăciuni arzând și proiectile felurite. — Așa! Așa! Omorâți-i! Omorâți caii! striga neîncetat tânărul condotier. Sebastianus, prins în lupta cu dușmanii, cărora le aplica lovitură după lovitură, fu mai întâi surprins de acel ordin ciudat și crud, dar nu întârzie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-o, prietene! Sebastianus, trimițându-i pe Maliban și pe Vitalius, muiat de apă, să aducă înapoi caii, își concentră atenția asupra bagaudului. — Tu erai conducătorul grupului? îl întrebă. Acela nu răspunse. Metronius, fără să ezite, se aplecă să culeagă un tăciune ce ardea printre resturile colibei și, țintuind omul cu o mână de trunchiul unui copac, i-l împinse până lângă obraz. Bagaudul, amenințat atât de aproape de căldura flăcării, scoase un strigăt de groază și se zbătu zadarnic. — Ascultă, frumosule! mârâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un rămuriș de răchită. Din doi pași, Divicone se apropie și îl întoarse; îndreptându-se imediat, cu o expresie de adâncă tristețe, pronunță abia deslușit numele celui ucis: „Bassianus!“. Sebastianus, trăgând înapoi cu mâna brațul lui Metronius care încă vântura tăciunele prin fața lui Eucherius, îl întrebă pe acesta din urmă: — Ambarrus v-a trimis? Omul îl privi cu aerul că nu știa ce să răspundă. Divicone, apropiindu-se, răspunse în locul lui: — Asta nu se poate. Ambarrus ar fi așteptat adunarea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu dușmanii lui Cristos. Fără să-l asculte, Sebastianus îl întrebă pe bagaud unde se ascundea Eudoxiu. Acea scutură din cap energic. Nu știu. Poate știa Bassianus. Eu nu știu nimic. Metronius, care aruncase de acum ce mai rămăsese din tăciune, îl apucă pe bagaud de vesta de in și îl zgâlțâi cu brutalitate. Bineînțeles că știi! Haide, scuipă: unde e asasinul? Eucherius îl apucă de încheieturi, căutând să se elibereze, și atunci Maliban, care între timp adusese caii împreună cu Vitalius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bărbos, pe nume Dubritius, frământa între degete șnurul desăgii pe care o purta pe după gât. în ceasul acela, când încă nu se luminase de ziuă, cele câteva santinele hune ce păzeau porțiunea din Loira unde ajunseseră acum, moțăiau, probabil, lângă tăciunii pe jumătate stinși ai focurilor de peste noapte; totuși, exista încă pericolul ca vreunul dintre ei să simtă mișcare pe râu și să dea alarma - grupul ar fi fost atunci obligat să renunțe la atac ori să debarce în mare grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Traversând în lumina palidă a zorilor tabăra aceea improvizată, o rană deschisă în cetatea îndurerată, Sebastianus nu reuși să vadă mare lucru din Catedrală, care știa că fusese consacrată Sfintei Cruci. Călăuza sa își aruncase torța, inutilă de-acum, peste tăciunii ce mocneau lângă un bivuac; păși în curtea din față a bisericii și trecu de colonada edificiului, dar, în loc să intre pe poartă, deja deschisă la ora aceea, merse drept înainte. Pe când trecea prin dreptul intrării, Sebastianus putu să arunce doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iuțeală o săgeată din tolbă și potrivind-o în arc. Soldatul bărbos, pe care tovarășii săi îl strigau Duryodhan, își făcu loc și se duse să privească dindărătul carului. — Blestemații! mârâi, fulgerându-i pe dușmani cu ochii săi negri ca tăciunele. Dar, dacă își închipuie că o să ne biruie așa ușor, atunci se înșeală! Ajunși la o sută de pași de baricadă, hunii își încetiniră caii, iar apoi se opriră. Din rândurile lor, Sebastianus văzu înaintând, pe un frumos cal european
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să o ajute câtuși de puțin păreau să-i întărească de o sută de ori hotărârea. Observând că unul dintre câini îi dădea târcoale, Balamber se puse în fața lui și îl goni cu un picior; apoi, scoțând din foc un tăciune arzător, îl agită energic pe dinaintea botului celuilalt; acela o luă și el imediat la fugă, însă nu prea departe, căci, cu un șuierat rapid, implacabil, securea unui războinic îl ajunse și în țintui în noroi după câțiva pași. Rezervele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
altcineva decât de propria persoană. Dar ce putea face el cu micuța mucoasă, toată numai piele și os? în yurta sa din Panonia era un permanent du-te-vino de războinici cu pielea argăsită și cu inima de piatră, care, seara, în jurul tăciunilor din vatră, râdeau nerușinat, se necăjeau unii pe alții, se îmbătau cu kumis și, atunci când nu se încăierau, se tăvăleau pe covoare cu sclave ori concubine cu hainele răvășite și cu privirea tulbure: așadar, acolo nu era loc - cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
răspundă interviului. Le sunt recunoscător că mi-au pus la dispoziție acest loc. Am stat de vorbă într-un birou mare și luminos de la baza Forțelor Aeriene de Autoapărare din Iruma. Domnul Nakajima are conformația unui adolescent, părul negru ca tăciunele, arată bine și nu îi dai nicidecum patruzeci și opt de ani. Are gradul de General. „Am intrat la această facultate în primul rând pentru că picasem examenul la facultatea la care voiam să merg. Și în anul următor m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ei negri n-o zăresc deloc. Ce să facă? Să plângă? Poate, așa, mămica ar auzi-o și ar veni, iarăși, lângă ea. Dar, ce minune! Mâna caldă și ocrotitoare a mamei îi mângâie, acum, obrajii și păru-i de tăciune. Sorina zâmbește. E tare fericită că mămica e, din nou, lângă ea. Ar vrea să strige, ca s-o audă toată lumea: „Mama! Mama!”. Ca prin farmec, somnul a fugit. Sorina a deschis ochii. Alături, stă cea mai dragă ființă din
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
și un obraznic Ce vremea o măsoară pe clipă și pe ceasuri Și-mi fură tinerețea cu dor și cu oftări Nu-ncap de el în lume. Și pentru dânsul plâng Și vecinic sânt mâhnită de mine de-i departe, Tăciune e în ochii-mi. Ce să mă fac cu el Să-i rup odată gâtul ca la un pui de vrabie Mă supără... mă........... mă-ndrăgește Îl caut tot în cale-mi și nu voi să-l găsesc, Mi se
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
dară... El ți-a citi în față Neastâmpăratul tremur al genei tale lungi Prin care-o să strecoare clipirile șirete. (O cuprinde; ea lasă fața-n sus pe umărul lui... El o sărută). Acesta e? Acesta-i urât ca un tăciune? Acesta te mâhnește fără s-o vreie însuși? Acesta te iubește cât te-au nenorocit? [VERENA] Taci! Taci! 2275 Zi-mi un cuvânt... dar poate să-mi spui și vorbe rele Totuna mi-e acuma, tot drag îmi e de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
El ți-a citi în față Neastâmpăratul tremur al genei tale lungi Prin care-o să strecoare clipirile șirete. (O cuprinde; ea lasă fața-n 186 sus pe umărul lui... El o sărută). Acesta e? Acesta-i urât ca un tăciune? Acesta te mâhnește fără s-o vreie însuși? Acesta te iubește cât te-au nenorocit? [VERENA] Taci! Taci! 2275 Zi-mi un cuvânt... dar poate să-mi spui și vorbe rele Totuna mi-e acuma, tot drag îmi e de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
văd de ce nu. La urma urmei, el e mort, nu? Încă Înainte de a fi Îndepărtat capacul cutiei, am avut o idee foarte clară asupra a ceea ce se afla Înăuntru. Nu m-am Înșelat. Nu aveam cum să confund negrul ca tăciunele care amintea de vechile regimente de elită ale cavaleriei Kaiserului, cele două trese În formă de fulger, cât se poate de wagneriene, prinse de marginea din dreapta a gulerului, și vulturul În stil roman și svastica de pe mâneca stângă. Cele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]