1,716 matches
-
popor?" 10. "Suiți-vă pe zidurile ei și dărîmați, dar nu nimiciți de tot! Luați-i butucii aceștia, căci nu sunt ai Domnului. 11. Căci casa lui Israel și casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul." 12. "Ei tăgăduiesc pe Domnul și zic: "Nu este El! Și nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia, nici foametea. 13. Proorocii sunt vînt, și nu Dumnezeu vorbește în ei. Așa să li se facă și lor!" 14. "De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
un fel de medium. A lăsat o mulțime de notițe despre viața de după moarte. Am citit cartea și am fost impresionat de logica pătrunzătoare a acestuia. Total diferită de cărțile la care aveam acces. Era vorba de un raționament de netăgăduit. Mi-a fost foarte ușor să înțeleg legătura dintre motivație și concluzie. De aceea am avut un sentiment de încredere. M-am gândit că trebuie să știu câte ceva despre viața de după moarte. Am fost șocat de documentele pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fiecare din vaietele ei!") eroul o socotește "iubită de moda veche", și se ferește s-o scoată în lume, din cauză că "nu se vede tot ce știa", deși "își făcuse cea mai pariziană siluetă", ca și când distincția unei femei stă în erudiție. Tăgăduind specificul, Anton Holban afirmă inconștient în romanele lui o puternică specificitate, aspirația lui nefiind occidentala căsătorie liberă întemeiată pe respectul între cele două sexe, ci disprețul orientalului pentru femeie. Și de data aceasta problema morții se strecoară prin episodul îmbolnăvirii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care trebuiau să se petreacă așa. El, însă, se schimba mai greu. Revoluția îi plăcea, îi convenea - dar anevoie putea trăi revoluționar, anevoie putea trăi în tensiunea simplicității pe care o predica Salazar. Majoritatea "erau cu regimul" - pentru că nu puteau tăgădui toate îmbunătățirile făcute, nu puteau tăgădui, bunăoară, existența admirabilelor șosele care brăzdează de la un capăt la altul țara, a porturilor restaurate și modernizate, a vapoarelor nou construite, a spitalelor și școlilor ridicate. Toate acestea erau prea evidente pentru a putea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
El, însă, se schimba mai greu. Revoluția îi plăcea, îi convenea - dar anevoie putea trăi revoluționar, anevoie putea trăi în tensiunea simplicității pe care o predica Salazar. Majoritatea "erau cu regimul" - pentru că nu puteau tăgădui toate îmbunătățirile făcute, nu puteau tăgădui, bunăoară, existența admirabilelor șosele care brăzdează de la un capăt la altul țara, a porturilor restaurate și modernizate, a vapoarelor nou construite, a spitalelor și școlilor ridicate. Toate acestea erau prea evidente pentru a putea fi tăgăduite. Dar, pe buna dreptate
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
îmbunătățirile făcute, nu puteau tăgădui, bunăoară, existența admirabilelor șosele care brăzdează de la un capăt la altul țara, a porturilor restaurate și modernizate, a vapoarelor nou construite, a spitalelor și școlilor ridicate. Toate acestea erau prea evidente pentru a putea fi tăgăduite. Dar, pe buna dreptate sunt numiți acești convertiți ai regimului - "salazarieni de poduri și șosele", salazarieni care au aderat în fața operelor materiale (în deosebi șoselele) realizate de dictatură. Transformarea lor morală, aderența lor intimă la spiritul revoluției naționale, încă nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
siguranță acoperindu-și punga din piele ce îi atârna la centură. Alături se afla un om instrui, poate un copist, slab și totuși cu burtă, cu ochii alunecoși și bărbia micuță, gură cărnoasă și pielea grasă și lucioasă: semnele de netăgăduit ale dezmățului. Și ce să mai spunem de acea desfrânată, cu siguranță nu o locuitoare din sat, cu buze voluptoase, care, tremurând își strângea vălul sub bărbie, dar purta încă urme de farduri sub ochi și își ținea cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
relația și să subestimeze lipsa de responsabilitate - greșeala majoră - din acțiunile ei. Regretul pe care îl exprimă ea este acela de a se fi aflat. Dar, chiar așa confuză și tulburată cum este Sheba în continuare, nu-i poate fi tăgăduită onestitatea. Chiar dacă pot să nu fiu de acord cu felul în care interpretează ea anumite evenimente, nu am nici un motiv să mă îndoiesc de amănuntele concrete ale poveștii ei. Sunt sigură că tot ce mi-a spus, cu privire la cum, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
omul se abținuse pînă n-a mai putut și a trebuit să intre În cabina telefonică... Poate fusese bărbat... Putea la fel de bine să fi fost și femeie... dar mai mult ca sigur erau excremente de bărbat. Vreun bărbat singuratic a tăgăduit pînă și existența uneia din nenumăratele toalete din labirintul nemărginit al orașului. CÎnd am Încercat să-mi imaginez chipul V bărbatului ghemuit În cabina telefonică, m-a cuprins spaima. Asta nu Însemna, bineînțeles, că bărbatul era neapărat ca și mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
în vigoare sunt presupuse a fi cele mai bune. - Superioritatea legilor în vigoare e doar o prezumție a doctrinei și nu te poți refugia în prezumții, vorbi sprijinindu-se pe brațul stâng al fotoliului. - Da, dar judecătorul n-o poate tăgădui. Fără acest concept, legile nu s-ar aplica niciodată. Și nu e singura prezumție nereală a doctrinei; de pildă cea care instituie prezumția cunoașterii legii de către toți cetățenii, dictând chiar prin intermediul ei că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
hodină până la Amasia. Să-mi aduci pe Mustafa aici. Să nu-l strici. Vreau să-și mărturisească în fața mea nelegiuirea. Rustem, marele vizir, a îndrăznit: —Să fie oare vinovat fiul strălucirii tale? — Vom vedea, Rustem. În fața mea nu va putea tăgădui. Iar dacă e nevinovat, Allah va lumina judecata noastră. Rustem a fost într-o săptămână la Amasia. Marele vizir cunoștea puterea oștilor lui Mustafa, precum și dragostea lor pentru șahzadè. Pe de altă parte, în lungul drumurilor Anatoliei, credinciosul împărăției cugetase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unul vinovat care e încă în viață. S-a dărâmat cerul, s-a dărâmat pământul, apoi s-au amestecat vârtej în ființa ei și în cugetarea ei. Uneltirile iubitului său Baiazid erau date pe față. Nu era cu putință să tăgăduiască. Se vedea din înfățișarea împăratului că firele înțelegerilor și intrigilor au fost date la iveală. Cum? e cu putință una ca asta? a strigat ea cu iuțeală. Copilul inimii mele? Cel pe care l-am socotit cel mai tare sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și în fața cărora nu se deschide nici o cale, căci acelora se poate ca Dumnezeu să le dea izbăvirea, El este stăpânul izbăvirii, El este stăpânul iertării“. Saad se grăbi să continuie: — A spus adevărul, Allah cel Atotputernic. Astaghfirullah nu a tăgăduit ceea ce era limpede: — Dumnezeu e bun, iar răbdarea Sa e nesfârșită. El nu cere aceleași lucruri de la cei care pot și de la cei care nu pot. Dacă dorești să-I dai ascultare plecând în pribegie, dar nu poți s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Un admirabil povestitor (istoria se cere povestită!), cu atenție și înțelegere pentru cei din jur, cu energie și voință în a-și duce fapta la bun sfârșit; iată doar câteva din însușirile pe care oricine a cunonoscut-o nu le poate tăgădui; a fost un om care s-a distins în gradul cel mai înalt prin talent și hărnicie, oriunde a muncit, a dovedit cu prisosință că omul sfințește locul. În urmă-i au rămas roadele unei munci de câteva decenii săvârșite
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
făcut mai mult dintr-o simplă omisiune și, poate, ca să se excludă din fapte. Există puține motive pentru a spune adevărul, Însă ca să minți, numărul lor e infinit. Ascultă, sigur te simți bine? Ești alb ca brînza de vacă. Am tăgăduit și m-am repezit spre toaletă. Am vărsat dejunul, cina și o bună parte din mînia pe care o țineam În mine. M-am spălat pe față cu apa Înghețată de la chiuvetă și mi-am contemplat imaginea din oglinda aburită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am Încercat să aflu mai multe despre el și să lămuresc Împrejurările morții sale. Domnul Romero de Torres mi-a acordat ajutorul său... — Care carte? — Umbra vîntului. Ați citit-o? — Am citit toate romanele lui Julián. Le mai aveți? Preotul tăgădui. — Pot să vă Întreb ce-ați făcut cu ele? — Cu cîțiva ani În urmă, cineva a intrat În camera mea și le-a dat foc. — Bănuiți pe cineva? — Bineînțeles. Pe Fumero. Nu de asta vă aflați aici și domniile voastre? Fermín
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mînă. Luminile unei stații de taxiuri se zăreau la colț, o defilare de licurici. Cum dorești. Bea se aplecă și Îmi atinse obrazul cu buzele. Părul Îi mirosea a ceară. — Bea, am Început eu, aproape fără glas, eu te iubesc... Tăgădui În tăcere, pecetluindu-mi buzele cu mîna, ca și cînd cuvintele mele ar fi rănit-o. — Marți la ora șase, de acord? Întrebă ea. Am Încuviințat din nou. Am văzut-o plecînd și dispărînd Într-un taxi, parcă necunoscută. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am mărginit să-l punem pe sărman Într-unul din sicriele care erau pe-aici, fiindcă Începuse să picure, dar acum e gata. — Bine ați făcut. Nici o precauție e prea mare, conveni Fermín. I-am aruncat o privire disperată. El tăgădui senin, dîndu-mi a Înțelege să-l las să se ocupe de chestiune. Maica Hortensia ne conduse pînă la ceva ce părea o celulă lipsită de lumină și de aerisire, la capătul unui culoar Îngust. Luă una dintre lămpile de gaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În aer. Am luat de pe jos una din lumînări și am aprins-o la loc. Un curent de aer rece aluneca prin casă, ca și cînd cineva ar fi deschis uși și ferestre. — Vezi? E vîntul. Bea se mărgini să tăgăduiască În tăcere. Ne-am Întors spre sală, ocrotind flacăra cu mîna. Bea mă urma Înndeaproape, aproape fără să respire. — Ce căutăm, Daniel? Durează doar un minut. — Nu. Să plecăm acum. — De acord. Ne-am Întors ca să ne Îndreptăm spre ieșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să șteargă orice urmă din existența lui Julián Carax, care Îi arde cărțile. Înțeleg că m-ați mințit În legătură cu soțul dumneavoastră, care nu e În Închisoare și, evident, nu e nici aici. Asta Înțeleg. Nuria Monfort clătină Încet din cap, tăgăduind. — Pleacă, Daniel. Pleacă din casa asta și să nu te mai Întorci. Ai făcut deja destul. M-am Îndepărtat spre ușă, lăsînd-o În sufragerie. M-am oprit la jumătatea drumului și m-am Întors. Nuria Monfort se așezase pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ca pentru sine. — Eu nu sînt vinovat că a murit, am zis eu cu un firicel de glas, crezînd că, poate, dacă o repetam de destule ori, aveam să Încep s-o cred și eu. Tata se retrase În spatele prăvăliei, tăgăduind În șoaptă. Vei fi știind tu pentru ce ești răspunzător sau nu, Daniel. Uneori, nu mai știu cine ești. Mi-am luat pardesiul și am ieșit În stradă și În ploaie, unde nimeni nu mă cunoștea și nu-mi putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aprinsă În mînă. O perlă sclipitoare Îi alunecă pe piele, strălucitoare ca rășina proaspătă, și Îi căzu În poală. Isaac Monfort se Întoarse, cu chipul brăzdat de lacrimi. Nu te-am văzut În după-amiaza asta la Înmormîntare, am zis eu. Tăgădui În tăcere, ștergîndu-și ochii cu dosul reverului. — Nuria nu era acolo, murmură el după o clipă. Morții nu vin niciodată la propria lor Înmormîntare. Aruncă o privire În jur, ca și cînd ar fi vrut să-mi arate astfel că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lui de ironie, făcea ape și era aproape la fel de bătrîn ca și privirea lui. — Nuria te iubea mult, Isaac. Să nu te Îndoiești nici o clipă. Și știu că și ea se simțea iubită de dumneata, am improvizat eu. Bătrînul Isaac tăgădui din nou. ZÎmbea, Însă lacrimile Îi cădeau neîncetat, tăcute. — Poate că mă iubea În felul ei, așa cum și eu am iubit-o Într-al meu. Însă nu ne cunoșteam. Poate pentru că n-am lăsat-o niciodată să mă cunoască sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
scrie cărți pentru ca taică-său s-o iubească pe ea. — Isaac, nu mi se pare o idee bună să stai singur În noaptea asta. De ce nu vii cu mine? Rămîi peste noapte la noi și Îi ții companie tatei. Isaac tăgădui din nou. — Am treabă, Daniel. Du-te dumneata acasă și citește paginile acelea. Îți aparțin dumitale. Bătrînul Își feri privirea și mă Însoți pînă la ușă. Eram În prag cînd glasul lui Isaac mă chemă, abia o șoaptă. — Daniel? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
au privit. — M-am gîndit tot timpul la tine săptămîna asta. Spune-mi că n-ai făcut la fel și-am să te las să pleci și nu mă vei mai vedea niciodată, i-a zis don Ricardo. Sophie a tăgăduit. Istoria Întîlnirilor lor pe ascuns a durat nouăzeci și șase de zile. Se vedeau după prînz, Întotdeauna În apartamentul acela gol de la intersecția dintre strada Diputación și Rambla de Cataluña. Marțea și joia, la ora trei după-amiaza. Uneori, după ce Aldaya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]