1,240 matches
-
București între 2 noiembrie 1914 și 14 august 1916, ca publicație de informație și de reportaj. Însoțite de o bogată iconografie, știrile despre diversele momente ale încleștării armate sunt ilustrate și prin traduceri din literatura dedicată înfruntărilor militare. Sunt tipărite tălmăciri din Alphonse Daudet (Stegarul, Cea din urmă lecție. Povestirea unui mic alsacian, Asediul Berlinului), Guy de Maupassant (Războiul, Bătrânul Milon), L. N. Tolstoi (Pentru ce?), Émile Zola (Șarja de la Rozenville), Arthur Conan Doyle (Contele din Castelul Negru). Unele texte au
SAPTAMANA RAZBOIULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289483_a_290812]
-
Boureanul. Cu un accentuat caracter de valorizare a literaturii greco-romane, publicația înscrie în sumar numeroase traduceri. Astfel,Teodor A. Naum transpune din Idilele lui Teocrit (Vrăjitoarea, Trebuie să bei, Căprarul sau Amarilis ș.a.) sau din Anacreon (Unui greier, Femeilor ș.a.). Tălmăciri din Shakespeare semnează State Dragomir (fragmente din Othelo), versiuni din Victor Hugo și din Giosuè Carducci dau cei doi frați Naum. Se publică inedite eminesciene (Catrene, Cugetări, teatru - Alexandru-Vodă și Gogu tatii). Nu este neglijată nici producția poetică la zi
SANZIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289475_a_290804]
-
este, în acest context, prea puțin cultivată, fiind tipărit, de exemplu, un poem de V. Demetrius. În schimb, se traduce masiv din lirica germană: Schiller (Scufundătorul), Goethe, Heine, Lenau, în transpunerea lui Barbu Nemțeanu, fără a fi uitată Carmen Sylva (tălmăciri de Elena Poenaru). Din versurile lui St. O. Iosif este reluat Blestemul bardului (prelucrare după Uhland), lui Ilarie Chendi i se retipărește articolul Despre traducătorii români ai lui Heine, în alte numere fiind introduse articole, nesemnate, despre Faust de Goethe
SAPTAMANA ILUSTRATA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289479_a_290808]
-
Al. Macedonski, Th. D. Speranția, Th. I. Anestin, A. D. Bogdan, G. Russe-Admirescu, Mihail Zamphirescu, V. D. Păun, Al. Vlahuță, Th. Șerbănescu. Schițele și povestirile, în cea mai mare parte retipăriri, aparțin lui I. L. Caragiale, A. I. Odobescu, Ion Ghica. În afara unor tălmăciri din scrierile unor foiletoniști străini cu totul obscuri, S. a publicat o bună parte din cugetările lui Giacomo Leopardi, transpuse cu oarecare îndemânare, precum și fragmente din scrierile lui Edmondo De Amicis, Paolo Mantegazza, Ernest Renan, Jean Richepin, Guy de Maupassant
SCANTEIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289535_a_290864]
-
samavolniciile celor mari. În vreme ce cinstea, munca, bunătatea sunt prețuite cum se cuvine, trândăvia, îngâmfarea, minciuna sunt, firește, osândite. Dacă în primul său volum S. e un moralizator deghizat, în cel de-al doilea, Alcătuirile d. Ioan Sirbu (1852), care cuprinde tălmăciri și încercări originale, o asemenea înclinație este evidentă. E mai puțin apropiat, ca preferințe, de M. I. Lermontov sau de A. S. Pușkin (din care transpune, totuși, Florile cele târzie), modelul său fiind G. R. Derjavin (din care prelucrează poezii ca
SARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289492_a_290821]
-
îi sunt consacrate în 1980 contribuțiile lui Edgar Papu, Alexandru Balaci, Valeriu Anania ș.am.d. În paginile T.R. pot fi citite interviuri cu Marin Preda, Eugen Barbu, Zaharia Stancu, Petru Creția, Șerban Cioculescu ș.a. Se publică inedite: Mihail Sadoveanu, Tălmăcirea unui psalm (12/1973), V. Voiculescu, Lui Eminescu, Generații sceptice, Fără titlu (25/1973), Tudor Arghezi, Noapte de an (101/1977), precum și Mărțișor (127/1978). Revista panoramează permanent actualitatea culturală, fenomenul literar românesc, prin cronici și studii de Dumitru Radu
TRIBUNA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290260_a_291589]
-
și pila, reluată din „Oltul”, aparțin lui Al. Macedonski. Din Lamartine se tipărește poezia Bonaparte, în transpunerea lui C. D. Aricescu. Alte traduceri sunt făcute de Al. Radu, Maria I. Casabianu și Grandea. Către muza sa de Antioh Cantemir, în tălmăcirea lui Costache Negruzzi, se republică drept omagiu pentru înaintași, așa cum se reproduce și Introducerea lui V. Alecsandri la ediția de scrieri ale lui C. Negruzzi din 1872-1873. R. Z.
TRIBUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290270_a_291599]
-
tranșant că „nu avem nici un singur traducător al lui Heine”. Prin analiză concede că doar unele versiuni ale lui St. O. Iosif sugerează melodicitatea originalului, deși cu riscul trădării unor sensuri sau nuanțe. O amănunțită inventariere a traducătorilor și a tălmăcirilor este completată cu un „tablou sinoptic”, unde fiecărui titlu din opera lui Heine îi corespunde informația privind autorii și locurile de apariție pentru versiunile românești. Alte lucrări pe același tipar - Carmen Sylva în literatura românească (1924), Immanuel Kant în filosofia
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]
-
Enescu. Viața în imagini (1961) își conservă și interesul documentar, și esența analizelor, deși poncifele impuse de orientarea oficială nu au putut fi ocolite. Împreună cu Mihail Sebastian, T. transpune în românește din versurile lui Francis Jammes, iar singur dă câteva tălmăciri din poemele lui Albert Samain, Stefan George și ale lui Rainer Maria Rilke. Alte traduceri, întreprinse după 1948 din scrierile lui Aleksei Surkov, Nicola Bajan, Stepan Șcipaciov, Evgheni Dolmatovski, Aleksandr Jarov, Anatoli Safronov ș.a., au fost strânse sub titlul Poeții
TUDOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290288_a_291617]
-
Universității bucureștene, obținând licențele în sesiunile din iunie 1938 și din martie 1939. Pe când era încă elev, în 1931, debutează în publicația brăileană „Columna lui Traian” cu o traducere în franceză a poeziei Povestea teiului de Mihai Eminescu, urmată de tălmăciri din Friedrich Nietzsche și Contesa de Noailles. Câteva recenzii și un studiu îi apar, în 1933-1934, în revista „O geană de lumină”, a elevilor Liceului „Gh. Lazăr”. Ulterior se pare că îl acompaniază, folosind vreun pseudonim nedivulgat, pe Horia Ghiea
TROST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290276_a_291605]
-
Hoinaru și lăsată neterminată. O cronică având și nuanțe de analiză contextuală pe marginea traducerii făcute de Zaharia Stancu poeziilor lui Serghei Esenin îi aparține lui Vlaicu Bârna (sub pseudonimul Bunea Vornicu), care explică reușita „de o senzațională originalitate” a tălmăcirii printr-o oarecare înrudire spirituală între cei doi poeți (Un poet revoluționar: Esenin). Dar textul cel mai surprinzător în portofoliul revistei, Pontifii culturii, este o dezicere de modernism cu accente de manifest venind de la Gherasim Luca, scriitor recunoscut în cercurile
UMANITATEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290335_a_291664]
-
întâi aici, în 1891, studiul obtuz, pătimaș și nedrept în care îl ataca înverșunat pe Mihai Eminescu. Cu scopul de a oferi începătorilor modele literare corespunzătoare ideilor estetice ale lui Grama, se traduce din Chateaubriand (Atala, Aventurile ultimului Abencérage). Alte tălmăciri din scrierile lui Fr. W. Weber (versuri în transpunerea lui Elie Dăianu), W. Schwartz (în versiunea Elenei din Ardeal) și Lewis Wallace (Ben Hur) se adaugă prozei ușoare, mai mult umoristică, tradusă din franceză, italiană, spaniolă și engleză aproape în
UNIREA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290350_a_291679]
-
românești, cum au fost traduse și comentate în presa de specialitate, evidențiază rolul unor traducători, al unor medii de intelectuali și al unor reviste de profil. Observații pertinente privesc opțiunea pentru un anume autor sau operă într-un moment determinat, tălmăcirile lui Ivan Krasko din Octavian Goga, spre exemplu, explicându-se prin caracterul social și patriotic al liricii acestuia. Atracția exercitată de literatura română la începutul secolului al XX-lea asupra traducătorilor slovaci a fost favorizată - scrie V. - de „tradiția luptelor
VAJDOVÁ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290410_a_291739]
-
și în 1707) și din străinătate (la Stambul, la Padova, în Polonia), dispuși să filtreze informațiile prin grile filosofice tot mai puțin rigide (proprii unui raționalism ortodox în plină coagulare), înzestrați cu o acribie filologică pe care o folosesc în tălmăcirea textelor sacre și profane, eliberați în bună măsură (fie și sub forma unor îndoieli pronunțate în legătură cu unele „adevăruri” tradiționale) de presiunea unor autorități confesionale până atunci de necontestat, pentru acești cărturari se limpezesc în spirit modern și alte imagini și
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
al Țării Românești). Pentru istoria Imperiului Român cărturarul s-a adresat unor sinteze franțuzești: Jean Philibert, Beautés de l’histoire romaine (Paris, 1813), dând în 1823 Frumsețile a istoriei românești..., si Nicolas Théru, Abrégé des antiquités romaines (Paris, 1810), în tălmăcire Scurtare vechimilor românești... (1827), iar pentru cea universală a recurs la prelucrarea lui „Athanasie Steghiritul” după sinteză lui Louis Domairon, Leș Rudiments de l’histoire ou Idée générale et précise des peuples leș plus célèbres... (I-III, Paris, 1804), intitulată
VARNAV-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290435_a_291764]
-
sinteză lui Louis Domairon, Leș Rudiments de l’histoire ou Idée générale et précise des peuples leș plus célèbres... (I-III, Paris, 1804), intitulată în traducere Scurtare istoriei obștești (1826-1827), si la Histoire de Charles XII de Voltaire, a cărei tălmăcire, semnalată de Kogălniceanu, s-a pierdut. Celelalte domenii sunt ilustrate de Loghica lui Condillac, tradusă în 1825 după manualul Academiei Domnești din Iași, prelucrat la 1801 de Daniil Philippide, de Filosofia moraliceasca de Lodovico Antonio Muratori, versiune tot din 1825
VARNAV-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290435_a_291764]
-
dat, chiar suprapunându-se cu direcția maioresciană în lupta pentru unitatea culturii românești. Dimensiunile operei lui Cipariu sunt examinate în perspectivă interdisciplinară, evidențiindu-se modernitatea metodelor de cercetare folosite în lucrările istorice, vocația filosofică, sesizabilă în textele proprii și în tălmăciri; poezia și proza lui memorialistică sunt valorizate, de asemenea. În anii ’90 V. se orientează către cercetarea sociologică, precum în studiul intitulat Sistemul culturii țărănești (2000). În baza unui dosar de „fapte” etnografice și folclorice care conservă oralitatea (colinde, strigături
VEDINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290476_a_291805]
-
se stabilește în Suedia, unde coordonează revista „Új kéve” din Stockholm. A debutat cu versuri la „Utunk” în 1956. V. traduce în limba maghiară, cu pricepere și sensibilitate, din proza și poezia românească. Îl preocupă îndeosebi literatura contemporană, dar semnează tălmăciri reușite și din scriitorii clasici: din teatrul lui Vasile Alecsandri (Fântâna Blanduziei), din lirica lui Mihai Eminescu și a lui George Coșbuc. Dintre poeții contemporani selectează nume ca Marcel Breslașu, Nina Cassian, Vlaicu Bârna, Ion Noja. Preferințele - după cum mărturisește într-
VERESS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290493_a_291822]
-
un interviu - se îndreaptă totuși către proză, în transpunerea sa ajungând la cititorii maghiari nuvelele lui V. Voiculescu și ale lui D. R. Popescu. Pentru traducerea nuvelelor lui V. Voiculescu i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor în 1969, iar pentru tălmăcirea romanului Princepele de Eugen Barbu este distins în în 1975 cu Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca. Traduceri: Victor Eftimiu, Kínai gyermekek [Copiii din China], București, 1959, Prométheusz [Prometeu], București, 1971, 121 szonett [121 sonete], București, 1977; Vasile Alecsandri, Színmüvek [Teatru
VERESS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290493_a_291822]
-
pentru podoabă, spectaculoasa vocație bibliofilă și anticarială în genere îl determină pe acest poet cu daruri de caligraf și miniaturist, pe acest insațiabil degustător de frumuseți artizanale să acorde aspectului tehnico-grafic al cărților pe care le semnează (opere originale și tălmăciri) tot atâta însemnătate, dacă nu chiar mai multă uneori, ca și conținutului lor: să aleagă formatul cel mai agreabil adecvat, să asigure cât mai ademenitoare coperți, să ornamenteze paginile, copios, cu ilustrații splendide, să procure, pentru imprimarea textelor, cerneluri speciale
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
literare și proză. Primul articol, Principii și vaccină, iscălit L., îi este publicat la 16 februarie. Caragiale continuă aproape în fiecare număr cu alte contribuții, intitulate Culisele chestiunii naționale, Galantomiile lui Ghenadie sau Notițe literare; tot ale lui sunt o tălmăcire din Mark Twain (Poșta redacției), însemnările apărute sub titlul Săptămâna ș.a. Iscălindu-și publicistica politică mai ales cu litera X, directorul, G. Panu, scrie și cronici literare sub inițiala G. El se arată interesat de evoluția formelor poetice, a versificației
ZIUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290743_a_292072]
-
la scris. Un lot de scrisori expediate Floricăi Rarincescu în 1952 și 1953 va forma epistolarul postum Scrisori din Costești (2001). I se îngăduie în 1955 să colaboreze cu traduceri la Editura de Stat pentru Literatură și Artă și publică tălmăcirea nuvelei Michael Kohlhaas de Heinrich von Kleist (1955) și o selecție din nuvelele lui Thomas Mann (1960). În 1960-1961 se va întoarce spre lumea Greciei antice scriind mai multe eseuri, intitulate Dialoguri cu eroii tragici. Prima lucrare amplă publicată de
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
este și Cronica Mehadiei și a Băilor Herculane (1829), o sinteză a istoriei locale, la care S. de H. anexează o substanțială autobiografie. A tradus și câteva lucrări didactice cu conținut religios și istorico-literar. Cu ocazia sinodului de la Karlowitz, termină tălmăcirea, începută de Dimitrie Eustatievici, a unui catehism, urmând versiunea germană făcută de Teodor Iancovici, traducere apărută la Viena, într-o ediție trilingvă (din 1776 sau 1777), intitulată Catihisis mic sau Scurtată pravoslavnică mărturisire a legii grecești neunite pentru treaba pruncilor
STOICA DE HAŢEG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289950_a_291279]
-
la Cluj. Nu peste mult timp se va sinucide. Alături de lirica proprie, S. e autorul unor valoroase traduceri în limba maghiară din literatura română. Transpune atât poezie contemporană, cât și proză literară și științifică. Debutul îl face în 1962, cu tălmăcirea unor versuri pentru copii din Tiberiu Utan. Afinitatea s-a dovedit constantă, în 1965 și în 1966 apărându-i alte două traduceri din scrierile aceluiași autor. A realizat, de asemenea, versiuni în maghiară din poezia lui Nichita Stănescu și Ștefan
SZILÁGYI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290030_a_291359]
-
Gândirea”. E prezent și în ziarul „Țara noastră”, care în 1926 îi premiază generos un sonet. În 1927 debutează editorial cu volumul Poeme simple, distins cu Premiul Societății Scriitorilor Români. Înființează revista „Azi” (martie 1932-septembrie 1940), dă un volum de tălmăciri din Esenin și Antologia poeților tineri (ambele în 1934), scrie romane, își publică versurile în câteva plachete. Practică intens jurnalismul: e redactor la ziarul „Credința” (1934-1936), secretar de redacție la „Tempo” (1936), în iunie 1937 editează, împreună cu Constantin Clonaru, gazeta
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]