705 matches
-
distanței către insulă, când orășele alcătuite din clădiri albe, pătrate începură să se lumineze în seara prăfoasă. În timp ce noaptea se lăsa peste noi, am ghidat bărcuța gonflabilă spre o porțiune de coastă ademenitoare, o lungă întindere de plajă unde felinarele tavernelor și barurilor de pe faleză aruncau dungi multicolore pe valuri. 36 Rămas bun, domnule Tegmark 2 >> Știri Cadavrul bărbatului dispărut a fost găsit Cadavrul recuperat noaptea trecută de pe șantierul deschis în zona Deansgate, din districtul Greater Manchester, a fost identificat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de mir și un preot monah. La prezentarea acestuia, unul din preoții de mir rostește: „ce caută legionarul acesta printre noi?” Această nălucă de preot, pierdut, cu nările și gura înspumate de legionarofobie, deșartă cuvinte ca un bețiv ce reazimă taverne, scuipând necuviințe dintr-un suflet halucinant într-un moment când el a fost chemat să aducă cântări unui fost rugător întru odihnă veșnică. Trăim într-o lume năucă! Prea Cucernice Părinte, pentru ce ai depus legământ? Vrednic este! În cămara
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
aleg între uitatul pe pereți și un al doilea somnifer, mi se întîmplă, chiar, să mă surprind că încep să fac diverse supoziții în privința motivelor care-l împing pe doctorul Luca să-și caute, în Julius, un confident, după ce cutreieră tavernele, sau în privința originii prafului adus de "vîntul din sud". Din nenorocire, nu am destulă energie ca să pot întreprinde ceva pe termen lung. Dar să revin la ce vreau. Să-mi pun ordine în amintiri? Poate că o s-o fac într-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Bravo, e o specialitate folositoare". 10. De fapt, doctorul Luca e de părere că sinuciderea reprezintă o soluție doar în tinerețe, când poți lăsa în urmă un cadavru frumos. După ce ai îmbătrînit, nu-ți rămâne decât să cutreieri, ca el, tavernele, tăvălindu-te în noroi, ca să poți să-ți disprețuiești trupul. În consecință, nu se sinchisește de ce clevetește lumea, în Asybaris, pe seama lui. "N-au decât să-și bată gura cât vor, i-a zis lui Julius, ștergîndu-și cu o mare
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
se război cu treizeci de pendule; armată pe care n-a izbutit s-o învingă. După aceea a schimbat vorba și s-a întors la răutățile debitate pe seama sa: "Nelly și prietenele ei își închipuie că mă mână viciul prin taverne. Dar ce să le spun? Cel mult, că nimic nu e rușinos dacă te ajută să trăiești. Se pare că e ceva real, băiete, în ideea că nu e nebun cel care și-a pierdut rațiunea, ci acela care și-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
se foi, o vreme, stânjenit. Ar fi vrut să spună că orice șansă dispare abia după ce te dai bătut. Până atunci, poți să mai speri. Nu găsea, însă, vorbele cele mai potrivite. De aceea îi fu recunoscător bătrânului "stîlp al tavernelor" din Asybaris, când acesta își luă de pe masă uriașa pălărie de pai și plecă, zicîndu-i, grăbit, din ușă: Cred că mă așteaptă Monseniorul". 16. S-a accentuat starea proastă, dar despre ce altceva ar merita să vorbesc, în primul rînd
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
o asemenea faimă. Sixt al V-lea a fost învinuit de spanioli că și-a vândut sufletul diavolului pentru a ajunge pontif. Oarecum surprins, Julius urmărea nu atât ce spunea doctorul, cât schimbarea care se produsese în bătrânul "stîlp al tavernelor". Avea pungi mari sub ochi, ca de obicei. Băuse noaptea și, probabil, nu se odihnise suficient în cursul dimineții. Dar ochii îi străluceau acum de pasiune. Își așeză pălăria pe masă și, luând în mână o carte, a ținut să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
o glumă nereușită ("Sunteți mai bolnav, se pare, decât bolnavii pe care i-ați tratat", i-a spus într-o după-amiază), dar doctorul Luca i-a retezat-o scurt: "Dacă vrei să te iert, vino cu mine. Am descoperit o tavernă unde mușteriii sunt serviți de femei drăguțe și se poate gusta un vin pe cinste". Din centru, au pornit-o spre partea vestică a orașului. Undeva, pe o stradă mai dosnică, doctorul s-a oprit în dreptul unei firme spălăcite pe
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să ia cărți noi. Maria îi șoptise tânărului custode, fără să se arate, însă, din cale-afară de mirată, că nici în salonul pendulelor nu intrase. Doctorul Luca nu venise nici el, marți după-amiază. Grădinarul îl zărise, dimineața, ieșind dintr-o tavernă, împleticindu-se și doborât de nesomn, dar după-amiaza îl așteptase degeaba să-și facă apariția. Cum tânărul custode nu se mai lovise de o asemenea situație, nu știuse cum să procedeze. Se uitase, nedumerit, toată seara cum se scurgeau orele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
vroia Julius să discute. ― Cum vă explicați că nu mai e praf? Și, totuși, vântul n-a încetat. ― N-am nici o explicație, ridică din umeri doctorul Luca. ― Dar s-a mai auzit ceva despre expediție? De obicei, bătrânul afla prin taverne ultimele zvonuri. De data aceasta, însă, s-a uitat lung la pendula din perete, de parcă o zărea prima oară atunci. ― Nu. N-am auzit nimic. 9. Pe măsură ce se apropie data plecării, mă cuprinde mai mult teama. Nici oțetarii nu-mi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cerul acoperit de pâclă. Și nu mai reușesc să ațipească după ce se conving că stelele strălucesc ca niște diamante. Dimineața, la primele ore, ies pe străzi să afle dacă a sosit cumva vreo veste de la expediția plecată la începutul verii. Tavernele sunt mai pline ca de obicei, dar seamănă cu niște cimitire, atât sunt de liniștite. Cei care stau pe la mese își beau vinul fără să se uite deloc la vecini. Cu toții așteaptă să se petreacă, în sfârșit, o minune care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
doctorul Luca își căută bastonul. ― Așa am ajuns, băiete, în acest oraș al rataților... 19. De când "vîntul din sud" nu mai aduce nici un fir de praf viața din Asybaris s-a dereglat. Din inerție, bărbații se strâng și acum prin taverne, dar abia se ating de vinul din pahare. Acasă, femeile nu-i mai bombăne. Au încetat și întrunirile "sectei" găzduite de Nelly. Seara, străzile sunt goale. O teamă nelămurită stăpânește orașul chiar după ce pescărușii se culcă în rododendroni. Au dispărut
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu ramă de sidef din perete măsura timpul cu o încetineală bolnavă. La câteva zile după asta, Maria a năvălit pe ușa bibliotecii. Îi sticleau ochii de răutate când l-a anunțat pe Julius că "bătrînul bețiv" nu mai colinda tavernele din Asybaris. Îi lăsase o scrisoare "doamnei Nelly" în care îi spunea niște "prostii" despre faptul că în Asybaris "și Dumnezeu e amenințat de surmenaj" ― auzi ce i-a trecut prin cap! ―, iar la sfârșit o anunța că pleca spre
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-ntoarse la prânz În camera lui William Campbell, acesta dormea, și, cum domnul Turner era un bărbat care știa ce lucruri sunt cu adevărat de preț În viață, nu-l trezi. Astăzi e vineri Trei soldați romani stau Într-o tavernă, la unsprezece noaptea. În jurul camerei sunt așezate mai multe butoiașe. În spatele tejghelei de lemn stă cârciumarul evreu. Cei trei soldați romani sunt cam chercheliți. Primul soldat roman: Pe ăla roșu l-ai Încercat? Al doilea soldat: Nu, nu-l Încercai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Valerius merse câteva mile prin pădure, trecu prin luminișuri pline de zăpadă și își mână calul de-a lungul albiilor torenților. Străbătu două coline și merse pe lângă un lac cu malurile înghețate. Când ajunse într-un sat, se opri la tavernă. Mâncă singur, într-un colț, ascultând glasurile negustorilor care umpleau încăperea. În cele din urmă se duse în grajd și se întinse pe o grămadă de paie. Învelit cu o pătură, avându-l pe Lurr la picioare, se gândi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am auzit nimic. Nici un străin nu se poate apropia de noi. Bărbatul arătă spre fată. — Tu? întrebă Valerius, uimit. Cum ai făcut? Dormea lângă mine... Și cum se apropie cineva... Fata se aplecă să ațâțe focul. — Am aflat că la tavernă a sosit un călător... Un medic... Oamenii spuneau că ești foarte priceput. Nimeni nu trebuia să-și dea seama că aveam nevoie de tine. Nimeni nu știe - se uită spre gladiatorul adormit - că el se ascunde aici. Da, dar câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în mulțimea care te aclama când ai venit aici, la Colonia, acum o lună. — Mă aclama - Vitellius râse disprețuitor. Dar cina pe care mi-ați pregătit-o aici, la Pretoriu, a fost oribilă. A trebuit să mă duc într-o tavernă ca să-mi potolesc foamea. Și nu acolo m-ai găsit pe mine? În ziua aceea ai avut noroc! Băiatul agita zarurile. — Dacă și când o să pregătești noile tale rețete o să riști așa cum riști acum rostind vorbele astea obraznice, o să devii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lână și, pe jumătate gol, se întinsese pe tricliniu în încăperea unde focul continua să ardă. Guvernatorul se ridică puțin și adulmecă. Nu-i vin! — E o băutură din mărar - alungă toate gusturile. — Pe Listarius l-am descoperit într-o tavernă, îi spuse Vitellius lui Flavius Valens, care era așezat în fața lui. Prăjea măruntaie de mistreț... N-am mâncat așa ceva în viața mea. O mâncare divină. Se aplecă să-și clătească gura; lichidul i se prelinse pe bărbie și pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
asupra guvernatorului. — Ești aici? întrebă Vitellius surprins. — Te așteptam. Știi doar că te așteptam. Nu te-am văzut când am intrat - guvernatorul își scoase mantia, furios că aparițiile neașteptate ale prezicătorului îl speriau. Uneori am senzația că ești o fantomă. Taverna era pe jumătate cufundată în întuneric; hangiul încerca să întețească focul. Pe neașteptate, se simți în aer miros de ienupăr. — Sunt doar un clarvăzător, nu o fantomă, răspunse Ausper. Așa își spunea; nimeni nu știa care era adevăratul său nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Tu o cunoști? — Cu toții am auzit vorbindu-se despre ea, dar eu nu o cunosc și nu știu unde se află... Nu știu unde, în pădure, adăugă, cu un gest vag. Vitellius se întoarse din nou spre orb, să-l mai întrebe ceva, dar taverna era pustie. Prezicătorul dispăruse. — E o fantomă! Vitellius se trânti pe un scaun mic, care scârțâi sub greutatea lui. — E o fantomă. O fantomă care aduce numai nenorociri. Sper să nu-l mai văd niciodată. Hangiul îi oferi un vas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din celelalte provincii, pentru a le informa că armata din Germania Superior se separase de Galba. Legiunile trebuiau să aleagă: puteau să lupte împotriva disidenților sau să-l aclame pe noul împărat, Vitellius. În aceeași noapte, Maktor stătea în podul tavernei, în fața lui Valerius și a lui Titus, care puneau în traistă pâinea și brânza aduse de hangiu. — Așa deci, spuse Titus printre dinți, porcul ăla bătrân de Vitellius a fost ales împărat. Ce va fi acum? Acum trebuie să plecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
imploră Valerius. Îmi vei îngropa cenușa acolo unde m-am născut. Acolo vor trebui să te găsească atunci când... Suspină, apoi tăcu. — Cine te-a înjunghiat? hohoti Valerius, și în clipa aceea îl văzu, ca prin vis, pe Vitellius șezând în taverna întunecată, în fața lui Ausper. Vitellius, care voia să-și afle destinul și hotărâse s-o întrebe pe Velunda. — Vitellius... te-a înjunghiat? — Asta va fi taina ta, zise Velunda. Taina care te va face să trăiești. Chipul i se contractă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
stătea întins pe pardoseală. Prin ferestruică pătrundea un fir de lumină. — Valerius, șopti bărbatul, sunt eu, Maktor. Valerius nu se mișcă. Își acoperea chipul cu brațele. Bărbatul îi vorbi la ureche: — Îți amintești? Ultima oară când ne-am văzut, în taverna mea... Îți aduci aminte, Valerius? Erai ascuns sub acoperiș împreună cu gladiatorul, cu Lurr... Îți amintești? Valerius își lăsă brațele să cadă pe podea și îl privi lung pe Maktor, ca și cum nu l-ar fi recunoscut. — Maktor, șopti. Maktor, tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
treia noapte, când corbii înțelepți ce au în grijă ciclul lunar începuseră, potrivit credinței populare, să micșoreze discul luminos, lovindu-i marginile cu ciocul, un om ieși pe furiș din satul batavilor. Câteva ceasuri mai târziu se afla într-o tavernă, în fața unei siluete masive înfășurate într-o mantie. În localul luminat de strălucirea câtorva lămpi și de focul din cămin nu mai era decât hangiul. — A avut loc o adunare, la două nopți după ritul funerar în cinstea preotesei, spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
iar când era pe punctul să ia auspiciile, puii sacri își luaseră zborul. Pentru romani, acesta era un semn sigur că zeii nu aveau să-l apere pe împărat. Vitellius își aminti, înspăimântat, cuvintele rostite de Ausper chiar acolo, în tavernă, cu puțin timp în urmă. Îl trecură fiorii. Ausper știa toate luminile și umbrele Destinului. — Coroana a căzut de pe capul lui Galba, iar puii sacri au zburat? — Da. Hector se ridică, deschise ușa și privi spre cer, apoi se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]