1,167 matches
-
este pozitiv-constructivă, cealaltă negativ-distructivă. Cazul versiunii pozitive se rezumă la acea repoziționare a privirii conștiinței din atitudinea vertical-prometeică în cea orizontal-operativă călătorul labirintic nerămânând prizonierul unei accelerări și aprofundări în atitudinea resurecționară. O astfel de repoziționare este dictată de vitalismele telurice ale conștiiinței, pulsiunile sub-solice ale sufletului angajat pe drumurile lairintului, de hotărârea și opțiunea spiritului individual în favoarea desprinderii, smulgerii revigorante din mrejele tentante ale revoltei, ale ipostazei de resurecționar, ipostază ce tentează neîntemeiat orgoliul individual. A fi revoltat pare aici
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
acțiunile ei actuale. Ascunderea neagă controlul, orice este ascuns scapă dominației supraveghetoare, este incontrolabil. De aici și amploarea imediată a implicării în soluționarea cazului de ascundere prin redescoperire. Acea absență, acel petic de vidație ce înlocuiește și acoperă, induce o telurică teamă că ordinea existențială ar putea fi destrămată, subminată prin infuzia de non-sens. Tot ce este ascuns se află sub semnul acestui non-sens, sub stigmatul ne-numitului, al anonimatului orfan. Fenomenul asunderii comportă însă o gradație de intensitate, gradație care
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
retrag în câmpuri secunde, lăsând altor peisaje, avantajul ieșirii întâmpinante, proiecției în față, în câmpul deschis privirii străbătătoare. Precum în dimensiunea zilei, ochiul privește spectacolul vieții, tot astfel, conștiința religioasă diurnă între-zărește transcendența. Revelația prezenței însoțitoare a zeului solicită ochiul teluric, privirea abisală a sufletului uman credincios, apelează acea vedere ce se deschide din interior spre adâncurile de vârtej ale meta-conștiinței, ale eului neatins de însemnele mundaneității spațio-temporale. În acest fenomen al întrezării transcendenței, conștiința diurnă prinde, captează fulgurant chipuri ale
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cum fețele adorate îl resping adesea ridându-se prin încrisparea disprețului, iar florile se ofilesc nu de atingerea aurului copt al toamnei, ci de veninul multor mâini neprimitoare. Iubirea lui devine înălțare spre câmpuri selenare și prăbușire în talazuri de lavă telurică. Privind spre acele false muze și înțelegându-și drama de a iubi prea mult, acest încercat al dragostei, ofensate de aroganța sufletelor insignifiante prin lipsa afectivității, se va retrage și el cu pasul apăsat al dezamăgirii spre apusuri ce promit
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
care mă regăsesc și pe mine învolburat, spasmodic și transfigurat. Privind la Apocalipsa lumii, văd nu o Apocalipsă a mea, individuală, ci un sfârșit al lumii ce mă abordează individual. Mă proiectez în acest peisaj și el se inserează în teluricul identității mele de conștiință și astfel îmi întâlnesc propria persoană din viitorul fatalmente prăbușit în marea și ultima finalitate, primesc chipul meu din apocalipsa ce va să vină, chip ce mă întâmpină vizionar drept expresie a propriului suflet surprins și
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mele, devin arhitectul, dar nu și săpânul absolut al unui regat lăuntric subjugat afectivității, al unui regat ce îl pot pierde oricând. Singurătatea mea ridicată la scală cosmică devine singurătatea noastră înnobilată spiritual, o singurătate sub zodia intimității conjugale. Flacăra telurică a acestei intimități este, deopotrivă, puternică și fragilă. Ea poate arde incinerând, dar poate fi și stinsă de furtuni ușor dezlănțuite. Utopia îndrăgostirii de un chip așezat la răscrucea drumurilor proprii de soartă, precum un far ce indică navigatorilor țărmul
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
unui semn, perceperea sa și, În consecință, efectul sau reacția adecvată la acesta. De aceea, În Japonia, se spune că, “În mișcarea crapilor aurii din iaz, Înțeleptul detectează apropierea cutremurului”. La fel cum sensibilitatea imediată a crapilor aurii anunță mișcările telurice, japonezii sunt permanent atenți la schimbarea imperceptibilă a circumstanțelor care, impunându-li-se, le oferă oportunitatea de a-și dezvolta propriul do, calea lor, și de a fi juști. Justețea trimite la noțiunea de adevăr, dar trebuie Înțeleasă și În raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
fie pur artificiu exterior, fie o stare de lucruri fără raport cu întregul lumii și al omenescului. 156 Insula prin excelență este un teritoriu nu prea întins, înconjurat până foarte departe de apele pustii ale mării, un fragment de existență telurică însingurat în mijlocul unei vieți acvatice străine de el, cu alte legi și puteri. Ar putea să semene cu un astru, cu o stea pierdută în goalele întinderi cosmice, între uriașe depărtări. Numai că, în spațiul acela, corpurile cerești au între
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ei, iubiți fără prihană și fără amăgire. Prospero, în târziul vrăjitoriei sale, numai îi răsfață, neschimbând nimic. Doar se mai folosea o vreme de o insulă a sa, o insulă ce fremăta, încă la ordinele sale, de spirite ignee, acvatice, telurice, aeriene, nocturne și diurne, bune, malițios și fără vină rele, „silfii din măguri, râuri, bălți și crânguri“, nimfe care se joacă pe nisipurile țărmului cu marea, alergând după valurile ei, când se retrag, și fugind după ele când se întorc
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Sycorax, Ariel nu voia cu nici un chip să facă, fiind un spirit de altă esență, cu alte chemări, un duh prea „delicat“ (cum îi va spune mai târziu Prospero) pentru a îndeplini poruncile malefice ale vrăjitoarei. Porunci prea grosolane, earthy, telurice, pentru cineva care este, ca Ariel, airy, aerian. Iar spiritul se răzvrătește și refuză, și este aspru pedepsit: „De spirite mai mari ajutorată, / Ea te-a vârât, cuprinsă de mânie, / În trunchiul despicat al unui pin, / În care, doisprezece ani
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
poeme, relația om-divinitate, permanență-efemeritate, dorința de a nu se desprinde de concret pentru a înțelege mai bine transcendentul sunt doar câteva din constantele poeziei. Cu următorul volum, Constelații (1935), purificarea prin moarte, chiar apologia morții, îndemnul la un nou „răsărit teluric” sunt dominante. Totuși, întoarcerea spre o existență simplă, arhaică, în universul rural, văzută prin contrast cu lumea citadină, generează un sentiment intens, ce răzbate din mai toate poemele. Neologismele și metaforele complicate, într-un fel chiar greoaie, din versurile începătoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290504_a_291833]
-
exemplu, în poemul Veghe: „Mai aproape, în lut, / Clipele sună veacuri de ger și promoroacă; Praguri puține-ai trecut / Și ceașca de soare e seacă”. În Poeme de Nord (1937; Premiul Societății Scriitorilor Români) V. tinde spre o „recucerire a teluricului” pornind de la ideea - care îl leagă mai mult de Lucian Blaga - că existența „dumnezeirii”, atingerea stării de grație sunt dependente de omenesc, tot așa cum microcosmosul este dependent de macrocosmos. Efemerul e mediator între om și divinitate, V. găsindu-și substanța
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290504_a_291833]
-
substanța credinței în „zâmbetul nestatornic al zilelor și al anilor”. Încercarea de a accede la o treaptă mai înaltă, dorința de a descoperi sensuri noi, de a se sublima sunt elemente permanente în poezia lui. Ciclul este perpetuu: ruperea de teluric, „nașterea cuvintelor”, reîntoarcerea spre pământesc, apoi aspirația către înălțare, de eliberare din material. Totul va fi deplin închegat în Izvoare (1942) nu numai ca imagistică, simboluri și metafore, ci mai ales din punctul de vedere al construcției tehnice. Rima și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290504_a_291833]
-
inițiatic ce duce de la lumea exterioară la cea interioară, aspirația de a capta misterul genezei și de a-l provoca ori de câte ori eul interior i-o cere, strădania de a armoniza extremele (nordul și sudul, solarul și lunarul, diurnul și nocturnul, teluricul și celestul etc.) sunt tensiunile din care versurile își extrag acum substanța. V. a scris și proză: romanele Primăvara în țara fagilor (1938) și Glasul (1957), câteva narațiuni având ca personaje centrale figurile semilegendare ale lui Mihai Viteazul (Vieața lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290504_a_291833]
-
al fecundității ca și alte ritualuri nu se derulau obligatoriu într-o grotă ci într-un spațiu sacru unde meditația, viziunile, consultarea oracolelor defineau momentele unei vieți spirituale de excepție. Vestigiile unor temple apar în neolitic, reunind constantele cosmice și telurice ce se regăsesc și azi în sanctuarele întregii lumi. Temenos sau nemeton, incinta sacră rămâne inima templului, iar templul ca atare devine centrul lumii. Ritualul de fondare înainte de construire aduce un omagiu pământului și apelor. Apoi construcția adăpostește focul sacru
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
francmasoneriei a apărut. Dragostea și fraternitatea sunt atributele aceleași calități umane. La origine templele erau rezervate celor capabili să reziste vibrațiilor construcției, creându-se un spațiu-timp sacru, condus de un preot, un lider spiritual, un rege. Aici rețelele cosmice și telurice fac posibilă fuziunea între timp și eternitate. Aici au loc inițierile. Apoi s-au adăgat statuile, inscripțiile, imaginile, ustensile pentru sacrificii și libații, drumuri pentru procesiuni, locuri unde inițiații dansează sau retrăiesc dramele sacre și de unde se observau stelele. Templele
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
sărbătorile echinocțiale și solstițiale, iată unul dintre elementele gândirii protoistorice a masoneriei. Chiar dacă forma modernă îmbracă vechile surse druidice, ale breslelor constructorilor de catedrale, îmbogățită de învățătura și gnosticismul rosicrucian, de aspirațiile cavalerismului, simțim azi reunirea tuturor elementelor cosmice și telurice ale trandafirului și crucii, ale vulturului și pelicanului, păsări care simbolizează cele două fețe ideatice cristice. Ca din senin o altă lume se deschise În calea ucenicului profet. Porți după porți din astrele prezise Permisu-i-au să intre ca un proscris
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
esoteric era de a se învârti în cercuri și orbite, deci veșnica spirală în divinele clopote, cele nouă ceruri. Dacă e să reluăm simbolulurile dezvăluite de numere, cred că în afară de primele trei, numai șapte reprezintă un real interes cosmic și teluric. Teoria culorilor la Goethe reprezintă taina genezei, lupta dintre lumină și întuneric, nuanțele reprezentând aspectele afective ale acestui conflict. Trebuie să identificăm în cele mai neînsemnate lucruri, semne, simboluri, semnificații. Simți uneori fulgere de gând când descoperi, sentimente care se
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
centrul e pretutindeni în sferă și creația se regăsește în Creator 737. În acest punct geometric definit e Marele Arhitect al Universului. Frumusețea universului nu poate fi luciferică. Centrul e Dumnezeu în infinit, necreat și omniprezent. Centrul nu poate fi teluric, nici creștin și nici masonic sau rosicrucian. Această minunată lume o întâlnim ontologic, temporal și spațial, atât în gândirea taoistă, cea vedică, a înțelepciunii egiptene ori mayașe, cât și în preistoria continentelor Mu și Atlantidei. Inversiunea de cosmos pare a
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
punctul cel mai înalt al clopotului, al universului, cu posibilitatea oscilării între cele două capete, dar niciodată fără o încărcătură sufletească suficientă ca răspuns al harului primit prin lumină. Cele două capete ale fântânii în care se reflectă reciproc apele, telurică și celestă, umană și divină, sunt tot o reprezentare geometrică, dar nu în sens pitagoreic ci pascalian, în care porii pot fi oricând confundați și-și pot prelua locul unul celuilalt. Și fântâna răsucită în marile ritmuri cosmice ale spațiului
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
dintre noi,/ sunt chiar eu/ potrivindu-mi ființa/ după mersul astrelor stranii/ pe cerul dezmierdării noastre...// Du-te și așteaptă-mă/ unde nu sunt...!785. Arcul reflex al Atmei și cel al Noosului, intricate în noi cu cel al Vieții telurice, implică și faptul că noi înșine creăm Vidul. Acesta, întrutotul asemănător cu cel de sus, este calea Luminii atrase spre interiorul uman. Deosebirea nu poate fi remarcată decât dinafară, fiind în realitate entități identice, alchimic punctul de coagulare realizându-se
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
infinitul) omul își găsește echilibrul. Este așa cum, stând la o pipă cu Cassian Maria Spiridon, am înțeles că omul este focul central al lumii, mediator între pământ și cer, pipa transformând tutunul în fum, iar noi, alchimiști ai poesiei, ducem teluricul în eter, totul în același vid matriceal. Ridicarea jarului e sacrificiul focului pe care-l reprezentăm. De aceea simbolul sacrificiului este pur interior. Din vid poeții își extrag harul, unii predominând în versuri vizuale, precum Dante, auditive ca la Milton
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ne arată calea, căci ce poate fi mai sublim decât să percepem drumul și nu țelul. Podul curcubeu e aerul impregnat de lumină, coborând spre cele mai neînsemnate fisuri ale pământului să aducă beneficiile Arhitectului Lumii. Conjuncțiile dintre astre, ale teluricului cu cerurile reflectă esența secretă, o curgere diafană, inexorabilă și în plină expansiune vibratoriu, circular, în spirală, din vid spre noi, pregătind reîntoarcerea pe fiecare spiră în haos. Activitatea creierului transpare în uniunea esenței cu substanța miracula rei unius. Între
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Așa, și numai prin acest concept religios, existent în masonerie și rosicrucianism, în toate doctrinele ce urmează dogma tradiției, ne contopim cu piatra filosofală. Dacă e să acceptăm principiul hermetic aplicabil arcului reflex noetic, informația celestă se scaldă în apele telurice și întreita ei putere sublimează Logosul. De ce întreită? După Böehme modelul Treimii se reflectă în fiecare dintre momentele Creației 861. În arc se sumează Lumina cu cea reflectată și cea refractată uman. E un fenomen pur fizic în care se
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Eminescu a elogiat pădurea în versurile sale, în tonul adesea mesianic, dezvăluind un vizionar, se regăsește o paradigmă literară și de sensibilitate, structurată într-un program estetic ferm, urmărit etapă cu etapă, cu care își asumă, cu fiecare vers, chipul teluric al neofitului ce urmează a regăsi, în podul curcubeu, oglinda cerească a arhitectului. Codrule cu râuri line,/ Vreme trece, vreme vine,/ Tu din tânăr precum ești/ Tot mereu întinerești. Francmasoneria și rosicrucianismul reprezintă doctrine ale Ordinelor tradiționale și mistice, sunt
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]