1,062 matches
-
activă (i.e. procesul de atribuire a cazului n-a avut loc). Această trăsătură se va șterge și atribuirea nominativului va avea loc în aceeași manieră ca atribuirea acuzativului, odată cu inserarea în derivare a centrului TS din domeniul flexiune, care machează temporalitatea principală a enunțului. 2) Atunci când complementul lui V este un obiect propozițional, procesul de satisfacere a trăsăturilor centrului TO se desfășoară într-un mod asemănător, dar nu identic. În joc intră, în principal, trăsăturile elementului de subordonare și trăsăturile de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
principală a enunțului. 2) Atunci când complementul lui V este un obiect propozițional, procesul de satisfacere a trăsăturilor centrului TO se desfășoară într-un mod asemănător, dar nu identic. În joc intră, în principal, trăsăturile elementului de subordonare și trăsăturile de temporalitate ale propoziției subordonate. Toate detaliile procesului se găsesc la Pesetsky și Torrego (2004: 511-518). Referitor la procesul de evacuare a complementului centrului V în structurile tranzitive, apare întrebarea dacă analiza pe care am prezentat-o până în acest punct satisface această
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
nefiind angajat în acest proces. Din contră, dacă analizăm auxiliarele românești, observăm că valorile sintactice marcate de acestea sunt modul și modalitatea; de exemplu, în perechea minimală de mai jos, auxiliarul voi specifică modul indicativ (modalitatea irrealis), iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt, auxiliarul fi plus participiul verbal trecut): (89) a. voi pleca (viitor propriu-zis) b. voi fi plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele nu sunt direct implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt, auxiliarul fi plus participiul verbal trecut): (89) a. voi pleca (viitor propriu-zis) b. voi fi plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele nu sunt direct implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată de perechea minimală de mai jos (90); după cum se poate testa prin adverbe de timp, diferența [trecut] / [non-trecut] se marchează prin forma verbului lexical: participiu trecut (90a) vs gerunziu (funcționând, de fapt, ca participiu prezent, v. Nicula
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
prezent), verbul lexical apare la infinitivul scurt verbal; infinitivul se bazează pe tema imperfectivă (fapt observabil la verbe ca a merge), imperfectivitatea la nivel modal fiind citită ca irrealis. Mai interesant ni se pare că, atunci când necesitățile de satisfacere a temporalității impun selecția unui participiu perfect (prezumptiv perfect, viitor anterior, condițional perfect), auxiliarul principal (care are ca trăsătură de selecție selectarea unui complement irrealis) nu poate selecta direct participiul perfect (formă perfectivă, asociată cu interpretarea realis, după cum arată perfectul compus); astfel
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
valoarea principală a auxiliarului de "viitor" este de a marca, în primul rând, modul indicativ. Rămâne de văzut, în special în situația timpurilor irrealis, care este diviziunea precisă a marcării trăsăturilor gramaticale, i.e. în ce măsură au auxiliarele românești și valori de temporalitate, pe lângă valori de mod și modalitate, dată fiind diviziunea lui Reichenbach (1947) (cf. și Giorgi și Pianesi 1997) între timp al vorbirii / timp al evenimentului / timp al referinței 48. În orice caz, din perspectivă comparată, s-a subliniat în repetate
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
auxiliarului avoir după mod și timp. În concluzie, gramaticalizarea auxiliarelor românești a operat în mod sistematic prin eliminarea trăsăturilor de timp (și aspect) și reanaliza acestor verbe ca mărci de mod. Întrucât auxiliarele românești nu satisfac pe deplin necesitățile de temporalitate ale propoziției, verbul lexical este direct implicat în procesul de valorizare a trăsăturilor de timp, fapt care explică deplasarea verbului lexical din domeniul lexical vP în domeniul flexionar în română spre deosebire de alte limbi (e.g. franceza) în care auxiliarele satisfac necesitățile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
propoziției, verbul lexical este direct implicat în procesul de valorizare a trăsăturilor de timp, fapt care explică deplasarea verbului lexical din domeniul lexical vP în domeniul flexionar în română spre deosebire de alte limbi (e.g. franceza) în care auxiliarele satisfac necesitățile de temporalitate ale propoziției. Rezultate de reținut • în structurile analitice, inserția auxiliarului nu blochează ridicarea verbului din domeniul flexionar; auxiliarele românești sunt centre care se inserează în MOOD0 • auxiliarele românești valorizează trăsăturile de mod (și modalitate) din proiecția verbală extinsă, iar verbul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
2013) explică în mod elegant capacitatea gerunziului de a avea subiect propriu, diferit de subiectul din principală, și de a îl marca nonambiguu cu cazul nominativ (124c). O sugestie teoretică din Chomsky (2007, 2008); Richards (2007) privind "moștenirea" trăsăturilor de temporalitate (Feature Inheritance) de către flexiune de la C, combinată cu intuiția lui Ouali (2008) conform căreia C poate dona / păstra / împărți 69 trăsăturile de temporalitate cu flexiunea, poate da seamă de trăsăturile paradoxale ale gerunziului: domeniul complementizator al acestei forme păstrează trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
cu cazul nominativ (124c). O sugestie teoretică din Chomsky (2007, 2008); Richards (2007) privind "moștenirea" trăsăturilor de temporalitate (Feature Inheritance) de către flexiune de la C, combinată cu intuiția lui Ouali (2008) conform căreia C poate dona / păstra / împărți 69 trăsăturile de temporalitate cu flexiunea, poate da seamă de trăsăturile paradoxale ale gerunziului: domeniul complementizator al acestei forme păstrează trăsăturile de temporalitate; astfel, forma de gerunziu prezintă trăsături de temporalitate, însă acestea sunt instanțiate în domeniul C, nu în domeniul flexionar; TP nu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Inheritance) de către flexiune de la C, combinată cu intuiția lui Ouali (2008) conform căreia C poate dona / păstra / împărți 69 trăsăturile de temporalitate cu flexiunea, poate da seamă de trăsăturile paradoxale ale gerunziului: domeniul complementizator al acestei forme păstrează trăsăturile de temporalitate; astfel, forma de gerunziu prezintă trăsături de temporalitate, însă acestea sunt instanțiate în domeniul C, nu în domeniul flexionar; TP nu se proiectează, însă prezența trăsăturilor de temporalitate în structura propoziției gerunziale permite atribuirea nominativului. Opțiunea de păstrare a trăsăturilor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
lui Ouali (2008) conform căreia C poate dona / păstra / împărți 69 trăsăturile de temporalitate cu flexiunea, poate da seamă de trăsăturile paradoxale ale gerunziului: domeniul complementizator al acestei forme păstrează trăsăturile de temporalitate; astfel, forma de gerunziu prezintă trăsături de temporalitate, însă acestea sunt instanțiate în domeniul C, nu în domeniul flexionar; TP nu se proiectează, însă prezența trăsăturilor de temporalitate în structura propoziției gerunziale permite atribuirea nominativului. Opțiunea de păstrare a trăsăturilor în domeniul C explică de ce gerunziul se ridică
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
trăsăturile paradoxale ale gerunziului: domeniul complementizator al acestei forme păstrează trăsăturile de temporalitate; astfel, forma de gerunziu prezintă trăsături de temporalitate, însă acestea sunt instanțiate în domeniul C, nu în domeniul flexionar; TP nu se proiectează, însă prezența trăsăturilor de temporalitate în structura propoziției gerunziale permite atribuirea nominativului. Opțiunea de păstrare a trăsăturilor în domeniul C explică de ce gerunziul se ridică în mod sistematic la C: pentru verificarea trăsăturii nonfinit. Într-o formulare informală, se poate spune că trăsătura nonfinit este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
specificatorii proiecțiilor verbale (proiecțiile [+V]). În structurile analitice, auxiliarele sunt implicate în mod direct în verificarea trăsăturilor de mod și modalitate, iar verbul lexical (participiu trecut / gerunziu (i.e participiu prezent) / infinitiv) joacă un rol important în verificarea trăsăturilor de temporalitate; astfel, auxiliarele se generează în mod direct în poziție de centru al MOOD0, iar verbul lexical se ridică din domeniul vP prin mișcare locală spec-la-spec la [Spec, TP]. Deplasarea prin specificatori explică efectele de adiacență din nucleul flexionar românesc: specificatorii
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
propusă în §3.1.3.2 are, fără îndoială, o perspectivă generală și rămâne ca în cercetări viitoare să se stabilească cu exactitate, pe de o parte, inventarul trăsăturilor de care dispun auxiliarele românești și, pe de altă parte, natura temporalității exprimate de formele irealis (e.g. am subliniat în §3.1.3.3, exemplul (91) natura "deschisă" a temporalității marcate de condiționalul prezent, care nu redă un eveniment stricto senso prezent). (xi) O altă idee subliniată de-a lungul discuției din
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
să se stabilească cu exactitate, pe de o parte, inventarul trăsăturilor de care dispun auxiliarele românești și, pe de altă parte, natura temporalității exprimate de formele irealis (e.g. am subliniat în §3.1.3.3, exemplul (91) natura "deschisă" a temporalității marcate de condiționalul prezent, care nu redă un eveniment stricto senso prezent). (xi) O altă idee subliniată de-a lungul discuției din acest capitol, dar nediscutată explicit, privește relația dintre morfologie și sintaxă sau, mai clar, dintre gradul de marcare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și mintiniș va da (DVT.1679−99: 322r) La fel ca în limba modernă, valoarea intepretativă a structurii se obține compozițional: auxiliarul/auxiliarele marchează valori de mod și modalitate, iar verbul lexical (infinitiv, participiu trecut sau gerunziu) marchează valori de temporalitate. Structurile de viitor cu gerunziu s-au specializat ca forme de prezumtiv / viitor epistemic (v. Zafiu 2009). Analiza structurilor cu auxiliar prezentată în §III.3.1.3 poate fi extinsă, așadar, și la româna veche. Despre structurile perifrastice care nu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
paradigmă reichenbachiană (v. Reichenbach 1947), care separă timpul vorbirii / timpul evenimentului / timpul referinței, rămân de stabilit cu mai multă claritate distribuția acestor categorii în proiecția verbală extinsă și exponentul pentru fiecare categorie; o altă problemă controversată este cea privitoare la temporalitatea formelor irrealis complementizatorul să - distribuția elementului să conduce către interpretarea acestuia drept complementizator generat într-o poziție joasă a domeniului C (în FIN0), nu drept marcă flexionară - pe lângă construcția cu complementizator scindat ca... să, analizată ca activând ambele proiecții completive
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Pesetsky și Torrego (2001, 2004, 2007, 2011), întrucât considerăm că surprinde cel mai bine vacuitatea semantică a cazurilor structural (v. Stan 2005), respectiv natura lor pur sintactică. 26 Spre deosebire de grupurile nominale, argumentele realizate propozițional sunt înzestrate cu o trăsătură de temporalitate interpretabilă (iT). Astfel, spre deosebire de DP-uri, CP-urile nu au nevoie de a primi caz, fapt care explică distribuția diferită a complementelor propoziționale, observată încă de la Stowell (1981). 27 La fel se întâmplă și în derivarea topicii VOS din italiană
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de paradigme de mod/timp/aspect ale verbului (Biberauer și Roberts 2010; Schifano 2015a, 2015b) și, respectiv, la numărul de morfeme specializate pentru marcarea subiectului (Roberts 2010b, 2010c) (v. și infra în text). 36 Proiecția TP este proiecția responsabilă de temporalitatea principală a propoziției și corespunde proiecției TSP din Pesetsky și Torrego (2004) (v. §2.5.2 supra). 37 Compromis derivat din Principiul de economie a proiectării (engl. Principle of Economy of Projection), propus de Speas (1994). 38 De exemplu, româna
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ceea ce explică incompatibilitatea celor două auxiliare. 48 O altă soluție pe care am sugerat-o pentru a rezolva această tensiune dintre distribuția auxiliarelor românești, care este dictată de categoria de mod, și intuiția că auxiliarele marchează și unele valori de temporalitate este înzestrarea auxiliarelor cu o trăsătură de (c-)selecție [iT] (v. Nicolae 2015e). 49 Ar fi fost, de altfel, ciudat ca - în situația românei - gramaticalizarea auxilarului a avea din structura perfectului compus să acționeaze prin eliminarea trăsăturii originare [prezent] și
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
credem pe carmelitul spaniol Ion al Crucii (Sân Juan de la Cruz) din veacul al XVI-lea -, descris ca o intrare într-un necunoscut ("Entréme donde no supe") și că o formă de a cunoaște "necunoscând" ("saber no sabiendo")214. Suspendată temporalitatea, eul artistului formează unitate vie cu totalitatea (precum, în planul religios, al misticului cu divinitatea), aprehende Creația, indistinct, pe deasupra limitelor și formelor, în vârtejul opozițiilor interne absență-prezență, vacuitate-plenitudine. Intelectul nu poate simți; simțurile nu pot gândi. Cunoașterea, afirmă Kant, nu
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
absolută la dilemele identitare ale istoriografiei în postură de "știință"? S-a vorbit enorm, în teoria istoriei (mai ales în cea specifică noului istoricism), despre imposibilitatea ontologică a istoricului de a fi obiectiv în raport cu obiectul său de studiu ascuns în temporalitatea lui distantă ca într-o impenetrabilă fortăreață. De aici "ficționalizarea" istoriei, de aici "de-epistemologizarea" ei, de aici "subiectivitatea" investigațiilor diacronice ș.a.m.d. Idealul fantomei sangvi nare a lui Țepeș este de aceea măreț. El vrea adevărul total în istoriografie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
transcendent în sensul că nu poate fi cunoscut prin experiență. Dumnezeu este real în sensul că există, dar nu este, totuși, o realitate de natură factuală, accesibilă cunoașterii prin experiență. Küng afirmă că Dumnezeu reprezintă transcendența în imanență, eternitatea în temporalitate, prin urmare absolutul în relativ. Ceea ce cuprinde totul și pătrunde totul nu este un obiect, o entitate despre care se poate enunța ceva. În formulările lui Küng: „Teologul poate, desigur, să găsească un cuvânt care depășește noțiunile personal-apersonal și el
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
pe marginea obiectualității Ion Bitzan a repus în discuție dimensiunea temporală a operei de artă, receptată multă vreme exclusiv din perspectivă spațială. însă nu prin narație exterioară, prin succesiunea episoadelor ori prin spectacole în mișcare i-a fost recuperată acesteia temporalitatea, ci prin convocarea la o nouă viață a unor forme în care timpul s-a așezat, vizual și tactil, ca un element definitoriu. Cartea veche, obiectul în nenumăratele sale ipostaze - de la cel irelevant și derizoriu pînă la acela înnobilat prin
Ion Bitzan, între creație și mimesis by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8794_a_10119]