1,083 matches
-
avea în fapt o altă dimensiune, o perspectivă (de carieră, care putea fi săltată deasupra apei, cu hidroglisorul puteai ajunge lector în străinătate sau și mai mult, puteai avansa într-un deceniu cât alții în patru). Ba chiar și o temporalitate extinsă, incluzând generația următoare (diplome și posturi pentru copii, uși deschise spre cei care ne hotărăsc destinul). În faza decisivă, apar argumentele de drept (al muncii, acela care dă dreptul unui grup de decizie să excludă un individ din comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
i)nările Magistrului din Cajvana, 56, sublinierile îmi aparțin. kk "Dreptu-i că narațiunile despre hasizi, culese de Martin Buber, menționează și un rădăuțean cu puteri taumaturgice" (vol. cit., 21). ll În alt text, LP ne atrage atenția asupra diferenței dintre temporalitatea rurală și cea indusă de "timpurile noi". mmAparent, povestea nu are legătură imediată cu alegerea prenumelui, în care au intervenit nașii de căsătorie ai genitorilor. Aceștia au dorit să-l readucă (simbolic) la viață pe fiul lor, mort în luptele
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
versuri scrise de Ștefan Amariței (Foamea de timp, Editura Cronica, Iași, 2006, respectiv Suspendat spre fructul prelung, Editura Cronica, Iași, 2009) trebuie văzute ca secvențe complementare ale unei aventuri metafizice (pe-)trecute într-un spațiu poetic plin de însemnele unei temporalități tiranice. Dialectica unei nostalgii mai vechi a autorului produce acum reprezentări articulate pe schema revelației obscure, de cele mai multe ori escatologice. E un fel de a spune că palimpsestul poetic reface, trudit, aceeași obsesie fecundă: geneza alterată, convertită uneori pe loc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
celor mai diverse și experimentarea tuturor stărilor lirice induse de acestea. Astfel, doar în Norul de marmură (Editura Cartea Românească, București, 1981), poetul se preocupă, pe de o parte, de eros și artă, de religie și istorie, de umanitate și temporalitate, de elementar și cosmologic; pe de altă parte, în texte se invocă tot soiul de animale ritualice, eroi legendari, hierofanți și preotese enigmatice, plus alte câteva personaje ambigue ce execută pași semnificativi dintr-o serie de ceremonialuri complicate uneori inutil
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui Ioanid Romanescu. Acesta se relevă ca un "poète maudit" modern, ca un alt spirit ce se visează nemuritor, dar realizează că diferența față de natura divină este Timpul, Demonul suprem căruia doar natura umană trebuie să i se supună. Conștiința temporalității începe să se facă din ce în ce mai simțită pe parcursul cărții, odată cu perceperea unei oboseli stranii, a unei dorințe de uitare și liniștire, căci "mi-s grei bocancii timpului pe umăr" (Mă bărbieresc și plâng). În Orizont și stil, Blaga denumește metaforic "cele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Nocturnă). La fel ca și maestrul căruia îi și dedică poemul de mai sus, Dumitru Spătaru cultivă apoi specii considerate drept minore sau vetuste (romanța, fabula, sonetul) și își înmoaie penelul în cernelurile temelor poetice consacrate: nostalgia copilăriei (Matricea copilăriei), temporalitatea umană și cea cosmică (Numai prezent), raportul viață moarte (Înțelepciune). După cum se observă, temele sale predilecte sunt iubirea și relația om divinitate. Erotica lui Dumitru Spătaru are, în esență, o gravitate nepervertită nici când sonurile ei par mai degrabă ludice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la strălucita logodnă/ a Cancerului cu Nebunia/ în zilele de aur al lunii Mai". Desigur că, la o primă vedere, în astfel de versuri se poate observa o retorică neoromantică, ce ar miza pe motivele și atitudinile existențiale consacrate (visul, temporalitatea grandioasă, logodna extinsă la nivelul elementelor cosmice, devenită chiar principiu otologic). Comentând aceste versuri într-un context în care detaliază formele de "răzmeriță a eului creator împotriva disciplinei ce și-a impus-o printr-un orgolios exces volițional", Gheorghe Grigurcu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
brațe" Iată), poezia sau moartea, uneori congenere ("Cum mor poeții, așa e moartea" Moarte). Dar în special textele poetice grefate pe obsesia cuvântului, și nu neapărat ca marcă a creației, ci ca semn al ființei, ca memorie și înscriere în temporalitate. Dintre ele, aș cita un poem sugestiv în care actantul este chiar Cuvântul, entitate antropomorfizată, dezabuzată și totodată nostalgică după un fel de eden infantil, acum aproape pierdut prin trădare (recte uitare), în care erosul, prin extensie lumea sentimentelor, își
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca o microficțiune de tip teatral (scrisă, regizată și interpretată de ea) în cadrul unei macroficțiuni literare, o ficțiune de gradul ÎI înscrisă într-o ficțiune de gradul I, o punere în abis puternic contaminată de "teatral": coliziunea dramatică, cadrarea scenei, temporalitatea legată, mișcarea spațială. Interpretarea românului realist/naturalist că teatru duce la lectură textului că "text al spectacolului". Fiecare scenă romanesca miniaturizează în felul său teatrul existenței în care Pariziana își trăiește propriul eu că spectacol prin construcții ludice de sine
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
determina itinerarul social și exercitarea rolurilor sociale ale Parizienei. Din stufoasa materie a romanelor am ales episoadele semnificative, relative la diferitele sfere ale vietii femeii pariziene, care constituie scene tipice pentru românul secolului al XIX-lea. Balzac și Zola înglobează temporalitatea și spațialitatea în scene-tablou de proporții. Supuse unei regii stricte a tehnicilor care le constituie, aceste tablouri se fundamentează pe o punere în scenă [Dubois 2000, p.245]. Efectul spectacular al scenei într-un român este asemănător cu cel din
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este suprapunere, ci abia atingere. Suficientă, totuși, pentru ca prezența intertextului să se facă simțită. Pentru (riscantul) demers al cuantificării submultiplilor lexiei, ar folosi, ca ipoteze de lucru, elementele furnizate de cronotehnologie. Și din cauză că intertextualitatea are ceva din inefabilul științific al temporalității. Seria submultiplilor pornește de la deci-/centi-/milisecundă și con tinuă cu micro-/nano-/pico-/femto-/attosecunda. O attosecundă (10-18 sec.) trimite la cel mai scurt moment pe care oamenii îl pot cronometra. Un alt submultiplu al secundei este femtosecunda (10-15
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
spiritului său inventiv (Eliade:1978,132). 2.3.3. Ruptură a duratei profane Fuga din timpul profan trădează efortul de anulare a istoriei. "Amețit de oscilația care îl duce când spre înaintare, când spre recurență (memoria), destinatarul ajunge să reducă temporalitatea pentru a nu-i mai considera decât forma pură: cea a unei simultaneități sau a unei instantaneități" (Helbo: 1978, 25). Fraza mai sus citată suprinde plastic reeditarea hipotextului prin hipertext, dar ea este valabilă și pentru repetarea mitului. Blocul temporal
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de prezentul paginii în care lectorul se găsește, la un moment dat. El poate urca sau coborî, într-o secundă, paliere ale literaturii universale sau doar ale operei aceluiași autor. Repetarea intertextuală permite lectorului să acceadă la "forma pură a temporalității", denunțând tacit inconsistența ontologică a legii consecutivității. În acest punct, recunoaștem o axiomă a cugetării eminesciene și, totodată, unul din modelele exemplare ale intratextului prozei studiate: "Nu e adevărat că esistă un trecut consecutivitatea e în cugetarea noastră cauzele fenomenelor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
absolută la dilemele identitare ale istoriografiei în postură de "știință"? S-a vorbit enorm, în teoria istoriei (mai ales în cea specifică noului istoricism), despre imposibilitatea ontologică a istoricului de a fi obiectiv în raport cu obiectul său de studiu ascuns în temporalitatea lui distantă ca într-o impenetrabilă fortăreață. De aici "ficționalizarea" istoriei, de aici "de-epistemologizarea" ei, de aici "subiectivitatea" investigațiilor diacronice ș.a.m.d. Idealul fantomei sangvi nare a lui Țepeș este de aceea măreț. El vrea adevărul total în istoriografie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
contemporani ei. Din prezent, trecutul trebuie reasamblat, reînțeles, recontextualizat, pentru a-și recăpăta prospețimea. Ieșirea din propriul trecut reprezintă ieșirea din propria intimitate, confruntarea ei cu exteriorul și reevaluarea ei. Păstrarea trecutului și nu îndepărtarea lui reprezintă, însă, rezultatul interpretării temporalității ca un sistem, ale cărui elemente sunt într-o permanentă interconexiune. Individul, la fel ca ansamblul, dobândește continuitatea identității în timp, prin întipărirea, recunoașterea și reproducerea reconstituită a senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor și cunoștințelor din trecut. Integritatea organizării noastre pe cele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
facem decît să transmitem destinele care ne parvin, prin Istorie, din trecut; de abia dacă mai avem timp să le modificăm în trecere. Suntem antrenați de un elan venit de odinioară care ne poartă pe valurile sale." Istoricul distinge trei temporalități: evenimențialul (timpul politicului, al războaielor), conjuncturalul (timpul economic și social), lunga durată (timpul geografic). În această schemă cauzală, evenimentele reprezintă suprafața, decorul. Istoria oamenilor este, înainte de toate, o "geoistorie". Raporturile lor cu natura (relieful, clima, vegetația), "structurile cele mai profunde
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
precizia aproape clinică a observației psihologice, sentințele istorice valabile și astăzi (nu cele nefericite, conjuncturale), decorticarea mizeriilor sale și ale umanității. Drept e că această inactualitate recurentă în opera lui Cioran îl salvează de modă, de o contextualizare facilă. A-temporalitatea cultivată cu artă este "brandul" său unic, mai ales că e modelat într-o limbă venită de altundeva decît din sîngele său, o limbă care nu doar îl structurează și îl constrînge, ci îi și oferă un spațiu de rătăcire
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
au discutat despre el sau au scris în spiritul său, ci ele se vor concentra pe identificarea unor linii de demarcație dintre subiectul cercetat și altele conexe. Prin urmare, cartografierea sub semnul căreia stă această primă secțiune trece din domeniul temporalității periodizatoare către cel al ideilor identificatoare pentru postmodernism. Într-o accepțiune sintetică, postmodernismul poate fi privit fie ca o istorie a unui concept provocator, fie ca o experiență culturală a unei idei, fie ca o orientare nouă în numeroase discipline
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a timpului 103. După cum subliniază David Harvey, "reducerea spațiului la o categorie contingentă este implicită în însăși noțiunea de progres. Din moment ce sensul modernității este dat de experimentarea progresului prin intermediul modernizării, scrierile pe această temă au prezentat tendința de a supraevalua temporalitatea, procesul devenirii, mai degrabă decât existența în spațiu și timp"104 (s. a.). Astfel, temporalitatea modernă este cronometrică, lineară, istorică și ireversibilă, deși se vrea a fi mereu contemporană, actuală, conturată într-un prezent continuu și într-o simultaneitate mondială. Anthony
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
implicită în însăși noțiunea de progres. Din moment ce sensul modernității este dat de experimentarea progresului prin intermediul modernizării, scrierile pe această temă au prezentat tendința de a supraevalua temporalitatea, procesul devenirii, mai degrabă decât existența în spațiu și timp"104 (s. a.). Astfel, temporalitatea modernă este cronometrică, lineară, istorică și ireversibilă, deși se vrea a fi mereu contemporană, actuală, conturată într-un prezent continuu și într-o simultaneitate mondială. Anthony Giddens discută despre o ruptură a spațiului de timp o dată cu apariția modernității, în timp ce David
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu mai este o etapă eminamente nouă, ce urmează după modernitate, ci doar o reevaluare radicală a celei din urmă, o rescriere (și aici concepția habermasiană și cea lyotardiană își pot găsi un alt punct de convergență). Referindu-se la temporalitatea modernă și la caracteristica acesteia de a se depăși, de "a se extenua", faptul ca "postmodernul să fie deja implicat în modern" i se pare firesc, deoarece "prin constituția sa și fără încetare, modernitatea este plină de postmodernitatea sa"128
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
indeterminarea, polifonia, jocurile de limbaj și de interpretare, care par să subîntindă ideea reevaluării trecutului și a "primenirii" sale de toate exagerările sau falsele poziționări și idealuri. 9. Performanța, participarea. Aceste două concepte surprind procesualitatea fenomenului postmodern, relația sa cu temporalitatea și cu publicul. Textul postmodern nu este conceput ca fiind terminat, complet și închis într-o structură unică, ci, dimpotrivă, el invită la rescrieri, revizuiri, chiar contestări, dovedindu-și caracterul profund interactiv și necesitând participarea activă a receptorului la constituirea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în epistemologia occidentală în urma unor "tăieturi" și separări regretabile comise în gândire și apoi în viața socială. Un prim enunț critic al autorului a fost că Occidentul are o religie și o societate dogmatică. Și fiindcă societatea este mereu supusă temporalității, accidentelor istorice, au apărut multe revizuiri și ajustări care au dat naștere la tot felul de crize. Printre ele sunt și crizele științelor omului. Deoarece în Occident atât Biserica, cât și statele sunt presate de timpul istoric trecător, apare conflictul
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în detrimentul școlilor și spitalelor, ci semnalăm riscul clericilor de a nu mai avea enoriași potenți și sănătoși dacă viața laică se deteriorează mereu. Și clerul însuși poate suferi. Căci diferențele dintre gândirea și simțirea profană și conștiința sacrului, dintre sentimentul temporalității și cel al duratei indefinite, împărtășite de majoritatea popoarelor sud-estice, ortodoxe sau neortodoxe, nu pot să depășească anumite praguri pentru a continua să existe împreună. Convulsiile sociale, pe fondul marilor datorii acumulate de Grecia ultimelor ani, spun câte ceva și în privința
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Dum ne zeul lumii rămâne și Dumnezeul lui Israel dă un avânt eschatologic apocalipticii iudaice“. Fapta poporului ales este, în virtutea singularității revelației care i se dă, și ea singulară, având un final absolut, irepetabil. Ea are loc în orizontul unei temporalități inedite, liniare. Acțiunea este asumată deplin, cu responsa bilitatea care decurge din ea și cu raportarea acesteia la porunca dată lui Moise. În raport cu neamurile, această acțiune este, în mod esențial, revoluție, ruptură a continuităților false ale lumii și critică radicală
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]