8,991 matches
-
abreviator alexandrin al istoriei în cinci volume a lui Iosif din Cyrene. Mai multe argumente fac plauzibilă ipoteza zămislirii Testamentului... într-o comunitate eseniană: 1. ospitalitatea (philoxenia), virtutea cardinală a patriarhului; 2. intimitatea cu îngerii; 3. sălașul drepților (datele din Testament... coincid cu datele transmise de către Flavius Josephus despre esenieni în Războiul iudeilor, II, 155); 4. contemplarea tronului și a carului dumnezeiesc (merkabah). În ceea ce privește data compunerii textului, mă mulțumesc să-l citez pe Mathias Delcor: Testamentul lui Abraham pare să polemizeze
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
3. sălașul drepților (datele din Testament... coincid cu datele transmise de către Flavius Josephus despre esenieni în Războiul iudeilor, II, 155); 4. contemplarea tronului și a carului dumnezeiesc (merkabah). În ceea ce privește data compunerii textului, mă mulțumesc să-l citez pe Mathias Delcor: Testamentul lui Abraham pare să polemizeze cu Testamentul lui Iov; într-adevăr, această din urmă scriere îl împodobește pe omul sfânt cu toate virtuțile, până acolo încât lasă impresia că Iov are o adevărată preeminență asupra sfintelor personaje din Vechiul Testament. Or
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu datele transmise de către Flavius Josephus despre esenieni în Războiul iudeilor, II, 155); 4. contemplarea tronului și a carului dumnezeiesc (merkabah). În ceea ce privește data compunerii textului, mă mulțumesc să-l citez pe Mathias Delcor: Testamentul lui Abraham pare să polemizeze cu Testamentul lui Iov; într-adevăr, această din urmă scriere îl împodobește pe omul sfânt cu toate virtuțile, până acolo încât lasă impresia că Iov are o adevărată preeminență asupra sfintelor personaje din Vechiul Testament. Or, tocmai împotriva acestui lucru protestează Testamentul lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu Testamentul lui Iov; într-adevăr, această din urmă scriere îl împodobește pe omul sfânt cu toate virtuțile, până acolo încât lasă impresia că Iov are o adevărată preeminență asupra sfintelor personaje din Vechiul Testament. Or, tocmai împotriva acestui lucru protestează Testamentul lui Abraham, care transferă asupra patriarhului unele trăsături ale legendei lui Iov. Trebuie așadar să presupunem că Testamentul lui Abraham a văzut lumina zilei puțin timp după Testamentul lui Iov, adică fie în primul secol î.Hr., fie în primul secol
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
până acolo încât lasă impresia că Iov are o adevărată preeminență asupra sfintelor personaje din Vechiul Testament. Or, tocmai împotriva acestui lucru protestează Testamentul lui Abraham, care transferă asupra patriarhului unele trăsături ale legendei lui Iov. Trebuie așadar să presupunem că Testamentul lui Abraham a văzut lumina zilei puțin timp după Testamentul lui Iov, adică fie în primul secol î.Hr., fie în primul secol d.Hr.112. * Fragmentul din Biblie care a iscat numeroase interpretări, ducând la constituirea unui adevărat ciclu abrahamic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
preeminență asupra sfintelor personaje din Vechiul Testament. Or, tocmai împotriva acestui lucru protestează Testamentul lui Abraham, care transferă asupra patriarhului unele trăsături ale legendei lui Iov. Trebuie așadar să presupunem că Testamentul lui Abraham a văzut lumina zilei puțin timp după Testamentul lui Iov, adică fie în primul secol î.Hr., fie în primul secol d.Hr.112. * Fragmentul din Biblie care a iscat numeroase interpretări, ducând la constituirea unui adevărat ciclu abrahamic, este următorul: „După aceea i-a zis Domnul șlui Abrahamț
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unui adevărat ciclu abrahamic, este următorul: „După aceea i-a zis Domnul șlui Abrahamț: Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu” (Geneza 12,1). Testamentul lui Abraham dezvoltă sensul figurat al pasajului biblic: „despărțirea” lui Abraham de casa părintească este asimilată cu despărțirea de tot ce-i pământesc, altfel spus, cu despărțirea sufletului de trup. Apocalipsa lui Abraham, un alt text apocaliptic, despre care vom
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și, acolo unde va fi cazul, să facem comentariul cuvenit. Abraham, în vârstă de nouă sute nouăzeci și nouă de ani, a fost binecuvântat de Dumnezeu cu toate darurile spirituale și materiale. Virtutea pe care o încarnează este ospitalitatea (philoxenia) și Testamentul... ține să o evidențieze încă din primul capitol: patriarhul și-a ridicat cortul la încrucișarea drumurilor, îmbiindu-i astfel la popas și ospătare pe toți călătorii care s-ar fi întâmplat să treacă pe acolo. Philoxenia va juca un rol
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rolul arhanghelului Mihail reducându-se la acela de interpret al visului; 2. va trimite în sprijinul arhanghelului un duh devorator, care va consuma alimentele în locul său. Cum scopul meu nu este să ofere o descriere și o interpretare amănunțită a Testamentului..., sar peste câteva scene (intervenția Sarei, de pildă), pentru a ajunge la segmentul apocaliptic, esențial demersului morfologico-hermeneutic. Visul trimis de Dumnezeu lui Isaac „către ceasul al treilea din noapte” este următorul: „Am văzut, o, Doamne, în această noapte soarele și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Purtătorul balanței este arhanghelul Dokiel 116, „care cântărește binele și răul după dreptatea lui Dumnezeu”. În sfârșit, posesorul trompetei se numește Pyruel 117 și are același grad, în ierarhia divină, de arhanghel. Judecata se desfășoară după un tipic destul de simplu. Testamentul... relatează însă un caz mai delicat, intenția autorului fiind în primul rând aceea de a pune în evidență și calitatea de intercesor pe lângă Dumnezeu a lui Abraham. Așadar, sub ochii patriarhului se derulează următoarea scenă: un înger aduce un suflet
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
viziune a lui Abraham este aceea a Morții, mai întâi într-o splendoare măsluită, apoi în adevărata-i hidoșenie, înspăimântătoare. Scena, de un realism unic în literatura intertestamentară și nu numai, rămâne colaterală subiectului nostru. Viziunea pură și simplă din Testamentul lui Abraham este descrisă în capitolele X-XIV. Ea va constitui modelul și sursa principală a unei scrieri faimoase în Evul Mediu, Apocalipsa lui Pavel. Apocalipsa lui Abraham Ciclul abrahamic cuprinde și o Apocalipsă 118, alcătuită din două mari secțiuni: prima
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fi descrisă în integralitatea ei (după o schemă alegorică înglobând cele patru mari imperii, ca în Daniel 2 și 7, sau etapă cu etapă, ca în Cartea jubileelor) ori plecând de la momentul precis în care trăiește autorul fictiv (Daniel 8-12; Testamentul lui Levi 16-18). Divizarea istoriei în porțiuni nu are alt scop decât acela de a-i convinge pe cititori de iminența sfârșitului lumii. În plus, așa cum vom vedea mai încolo, apocalipsele propun o concepție deterministă asupra istoriei: fiecare eveniment de pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
altele, două lucruri: 1. genul apocaliptic nu există în stare pură (deseori a trebuit să dau deoparte multe pasaje care nu conțineau nici o viziune) și 2. literatura apocaliptică și cea sapiențială prezintă nu puține elemente comune. În Enoh sau în Testamentul lui Abraham, viziunile sunt povestite de cei doi protagoniști fiilor sau întregii lor familii en guise de testament. E vorba despre un testament spiritual, firește. Aceste viziuni concrete, rod al unor experiențe mistice, supramundane, cu rol mobilizator (protagoniștii urmăresc progresul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pasaje care nu conțineau nici o viziune) și 2. literatura apocaliptică și cea sapiențială prezintă nu puține elemente comune. În Enoh sau în Testamentul lui Abraham, viziunile sunt povestite de cei doi protagoniști fiilor sau întregii lor familii en guise de testament. E vorba despre un testament spiritual, firește. Aceste viziuni concrete, rod al unor experiențe mistice, supramundane, cu rol mobilizator (protagoniștii urmăresc progresul în virtute al neamului lor), se combină cu numeroase apoftegme sau anecdote formative, rod al experiențelor oferite de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
viziune) și 2. literatura apocaliptică și cea sapiențială prezintă nu puține elemente comune. În Enoh sau în Testamentul lui Abraham, viziunile sunt povestite de cei doi protagoniști fiilor sau întregii lor familii en guise de testament. E vorba despre un testament spiritual, firește. Aceste viziuni concrete, rod al unor experiențe mistice, supramundane, cu rol mobilizator (protagoniștii urmăresc progresul în virtute al neamului lor), se combină cu numeroase apoftegme sau anecdote formative, rod al experiențelor oferite de viața obișnuită, de zi cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tot atât de subtil și eficient pus în joc: descrierea peisajelor supramundane atrag ca un magnet, iar discursurile parenetice își capătă, alături de aceste descrieri extrem de realiste și de plastice, adevăratul sens și adevărata valoare. Pentru exemplificare, mă voi referi pe scurt la Testamentul lui Levi, inclus în lista lui Rowland, dar ocolit în analiza mea anterioară. Înainte de a muri, Levi își adună în jurul său fiii, fiicele ș.a.m.d. și le povestește două viziuni: prima, merkaba și sfârșitul lumii; a doua, viziunea instituirii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prin observarea semnelor timpurilor și calcule privind sfârșitul, ci chiar prin existența și publicarea apocalipselor, întrucât aceste cărți scrise de personaje importante ale trecutului nu au putut deveni publice decât la Sfârșitul Veacurilor”137. G. von Rad, în Teologia Vechiului Testament, insistă asupra „tipului nonistoric de gândire” al apocalipticienilor. Ieșirea imediată din istorie pare să fie idealul tuturor autorilor noștri. Doar în metafizica hinduistă mai întâlnim un asemenea grad de devalorizare a timpului, a devenirii, lucru cu atât mai surprinzător cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
infidelitatea traducerii (prezentă și ea), ci despre un viciu de viziune și metodă. Voi lua aici în discuție Biblia apărută în 1982, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar care, citez din sumara prefață, „reproduce întocmai textul Vechiului Testament din ediția apărută în 1975 ș...ț. La baza ultimelor trei ediții ale Sfintei Scripturi, inclusiv cea de față, stă Biblia din 1936, tradusă de Gala Galaction, Vasile Radu și episcopul de atunci, Nicodim Munteanu”. Într-o scurtă secțiune finală
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
diortosire, datorată Î.P.S. Bartolomeu Anania, apărută în 2001. Viciu de metodă Care este metoda traducătorilor Bibliei sinodale, din 1936 până astăzi? Aș numi-o „metoda amestecului surselor”. În prefața din care am citat adineauri se spune că traducerea Vechiului Testament s-a realizat „după textul Septuagintei, confruntat însă și cu textul original ebraic”. De fapt, nu este vorba despre o confruntare, operațiune ilegitimă în cazul unor texte autonome, așa cum voi arăta mai încolo, ci despre o amestecare a textului grec
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
furniza cititorului nespecialist o serie de informații brute, ci de a scoate în evidență un fapt esențial, și anume coexistența separată a celor două versiuni vetero-testamentare, ebraică și greacă. Se cuvine spus de la început că versiunea ebraică masoretică a Vechiului Testament (de aici înainte TM) este posterioară versiunii grecești cunoscute sub numele de Septuaginta. Abia descoperirile recente (anii ’40-’50) de la Qumran (locul unde a sălășluit mai multe secole de-a rândul - între secolul al III-lea î.Hr. și anul 70
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de netăgăduit: Părinții Bisericii, care, cei dintâi, au practicat cateheza, au ținut prelegeri și au predicat, au definit credința și au luptat împotriva ereziilor, acești Părinți întemeietori ai teologiei creștine au lucrat cu Septuaginta, și numai cu ea, ca Vechi Testament”. Prin urmare, e absolut firesc să ne raportăm la ei atunci când luăm în discuție Biblia creștină. Traducătorii români par să pună între paranteze lunga și fertila tradiție patristică, respingând implicit Septuaginta ca text de sine stătător. LXX este Biblia citită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
stare să compare greaca cu ebraica: ei se mulțumesc să confrunte diferitele versiuni grecești între ele șprecum Origen, creatorul vestitei Hexapla - n.n.ț și-și dau seama, de pildă, că versiunea lui Aquila șo altă traducere în greacă a Vechiului Testament, mai literală - n.n.ț, fidelă literei textului biblic, constituie pentru dânșii calea ideală de acces spre acest text. (M. Harl) Voi exemplifica ideea lui Marguerite Harl prin câteva exemple concrete. Așadar cum citeau și cum interpretau Părinții Bisericii Vechiul Testament? - Origen
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Moisescu, debutase printr-o serie de patru volume Origen. Această serie, coordonată, la rândul ei, de Părintele Bodogae, cuprindea De principiis în întregime, Contra Celsus, Despre rugăciune, Exortație la martiriu, precum și o selecție de comentarii la cărțile Vechiului și Noului Testament. În total, aproape 2.000 de pagini ale unui „eretic”, publicate cu binecuvântarea Patriarhului. Conform mărturiilor mai multor persoane care îl frecventau, Stăniloae a fost scandalizat și a pregătit cu minuțiozitate o contraofensivă. Ca să-l combată pe Origen și mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pentru suflete”. Dar, încă o dată, atenție!, nu e vorba despre o întoarcere in illo tempore, o nostalgie paseistă. „Efortul care ni se cere”, precizează Daniélou, „este de a regăsi, dar în raport cu achizițiile științei contemporane, o interpretare capabilă să restituie Vechiului Testament caracterul său de profeție și de figură (typos)”. Prin urmare, dacă vrem să insuflăm viață unei teologii profetice ancorate în Scriptură, recurgerea la Părinți devine obligatorie, întrucât „scrierile Părinților sunt în principal un vast comentariu la Sfânta Scriptură care, de la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Scripturi și explicarea lui, făcută cu temeinicie, sub controlul Bisericii, de către atâția exegeți de mare valoare, trebuie să cedeze, după invențiile care sunt pe placul novatorilor, în fața unei exegeze noi, zise simbolice și spirituale; numai astfel Cărțile Sfinte ale Vechiului Testament, care și astăzi ar fi ignorate în Biserică, ca un izvor astupat, ar fi din nou deschise tuturor. Ei ne asigură că, prin metoda aceasta, toate dificultățile ar dispărea, dificultăți care nu-i paralizează decât pe cei ce se țin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]