4,885 matches
-
chiar au clacat parțial), un maraton epuizant în care lumile, cei buni și cei răi, s-au amestecat și în care, după cum recunoștea un protestatar din acele zile incendiare, „a fi victimă nu înseamnă neapărat a fi erou”. Maratonul insurecțional timișorean a constituit, din 20 decembrie, și o bătălie de orgolii între proaspeții lideri ai mulțimii care se suspectau între ei de colaboraționism cu fosta Putere politică sau de ambiția de a accede în vârful posibilei noi Puteri politice. Înainte de 20
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
mai degrabă morală (o platformă a revenirii la bun-simț, la normalitatea vieții cotidiene), marea revendicare fiind schimbarea lui Ceaușescu și a guvernului. ș...ț Realitatea măreață și haotică a acelor zile infirmă zdrobitor miile de comentarii savante care transformau Revoluția timișoreană într-o partitură compusă de unguri și cântată la patru mâini de CIA și KGB” (Suciu, Lumea bună a balconului). O etapizare adecvată a evenimentelor de la Timișoara îi aparține lui Claudiu Iordache (prezentă tot în cartea lui Titus Suciu, Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
mai laconice și propun formule exacte: „Evenimentele din decembrie 1989 pot fi definite, în mod cert, ca revoluție prin mutațiile profunde declanșate în viața economică, socială, politică și spirituală” (Rusan, 1997, p. 10). Miodrag Milin, un consecvent biograf al revoltei timișorene, precizează cu aplomb: „Pentru evenimentele de la Timișoara, cu precădere pentru cele din săptămâna insurecțională anticomunistă 16-22 decembrie 1989, vom prefera (asemenea timișorenilor) termenul REVOLUȚIE, în accepțiunea de schimbare violentă a sistemului politic - ceea ce la Timișoara s-a și petrecut, spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
etnic” momentul decembrie 1989, eliminând începutul revoltei de la Timișoara, respectiv solidarizarea locuitorilor cu protestul maghiar și cu scânteia lansată de Lászlo Tökes - „În consecință, să trăiască Iliescu, Marele Revoluționar Național!” (Tökes, 1996, p. 97), încheie ironic pastorul protestant. Liderii revoltei timișorene pledează pentru revoluția nealterată, dar se referă exclusiv la mișcarea din capitala Banatului. Lorin Fortună chiar etapizează insurecția timișoreană, pentru a o face mai ușor de înțeles pentru cei care nu au participat la ea: în perioada 16-17 decembrie a
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
de Lászlo Tökes - „În consecință, să trăiască Iliescu, Marele Revoluționar Național!” (Tökes, 1996, p. 97), încheie ironic pastorul protestant. Liderii revoltei timișorene pledează pentru revoluția nealterată, dar se referă exclusiv la mișcarea din capitala Banatului. Lorin Fortună chiar etapizează insurecția timișoreană, pentru a o face mai ușor de înțeles pentru cei care nu au participat la ea: în perioada 16-17 decembrie a fost o revoltă, care în zilele de 18-19-20 decembrie a devenit revoluție, momentul-cheie reprezentându-l ziua de 20 decembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
20 decembrie, când populația orașului a ieșit majoritar în stradă și s-a constituit Frontul Democratic Român, ca organism politic anticeaușist și anticomunist, care a redactat o proclamație către țară, ce va fi citită în 21 decembrie. Un alt lider timișorean, Claudiu Iordache (îl amintesc aici doar pentru ipostaza sa revoluționară, întrucât Iordache a fost și vicepreședintele Frontului Salvării Naționale, făcând parte dintre oamenii din interiorul noii Puteri, chiar dacă mult mai târziu, dezamăgit, și-a dat demisia din FSN), vede patru
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
plus capitala, în 21 decembrie 1989, pedalând pe ideea unei lovituri de stat ulterioare revoluției, așa explicându-se neaducerea în instanță a celor vinovați de represiune sau achitarea lor. Nicolae Bădilescu, unul dintre vorbitorii din balconul Operei, afirmă că revoluția timișoreană, care nu a fost trucată, a fost în schimb desacralizată și profanată de așa-numiții „emanați” de la București (Iliescu și grupul său), fiind însușită nu de lideri ai mulțimii, ci de foști nomenclaturiști; o dată revoluția relativ încheiată, chestiunea acută ar
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
fi fost, după Bădilescu, criza de personalități politice, care a dus la ratarea revoluției române - nu la nivelul desfășurării ei, ci în privința urmărilor (Suciu, Lumea bună a balconului, pp. 86-87). Marius Mioc, unul dintre cei mai tenace apărători ai revoluției timișorene, cel puțin prin numărul de cărți publicate (vezi „Bibliografia”), nu creditează nici complotul extern, nici pe cel intern, chiar dacă admite că în cadrul întâlnirii de la Malta, între Bush și Gorbaciov, ar fi putut fi pusă la cale, teoretic, răsturnarea lui Ceaușescu
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
va marca și alți autori care, în momentul scrierii cărților respective despre decembrie 1989, nu aveau de unde să știe că, în viitor, generalii Chițac și Stănculescu vor fi totuși judecați și condamnați pentru implicarea lor în represiunea de la Timișoara.) Ziaristul timișorean Iosif Costinaș consideră că revoluția s-a consumat doar până în 22 decembrie 1989 (creditează, prin urmare, și ziua de 22 decembrie dimineața), când a fost preluată și reconvertită printr-un „puci securisto-terorist” (Milin, 1997). Costinaș nu etapizează revoluția, întrucât nu
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Coreea de Nord, care îl entuziasmase pe dictatorul român. Este de acord că în 1989, în România, ar fi fost de-ajuns și o „scânteie” pentru ca nemulțumirea generală să coaguleze într-o explozie, ceea ce s-a și întâmplat. Pronunțându-se asupra insurecției timișorene, Iliescu recunoaște că a fost semnalată acolo prezența unor agenți și ziariști străini (sovietici și maghiari, în special), ori chiar diplomați, care, intuind schimbarea, s-au deplasat în capitala bănățeană; însă evită să-i califice ca diversioniști, admițând că aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
evită să-i califice ca diversioniști, admițând că aceștia au avut mai mult rol de observatori, motiv pentru care susține decis că, la Timișoara, imixtiunile agenților străini au fost secundare, esențială fiind revolta populară. Mărturisește că a aflat de revolta timișoreană încă din 17 decembrie și că era, prin urmare, în așteptarea unei schimbări majore. Consideră mitingul bucureștean din 21 decembrie drept un act suicidar al lui Ceaușescu, acesta constituind cea mai sigură cale ca întreaga țară să afle despre ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
altă particularitate a ei a fost transmiterea în direct a evenimentelor de către foarte multe din televiziunile lumii. La fel ca în primele două cărți, și aici Iliescu se ocupă de Timișoara: de data aceasta precizează că punctul culminant al revoltei timișorene a fost ieșirea masivă în stradă, în 20 decembrie, a muncitorimii și fraternizarea armatei cu protestatarii. În ceea ce privește posibila implicare a unor „agenturi străine”, cum le numea Ceaușescu, Iliescu este adeptul unei poziții a jumătății de măsură, care îi poate satisface
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
fost revoluție pură) și după 22 decembrie, când a fost vorba despre o revoluție preluată și umbrită, chiar dacă sensul ei s-a păstrat; dacă la Timișoara a fost, mai exact, o revoltă, la București a fost o insurecție. Scânteia revoltei timișorene nu i se pare deloc autorului a fi fost provocată sau gândită dinainte și regizată, ci născută din eroarea de calcul a organelor de represiune din România: „Afacerea Tökes a fost deci un caz de disidență greșit evaluat de organele
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
-i cunoscut chiar și lui faptul că Mihail Gorbaciov nu îl agrea între liderii est-comuniști, considerându-l neostalinist și arătându-se adesea iritat de prestația retrogradă a lui Ceaușescu în cadrul tendinței reformatoare a celorlalte țări comuniste. De vină pentru tulburările timișorene erau deci, în opinia lui Ceaușescu, străinii (maghiarii) infiltrați pe teritoriul românesc, apartenența etnică a pastorului reformat Lászlo Tökes constituind un pretext potrivit pentru a invada România. * În România - autopsia unei lovituri de stat - în țara în care a triumfat
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
desfășurat în România acțiuni de propagandă anticeaușistă și antiromânească. La casa lui Lászlo Tökes ar fi acționat agenți provocatori (iredentiști), cu scopul de a crea mulțimi artificiale care să atragă trecătorii și să stârnească o reacție, formând din rândul populației timișorene o masă de manevră. Tökes însuși este caracterizat ca „infractor în sutană”! Un rol aparte l-ar fi avut falșii turiști sovietici și diferiții provocatori care au luat contact cu atașați militari ai ambasadelor străine la București, informându-i despre
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
populației ieșite în stradă. Complotul Securității a început să se ramifice în momentul în care diferiți pioni ai respectivei instituții au telefonat la posturile de radio și televiziune din Occident, exagerând intenționat numărul morților, răniților și arestaților din timpul insurecției timișorene, cu efect de captatio benevolentiae față străinătate și pentru a-i instiga pe românii din întreaga țară la o solidarizare cu revolta Timișoarei. La mitingul din 21 decembrie 1989 de la București, complotul a devenit și mai evident prin răspândirea în
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
o mixtură de revoluție și amestec străin, chiar dacă revoluția („participarea în masă a poporului român”, cum o numește) este considerată a fi fost decisivă. Fostul șef al Securității mărturisește că a intuit cursul evenimentelor din decembrie 1989 după declanșarea revoltei timișorene, chiar dacă nu a prevăzut cu exactitate tot ce avea să se întâmple. Vlad afirmă că soarta României a fost cu siguranță negociată la Malta, între URSS și SUA, așa încât susține că în decembrie 1989 au fost implicate și forțe străine
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
referă la complotul extern împotriva României, incriminat de dictator în ultimele ședințe cu membrii CPEx (fratele său, generalul Ilie Ceaușescu, preia la rându-i formula atunci când, perindându-se prin diferite garnizoane din Cluj, Arad, Oradea, în decembrie 1989, în timpul insurecției timișorene, el îi prelucrează pe soldați și pe comandanții militari vorbindu-le despre existența a 2.000 de teroriști străini care urmează să desfășoare o amplă acțiune antiromânească). Se prea poate ca aceia care au lansat formula „teroriști”, adică noua Putere
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
de libertate ale poporului”, chiar dacă autorii admit faptul că au existat și „defecțiuni de cooperare și colaborare” în cadrul ei. Lucrarea este în mod demonstrativ menită să fie o ripostă la adresa vocilor care au culpabilizat Armata pentru prestația din timpul insurecției timișorene, la începuturile ei. Deși evidențiază emfatic „verticalitatea” Armatei române, respectiv fraternizarea dintre militari și revoluționari ori, mai apoi, implicarea ei în apărarea revoluției, lucrarea coordonată de Codrescu admite existența unor erori, deficiențe și disfuncționalități ale Armatei în decembrie 1989 sau
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
acțiunea de intoxicare a militarilor (înaintea scoaterii lor în stradă) cu informații false care îi considerau pe manifestanții anticomuniști niște „huligani”, „iredentiști”, „fasciști” ori „legionari”. În mod special, Durac face portretele unor ofițeri zeloși în a-i lichida pe revoluționarii timișoreni, apoi subliniază cameleonismul acestor ofițeri, după epuizarea revoluției. Dezamăgit de impuritatea morală a Armatei, autorul a făcut parte din Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), al cărui scop principal a fost tocmai înlăturarea ofițerilor din MApN compromiși în timpul evenimentelor
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
ero(r)ilor, As-Computer Press, Timișoara, 1990, 1992 Popescu, Rodica, Miracol? Revoluție? Lovitură de Stat?, Editura Pan Tera, București, 1990 Portocală, Radu, România - autopsia unei lovituri de stat - în țara în care a triumfat minciuna (traducere de Ioana Cantacuzino), Agora Timișoreană și Editura Continent, 1991 Preda, Dumitru; Retegan, Mihai, 1989. Principiul dominoului. Prăbușirea regimurilor comuniste europene, Editura Fundației Culturale Române, București, 2000 Rados, Antonia, Complotul Securității. Revoluția trădată din România (traducere de Mihnea Romalo și Delia Nicoleta Petrache), Editura Saeculum, București
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
de..., LCF, 1967, 43; George Suru, „Zidul”, O, 1968, 2; Dorin Tudoran, „Zidul”, AFT, 1968, 26; Sorin Titel, „Verigile”, RL, 1971, 40; Cornel Ungureanu, „Verigile”, O, 1971, 11; Popa, Dicț. lit. (1977), 595; Aquilina Birăescu, Diana Zărie, Scriitori și lingviști timișoreni (1945-1999), Timișoara, 2000, 232. O. S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290452_a_291781]
-
care nu acceptau „reeducarea”. Muntean a lucrat o perioadă la cabinetul medical, iar în vara lui 1955 a fost transferat la Aiud, unde a trecut și prin reeducare. Vichente („Tibi”) Murărescutc "Vichente („Tibi”) Murărescu" Murărescu a făcut parte din filiala timișoreană a organizației anticomuniste conduse de Titus Leonida și avea o condamnare de 7 ani de detenție. A fost torturat într-o cameră cu Grigore Dumitrescu de către Mihai Livinschi, prin martie 1950. Transferat la Gherla în iunie 1950, a fost agresor
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
condamnare de doar 3 ani. A executat 4 ani totuși, trecând prin penitenciarele Timișoara, Văcărești, Jilava, Pitești, Gherla și Canal. A fost încarcerat în două celule de carantină înainte de a cunoaște torturile, stând cu cei din lotul său alături de ceilalți timișoreni (Emil Sebeșan, Ion Soare, Ion Angelescu). Într-una din aceste camere au auzit strigăte disperate din altă celulă, așa că s-au înțeles între ei ce să declare în cazul în care nu vor rezista torturii. Imediat au apărut în celulă
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
condiții mizerabile în închisoare, fără a-și reveni vreodată sufletește. Gheorghe Popescu 1tc " Gheorghe Popescu 1" Student la Facultatea de Chimie din Timișoara, Gheorghe Popescu s-a născut la Chișinău pe 13 august 1929 și a făcut parte din filiala timișoreană a organizației anticomuniste conduse de Titus Leonida, fapt pentru care primise o condamnare de 8 ani de detenție. A ajuns la Pitești pe 5 noiembrie 1949 și a stat într-o cameră cu Cornel Pop, Murărescu, Lucian Plapșa, Grigorie Frunză
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]