1,204 matches
-
mai multe intrări; 2. casele de tip rural - predominante în cartierele mărginașe, dar și în centrul meșteșugăresc, erau întovărășite de anexele gospodărești - șură, grajd - erau case dreptunghiulare, retrase de la linia străzii, cu intrarea prin față sau lateral, cu dou) camere, tindă, prispă cu stâlpi, cu acoperiș în dou) sau patru ape; 3. casele aristocratice - au fost reședințele marilor proprietari funciari din secolele XIX-XX, ele impunându-se prin dimensiuni, masivitate, durabilitate, sau chiar prin linie arhitectonică; în general ele au avut un
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
și să vadă, în loc de așa-numitele compromisuri, diplomația unui patriarh ce și-a păstrat Biserica vie, ajutând-o să treacă din negura perioadei ateiste la lumina libertății religioase. Constrângerile și amenințările nu l-au speriat câtuși de puțin și în tinda bisericii șoptea creștinilor să aibă încredere că Dumnezeu nu ne va lăsa până în sfârșit. A știut să fie zid de apărare credincioșilor săi și să nu se lase intimidat. În demersul său, L-a păstrat pe Dumnezeu într-un stat
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
încă mari se uită dulci și galeși mă pierd. De n-ați spune cu dreptate,să vă vedem măritate. Sub raportul lexico-morfologic, atributul predicativ poate fi - ca și adverbul: a) simplu - când este exprimat printr-un cuvânt: În odaia de peste tindă se auzea plin, puternic glasul bătrânului. b) perifrastic - când este exprimat printr-o expresie adjectivală perifrastică sau chiar locuțiune adjectivală: Și trist (simplu), cu fruntea înclinată (perifrastic), ascult străvechiul cântec sfânt. Ca proveniență morfologică, atributul predicativ poate fi: a) adjectiv
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
pedeapsa acesteia, aplicată cu severitate atunci când normele moștenite din moși strămoși sunt încălcate: „Azi am să-ncrestez în grindă Jos din cui acum, oglindă! Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă/ Cu zăvorul.” „Intră-n casă? O, ba bine, Și-a găsit niște vecine, Stă la sfat... toată-s văpaie! Junghiul peste piept mă taie: Doamne, de-ar fi dat de mine, Ce bătaie!” Și în lirica lui Octavian Goga întâlnim
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
cu totul. Mitul nu poate fi înțeles decît dacă este intens trăit, dar ceea ce este trăit nu permite a fi apreciat în mod obiectiv. Obiect de studiu, el tinde, în compensație, să se fixeze într-o succesiune de date statistice, tinde, de asemenea, să se golească de conținutul său emoțional, adică de ceea ce este esențial în el. E o constatare decepționantă în condițiile de față, dar care poate aduce istoricului, chiar în momentul în care acesta se crede autorizat să pună
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
greu de conceput". În acest sens, două evenimente par a domina istoria lumii: acela legat de Babei, unde limbile s-au împărțit, și acela al Rusaliilor, "marcat de extraordinarul efort de a le aduce laolaltă". Astfel, "tot ce e împărțit tinde spre unificare". Esența nobleții și a măreției omului se confundă cu nesîăbitul său efort de "a impune o voință unică și ordonată", care se substituie "miriadelor de voințe divergente și vinovate". Acest efort a fost simbolizat întotdeauna prin imagini, prin
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
În cursul digestiei gastrice, pH-ul virează spre alcalin datorită secreției protonilor necesari formării HCl iar în timpul digestiei intestinale pH-ul are tendința de acidifiere din cauza consumării anionilor carbonici necesari formării bicarbonaților. În cursul unei activități musculare intense pH-ul tinde spre acidifiere datorită faptului că se formează cantități mari de dioxid de carbon și acid lactic. 2.3. Plasma sangvină Plasma sangvină este un lichid transparent și de culoare galbenă conferită de sărurile biliare. Densitatea este 1027. Plasma este compusă
Fiziologie - metabolism şi motricitate by Bogdan Alexandru HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1171_a_1934]
-
din Țicău, nărăvit la ospitalitatea doamnei Ecaterina Ionescu. Venea și bătea în poartă: - Madam Ionescu! Madam Ionescu! Ieșea femeia din casă și întreba: - Ce-i, bre. Da' intră, bre, ce te-ai proțăpit acolo? - Madam Ionescu, spunea omul intrând în tindă, eu... - Știu eu, omule, îți arde gâtul... Hai, vino în casă, să bei o cană de vin. Intra și se oprea în dreptul cuierului, unde depunea pălăria și bastonul. - Hai, intră, să ne intre norocul. - Iaca intru, da' scuzați! Se așeza
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
seimenii și gloata au pătruns în bătătură. Copiii începură să țipe, jupâneasa Stanca năvăli în odaie, îi luă pe cei doi mai mărișori de mână și porunci Zamfirei, care îl ținea pe Constantin, s-o urmeze. Coborând repede treptele în tinda din spate, jupâneasa trase un chepeng, deschise pivnița casei, împinse fără vorbă țiganca înăuntru și-i făcu semn să tragă după ea și pe ceilalți doi copii. Se repezi înapoi în odaie și aduse o candelă aprinsă, o puse pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ei și pe Nicos... Dar și pe unchiul Nicos, pentru că-l iubește, pentru că o să moară de dorul lui, pentru că... Nodul din gât se mai ridică de un deget: — Mamă, mi-e rău! O ridică pe după umeri și ieșiră amândouă în tinda ce da spre spatele casei. — Un lighean mare și o cană cu apă proaspătă, țipă mama spre slugi. Lavinia vărsa fiere, de două zile nu mai mâncase nimic. Când se liniști, bău cu nesaț apa rece care i se păru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Marico, ai trimis la Mitropolie la Târgoviște bani pentru să-rindar să-i țină slujbele lui Scarlat peste postul mare? Acu’ dacă a răposat în neamul meu, al meu se cheamă că e. — Am pus de i-au săpat piatră în tinda Mitropoliei unde l-au îngropat. — Ai făcut bine, Marico. Sărmanul Scarlat... Poate că mai mult lui Dumnezeu i-a plăcut decât părinților. — Și când te gândești că domnia sa dragomanul este mare doctor și se pricepe a lecui toate bolile, de ce
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și mă cam dor oasele la deșteptare, trecând prin fața caselor noastre oprește că vin și eu să te însoțesc la Târgoviște. Biserica Mitropoliei, așa cum au pus sfinția sa Theodosie, veșnică-i fie odihna, de au înfrumusețat o cu altar și cu tindă nouă și cu zugrăveală fără de pereche făcută de meșterii Nicolae și Radu, nu este un lucru de rând. Or, piatra Bălașei trebuie să fie astfel dăltuită ca să sară ca un mărgăritar într-o lucrătură de filigran, așa cum spuseși, ca pentru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mamei lui, monahia Eufrosina, în anul 1569, luna Septembre, 4 zile”. Radul Stolnicul a fost strămoșul meu, ceilalți nu au avut fii... Prințul nu auzea păsările și nici copitele dobitoacelor pe pământul bătătorit al cărării. — Și m-ai dus în tindă, pe partea stângă lângă ușă mai era o piatră... — „S-a prestăvit roaba lui Dumnezeu, monahia Eufrosina, după moartea a patru fii, care au fost tăiați; veșnica ei pomenire! Prea întristată mamă până la moarte!” Ieromonahul scoase din traistă un codru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
i se făceau obrajii roșii și se învîrtea pe loc ca o găină beată că era iubită, și dimpotrivă, un cuvânt blând dar rostit cu o cruzime rece o făcea palidă și o încremenea de spaima înstrăinării. Uneori, în calmul tindei noastre, ascultam venind de afară și cuvântul torențial, degradat. Îngrozită, mama nu știa unde să ne spună să ne ducem, ca să nu auzim... Era un spectacol grandios al deșănțării umane ceea ce își spuneau doi vecini cu muierile lor. Totul era
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o mai rămas, o limbă de apă. Nici cât să se sature o pasăre a cerului. - Mergi sănătoasă, Aneto! - Săr’ dreapta, Prea Sfinția Voastră! Era cald. I se uscase gura. Porni spre casa parohială. Avea o cană de apă prin tindă. O să se întindă și o să se roage în gând. Luminat și înțelept o să fie când o să ia decizia. Găsi cana clocotită și apa mai puțină. Pentru câteva secunde, gândul negru îi încețoșă mintea și se mustră pentru scăparea sa. Porni
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
dus, și dacă vine ea ce o să facă? Se opri purtată de întrebare. Ce o să facă dacă vine el? Trebuie să cheme pe cineva să îi pună la ușă încuietori, un lacăt, să aibă grijă să stea câinele în tindă. O să mai ia un dulău. Da, asta trebuie să facă acum, să aibă grijă să își încuie ușile, deși niciodatată ele nu au fost zăvorâte. Termină de mâncat și strânse cu grijă masa săracă. Luă o găletușă și porni la
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
lumina odaia mică, iar colțurile în care nu ajungea erau scoase din umbră la iveală de lampa dosită după scaun. Polixenia nu vroia ca nimeni să vadă că îi este teamă la ea acasă. Auzi cum Leu se foia prin tindă căutându-și locul ca să poată sta mai bine de pază. Era prima seară în casa ei după ce rămase singurică. Își tot spunea asta în gând. Cu ochii deschiși încerca să își amintească tot, și astfel să-i treacă, să poată
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
erau galbene spre albastru-negre. Întinse camașa de noapte și se așeză lângă îngerul ei. Se închină în gând ca noaptea să fie scurtă. Făcu o cruce deasupra fetei, apoi una ei, își sărută copilul și se culcă. Auzi ușa de la tindă, într- un târziu, dată cu putere de perete. Tresări. Coborî din pat și o înveli pe Polixenia. Aprinse lampa în timp ce bărbatul ei încerca împleticit să scape de cizme. - Bună seara. - Bună seara, omule! răspunse Viorica vocii gâjâite de băutură. Să
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
un șopron, auzi cântec jalnic. Se supără că ordonanței îi arde de cântece tocmai acuma. Totuși ascultă câteva clipe, gîndindu-se: "E cântec de la noi..." Vru să strige pe Petre, dar, după ce deschise gura, își luă seama și păși brusc în tindă. Nu găsi ușa odăii și se înfurie: "El cântă în loc să..." în odaie, pe o masă, ardea lampa cu flacăra gâtuită, cu sticla funinginită. Bologa își așeză casca pe laviță, pe urmă se trânti pe pat și rămase întins, cu mâinile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
celor ce mergeau spre front sau se întorceau de acolo și trebuiau să zăbovească un răstimp pe la numeroasele servicii ale diviziei. Fiindcă întîrziase, Bologa nu mai vru să treacă prin sala cea mare, ci coti prin ogradă și intră în tindă, unde câțiva soldați spălau vase, ștergeau tacâmuri, desfundau sticle, în vreme ce alții veneau de pe coridor, de la bucătăria îndepărtată, cu farfurii pline cu mâncăruri ori cu butelii de vin... De aici o ușă dădea direct spre popota mare, iar alta, în stânga, spre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la piele, fața lui rotundă răspândea bunătate și blândețe, deși în ochi îi tremura o spaimă pe care încerca s-o ascundă sub un surâs prefăcut și rece. Când păși Bologa în odaie, zgomotul de glasuri care se auzise din tindă se curmă brusc, încît bună-seara lui pluti singuratică într-o tăcere speriată. Până să-și lepede însă casca și ulanca, unda de tulburare se topi și locotenentul Gross, mai în glumă, mai în serios, strigă: ― Mi se pare, Bologa, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
reglementară. ― Firește, toți suntem soldați, făcu Varga, mulțumit. Dar te întreb: ce neam ești? ― Croat, să trăiți! murmură soldatul fără să clipească. ― Ei, vasăzică croat, urmă locotenentul către ofițeri. Și sunt sigur că dincolo, în sala cea mare sau în tindă, vom găsi și polonezi, și sârbi, și italieni, în sfârșit, toate neamurile, nu-i așa?... Și cu toții luptăm umăr la umăr pentru un ideal comun, contra dușmanului comun! Iată internaționala adevărată, tovarășe! sfârși Varga, așezîndu-se triumfător. ― Internaționala crimei! zise Gross
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vru să zâmbească, dar gura i se încleștă într-un rânjet dureros. 4 Biroul coloanei de muniții era în Lunca, pe o ulicioară dosnică, în casa groparului Paul Vidor. Clădirea privea cu fața spre uliță și avea la mijloc o tindă îngustă, cu ușa veșnic deschisă, în dreapta o odaie mai mărișoară, în care se instalase cancelaria, iar în stânga, alte două odăițe: în cea din fund se strânsese groparul, și în cea dinainte, locuința comandantului coloanei. Apostol Bologa luă în primire, de la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
deodată nasurile spre ordonanță, mirați. Bologa observă mișcarea lor și răspunse cu o mândrie copilărească, parcă ar fi căutat să le sfideze uimirea: ― Bine, Petre... Chiar mi-e foame, căci în tren mai mult am răbdat decât am mîncat! În tindă, prin ușa rămasă întredeschisă, auzi glasul unuia: ― Mi se pare că și locotenentul e valah... Vorbele acestea aproape disprețuitoare, care altă dată l-ar fi jignit, acuma îl liniștiră ca niște laude, încît trecu dincolo înseninat... Odaia lui era curată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să se uite la Ilona, zise nerăbdător către ordonanța zeloasă: ― Bine, Petre... ajunge... Lasă că mai faci și altă dată... Acuma... ajunge... ― Apoi am și isprăvit, don' locotenent, răspunse Petre, ușurat, ieșind îndată, să-și potrivească și culcușul lui din tindă. Când se pomeni singur cu fata, Bologa roși mai rău ca adineaori Ilona. Își zicea că atât Petre cât și fata au înțeles gândurile lui și-i era rușine, parc-ar fi plănuit o crimă. În același timp însă simțea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]