1,417 matches
-
fost un ștrengar atras de misterul soneriei electrice și care, după ce a intrat fără inconveniente pe poarta lăsată ca totdeauna deschisă, a apăsat o dată pe buton și a luat-o la goană spre maidanul din vecini, ca să se fudulească printre tovarășii de pozne cu vitejia lui și să-și vadă mai departe de țurcă și de arșice. Mai ascult câteva clipe tăcerea foșnitoare a casei pe care auzul meu crispat a trezit-o, așa cum lupa microscopului trezește dintr-odată nenumăratele viețuitoare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Portocală. — Uită-te la el, parcă are capul de cauciuc. — Ce-i, răcane, ți-e rău? Să-ți aducă mămica un lăptic? Așa că Portocală Îl ia rîzÎnd de umeri și Îl Îmbrîncește: Te rog frumos, nu pot să refuz pe tovarășii veterani, ia bagă dumneatale douăjcinci de flotări. Tipului Îi cam sar ochii, dar le face dîrz, se ridică vesel și Își șterge de turul pantalonilor țărîna de pe palme, ca la ora de sport. — Cine ți-a spus că poți să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în parte, și de indignarea pentru felul în care acesta o subaprecia pe Stella. Ar fi dorit să aibă relații familiale camaraderești cu ea. Își imagina o familie fericită, în care s-ar fi putut bucura în mod firesc de tovărășia Stellei, stând la șuetă cu ea, glumind, lucrând alături de ea, luând cina împreună, jucând bridge cu ea (Stella era o bună jucătoare). Dar nu se petrecuse nimic din toate astea. Și acum, când Stella fusese brusc îndepărtată de George și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sânul problemelor printre care cele mai luminate minți din trecut bâjbâiseră ca niște copii. Contemplase, aproape că se identificase cu imaginile marilor metafizicieni, prăsindu-și propria imagistică cu o spumoasă spontaneitate, vecină cu demența. Zburase din căldura acestor umbre către tovărășia aseptică a abstracțiunilor, a numerelor, a formelor matematice; și se reîntorsese răcorit și flămând. Crease un sistem moral bazat pe Timaeus și, în liniștea nopții, se întreba pentru ce marele Plotin vorbise, în cele din urmă, despre „a-l atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vrea s-o ia la fugă. Zet măsura forța teribilă și voința și mai teribilă cu care se confrunta. Privea fix, concentrându-și întreaga tărie și acea stranie autoritate pe care specia lui, singura dintre toate animalele, o extrage din tovărășia rasei umane. Pe urmă se petrecu un lucru straniu. Vulpea își întoarse ușor capul și-l înclină, până când aproape că atinse iarba cu botul, dar continuând să-și țină ochii albaștri, palizi, pironiți pe Zet. Apoi își lăsă laba neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
printre valuri. Începu să scoată țipete isterice. Își spuse: „Am nevoie de ajutor, trebuie să-i fac să vină!“. Porni să înoate, cu îngrozitoare încetineală, îndărăt, spre țărm. Emma lăsă fetele să i-o ia înainte. În absența lui Tom, tovărășia lor îl stânjenea și, evident, erau și ele stingherite. Pearl și Hattie începură să zburde ca niște școlărițe în vacanță, râzând în gura mare, probabil că de el. Regreta că acceptase să vină. Nu era adevărat că priveliștea îi amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Vom trăi în Spania, vom trăi în soare, vom fi liberi. Din indemnizația mea vom trăi regește. Tu ești singura persoană care mă iubește cu adevărat. Tu ești singura persoană cu care pot sta de vorbă, singura persoană a cărei tovărășie o pot suporta. Vom locui în sud, la țărmul mării, și vom fi, în sfârșit, fericiți. Vino, iubito, culcă-te lângă mine. Strânge-mă în brațele tale. Am dezlegat enigma, până la urmă totul a ieșit la lumină. Trebuie să lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi inspirau un ciudat simțământ de tristețe, de bătrânețe. Se simțea cuprinsă de frică și în același timp de milă. Rosti, doar ca să spună un cuvânt mângâietor: — O, nu fi îngrijorat, te rog, nu fi îngrijorat... — M-am privat de tovărășia ta și acum cred că am greșit. Dar să fie oare prea târziu? Mi-era teamă tot timpul că ai să mă socotești înspăimântător, un monstru. Așa mă socoteam eu. Mi-era teamă, da. Și totuși ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cheamă. Apoi aici la mine mai aruncă unul o vorbă, altul alta și așa mai aflu și eu noutăți. Și cam ce vorbe se spun? Cică aiștia care vin de sus au început să vorbească despre un fel de... de tovărășie... Ce-ai spus? Adică dai pământu’, plugu’, caru’, boii, caii și oamenii cu brațele... Odată pâmânturile adunate, trece cu plugul peste haturi și îl face una... Aista-i colhoz, bade! Dai pământul și toate cele, iar tu te duci să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
-i întreba de cauzele faptelor lor. Iar ei, cu omenia lor, îmi răspund; vreme de patru ceasuri nu simt nici o plictiseală, uit orice mâhnire, nu mă tem de sărăcie, iar moartea nu mă sperie; sunt cu toată ființa mea în tovărășia lor. Și, întrucât Dante spune că a înțelege fără a păstra ceea ce ai înțeles nu este știință, eu mi-am însemnat cele ce am adunat în minte din aceste lungi convorbiri cu ei și am alcătuit o cărticică De principatibus
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
Șî pi matali, conașule, sî ti țâi Dumnezău ani mulț’, cî ai suflit bun... După plecarea Sevastiței, am mâncat cu poftă, iar ulcica cu vin am luat-o pe cerdac, unde am rămas uitat de mine. Luna - neștiutoarea - îmi ținea tovărășie. În cele din urmă, am intrat în chilie, unde cu gândurile vraiște m-am întins pe crivat. Într-un târziu, am adormit... A doua zi, la ora potrivită, cu lecția “învățată”, am urcat la bătrân. L-am găsit în cerdac
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
care mi-a ținut de urât în atâtea seri. Privind la coroana lui falnică, dar acum lipsită de podoaba frunzelor, i-am mângâiat tulpina. “Rămâi cu bine, bătrâne. Nu știu când ne vom revedea. Îți mulțumesc pentru că mi-ai ținut tovărășie de atâtea ori când inima mea era zbuciumată.” Am plecat mai departe, trecând prin poienița unde în ceilalți ani, de fiecare dată când treceam cu bătrânul pe acolo, ne ieșeau în cale veverițele care ne furau nucile sau alunele din
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
de moaște (El var și Timpul consumat). Imaginile din fiecare poem zugrăvesc o lume fantastică, aproape pustie, o cale prin ere, ca o lintiță pe ape stătute, portret al morții și al nemișcării. Doar șarpele acela prezent peste tot în tovărășia miriapodului cu un singur picior...(să fie omul cu o singură viață ?). Zguduitoare tăcere în „Numai lintița” și în toată construcția imaginară a ostrovului. În alt poem: „Pe ostrov zăpadă târzie”, poetul știe să sondeze marile întrebări ale lumii prin
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93026]
-
e o împiedicare la mijloc, dar că nu se îndura să ne părăsească definitiv. Odată, după ce petrecu prietena până la poartă, Mihaela reveni în casă, răsuflând ușurată: ― Uf, bine că a plecat și asta. Am rămas înmărmurit. ― Cum, nu-ți place tovărășia ei? ― Niciodată n-am putut s-o sufăr. ― Adevărat? Credeam că sînteți cele mai bune prietene. Când colo... ― Te înșeli. Nu mă poate suferi nici ea. Eram din ce în ce mai uluit. ― Cum se explică atunci prietenia voastră? Mihaela ridică din umeri, n-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
locurile cumpărate). Dar ce era să fac singur într-o lojă? Trebuia neapărat să găsesc o femeie (și încă una frumoasă) ca să-mi dau seama cum reacționa Mihaela. Va rămâne indiferentă sau are s-o doară faptul că mă vede în tovărășia unei femei? (Simțeam că această verificare mi-e absolut necesară pentru edificarea mea.) Am trecut în revistă cunoștințele feminine care ar fi putut să mă ajute. M-am oprit la poloneză (tot avea Mihaela pică pe ea) și, fără să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mă robească, bucurii statornice. Eram făcut pentru a avea un trup. De aici, acea armonie ce-mi era proprie, acea stăpânire de sine calmă pe care oamenii o simțeau si despre care-mi spuneau uneori că-i ajută să trăiască; tovărășia mea era căutată. Adesea, de pildă, mulți credeau că mă mai întâlniseră cândva. Viața îmi venea întru întâmpinare, cu ființele și cu darurile ei; îi acceptam ofrandele cu mândrie și bunăvoință, într-adevăr, fiind atât de om, din plin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
faci față. Să nu credeți, mai cu seamă, că prietenii îți vor telefona în fiecare seară, așa cum s-ar cuveni, spre a ști dacă nu cumva ai hotărât să te sinucizi sau, pur și simplu, dacă nu simți nevoia unei tovărășii, dacă nu ai chef să ieși în oraș. Nu, dacă telefonează, o vor face tocmai în seara când nu ești singur și când viața e frumoasă. Cât privește sinuciderea, mai curând te vor îndemna la ea în virtutea a ceea ce, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
peste bețivi și proxeneți. Apoi, la cererea mea, gorila mi l-a dat în păstrare. La început, nu prea voia, dar s-a speriat când i-am arătat cum stau lucrurile. De atunci, acești prea stimabili magistrați sunt singura mea tovărășie. Ați văzut ce loc gol au lăsat pe perete, deasupra tejghelei. De ce n-am restituit panoul? Ah! Ah! Văd că aveți reacții de polițist. Ei bine, o să vă răspund așa cum aș face-o în fața judecătorului de instrucție, dacă cineva ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
nor de fum, iar ea...am privit cu mare luare aminte...nu se mai afla acolo...M-am frecat la ochi cu gândul că poate am vedenii, dar în fața mea nu se mai găsea nimeni...Eram din nou numai în tovărășia veverițelor, a păsărilor și a soarelui, care încălzea din ce în ce mai tare. Întrebările au năvălit precum cucii în huciul din pădure: „Cine o fi această bătrână? Nu-i ceea ce pare. Prea le spune ca la carte. O simplă țigancă - cât ar fi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
tată al infirmierei. Lică, și el, semăna din ce în ce mai puțin [a] haiduc și își schimba obiceiurile. Programul Siei era și el schimbat. Nu mai avea atâta libertate, iar plimbările cu Lică erau acum la cofetărie și cinematograf. Culmea distracțiilor selecte în tovărășia acelui cavaler fercheș! Totuși ea regreta lucrurile de mai înainte, dar Lică hotărâse că nu se mai poate merge acolo. In schimb, îi povestea amănunțit tot ce făcea, ca unui camarad. Sia nu purta necaz femeilor pe care Lică i
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ce lucru? Mini era un agent secret al unei uneltiri pe care n-o cunoștea. Singură cu gândul ei, coti pe strada Doamnei. Nory avea dreptate când spunea că Drăgănescu sta tupilat și mulțumit în umbra nevestei lui. Pe când însă tovărășia lor prospera, soțul scădea mereu și scădea din propria lui voință. Elena nu avea prilej să se acuze că nu-și iubește bărbatul, nici să-și impună datoria de a-1 iubi, deoarece Drăgănescu se da singur la o parte
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ar putea lua patul, doctoriile, mirosul acetic al camerelor aseptizate și tot ce s-ar mai fi cerut pentru ca scumpul bolnav Maxențiu, ce simțea că va mai zace, să fie iar vindecat, vindecat mereu . . . mereu! Smuls de la năravurile boalei, de la tovărășia fiolelor și chiuvetelor, Maxențiu se vedea acum fără ocupații, zadarnic, pustiu. Iar la moral, epopeea aceea de persecuții mărunte, gândurile perfide și ucigașe, existența aceea savuroasă, de om rău, de tiran, măreția crudă a bietului creier, se risipise la întîia
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
stare violacee. Slab și aplecat din șale, dânsul declara gros din capul locului : „Eu, dacă nu beau un chil de vin pe zi, apoi atuncea nu-s om”. Având toți aceeași părere, Voicea făcea cheta și pleca după băutură. În tovărășie, căpitanul apăruse mai târziu. Se ivise pe neașteptate după război în sala de clasa a doua din gara veche. Cu un ochi operat și cu celălalt încrucișat și lăcrimos, studia pe călători, apoi salută doi țărani care ședeau cu aer
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
nu dădeau pe cele auzite. Așa începuse să cerșească căpitanul Meițanu. Câteodată se întovărășea la câte o muncă. Tovarăș cu Voicea, Meițanu ajunsese mai bine îmbrăcat : acum era în posesia unei mantale subțiri și a unei căciuli cu clape, uzată. Tovărășia asta mergea de câtva timp când, dintr-o dată, întro noapte ea se sparse. Toți patru dispărură pe neașteptate dar nimeni nu întrebă ce s-a întâmplat. Doar cei care aveau nevoie de Voicea înjurau când nu-l mai găseau prin
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
moșnegi oftă. - De-acuma vine căldura. Dar tot miaș face de-o căciulă. - Să vii la mine, că-ți aleg eu pielcele, îl pofti cel’lalt. Amândoi începură să tacă moșnegește. La o răscruce ne-am despărțit. Mulțumindu-le de tovărășie, ei mi-au răspuns cu cuviință : - ...Și nu bănuiți ! UN REVOLTAT Ocupațiile lui Neculai stau în meditație și cerșit. De pe banca din fața haltei se scoală un om cu chipul îmblânzit de hodină ; uneori cere de pomană ; alteori propovăduiește mântuirea sufletelor
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]