1,203 matches
-
care doar latinitatea (artificială) ar fi ieșit intactă, adică așa cum era în antichitatea cultă. Și fiindcă, în virtutea aceleiași concepții statice despre limbă, se pune semnul egalității între ilirii atestați de Herodot - aceștia fiind de fapt populație de aceeași factură cu tracii, și aceștia menționați de istoricul grec - și albanezi, se apreciază că doar albaneza mai poate furniza date lingvistice despre substratul limbii române. Așa se explică faptul că cercetătorii admit ca elemente de substrat numai pe acelea pentru care pot fi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pierit. Această îngustare a orizontului istoric se petrecea în 1862, la numai doi ani de la lucrarea entuziastă despre daci, când Hasdeu publică studiul Luca Stroici, părintele filologiei latinoromâne, lucrare în care pericolul ca slavii să fie recunoscuți ca descendenți ai tracilor, aidoma românilor, blochează gândirea istorică a marelui erudit. Hasdeu a teoretizat o atitudine intelectuală eronată față de componenta autohtonă a limbii române, ceea ce a diminuat până la limita anihilării valoarea muncii lui titanice, înfundând perspectiva științifică a cercetării istorice. Posteritatea nu-și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
substantivală derivată de la forma adjectivală și posesivă (m-ții) Vranč(ei). Basarabia. Cuvântul este discutat amplu de Hasdeu cu scopul de a demonstra originea lui ca nume al Munteniei, de la “dinastia Basarabilor”, și lipsa oricărei legături etimologice a lui cu tracii besi (p. 94 urm.). Mușat ca nume al dinastiei domnitoare în Moldova este considerat de Hasdeu “o simplă scurtare a adjectivului înfrumușat sau mușat” (p. 122 urm.). Vlad, nume al unor voievozi munteni: un Vlad, pomenit la 1396 ca voievod
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lui Ludovic, răposatul crai al Ungariei, căsătorită cu Vladislav craiul Poloniei, dar rămasă “moșteană a crăiei Ungariei” (Vezi Icr, p. 108 urm.). Cuvântul apare și sufixat (vlădică), și în compusul Vladimir etc. El își are originea în organizarea statală a tracilor. Dacă vlad era stăpânul, vlada era zona stăpânită, puterea, ca și olatul, oblăduirea, cu derivatul vladnic “puternic”, de unde și vrednic. În forma vodă miezul lichid s-a pierdut, iar omiterea consoanei din deschidere a dat pe ot ca titlu de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și toate cele trebuitoare la gospodărie, țăran cu stare, mic proprietar, econom; 3) Om care știe să-și administreze bine gospodăria (DA). În lituaniană gaspădorius se folosește ca sinonim pentru šeiminiñkas “stăpân”. Ca zeitate supremă, echivalentă lui Zeus și Jupiter, tracii îl aveau pe Zamolxis. Apariția acestuia s-a produs înainte de Herodot (sec. V î. Hr.) în timpul căruia tracii geți “la fiecare cinci ani aruncă sorții și întotdeauna pe acela dintre ei pe care cade sorțul îl trimit cu solie la Zamolxis
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
-și administreze bine gospodăria (DA). În lituaniană gaspădorius se folosește ca sinonim pentru šeiminiñkas “stăpân”. Ca zeitate supremă, echivalentă lui Zeus și Jupiter, tracii îl aveau pe Zamolxis. Apariția acestuia s-a produs înainte de Herodot (sec. V î. Hr.) în timpul căruia tracii geți “la fiecare cinci ani aruncă sorții și întotdeauna pe acela dintre ei pe care cade sorțul îl trimit cu solie la Zamolxis” (Herodot 210). Acesta, adică Zamolxis, renumit prin șederea sa în subterană timp de trei ani și reapariția
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
intrarea în subterană, absența unei perioade de timp când se presupune că a stat în pământ și reapariția în lume ca o lumină (înfășurat în lumină), ceea ce simboliza veșnica renaștere din moarte. Zeul-pământ avea și alte epitete. Unul dintre zeii tracilor meridionali se numea Zbelturdos sau Zbelsurdos. În primul caz,turdos amintește de sl. tvĭrdĭ „bolta cerească, tărie”, lit. tvìrtas „tare, puternic, temeinic, sănătos”, let. tviřts „Ib.”, lat. firmitas, rs. tvérža „întăritură, tărie, soliditate, trăinicie” etc. În al doilea caz, surdos
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prin „cea care rodește și hrănește”: Γη, dor. Γά și Γαία „zeița pământului, prima care s-a desprins din Chaos”; instaurarea patriarhatului a fost marcată prin detronarea zeității feminine și ridicarea în funcție supremă a „tatălui ( = stăpânul) pământului”, evoluat prin traci în forma Gospodar, prin romani în forma Jupiter, în timp ce grecii aveau sintagma Ζευς πατήρ. Despre acesta din urmă se știe că inițial era una dintre multiplele zeități masculine locale: în Creta antică i se cinstea mormântul; în Iliada este menționat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Luată în ansamblu, această perioadă se caracterizează, după Philippide, prin dominația greacă, în cea mai mare parte, a peninsulei balcanice. Pe parcursul acestei perioade, multiple grupări etnice sunt concentrate de el în cinci pânze de popoare: muntenii, ilirii, epiroții, panonii și tracii, pânze care se întindeau din apusul spre răsăritul peninsulei în dimensiuni tot mai mari. Este de remarcat faptul că aceste pânze de populații, cel puțin ultimele patru, nu sunt considerate autohtone, iar despre traci, veniți la urmă, spune că prezența
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
popoare: muntenii, ilirii, epiroții, panonii și tracii, pânze care se întindeau din apusul spre răsăritul peninsulei în dimensiuni tot mai mari. Este de remarcat faptul că aceste pânze de populații, cel puțin ultimele patru, nu sunt considerate autohtone, iar despre traci, veniți la urmă, spune că prezența lor continua în Asia Mică până în Armenia, ceea ce sugerează izvorul iranian al acestor populații, cel puțin al valurilor din urmă, față de populațiile „barbare” care vor veni în perioada a doua din nord și nord-est
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
doua era o limbă satem, ca și limbile slave. În plus, cercetând lista numelor proprii din cele două limbi de substrat, Philippide apreciază că limba iliropanonă deținea o abundență de sufixe derivative, însă avea puține nume compuse, în schimb la traci sufixele derivative erau puține și numele compuse foarte numeroase. Dar simplul fapt că aceste dihotomii lingvistice sunt motivate prin bazele fiziologice ale substratului anulează valoarea lor științifică. Cea de a doua perioadă a istoriei limbii române începe, după Philippide, în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
elevul lui Aristotel) îi permite lui Philippide să-i considere, atât pe ei cât și întregul popor macedonean, de etnie greacă. Mai mult încă, Philippide considera că erau greci și locuitorii Tesaliei, ai Epirului, toți ilirii „amestecați cu epiroții, toți tracii” din sudul Balcanilor până la Marea Egee. „Această grecizare, spune el, fusese opera și a orașelor grecești de pe coaste, dar mai ales a influenței macedonene” (I, 280). Maniera bizară de prezentare a grecizării, ca de altfel a tuturor problemelor majore din opera
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
provincie romană a Thraciei este chiar numai ea o probă puternică pentru grecizarea acestei provincii” (I, 281). De fapt întreaga zonă pe care Philippide o prezintă ca grecizată, era în antichitate tracă, sau traco-iliră dacă luăm în considerație faptul că tracii din vestul peninsulei se numeau iliri. După romanizare această zonă, ca întreg spațiul est-european, și-a schimbat treptat, prin evoluții zonale, configurația etnolingvistică. În miezul evului mediu, pe spațiul din Balcani avut aici în vedere se conturaseră deja, în întrepătrundere
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe un substrat „foarte amestecat”, tonul unitar fiind însă dat de „neamuri tracice”, care erau în concepția lui Philippide grecești sau grecizate. Astfel s-a ajuns la insinuarea ideii că baza autohtonă a romanității orientale este greacă. Grecii se considerau traci la origine. Lui Philippide însuși îi plăcea să spună: „Doar nu sânt trac degeaba”. Și etimologic cuvintele grec și trac converg spre o origine comună, deosebirea făcând-o fonetizarea diferită a spiritului aspru din deschiderea fragmentului sonor; a se compara
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu λακων „spartan”, în care spiritul aspru a fost omis; a se vedea și Eλλάς „Elada”, formă redată în scris cu spiritul aspru. A intervenit și paralelismul l/r care explică paralelismul grec/elen, ca și aleman/german, Elveția/Germania, trac/vlah, λαος/rus etc. Toate acestea denotă evoluția locală diferită a segmentelor sonore, a graiurilor și limbilor. Cufundându-ne în trecutul limbii pentru a-l cunoaște trebuie să avem în vedere estomparea până la totala dispariție a contururilor etnolingvistice de astăzi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
zona respectivă de Herodot. În felul acesta este mascată constituirea acestei limbi în procesul evoluțiilor etnolingvistice generale care au urmat cuceririlor romane în jumătatea de est a Europei. Așa se face că albaneza, considerată continuatoare a ilirei (dialect al limbii tracilor) în aceeași manieră în care româna continuă latina, ar fi singura sursă de informații despre substratul, dispărut lingvistic, al limbii române. „Pentru recunoașterea cuvintelor moștenite de la strămoșii noștri daco-getotraci, arată S. Pușcariu, avem un mijloc mai puțin nesigur [față de cel
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Când cuvântul albanez și cel român se aseamănă, fără însă ca forma lor sau considerații de ordin semantic să permită să le considerăm ca împrumutate, avem a face, după toată probabilitatea, cu elemente trace, moștenite la noi și împrumutate de la traci de strămoșii iliri ai albanezilor, sau cu cuvinte de origine iliră intrate în limba traco-geto-dacilor și moștenite de la ei de români” (p. 168). Consecință a inaplicabilității teoriei neogramatice la istoria limbii, perceperea eronată a constituirii peisajului etnolingvistic din jumătatea de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și scrum, în timp ce cătun ar fi, ca și alb. katund, o moștenire autohtonă. Urmează împrumuturile din greacă. „Dacă nu venea cucerirea romană, afirmă Pușcariu, poporul trac (împreună cu geții și dacii) ar fi rămas în sfera influențelor grecești, însă la grecizarea tracilor nu s-ar fi ajuns, căci pentru greci patria și raza de activitate era marea, nu uscatul”. În legătură cu aceste împrumuturi, se face precizarea că ele „au în românește fonetismul vechi al elementelor latine”: a amăgi, urgie, mărgea, a mângâia, spân
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
reconstrucțiile tipurilor indoeuropene îl prezintă asemănarea vocabularului nostru cu limba albaneză” (p. 168 urm.). În totalul cuvintelor care prezintă aceste asemănări Pușcariu încearcă să distingă două grupe. Mai întâi el vorbește de cuvinte trace „moștenite la noi și împrumutate de la traci de strămoșii iliri ai albanezilor, sau cuvinte de origine iliră intrate în limba traco-geto-dacilor și moștenite de la ei la români”. Această grupă de cuvinte decurge din impresia că limba iliră și limba traco geto-dacilor, deosebite una de alta, se aflau
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în constituția populației romanice și în special a poporului român care s-a născut din acest amestec avea să varieze după regiuni. Totuși, considerațiile pe care le-am expus până aici nu ne îndreptățesc de loc să susținem că dacii, tracii etc. au avut o mare influență asupra populației latine” (p. 26 urm.). „Ceea ce trebuie în special să ne prevină împotriva încercărilor de a atribui o origine ilirică sau tracă unor particularități ale limbii române este lipsa unei metode riguroase la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Sicilia, care se numea în antichitate Grecia Mare. Limba latină, constituită la Roma și în primul latium al acesteia sub influența limbii grecești, a avut ca substrat în peninsula italică o limbă autohtonă comună ca expresie aglutinantă cu cea a tracilor și cu cea preindoeuropeană din întreg spațiul euro-afro asiatic. 7. Nivelul indoeuropean al evoluției s-a răspândit și s-a menținut doar pe o parte a spațiului aglutinant din care a evoluat și la care se raportează etimologic. Așa se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a crescut din baza comună traco-latină în care limbile tracă și latină s-au contopit pierzându-și identitatea, adică dispărând ca formule distincte de comunicare. De aici rezultă zădărnicia eforturilor de reconstituire a latinei dunărene și de descoperire a limbii tracilor. 11. Apelarea la latina clasică, atestată în scris, și uneori chiar la latina medievală, ca la un reper palpabil al sorginții limbii române, apelare corelată cu respingerea substratului, care ar fi neidentificabil, a blocat de la început și blochează și în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
56 tărâm, 43 tărie, 56 tău, 103 a târî, 43 târn, 139 a târși, 195 teasc, 132 tei, 53 teren, 43 teslă, 132 a teși, 132 a ticsi, 132 tijă, 105 tisă, 132 a toarce, 195 toc, 105 toloacă, 43 traci, 47 trai, 195 traistă, 135 a trăi, 139 a trânti, 195 treabă, 56 a trece, 43 troc, 195 trup, 43 tură, 195 a turba, 56 a turti, 195 țară, 43 țăran, 52 țărână, 195 țărm, 43 țânțari, 110 țeastă, 97
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o paranteză. Potrivit lui Radu Anton Roman, „marea bucătărie țărănească“ ar fi originală în primul rând datorită filonului străvechi din miezul ei. Ar avea „măduvă tracică“... Din nefericire, nu putem decât presupune că dacii ar fi fost cei mai gurmanzi dintre traci, căci nu cunoaștem mai nimic despre obiceiurile lor culinare. În orice caz, știm mult mai puțin decât au aflat francezii despre strămoșii lor, galii; detalii despre stilul de viață al galilor (cum ar fi măiestria lor în domeniul cârnățăriei) s-
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
și nici numai medicilor, și deoarece lumea tot mai mult are nevoie de curățenie, respectiv de igienă, nu e lipsit de interes să adăugăm și câteva reflexii în marginea imnului „Zeița sănătății, Hygea“, (altă ortografiere a numelui n.n.) compus de tracul Orfeu, poetul hieratic prehomeric, inspirat de muze și protejat de Apollo care i-a dat chiar lira sa ca, îmblânzind și fiarele, să întoarcă lumea la armonie. În acest imn, al LXVIII-lea Hygieia este care îndepărtează bolile . Poetul o
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]