62,782 matches
-
ritmuri, și faze. Ești ba ca luna la primul pătrar, ba ca luna nouă. Cînd ca steaua regală de dimineață, cînd o stea prizărită, minusculă, pierdută în alte lumi și șugubeață. Moarte, cum ai tu un trup mlădios? Un mijlocel tras printr-un inel? Cine mai e ca tine, Moartea mea? Că de aici mi se trage și moartea, așa se zice. Moartea mea, unde te-ai ascuns tu, în lanul tău unduios ca părul pîn la brîu? Și de ce ai
Poezii by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/7702_a_9027]
-
steaua regală de dimineață, cînd o stea prizărită, minusculă, pierdută în alte lumi și șugubeață. Moarte, cum ai tu un trup mlădios? Un mijlocel tras printr-un inel? Cine mai e ca tine, Moartea mea? Că de aici mi se trage și moartea, așa se zice. Moartea mea, unde te-ai ascuns tu, în lanul tău unduios ca părul pîn la brîu? Și de ce ai ațipit, acolo, printre spice? Moartea mea a adormit în lanul de grîu. Și grîul crește. Blonduț
Poezii by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/7702_a_9027]
-
se-ncinge pînă la incandescență Oceanul se trezește/ își trimite valuri pe spinarea lor saltă calea ce soarele așterne peste ape către închinătorii răsăritului III cuprins/ de lungi regrete ce ziua-ntreagă le adună soarele-n apus peste Ocean/ își trage către sine calea de foc/ tot mai secătuită abia de se mai vede dar discul/ de acuma roșu fața își îngroapă în nouri de tristețe în marele Ocean al nopții/ potopit de ape IV ultima lumină învăluie Cetatea părăsită/ pavaje
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
briză aleargă către maluri alungată de apele ușor fremătătoare neliniștite/ respiră obosită ca sufletul ce încă mă-nsoțește VI seara se lasă cotropită înghițită de gura întunecată ce se ridică lacom din Ocean o luptă inegală/ c-un uriaș Balaur ce trage cortina înstelată a nopții VII Arhanghelul/ uitat pe țărm se mișcă/ prin ceața ce-nvăluie timid întreaga plajă cutremurate îi sînt aripele ce leagă de pămînt/ inima și gîndul *** închis/ pentru că admirația nu-i dată oricui ascuns după gratii pentru că și-
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
evident, o invitație făcută teribilei Parce, de care nu puteau scăpa nici zeii. Evrika!, am exclamat: iată un mit al Antichității care a traversat Balcanii până în Dacia, unde s-a împământenit și s-a transmis până-n... Dar, tocmai când să trag o mândră concluzie protocronistă, mi-am amintit că, la vârsta de doisprezece ani, Mama a intrat ucenică la un atelier de croitorie. Desigur, a început de la mătură și făraș, a trecut apoi la spălatul veselor și al rufelor, căci abia
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
domoală... E drept că pielea și coaja pe trunchiul cireșului sunt mătăsoase, Că simt pe spate și coapse satinul vârtos, picuri de clei, când și când, Că se-nțeleg bine frunze, ramuri și oase, Cuvintele mușcate și mestecate în gând. Trag de litere și le cânt și le adun în buchete cărnoase, citesc poemele despre nori, șpagatul ce leagă peste strofe călcâie de zei, Cartea livezilor a lucernă și mentă miroase, să nu orbiți nărilor, voi urechi, și nici voi, ochii
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/7802_a_9127]
-
trunchiurile ridate și pe alocuri jupuite de vii, iar imaginea acestor corpuri mumificate îi dădu un fior în lumina atât de crudă a răsăritului. Așa era Africa - un corp prea prea bătrân și deshidratat, ca o piele de elefant. Își trase picioarele mai adânc, sub pulover și-n-cepu să asculte foșgăiala gângăniilor pe sub frunze și zgomotele care anunțau începutul zilei: trecerea pescarilor înspre golf și mersul pe vârfuri al pisicilor africane, care împânziseră curtea, forfota păsărilor de mare și, bineînțeles, plesnetul valurilor
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
să creadă că mușcătura nu era mare lucru. "Mulțumesc" și "nu" erau singurele cuvinte pe care le învățase și care îi foloseau aproape tot timpul. Când Zaouf, doica octogenară a amantului ei, intra dimineața să-i aducă prosoape, ea se trăgea înapoi, sub cearșafuri, murmurând acest nu răstit, până când îi schimbau șalurile de cânepă cu prosoape adevărate. Când pleca cu Zaouf în souk, femeile berbere care stăteau pe pământ, lângă dunele de curmale, aproape îi puneau piedică cu brațele lor încărcate
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
Africa se răzbuna, devenea amenințătoare, o hipnotiza altfel decât Mehria, cu privirea lui de varan. Diminețile, în bazar, Africa nu dădea doi bani pe femeia occidentală care fusese. Acum era singură, fără sifsari și fără copii pe care să-i tragă după ea printre zarzavaturi. După mușcătura păianjenului de plută, avusese două nopți de delir. Mehria o veghea nemișcat și, la un moment dat, crezuse că o să moară înainte ca Africa să fie a ei, să îi intre în pori și
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
deodată, auzise o voce cunoscută, ușor pițigăiată, punctată de copitele cailor lovite surd de pământ. "E timpul, Ioane." Își ridicase capul surprins, dar până să-și reobișnuiască ochii ținuți închiși cu lumina încă puternică a soarelui, căruța se îndepărtase deja, trăgând după ea, ca pe un balon pe jumătate dezumflat, vocea babei lui, pe care n-o mai auzise de un sac de ani. Înțelesese atunci că toropeala nu-i va mai trece și că trebuia să se pregătească. Se ridicase
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
de ani. Înțelesese atunci că toropeala nu-i va mai trece și că trebuia să se pregătească. Se ridicase icnind, de parcă cele câteva zeci de litri de smântână care i se părea că i se clatină în corp căpătaseră consistență, trăgându-l fără milă în jos. Reuși cu greu să echilibreze toropeala lichidă undeva în mijlocul pieptului și porni spre casă prin curtea plină de unelte ruginite și de bucăți de lemn printre care săreau sprinten puii de găină, nu înainte de a
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
mâncarea pe care o duceau la câmp când soarele ajungea în vârful cerului și țăranii se retrăgeau pe sub căruțe, la umbră. Cum baba îi murise, își lua cu el încă de dimineață mâncarea pentru prânz, așa că, atunci când trecea prin fața băiatului, trăgea de hățuri până când caii mergeau la pas, și-i arunca câte ceva de-ale gurii. Într-o zi, unul din cai se zmucise fără motiv exact când voise să arunce un boț de brânză, așa că acesta zburase de partea celalaltă a
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
așa că acesta zburase de partea celalaltă a șanțului din spatele teiului. La început pocnise hățurile ca să plece mai departe, cu gândul să-i aduca mâine altă brânză, oricum femeile urmau să-i lase cu siguranță ceva la prânz. În secunda următoare, trăsese de hățuri și oprise căruța. Se dăduse jos sprinten și, trecând pe lângă băiat, sărise de partea celalaltă a șanțului, după brânză. Se oprise, însă, cu boțul de brânză în mână, neștiind ce să facă. Primul impuls fusese să i-l
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
mai mult, așa că fu nevoit să se aplece ușor înainte ca să poată apuca clanța. I se păru neobișnuit de rece fața de căldura de afară și reacția sa fu s-o țină strâns în mână, ca s-o încălzească, în timp ce trăgea ușa spre el. Prin fâșia de lumină ce se îngusta, ochii îi căzură pe o roabă verde sprijinită de grilajul de lemn al prispei. Iar uitase s-o dea înapoi vecinului și uite că acum o să-l încurce, cine știe
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
Iar uitase s-o dea înapoi vecinului și uite că acum o să-l încurce, cine știe dacă Toader urma să-l creadă pe cuvânt pe vecin că era a lui când va veni s-o ceară. Fluieră a pagubă și trase ușa cu un ultim efort. Fâșia de lumină se stinse cu totul, înghițită de întunericul apăsător din cameră.
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
Himalaia urlă zăpada cu palmele împreunate V Cât din noi a fost dat întâmplării Și cât erorii țintite Care respirație își poate alege trupul Când tot ce se vede printr-o gaură în cer Sunt trepte albe egale Coastele zeului trăgându-și resemnarea prin deșert Pelerini sorbind din copita sfântă Apa unui imperiu străin VI Ne vom întoarce aici nevăzuți Pe aripa unei gâze Sau în piele de șarpe Ne vom desfășura cearșafurile tăcuți Și din încheieturi ne vor țâșni lotuși
Poezie by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/7990_a_9315]
-
zice altceva decât că se lasă înserarea. desigur Kleist ar fi preferat Corvette oricum, ceva cât mai apropiat de viteza glonțului. ca un nebun adormit în cămașă de forță visam la rochia miresei care era întocmai defuncta Vogel. "Henrietta", șopteam trăgând peste mine giulgiul fierbinte. de trei ori îi ștergeam fruntea și de fiecare dată paloarea răzbea. "Henrietta, sunt eu Marin născut în Năsăud anume ca în moarte să te ador". Smintita se întorsese: sâni și râs de scrum ce întărâta
Poezii by Marin Malaicu () [Corola-journal/Imaginative/7907_a_9232]
-
și Doilea, Cel călare pe noatenul de ren, Și cu al Treilea Salmoesis Zerna Hațeg, Eroul Rună din Tărâmul Celor Zece Kogaioane. Să mergi cu Treimea Cavalerului Kabyr La Preoteasa Lunii, Lune Cernacotis Râmșei, La Vrăjitoarea lui Zagreus cu cagula trasă pe față, du-te, Ia-ți Caduceul Mesagerului Sacru al Grâului și-al Viței de Vie, "Al holdelor și-al podgoriilor." Mergi la Arborele Vieții, Butucul Runic Celest, Pe care urcă vrejul de hamei, lăstarul sacru, Cere-i Merindea Poamei
Ion Gheorghe Recviem: De periplul Psihei by Ion Gheorghe Recviem () [Corola-journal/Imaginative/7915_a_9240]
-
i-am dăruit veacul meu până am rămas fără vedere faptele mele i-am dăruit până am rămas fără mâini drumurile, răsăriturile și apusurile mele pe toate le-am ars în sanctuarul său, până mi-au dispărut formele m-am tras apoi din moarte am așteptat ziua m-am îmbrăcat mai mult am mers către ușă: numele meu era în altă parte m-am scufundat în apă, până la creștet, încet-încet apa să mă pună la loc îmi aminteam greu cine sunt
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]
-
piatră pe piept, în fața porții Raiului, unde nu e voie - în colibă, ia-ți tălpășița până nu punem câinii-lup pe tine! Ia aminte! Privesc în întunericul de afară... Dusă să se prostitueze atârnată de fereastra-răsuflătoare, domnișoară cu picioarele dezgolite, își trage cu greu sufletul: iar ai, fă, scurtcircuite? Iar are în minte calvarul colinei, trandafirul grădinii de acasă, măgarul pe pajiște... "Scurt-circuite în trupul meu de pasăre de pradă, pe care l-am vândut corăbierilor, drept plată pentru călătorie", strigă - iar
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/8259_a_9584]
-
cărarea care duce la beție, la secția de sicrie - nu glumesc: am spus parola și unul dintre soldați a bătut de trei ori cu patul puștii în ușă. Deschideți! Deschideți, circarilor, tu-vă mama voastră de bandiți împuțiți - dacă nu, tragem! Nu aveți decât". Nu auzeau bine? Era un ecou. Aici se va înălța un monument al soldatului necunoscut, oricum... Habar nu aveau pe ce lume sunt, de fapt: nu suntem în Moldova? Unde ăia, deportații"... ăia erau morți demult, culoarea
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/8259_a_9584]
-
devină suflet peste noapte. Lumea înnegrită până atunci se decolora trecând, fără să-l recunoască, pe lângă noroiul tânăr: numai femeile se gândeau cu tristețe cum, poate, din dragoste, în prima primăvară de armată, sus, într-un rond, și-ar fi tras în piept o rădăcină oarbă de panselă, trăind și acum. Lumina sărea de la etaj la prima răsucire a cheii în ușă: îi era frică să nu fie prinsă scriind cu greșeli, după ce amestecase cerneala din stilou cu două picături parfumate
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
carnea lor de pui, pâinea lor albă, cartofii și morcovii și că n-am nevoie să-nghit merele lor pasate, nici să beau laptele lor. Mâncarea mea preferată și băutura mea preferată erau cuvintele, cuvintele adunate-n povești. Fiecare își trage puterea din ceva, cu asta eram de acord, iar eu descoperisem repede ce mi se potrivește - s-ascult povești. Mama era disperată de acest beteșug al meu: că nu simt gustul și plăcerea mâncării. Ce fel de arătare mai sunt
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
sale. Avea mințile rătăcite. Copiii alergau după ea și câinele ei strigând: Nebuna, nebuna. Aruncau în ea cu pietre, iar ea nu se ferea. Râdea nepăsătoare, dar râsul ei cel nou nu mai semăna cu cel de odinioară. Mormăind ceva, trăgea după ea valiza și câinele. M-am apropiat de ea în câteva rânduri, căutând s-o ajut, dar n-am izbutit, nu mă mai recunoștea, nu mai avea nevoie de unul ca mine, era dusă în lumea ei. Am încercat
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
aceiași părinți, cât de neasemănători sunt, ce diferență, ca de la cer la pământ! Sau ca de la foc la pământ! În cei douăzeci de ani câți numără, alexandru nu m-a dezamăgit vreodată, e incapabil de figuri urâte, nu mi-a tras niciodată pământul de sub picioare și aerul din plămâni. Seamănă cu dana. A luat de la ea, parcă le-ar fi sorbit, echilibrul și cumințenia, curăția. Iar de la mine, ce? Dependența de povești a luat-o, e mort și el după povești
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]