2,644 matches
-
constituită dintr-un dublu element uman și divin”; este „în Cristos, într-un anumit mod, sacramentul, adică semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc”; de aceea este trup și suflet; este cerească și transcendentă, dar și înrădăcinată în timpul și pe pământul oamenilor. Este, prin urmare, o comunitate reglementată, dispunând de drept, chiar dacă își face simțită natura sa misterică în viața instituțională și în legea sa, care slujește pentru a orândui viața fiilor și fraților
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
a avut-o constant ca fundal fix al predicării sale și al întregii sale activități mesianice, preotul, în slujirile sale făcute Cuvântului, nu poate decât să zboare spre înălțimi și departe. Miza în vorbirea preotului este împărăția, adică o realitate transcendentă, veșnică, care începe pe pământ și se termină în cer. Aceasta trebuie să inspire teme, tonuri, criterii, analize, judecăți în a predica, în a raționa, în modul de a face pastorală al preotului. b) Maestru unic și transcendent în ce privește Dumnezeu
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
o realitate transcendentă, veșnică, care începe pe pământ și se termină în cer. Aceasta trebuie să inspire teme, tonuri, criterii, analize, judecăți în a predica, în a raționa, în modul de a face pastorală al preotului. b) Maestru unic și transcendent în ce privește Dumnezeu. Isus se prezintă ca Fiu al lui Dumnezeu, unicul care îl cu-noaște pe Dumnezeu și unicul Maestru (cfr. Mc 1,22; 12,14). El afirmă: „Toate mi-au fost date de Tatăl meu [...] și nimeni nu-l cunoaște
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
27). Și încă: „Căci după cum Tatăl are viața în sine, tot așa i-a dat și Fiului să aibă viața în sine și i-a dat puterea să facă judecata, pentru că este Fiul Omului” (In 5,26-27). Isus este Maestrul transcendent pentru că vestește împărăția care are o natură spirituală și divină, dimensiune pe care textele evanghelice o exprimă prin imaginea „împărăția cerurilor”; este o imagine splendidă care lasă să se întrevadă originea și sfârșitul împărăției, face aluzie la demnitatea sa supraumană
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
textele evanghelice o exprimă prin imaginea „împărăția cerurilor”; este o imagine splendidă care lasă să se întrevadă originea și sfârșitul împărăției, face aluzie la demnitatea sa supraumană și evocă misterul operei sale de mântuire realizată împreună cu Tatăl și cu Spiritul. Transcendentă în originea sa, împărăția este la fel și în sfârșitul ei deplin și definitiv, care se ajunge în veșnicie, cu condiția să fim fideli lui Cristos în viața prezentă și pe tot parcursul timpului. Însă, numai în ce-ruri va fi
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
un Maestru radical care cere perfecțiunea: „Fiți desăvârșiți...”, nu ca un Sfânt, ci „precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48). Dincolo de Maestrul Isus nu se trece: nu există nici o învățătură de viață care să fie la fel de validă, mai transcendentă și mai orientată spre viitorul ultim cum este învățătura lui Isus. O a treia notă. A zbura departe și până unde? Până la viitorul ultim, adică până în pragul morții fiecăruia, până în pragul istoriei, până la Ziua celei de-a doua veniri a
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
Deoarece găsesc peste tot imagini ale lui Dumnezeu, ale apostolilor și sfinților și un decor de lumini, podoabe și veșminte ecleziastice, ei își reprezintă astfel și în acest cadru ființele sfinte și paradisul și transpun în astfel de tablouri adevărurile transcendente ale dogmei. Religia se exprimă sub forme simbolice care se desfășoară și se apropie în spațiu: numai cu această condiție sîntem asigurați că ea dăinuie. De aceea trebuie răsturnate altarele vechilor zei și distruse templele lor, dacă se dorește ștergerea
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
superioare omului, încă din timpuri imemoriale 95. Clasificate în diferite categorii 96, la Kernbach miturile se disting printr-o vădită trăsătură de sacralitate, care le unește. Astfel descris, mitul oglindește în viziune proprie forțele supranaturale ce își trag esența din transcendent și erup în lumea reală, imanentă. Atribuindu-i-se trei funcții 97 majore cea narativă, prin care se povestește și descrie, cea inițiatică, ce scoate la iveală sau dezvăluie, respectiv cea etiologică, prin care se oferă explicații cauzale -, însemnătatea mitului
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
a sacrului, ideea reproducerii unui model originar instaurează între imaginea artistică rezultată și modelul ei un acord simbolic convingător, care face ca tiparul urmat să devină identificabil și recognoscibil în fața privitorilor. În acest fel, arta sacră oferă imaginea unui model transcendent și a unei realități superioare celei lumești. În acest caz, divinitatea poate fi resimțită mai aproape de om, transfigurată și înțeleasă prin intermediul imaginii, în creștinism, Dumnezeu Tatăl fiind mai ușor perceput atunci când Acesta este imaginat ca un bătrân (Cel vechi de
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
religios, din această prolifică relație rezultând unele dintre cele mai valoroase creații artistice ale întregii culturi și civilizații umane. Încă din paginile anterioare ale prezentei lucrări am adus în discuție termenul de creație, sesizând deja unele dintre sensurile imanente și transcendente ale acestuia. În continuare, pentru a nuanța ideile, și pentru a ne apropia mai mult de esența temei dezbătute, ne vom referi la creația artistică 139, distingând-o ca pe o formă particulară de manifestare a religiozității umane, ce dezvăluie
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
religios al omului, acesta condiționând în mare măsură esența și calitatea experienței religioase. Legat de acest aspect, cardinalul Paul Poupard arăta, în deplin acord cu concepțiile lui Mircea Eliade, că "oriunde homo religiosus intră în contact cu sacrul, divinul sau transcendentul, rezultă o experiență religioasă specifică, care se cuvine valorificată și explicată în profunzime de istoria religiei"148. Putem astfel înțelege care ar fi premizele pe care se sprijină această apropiere a creației artistice de experiența religioasă, atât în cazul reprezentărilor
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
spre un anume echivoc, creația însemnând atât opera, cât și procesul de realizare a acesteia, deosebind și sensurile active, și cele pasive ale termenului. Teoriile privind creația și specificul procesului creator au pendulat de-a lungul timpului între caracterul supramundan, transcendent sau revelat atribuit acesteia, și cel rațional, care și-a căutat explicațiile necesare în spațiul mecanismelor psihice și al atributelor naturale ale ființei umane. Altfel spus, înțelegerea sensurilor creației artistice a evoluat de la acele idei care se fondau pe acțiunea
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Plotin, un alt mare gânditor al lumii antice, a făcut trecerea către filosofia Evului Mediu, împotrivindu-se caracterului pur reprezentațional 272 al artei clasice, artistul nemaifiind un simplu imitator al realității. El a accentuat în schimb caracterul ideatic, intern și transcendent al artei, în care a văzut un intermediar către lumea spirituală, ulterior, inspirând prin filosofia sa și programul estetic al artei bizantine. În contextul filosofic descris, artele lumii antice au dat un răspuns propriu dilemelor existențiale ale culturilor din care
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
conjuncție fermă între nivelurile ideatice sau spirituale ale operei, și cele materiale sau formale ale acesteia, făcând apel la sensibilitatea și inteligența contemplativă a privitorului 481. Astfel percepută, arta sacră constituie, în mod aprioric, o formă de revelare simbolică a transcendentului, în felul în care, în creștinism, icoana reprezintă nu doar rezultatul actului creator uman, ci și manifestarea modelului ei ceresc totodată 482. Simbolul joacă, prin urmare, un rol fundamental în definirea acestei zone artistice, Hegel subliniind faptul că "arta simbolică
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
religios. În acest sens, Nichifor Crainic justifica conferirea atributului de religiozitate unei opere de artă prin "temperamentul și credința subiectului care o creează"493, precum și prin "puritatea inimii"494 cu care este realizată, oferindu-i acesteia puterea de sugestie a transcendentului și ceva din sclipirea Creației primordiale. Autorul nu absolutizează însă această idee, și păstrează limitele cuvenite, subliniindu-i relativitatea prin faptul că acest gen de artă "are un aer oarecum religios"495, deci nu în totalitate, iar senzațiile oferite de
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
sacrului în operele de artă contemporană 536, care fie pretind o certificare a statutului lor mistic, sacru sau religios, fie dimpotrivă, se încadrează pe o direcție al cărei principal scop este desacralizarea totală, până la dezgolirea finală a ultimei rămășite de transcendent din acestea. Afirmând că "până și existența cea mai desacralizată păstrează încă urmele unei valorizări religioase a Lumii"537, discursul lui Mircea Eliade are încă tăria de a propune atitudinea prudenței față de astfel de reprezentări, care datorită caracterului lor postmodern
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
în care arta sacră va evolua în viitor, datorită acestei corespondențe cu diferitele aspecte și trăsături ale vieții cotidiene, credem că aceasta va constitui și în perioadele ce vor urma un factor esențial atribuit acelui homo religiosus, deținător al capacității transcendente de a-și imagina formele lumii divine în suspendarea condiției profane, de care aminteam mai sus, și în departajarea de autismul tăvălugului de non-valori ce caută să se afirme tot mai mult în plan socio-cultural. În final, am dori să
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
creștinism -, în patru componente fundamentale. Prima dintre acestea marchează un teritoriu deținut în principiu de orice loc de rugăciune. A doua componentă este cea a unui spațiu interior consacrat prin prezența divinității, iar cea de a treia evidențiază un model transcendent al spațiului sacru terestru. În fine, ultima dintre acestea se referă la comunicarea verticală dintre modelul ceresc al spațiului sacru și expresia lumească a acestuia, înțeleasă ca și copie a celui dintâi. (Vezi Ioan Augustin, op. cit., p. 12.) 203 Tudor
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
persoane. Eul ce se autoactualizează matur prezintă următoarele caracteristici: are o percepție eficientă a realității; are o bună acceptare a sinelui, a altora și a naturii; are spontaneitate, simplitate și naturalețe; e centrat pe probleme; realizează bine intimanța; are experiență transcendentă; are un crescut simț al comuniunii și reușitei în relații interpersonale; are o structură democratică; face o clară deosebire între mijloace și scop; are un sens filosofic al umorului; este creativ și rezilient la enculturație. Omul care se autoactualizeze reușit
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Este presupusă o situație paradigmatică: persoana ce se confruntă „față către față” cu „celălalt”, considerat ca un subiect aflat în dificultate, slab și neajutorat dar care tocmai de aceea se impune ca un „Tu” impresionant, ca cineva „cu totul altul”, transcendent, care te mobilizează pentru generozitate și responsabilitate. Tăcerea celuilalt, slăbiciunea și suferința sa, fascinează și mobilizează subiectul spre actul etic. Tot comentariul este simbolic, cu elemente de mitologie creștină. Evident, acest scenariu paradigmatic și simbolic nu clarifică nimic normativ, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
urmând pe Dionisie Areopagitul. Dumnezeu ca frumos trezește în făptură „dragostea” după El. „Legătura irezistibilă dintre frumosul absolut și lucrurile frumoase din lume e dragostea. „Dragostea de frumusețe” le mișcă și le strânge pe toate... În natura inefabilă a frumosului transcendent lucrează marea putere de atracție, prin care stă minunata ordine ierarhică și unitatea în varietatea cosmosului. Din pricina acestei atracții irezistibile, ce se exercită asupra făpturilor mișcându-le spre cauza lor divină, frumosul se numește pe grecește kalos, adică chemare, frumusețe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
unitatea în varietatea cosmosului. Din pricina acestei atracții irezistibile, ce se exercită asupra făpturilor mișcându-le spre cauza lor divină, frumosul se numește pe grecește kalos, adică chemare, frumusețe. Dionisie îl derivă de la verbul kaleo = eu chem. Divina dragoste a frumuseții transcendente e astfel nu numai un reflex de strălucire a luminii de sus revărsată peste lume, dar și un apel, o chemare, o atracție permanentă a lucrurilor cătră obârșia lor comună de dincolo de timp și spațiu” (Ibid). Cugetând asupra frumuseții de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
-i operă. Condiția creației e libertatea și dragostea. Nimeni nu e creator decât în libertatea spiritului, și nimeni nu creează fără dragoste. Ceea ce numim în logică omenească necesitatea legilor universului nu e decât un mod imanent de a înțelege libertatea transcendentă a spiritului creator, care își imprimă cugetarea în făptură; și ceea ce numim finalitatea lumii nu e altceva decât dragostea divină, care o îmbrățișează precum artistul își îmbrățișează opera și îi poartă de grijă. Și cum pe artist îl mâhnește adânc
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
un neam de cultură nu s-ar putea numi în nici un caz. Singur procesul de difuzare și de asimilare nu oferă titlul de proprietate unei culturi. Ca să vorbim în mod cât mai vag, cultura e un raport simbolic cu înălțimea transcendentă. Dar un raport exprimat de puterile proprii ale neamului respectiv. Cine nu are o cultură națională dovedește incapacitatea de a-și crea acest raport propriu. De aceea proprietatea unei culturi o întipărește procesul creației. Elita producătoare de bunuri spirituale constituie
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
s-a rătăcit ulterior în stufăria mitologică a politeismului, omul a continuat să creadă că puterile divine sunt inspiratoare și colaboratoare la cultura și civilizația lui. Această idee, care adună convergent activitățile și creațiile omenești într-unul și același izvor transcendent, ne ajută să înțelegem mai bine de ce, în dezvoltarea lor istorică, religiile și culturile respective apar atât de organic legate între ele încât cele dintâi constituie fondul, iar cele din urmă formele de expresie ale aceluiași fenomen. Aproape fără excepție
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]