1,221 matches
-
1946-1951. 1954-1956 (1999), se contorizează și sistematizează mișcările lipsite de spectaculozitate ale unui elev, student și apoi mărunt funcționar din România anilor ’50, sub o formă insolită: inventare, buletine meteorologice, bibliografii, bilanțuri, liste de bucate sau fișe medicale, pentru a transfigura aceste exerciții prozaice în experiențe autoformative. Dublând în permanență planul înregistrării seci cu acela reflexiv, oprindu-se asupra emoțiilor estetice, ca și asupra detaliilor prozaice de viață cotidiană, diaristul reține atmosfera de efervescență spirituală a dezbaterilor de idei dintre membrii
PETRESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
construirea unui univers cristalin și transparent (sintagma titulară a cărții nu se voia doar o alăturare șocant-suprarealistă), dominat de lumină. Aer, cer, zbor, aripă, ninsoare se instituie în cuvinte-cheie, metamorfozând și diafanizând teluricul: „Ninsoarea iarăși podidește cerul/ și drumul se transfigurează/ pierdut înspre real”. Acum apar mai clar direcțiile pe care va evolua lirica sa: proiecția unei lumi solare, din ce în ce mai îndepărtată de materie, și, în paralel, amintirea satului natal tradițional și resuscitarea valorilor lui agresate de rostogolirea precipitată și brutală a
NOVAC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
arată acuzator spre cei care, la adăpostul funcțiilor înalte, trimit pe front fără nici o remușcare oameni care ar fi trebuit să-și împlinească destinul conform propriei voințe. Din loc în loc, relatarea seacă a faptelor lasă locul prozei poetice, efuziunile lirice transfigurează până și cruzimea bombardamentelor sau chiar „ceremonia” macabră a perindării leșurilor umane luate de apele Nistrului. Povestea vorbelor, poem în proză unde se regăsesc, distilate și potențate, sevele trăirii artistice a autorului, are drept temă călătoria mistică a sufletului în
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
reia corespondența cu străinătatea - de data aceasta doar cu fiica sa, Dina, căreia îi trimite, nici mai mult, nici mai puțin, tocmai „amintiri din casa morții”, intitulate Rugați-vă pentru fratele Alexandru (publicate postum, în 1990). În paginile lor autorul transfigurează literar victoria fostului deținut asupra împrejurărilor din exterior și găsirea căii către „necesitatea lăuntrică”. Odată înțeleasă „necesitatea lăuntrică”, cărturarul începe încă o „povestire”, pe înțelesul tuturor, a hegelienei Fenomenologii a spiritului (în „România literară”), se deschide către straturile adânci ale
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
Întâmplări cu scriitori (I-II, 1979-1982), Întâmplări cu scriitori și alte năluciri (1985), Întâmplări vesele cu scriitori triști (2003). I s-a decernat Premiul Asociației Scriitorilor din București (1972, 1975, 1977). În poezie M. ilustrează cu mijloace proprii orientarea ardelenească, transfigurând universul rural, apoteozând trecutul, strămoșii, părinții, îndeosebi mama, sanctificând eroii neamului, creând un tărâm de lume mitică. Trecând printre crucile din „cimitirul bătrân”, poetul îi salută pe cei duși: „Bună dimineața, Grigorie! Bună dimineața, Filoftei! / - Bună dimineața, Ieronime”. El aude
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
Pasărea albastră din Maurice Maeterlinck (toate intrate în repertoriul unor teatre bucureștene). În special la început, unii comentatori ai poeziei scrise de M. i-au reproșat epigonismul, înlocuirea muzicalității interioare cu o „sonoră grandoare de vocabular” ce nu reușește să transfigureze senzualismul, exaltarea simțurilor până la bizarerie, o preocupare pentru perfecționarea formei căreia nu îi corespunde „perfecțiunea gândirii”, de unde o „poezie ușoară”, lipsită de „fiorul creațiunii”. Totuși cei mai mulți i-au subliniat modernismul, venit din asumarea unei viziuni provocate de o „exaltată intensificare
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
și lucrarea inimii dispar. Dumnezeu nu se descoperă decât ca bun de consum în cadrul religiei civice a unui imperiu sau națiuni. El este invocat ca temei pentru stabilitatea unei istorii imanente. În loc să fie perceput drept fluviu de viață capabil să transfigureze omul, creștinismul se mărginește la funcția de legiuitor al unei conștiințe frigide, rigide și, cu orice ocazie, vinovate. Din cotloanele fricii fără speranță și ale frustrării de plăceri, în absența pregustării eshatonului s-au născut nevoile dictatoriale ale confortului materialist
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
strigăt atît de plângăreț și de nepămîntesc îaidoma gemetelor abia articulate ale fantomelor inocenților masacrați de Irod), încît oameni se treziră din visare și, vreme de cîteva secunde rămaseră cu urechea la pîndă, acolo unde ședeau sau stăteau în picioare, transfigurați ca sclavul roman dintr-o statuie celebră; ascultînd strigătele acelea, membrii creștini ai echipajului - sau partea lui civilizată - spuneau că trebuie să fie niște sirene și tremurau de frică, dar harponiștii păgîni rămaseră netulburați. Omul cărunt de pe insula Man - care
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pe ochi vălul opac cu care cultura burgheză o legase. (Ă). Lucrul acesta se Întâmplă și cu Petru Dumitriu În momentul În care apărea Euridice. Tumultului luptei din jurul său scriitorul Îi răspunde cu o carte În care, cu ajutorul motivelor mitologice transfigurate de o imaginație Înclinată către fantastic așternea deasupra vieții o pâclă grea, densă, de nestrăbătut (Ă). În anul 1947 Petru Dumitriu venea cu o carte În care sub masca mitologică se ascundea și putreziciunea lui Gide și James Joyce și
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pe care o Îmbrățișează romanul e cea mai bogată În evenimente semnificative. Tocmai bogăția acestor evenimente l-a copleșit pe autor, care reduce În felul acesta narațiunea la o prezentare grăbită, reportericească a evenimentelor nude, fără nici o preocupare de a transfigura materialul În mod artistic. (Ă). În finalul romanului aflăm cu surprindere că În lagăr a stat - cât timp? - și tov. Chivu Stoica. Paginile care vorbesc, apoi, despre prezența tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej sunt infim de puține. (Ă). Ar mai fi să
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
împarte pe oameni în stăpâni și slugi și visează construirea unei utopice lumi dictatoriale” (N. Manolescu) - și, în același timp, satiră anti mic-bugheză (un fel de Bouvard et Pécuchet autohton), marca evoluția către postmodernism. Personajul Grobei, „om mărunt”, funcționăraș obscur, transfigurat de descoperirea unei bizare vocații, e o figură singulară, una dintre cele mai frapante ale prozei românești postbelice. „Poemul epic” - de fapt, romanul - Drumul la zid (1984), care mobilizează din nou motivele autorului pe trama crizei existențiale a unui tânăr
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
de rând și fără cruțare, când resentimentar, când înțelegător și compătimitor, iar în final supus aceleiași legi a degradării fizice, singurătății și morții. Seducător (dar și iritant) amestec de vitalitate mercantilă, scepticism arțăgos, cinism bârfitor și sentimentalism comprehensiv, Vica Delcă transfigurează în derizoriul bătrâneții ei servile și, totuși, stăpânitoare, „grandoarea și decăderea” elitei înzestrate cu virtuți categoriale. Virtuozitatea scriiturii alternează monologul interior al Vicăi (din acest punct de vedere, romanul pretinde cititorului o complicitate fără fisură, extrem de activă în a intra
ADAMESTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285180_a_286509]
-
de mediere - instaurate de conținut, respectiv de relație - sunt consecințe firești ale rupturii unității spațio-temporale proprie învățământului la distanță și a desincroniei fundamentale pe care acesta se edifică. Prin intermediul acestora, informațiile nu numai că ajung la beneficiari, dar ele sunt transfigurate, resemnificate, „ajustate” în concordanță cu fizionomia mijlocului tehnic existent la un moment dat. Trăim într-o lume a teleprezenței, a unei vizualități și imediatități fără precedent. Cyberspațiul nu numai că totalizează realitatea, dar o face să fie adusă instantaneu în fața
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
că, odată cu Vatican II, marginalizații, ostracizații revin În prim-planul vieții bisericești, reușind să schimbe nu doar fizionomia unui Conciliu care, Începând ca o plenară sovietică, s-a transformat treptat Într-o adevărată expresie a lucrării Duhului Sfânt, ci au transfigurat Însuși chipul Bisericii pământești. Din acest motiv, Părinții adunați la Vatican Între 1960 și 1965 pot fi socotiți, pe drept cuvânt, replici vii, descendenți fideli ai Părinților din primele secole, când, vorba lui Urs von Balthasar, „Biserica nu avea decât
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
nu face decât să confere un plus de intensitate reflexiei și un spor de vrajă imaginarului oniric. Lumini și umbre, culori mirobolante, sonuri misterioase compun ambianța unui ceremonial descriptiv ritmat în cadențe ample, de poem. Livrescul, de reflex apolinic, se transfigurează romantic sub freamătul trăirilor călătorului care, în acele „ținuturi ale distrugerii”, unde timpul pare că s-a oprit, descoperă cu înfrigurare „ideograme ale veșniciei”. În „țara umbrelor” deznădejdea nu-l covârșește pe căutătorul de esențe pentru că, în eterul sondabil al
CANTACUZINO-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
și noapte și apoi, când vin să mă culc, nici măcar nu pot să dorm. Nu-i destul loc! ― Milton a visat urât. ― Eu visez urât În fiecare zi. Lefty aprinse lumina și, În strălucirea acesteia, Desdemona văzu chipul bărbatului ei transfigurat de o răutate pe care n-o mai văzuse niciodată. Nu mai era chipul lui Lefty, nu mai era al fratelui sau chipul soțului ei. Era un chip nou, al unui străin alături de care trăia. Și acest chip nou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ferestre, dând la iveală capete speriate, ciufulite și buimace de somn, dar nimeni nu pricepea ce li se strigă din fugă, căci fiecare prindea câte un fragment scurt care era urlat în dreptul geamului său. Carol alerga bezmetic, gâfâind, cu chipul transfigurat de efort și de un sentiment niciodată știut sau de mult uitat. "Dar oare a existat acest Filip vreodată? Dacă n a existat? Dacă, întorcându mă acum acasă în locul unui muribund sau poate chiar a unui mort, n-aș mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o moară arsă, unde ne-au părăsit câțiva tovarăși de drum. Balcicul începea lângă noi, miraculos, fermecat, invizibil, dar sugerîndu-ne aroma. Automobilul meu, cu puținii pasageri rămași, s-a îndepărtat de moară, alunecând spre Cavarna minusculă. Chiar la poarta casei, transfigurată de așteptare, mă întîmpină Ioana. E supranatural când vezi pe cineva complect în voia unui sentiment puternic. Îi privești fața, și fără nici o ezitare, oricât de neîncrezător ți-ar fi temperamentul, ai certitudinea că nu ți se ascunde nimic, că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu nevoia mea de efuziune) trebuia să mă puie în curent cu Freud și cu încercările lui de a descifra mecanismul omenesc, dar fatal nu putea să-mi dea decât generalități la cazul povestit de mine sau, mai bine zis, transfigurat de mine. Reîntîlniriea mea, după trei ani de despărțire, cu Ioana, s-a întîmplat în timpul plimbărilor noastre, și atunci cu febrilitate am început să pun o serie de întrebări. Nu știu cum și-a explicat el transformarea mea, căci neliniștea și-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
viața fără Ioana, în absența ei nu m-a susținut decât gândul că, orice s-ar întîmpla, nu e nimic ireparabil atât timp cât mai trăiești. Și totuși, aceasta nu e de ajuns. Accepta în feluri deosebite mărturisirea mea sinceră. Sau, venea transfigurată în brațele mele: "Sunt fericită, iubitule, totul se va schimba, sunt nebună, nu lua în seamă vorbele mele", dar alteori rămânea tot așa de deznădăjduită: "Te cred, dar poți să-mi demonstrezi ceva? Vorbești ca să te convingi singur. Sau se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
periculos. După câteva zile, înviatul ar reintra normal în obiceiuri, după ce aranjezi câteva complicații. Ești obligat însă să joci o comedie întreagă, să chiui, să bați din palme, să alergi, să țopăi, ca să minți și să te minți că ești transfigurat. Acum, lângă Ioana, cum n-am chef pentru astfel de scene, iau o înfățișare obosită, ca și cum bucuria îmi vine prea târziu ca să mă mai poată dezmorți. Nici nu știu dacă e adevărat, și aș părea naiv și ridicol primind dintr-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai contează că raționamentul e vulnerabil, el indică deja o altă atitudine. E greu de spus cum anume se produce această schimbare, de la percepția inițială a ceva absurd la modificarea completă a percepției. Pentru noi, astăzi, fapta lui Diogene se transfigurează în chiar timpul narațiunii. Caracterul său scandalos nu se mai întoarce asupra grecului în persoană, ci pune în discuție ceea ce se petrece în viața publică, în stradă, înainte de toate cele convenționale, ipocrite. Absurd ne apare mai curând gestul omului de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ambiguitate (a celor absurde: vezi „absurd“) anámnesis 172, 177 anonimat 31-32 antinomie ~ existențială 163, 165-166 ~ logică 87, 160- 162, 163 ~ ludică 161 ~ eristică (sau sofistică) 161 ~ in re 62 ~ proprie celor absurde (vezi „absurd“) ~ proprie dogmei 152-164 ~ și paradox 158-164 ~ transfigurată 152 aparență reală 132, 151 apariție (a sensului) 7, 8, 15, 24- 25, 99, 109, 115-116, 122, 142, 175 ~ și retragere (ocultare) 8, 23, 122, 124, 130, 174-175 moduri de ~ 8, 24-25, 109, 116, 142, 174-175 aporetic 59, 65, 67
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mai contează că raționamentul e vulnerabil, el indică deja o altă atitudine. E greu de spus cum anume se produce această schimbare, de la percepția inițială a ceva absurd la modificarea completă a percepției. Pentru noi, astăzi, fapta lui Diogene se transfigurează în chiar timpul narațiunii. Caracterul său scandalos nu se mai întoarce asupra grecului în persoană, ci pune în discuție ceea ce se petrece în viața publică, în stradă, înainte de toate cele convenționale, ipocrite. Absurd ne apare mai curând gestul omului de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ambiguitate (a celor absurde: vezi „absurd“) anámnesis 172, 177 anonimat 31-32 antinomie ~ existențială 163, 165-166 ~ logică 87, 160- 162, 163 ~ ludică 161 ~ eristică (sau sofistică) 161 ~ in re 62 ~ proprie celor absurde (vezi „absurd“) ~ proprie dogmei 152-164 ~ și paradox 158-164 ~ transfigurată 152 aparență reală 132, 151 apariție (a sensului) 7, 8, 15, 24- 25, 99, 109, 115-116, 122, 142, 175 ~ și retragere (ocultare) 8, 23, 122, 124, 130, 174-175 moduri de ~ 8, 24-25, 109, 116, 142, 174-175 aporetic 59, 65, 67
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]