908 matches
-
care se ridicase deja de pe scaun: — Sunteți prințul Mâșkin, cu care am avut plăcerea să fac cunoștință? — E nebună! Smintită! Vă rog să mă credeți! îi răspunse prințul cu vocea tremurătoare, întinzându-și - cine știe de ce- spre el mâinile tremurânde. — Desigur, nu mă pot lăuda cu asemenea informații, însă trebuie să știu cum vă numiți. Dădu din cap și se retrase. Poliția apăru la exact cinci secunde după ce dispărură ultimele personaje. De altfel, scandalul nu ținuse mai mult de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de el. Prințul îl privea și aștepta; timpul se scurgea, începea să se crape de ziuă. Rareori, Rogojin începea să bolborosească cu voce tare, vehement și incoerent; începea să țipe și să râdă; atunci prințul își întindea spre el mâna tremurândă și îi atingea ușor capul, părul, le mângâia, îi mângâia și obrajii... nu putea face nimic altceva! Începuse și el să tremure din nou și iarăși i se înțepeniră brusc picioarele. O senzație cu totul nouă îi sfâșia inima cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Pollio nu s-a învoit în ruptul capului ca principele să accepte donații benevole de la particulari. Cu mare greutate, a acceptat să primească neînsemnate oferte de bani de la câțiva regi vasali și de la unele populații supuse. Își netezește cu degete tremurânde cele câteva fire răzlețe de pe țeasta pleșuvă. El se dădea de ceasul morții, explicându-le că resursele sunt minuscule față de mărimea uriașă a cheltuielilor, iar Pollio tu ruia întruna despre siguranța statului. — Tu vorbești de parcă tezaurul militar sustrage bani din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în inimă. De ce Vipsania, în afară de Drusus al lui Tiberius, a dat naștere unor copii care nu seamănă nici cu el, nici cu ea? Și totuși, toți patru au un aer comun. Până și amărâta de Asinia... Își trece o mână tremurândă peste chip. Degeaba. Blestemata imagine mongoloidă nu dispare. Mai încearcă o dată. Uf! S-a dus. Toranius tușește ușor ca să-i atragă atenția. Gallus ridică mirat fruntea spre el. Tot aici e? — N-ați plecat încă? hârâie răgușit. Îi cumperi, stăpâne
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fie în pericol! CAPITOLUL IX Prinde aproape temător între palme obrazul delicat, atinge în treacăt fruntea bombată, ca de copil. Se apleacă cu respirația întretăiată și își trece buzele fierbinți peste sprâncenele arcuite. Linge apoi pielea mătăsoasă. Simte sub degetele tremurânde con turul fin al pomeților. Nu e nevoie s-o vezi, chiar și ascunsă de umbrele nopții, chiar orb de-ai fi, tot îți dai seama cât este de frumoasă. Și toată această frumusețe este a lui. Pe Hercules! Numai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
final, în fața ochilor lui uluiți, să ia forma unui chip lipsit de viață, cu orbite goale și rânjt hâd. Îngrozit, face un pas înapoi. Varus! Visul de azi-noapte îi revine tumultuos în minte. Pune potirul înapoi pe altar cu mâini tremurânde. Încearcă să se stăpânească, dar glasul cu care începe rugăciunea îi sună până și lui străin în urechi: — Iane pater, Jupiter, Mars, Quirine, Bellona și voi, lari, stră moșii Claudiilor, ce ne tragem din sabini... Îi trebuie un efort supraomenesc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
s-a găsit lobul de sus al ficatului la taur... Cu chipul ca de piatră, rex poruncește să se repete sacrificiul: — Vom continua jertfirea de vite până când mânia zeului se va îmblânzi. Preotul lui Jupiter apropie de ochi cu mâini tremurânde pe ti cul de papirus pe care sunt notate formulele consacrate. Rostește o scurtă rugăciune, urmărind cu degetul cuvânt după cuvânt. Se forțează să nu comită nici cea mai mică greșeală de pronunție, ca nu cumva să anuleze din nou
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
unui taximetrist din Edinburgh. Scuze, scumpete, scumpe prietene, dar se aplică aceleași reguli. Când ne oprim și ne dăm jos din taxi, Îi dau tot măruntu puțoiului, numărându-i-l În palmă pe când gura i se strâmbă Într-o cicatrice tremurândă și plină de dezaprobare. — Bladesey, ai vreo monedă de doi penny? Am nevoie doar de două de doi penny sau patru de un penny. — Ia una de cinci, zice Bladesey. O iau și o las să-i cadă În palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
am nevoie de pantaloni noi. Toți ceilalți miros puțin cam urât și refuz să port blugi pentru că e o emblemă a șmecherașilor. Înșfac o pereche maro-roșcat care par numărul meu, douășopt În talie, lungime medie, și Întind cu o mână tremurândă cartea de credit. Limita de pe Visa e futută și sunt nevoit să suport umilința unui refuz. Plătesc cu Switch și ies dracu de-acolo, anunțând cu voce tare pe drumul spre ieșire — I-o problemă de bani lichizi, asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
trase din dreptul ei pentru a preveni riscul de a fi împușcată; văzuse această manevră în NYPD Blue sau poate la vreun instructor de la Academie. Altă lovitură înăuntru. - Nancy, ești acolo? șopti Franciscovich în stația de emisie-recepție. Vocea lui Ausonio, tremurândă, răspunse: - E moartă, Diane. Am încercat. Nu s-a putut... - Ascultă! Nu a ieșit pe aici, deci e înăuntru. Îl aud... Pentru câteva momente, liniște. Apoi aceeași voce tânguită: - Am făcut tot ce era posibil, Diane. Crede-mă... - Nancy, revino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
în care avea loc, îi sună pagerul. Se uită repede să vadă cine o căutase și scoase un geamăt profund. Ieși în viteză din cort, îndreptându-se spre o baracă unde mai multe telefoane publice fuseseră amplasate temporar. Cu mâna tremurândă, formă numărul. - Stuyvesant Manor, i se răspunse. - Cu Jaynene Williams, vă rog. O așteptare prelungă. - Alo? - Sunt eu. Kara. Mama e bine? - O, da, e foarte bine, fato. Dar voiam să te anunț. Să nu sari în sus prea tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
fosforescente, care ne deschid ușa, iar roțile tărgii se învârt atât de repede, de parcă n-ar purta nici o greutate. Un cuib roind de boală și durere ni se dezvăluie în fața ochilor în timp ce suntem conduși, el pe targă, eu pe picioare tremurânde, croindu-mi drum printre mulțimile condamnate să aștepte în dreptul ușilor, ca la magazin, de parcă s-ar vinde ceva greu de găsit, oare cât de prețioasă este sănătatea, se zbenguie fericită pe străzi, refuzând să calce prin asemenea locuri, mă rușinez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dinăuntrul caselor, dindărătul ferestrelor întunecate, învăluind somnul greu al oamenilor ca niște petice negre. Ridic ochii spre est, nori singuratici flutură asemenea unor brațe scufundate în marea de aer palid, pe acoperișuri sunt risipite cu generozitate antenele ca niște cruci tremurânde, dominând regatul acesta adormit din beton, iar între ele stă captivă luna, un balon albicios, a cărui lumină abisală încă impresionează, dar stelele care o înconjoară se pierd deja, înghițite de gura cerului, asemenea unor bomboane de lămâie supte până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
altă mamă nu te-ar fi infectat cu sentimentele ei de vinovăție, impunându-ți lucruri fără a-ți da șansa de a alege, Udi are dreptate, totul este o iluzie forțată, o membrană opacă acoperă ochii cărnii. Mângâi pălmuța aceea tremurândă și iată că degetele lui îmi strâng degetul cu o putere nebănuită, un strigăt pornește de pe buzele sale, ce încearcă să îmi spună, că ar vrea, cu toate acestea, să plece împreună cu mama care l-a schilodit, cu o secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mine. Rușinată stau în fața ușii încuiate a casei mele, cineva o cumpărase în urmă cu mulți ani, dar nu locuise aici niciodată și câtă vreme încăperile sale nu vor fi populate, vor dăinui acolo inimile noastre frânte, bântuind printre țiglele tremurânde, atingând urma termometrului de pe perete, furia casei părăsite, le observ urmele de afară, înconjor casa în care mi-am petrecut copilăria. Aici era un prun cu fructe roșii, iar lângă el, unul cu fructe galbene, noi îi numiserăm soț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de tare, încât am impresia că tronez deasupra patului ei ca Dumnezeu asupra fiilor Săi, nu numai că știu, dar sunt și vinovată pentru toate, aș fi putut să acționez cumva, dar nu o făcusem, pipăi biroul ei cu degete tremurânde, atât de multe hârtii, unde este scrisoarea aceea blestemată, trebuie să o găsesc, aș fi vrut să se trezească și să plece la școală ca de obicei, să pot continua în felul acesta cel puțin o săptămână, fără ca ea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în șoaptă, nimic nu mai e bine, iar eu spun, arată-mi scrisoarea, cu greu reușesc să îmi ascund curiozitatea, dar ea ridică spre mine privirile, protestând, am aruncat-o. Ce a scris, întreb eu, îmi torn cafeaua cu mâini tremurânde, dar ea bâlbâie, nu am prea înțeles, că trebuie să se însănătoșească în altă parte, că trebuie să își schimbe viața, că mă iubește, deodată îmi devine clar faptul că ea are un avantaj față de mine, simt față de ea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
câte se părea, aceasta era fericirea, ani de zile o căutasem în locuri greșite, din care lipsea cu desăvârșire și iată că se ascundea tocmai aici, între fisurile dintre victoria și înfrângerea lui, între inciziile dintre golul absolut și amintirile tremurânde, aceasta este fericirea, să îți vezi dușmanul înlănțuit, să nu aibă voie să te întrebe unde ai fost și ce ai făcut, să nu aibă voie să caute dovezi ale vinovăției tale, doar pașii săi amari coborând scările târâie în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
că da, ce l-a împins s-o facă? Dar pe noi, ce ne-a determinat să scriem? Iată numai câteva întrebări care se nasc în chip firesc la acest ceas jubiliar când cu ochii împăienjeniți de emoție, cu pixurile tremurânde, însemnăm împreună, câți om fi și noi, rândurile de față. într-altă ordine de idei, profităm de acest aliniat ca să ne mai aruncăm o dată ochii spre numărul episodului și să ne minunăm de cifră: 100! O sută! 100 de episoade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Și am pătruns În lumea marilor: nu pot vedea mai sus decât Înălțimea-mi; nu ajung cu cătarea nici măcar până la șei, necum să ating chipurile cavaleriștilor. Printre femeile care Îl Înconjoară - și de sub streașina aceea - văd boturile cailor, picioarele lor tremurânde, burțile leoarcă. Și balega, de bun-venit. Iar acum văd o cizmă, o scară - o cizmă prăfuită, cu câteva pete mai Întunecate, dar alburii: stropii de spumă din barba calului. Și mirosul: hamuri ude; și balega - stindard. Și văd bine: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
concrete... Sunt amintiri prețioase... pentru mine, desigur, dar cu un bărbat ca dumneavoastră... simt că pot avea încredere... și, mai ales, înțelegere. Asta doresc acum mai mult ca orice... - Așa va fi... Facă-se voia Domnului! rosti Eugen cu vocea tremurândă, pătruns de emoție și de evlavie. Mda! Să începem de la... un capăt... Am fost la munte..., la Sinaia, cu schiurile mai mult pe umăr..., singur, ca de obicei. Nu sunt căsătorit... Nu am avut timp niciodată... să găsesc o... nevastă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
filmarea sau de formarea profesională a oamenilor implicați în filmare: 1. Planul-detaliu - cadrul care prezintă un detaliu de obiect sau persoană (ochii, gura, mâinile tremurătoare etc.). Este folosit pentru că transmite multă sensibilitate, accentuează sau spune o poveste (spre exemplu, mâinile tremurânde vorbesc despre emoția sau bătrânețea personajului prezentat). 2. Gros-planul - cadrul care prezintă foarte strâns fața personajului, de cele mai multe ori fără frunte sau fără bărbie, de preferat nu fără amândouă. Este folosit atunci când dorim să accentuăm ceea ce face/spune personajul, să
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
la cunoștință și acceptare a riscurilor chirurgicale legate de intervenția...", când vocea profesorului rupe deja tăcerea : Sunteți de acord și vă însușiți prin semnătură această declarație ? Sunt de acord, nu am motive să amân, răspunde pe loc Dora, în timp ce mâna tremurândă depune semnătura cerută. Suita oamenilor în alb se îndreaptă spre ieșire, când Dora își amintește de "Informarea că autorizează corpul medical să acționeze în consecință dacă..." Își adună tot curajul pentru a chema imperativ : Domnule profesor ! Ce se întâmplă ? V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dora cu ani în urmă și pe care Alindora i-l reamintise pentru a nu îl lăsa să fie copleșit de durere atunci, după ce primise scrisoarea de la acel Ciprian. După telefonul cu Dorina, alergase la spital cu scrisoarea în mâinile tremurânde. Cu o convingătoare voce blândă, Alindora a repetat cuvintele Dorei de atunci, din spital, adăugând doar câteva cuvinte: "A plecat fără să sufere, fără să fie victima vreunei înverșunări terapeutice. A plecat ușor, fără suferințe, așa cum ne dorim și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
După ce am ieșit din pădure, m-am așezat în capătul unei pante pentru ca să privesc clădirea în care locuia Naoko. Mi-a fost ușor să-i depistez camera. A trebuit doar să găsesc fereastra la care se zărea o lumină slabă, tremurândă. Am rămas cu ochii ațintiți pe acea lumină multă vreme și n-am putut să o asociez decât cu ultima pâlpâire a unui suflet ce se stinge. Am vrut să o cuprind în căușul mâinilor ca să o țin în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]