876 matches
-
văzu curând În stradă. Atingînd draperiile din sibir, o privi mergând spre West End Avenue, În sus pe lățimea palidă a asfaltului, alertă la prezența unui taxi. Era mică, era puternică și avea un soi de mândrie feminină, Închegată. Ușor tremurătoare, cum fac femeile când se grăbesc. Trepidând ciudat. Și cu totul stranie. Femeile! Probabil că le suflă curentul printre picioare. Asemenea observații Își aveau În principal originea În detașare cumsecade, În detașare-de-rămas-bun, În obiectivitate-de-părăsire-a-pământului. În lumina zilei Încă, panoul luminos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
caz, Îi păruse lui Sammler că trebuie să ajungă pe acea scenă. Urma să fie acolo, să trimită rapoarte, să facă ceva, eventual să moară În masacru. Prin asemenea lucru, nu putea trece stând În New York. Ăla! New Yorkul cel tremurător, răsculat, de prost gust - orașul de te Îndoi de râs al lui Feffer! Și chiar Sammler mergea la o extremă, devenind, poate, prea disperat, prea prins de problemă, Începând să se gândească la pastile de dormit, la otravă. De vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
consistență de cauciuc. Câteodată, duminica ori cu regularitate la marile sărbători bisericești, de pildă în Joia Verde, ni se împărțea câte un ou fiert. Apoi, la prânz, după tocătura la tavă sau ciulamaua de pasăre, primeam chiar și delicioasa mâncare tremurătoare care era budinca de vanilie. Iarăși întotdeauna la fel și nedemnă de menționat era cina. În zilele lucrătoare, fiecare dintre noi care, student fiind, se ducea la cursuri ori, ca ucenic sau practicant, la muncă, primea într-un sufertaș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
momentele de apropiere fugară. Dar ce anume ar fi putut deveni posibil dacă aș fi rămas la Palermo se poate imagina doar într-un cu totul alt film, care se desfășoară ca tragicomedie sub cerul Siciliei, proiectat până la vârsta bătrâneții tremurătoare. Și cu siguranță că tot ceea ce s-a moștenit de la greci, sarazini, normanzi, în acel spațiu insular de depozitat moloz mi s-ar fi închegat într-o masă de material pentru un roman cu încrengături epice. Dorințe care își sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
îndrăznea să își înfrunte zmeul temnicer... și amândoi erau condamnați la suferință... Dar ce, suferința nu era pentru oameni? Și se priveau ostentativ drept în ochii sufletului recunoscându-și specia din care îndrăzneau să facă parte. Mâna ei îi mângâie tremurător obrazul și atingerea asta trezește în el o forță nebănuită... Parcă ar vrea să și-o îndese în suflet... Dar sufletul lui era prea mic și ea nu voia să renunțe la aripi... Erau albastre și doar ele îi mai
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
lună doar visarea. Ating fiorul sfânt din depărtări Și neînțelesul din iubire doare, Ai fost o clipă zborul din chemări Când buzele de ceață mi-au atins izvoare. Și am rămas mormântul de iubire Cu ochii plânși de-o rodie tremurătoare De n-ai fi fost iubirea din alba nemurire Misterul dragostei arzând în sufletul de zare. N-aș fi acum o lacrimă de ger Și vraja versului prin tainele de nopți Când plapuma de nori este strivită-n seri Te
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
și ferecate cu nisip, cu care era podită biserica. Sihastrul își puse odăjdiile și ținu utrenia după pravilă, asistat de Bătrân singurul enoriaș de ocazie. Obrazul împrumută culoarea zidului, vocea liniștea umbrei, privirea se stinse scăpărând în interior, ruga urcă tremurătoare și umedă pe zidul rece al bisericii, ca o iederă în căutarea luminii. Făcu apoi cu vreascuri focul în vatră, puse la fiert într-un ceaun câțiva pumni de linte, aruncă în foc o mână de cânepă uscată care îmbălsămă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
foarte frumoase, "nouă"! Ah, cum l-am fericit pe Constantinescu, când am auzit că aluat nouă! Ce bine de el...! ― Popescu-Băjenaru Grigore! ― Prezent! ― Zece! Doamne sfinte!... Visez sau e o glumă?! Mă-ndrept spre catedră, împleticindu-mă, și întind mâna tremurătoare, ca să iau teza... Camil Petrescu mi-o dă și mă oprește o clipă la catedră: ― Într-adins am lăsat teza ta la urmă, pentru că e cea mai bună din clasă. Du-te la loc și citește-o tare, ca s-
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
În momentul acela, o auzi pe femeie spunând: - Dar nu înțeleg. Ce spui? Ce-a făcut Enin? În timp ce Gosseyn stătea acolo lângă alcovul prin care-i condusese pe ceilalți, și de unde nu putea fi văzut, mărunțelul spuse cu o voce tremurătoare: - A dispărut. De sub ochii mei. Apoi bolborosi mai departe: - Știi cum e el când face lecții cu mine. O vreme stă liniștit. Apoi devine neastâmpărat. Îmi răspunde. Țopăie. Își mai ia câte ceva de băut. N-are nici un fel de maniere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
argintiu care se ițește din buzunarul cămășii, cu micul microfon acoperit cu o grilă metalică, și spune: Nu scrie păr vopsit. Femeile fie își accentuează, fie își nuanțează culoarea părului. Lângă ei stă domnul Whittier, ținând strâns cu mâinile lui tremurătoare și acoperite de pete scheletul cromat al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nu poți spune un lucru greșit. În mintea ta ai mereu dreptate. Fiecare acțiune - ce faci sau spui sau cum alegi să te prezinți - e automat corectă în clipa în care acționezi. Ducându-și cana la buze cu o mână tremurătoare, domnul Whittier spune: — Chiar și dacă ți-ai spune în sine: „Astăzi am să beau cafeaua în mod greșit... dintr-o cizmă murdară“. Și asta ar fi corect, pentru că decizi să bei cafeaua astfel. Pentru că nu poți greși. Ai întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Nu cine știe ce, spune domnul Whittier. Doar legenda lui Frankestein. Doamna Clark spune: — Și a lui Dracula... Sora Justițiară coboară scările de la etajul al doilea. Traversând holul, caută pe sub mese, prin spatele scaunelor. — E acolo, spune domnul Whittier, ridicând un deget tremurător înspre ușile duble ale amfiteatrului. Lady Zdreanță aruncă o privire în lateral, înspre ușile amfiteatrului, îndărătul cărora au dispărut Miss America și bila de bowling. — Răposatul meu soț și cu mine eram experți în a ne plictisi, spune Lady Zdreanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sticlă din șemineu, domnul Whittier spune: — Așadar a început deja... — Domnule Whittier? spune doamna Clark. Personajul nostru negativ, stăpânul și demonul nostru, pe care-l iubim și adorăm pentru că ne torturează, domnul Whittier oftează. Privind leșul, își duce o mână tremurătoare la gură și cască. Privind leșul, Directoarea Tăgadă își mângâie pisica din brațe, al cărei păr arămiu-portocaliu se așterne peste tot. Baroneasa Degerătură și Contesa Clarviziune îngenunchează deasupra trupului lipsit de viață. Nu plâng, însă ochii lor sunt atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
părul pisicii. Aici suntem noi împotriva noastră pentru următoarele trei luni. Din capul scărilor, așezat în scaunul său cu rotile, domnul Whittier ne privește. Alături, Contele Calomniei e ocupat cu agenda și stiloul, luând notițe. Arătând scena cu un deget tremurător, domnul Whittier întreabă: — Ai consemnat toate astea? Fără să-și ridice privirea din versiunea sa asupra adevărului, Contele încuviințează. — Atunci - spune-ne o poveste, zice domnul Whittier. Haideți înapoi la foc, zice, și, invitându-ne cu un gest tremurat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
așteptând să fie împușcați de un alt pluton de execuție. Fotografiile lucioase din reviste cu oameni ca noi sfârtecați de atentatori sinucigași. Buletinele de la radio despre accidente în lanț pe autostradă. Avalanșele de noroi. Vapoarele care se scufundă. Cu mâinile tremurătoare agitându-se în aer, domnul Whittier spunea: — Iubim catastrofele aeriene. Adorăm poluarea. Ploaia acidă. Încălzirea globală. Foametea. Nu, domnul Whittier habar n-avea... Ducele Vandalilor a găsit fiecare pungă de alimente care conținea sfeclă. Fiecare pernuță argintie de plastic Mylar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
i lăsă În jos, coborându‑și genele, și ele roșiatice la vârfuri, așa că doar buzele Începură iar să fremete: „Oh, fii binecuvântat! Sunt sclavul tău și al stăpânului tău!“ Oare și ăsta era tot vis? Buzele acelea fremătânde și bărbia tremurătoare? „Decie nu e stăpânul meu!“ se pronunță el, așteptând să audă răgetul leilor. Numai că iată, de cum Închise ochii să poată auzi mai bine răgetul leilor, chipul tânărului cu barba roșiatică se făcu nevăzut, iar deasupra sa se ivi iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și scunzi; Printre vreascuri cerne soare, Colți de iarbă pe răzoare Au zvâcnit iar muguri noi, Pun pe ramură altoi. Melc, melc, Cotobelc. Iarna leapădă cojoace, Și tu singur în găoace! Hai, ieși, Din cornoasele cămeși! Scoate patru firișoare Străvezii, tremurătoare. Scoate umede și mici Patru fire de arnici; Și agață la feștile Ciufulite de zambile Sau la fir de mărgărint Înzăuatul tău argint... Peste gardurile vii Dinspre vii, Ori de vrei și mai la vale, În tarlale, Tipărește brâu de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
se întoarce sau se epuizează în spume de injurii. Cel mai adesea împletește, palidă ă...î, plesne și cozi la versuri. Plasticitatea masei ei verbale merge până a se turna în grele mașini teologice, parodii de sfinte mistere. Dar viața tremurătoare a artei, marea linie, marea intensitate, e departe de această impură industrie. Poezie tristă de însăși tristețea materiei, aruncată din orbitele stelelor comunicătoare, ocolește sori negri, degradați. Amănuntul e căutat, opulent și gros. Dar distribuția principalelor motive se face conform
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
trândăvesc tot mai late în pajiștile unei preafrumoase limbi. Iar drumurile de țară scârțâie de coviltirile prozei tradiționaliste, oloage și infantile ca un ultim mereving. Poezie leneșă, iarăși: jalnica, cerșetoarea cantilenă a nomazilor ultimi-simboliști. Palidă ca un altoi neprins; oribilă, tremurătoare ca un plămân expectorat - fie buretele răcoritor pentru fruntea (enormă) a vreunui critic, congestionat până la urmă, nedumerit, nefericit de viforul și săbiile albastre și adâncul de rai în care vrea să fie văzut Spiritul. Poezie leneșă: poezia sinceră, inepta insistență
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
iubește neînchipuit de mult, încă dinainte de a ne fi întâlnit; venise iarna, o iarnă grea, cu viscole și cu troiene de zăpadă, pământul și crengile uscate din scorbură foșneau stins, apa din groapă abia dacă se înfiora când ne apropiam tremurătoarele buze de suprafața ei, numai din când în când se auzea pe afară, din lume, câte un urlet, pesemne viscolul, și așa mai departe, atunci tresăream și strigam : „Cine e acolo ?“ și nu răspundea nimeni, dar, o dată, cineva mi-a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ea va fi hrănită cu suc de portocale amestecat cu diverse alte substanțe nutritive. 6. O senzație de panică surdă, ca atunci când asiști la o înmormântare, își furișa în mine ecourile echivoce. Iar printre ele glasul lui Petru, subțire, plângăreț, tremurător, suna ca un flaut trist. Odată cu venirea lui apăruse un blocaj, din ce în ce mai sever. Exprimându-l cam brutal și admițând câteva excepții, l-aș putea defini ca pe un divorț între conștiența și existența mea faptică. Dezacordul acestor două planuri se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ajung la timp. Mai sus, din gura pădurii, venea un drum, îl cunoșteam, n-aveam pic de încredere în el. Apoi au năvălit oile, turme întregi. Cât vedeam cu ochii părea că pulberea pământului tresare, zvâcnește și behăie. O avalanșă tremurătoare aluneca pe mii de piciorușe. Turmele n-aveau câini, le mânau cu strigăte niște păstori-militari, goi până la brâu și smoliți de soare, îmbrăcați în pantaloni de pânză gălbuie și aspră, târându-și anevoie bocancii prăfuiți, păstorii-militari mergeau strigând și învârtind
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a mărginit să-mi ofere zîmbetul lui hermetic, parcurgînd filele cărții și mîngîind hîrtia ca și cînd ar fi fost o mătase unică În univers. Doamna În alb s-a Întors Încet. Buzele ei au schițat un surîs timid și tremurător. Ochii săi clipeau În gol, pupile albe ca de marmură. Am Înghițit În sec. Era oarbă. — N-o cunoști pe nepoata mea Clara, nu-i așa? a Întrebat Barceló. M-am limitat să tăgăduiesc, neînstare să-mi desprind privirea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept. Ochii ei albi se ridicau spre tavan, Înfiorîndu-se sub asalturile cu care profesorul de muzică o penetra Între coapsele palide și tremurătoare. Aceleași mîini care Îmi citiseră chipul cu șase ani În urmă În Întunericul Ateneului strîngeau acum bucile lucind de sudoare ale maestrului, Înfigîndu-și În ele unghiile și trăgîndu-le spre sine cu o poftă animalică, disperată. Am simțit cum mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fi obiceiul să se adauge și un nomen la prenomen, mă întreb dacă nu cumva ceilalți aborigeni îl strigă așa: Albert! Albert! Albert!... Trepidă, încântat de presupusa coincidență. Tresări ca o trestie trezită de zefirul zorilor care adie ușor printre tremurătoarele stufărișuri, dezmeticindu-se treptat la chemările repetate ale doamnei: Albert! Albert! Albert!... Albert, de câte ori să te anunț că micul dejun se răcește de tot? Peste șapte zile se trezi meditând astfel pe axa aceluiași gând: Atunci, în poiana străjuită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]