3,448 matches
-
noi ieri? Cum îi aduci tu iar amanții acasă. S-a văzut? Ei, asta-i! Păi am mai văzut scena și altădată. N-am înțeles de ce mă iei afară, în grădină. M-ai ținut acolo o juma de zi, ai udat gazonul ăla de l-ai băltit, doar-doar și-o trage Loredana cu ăla, tânăr băiatul, dar cred că a avut curaj!, să i-o tragi nevestei profului, în casa lui... hâââm... Era clar că tu vroiai asta. I-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
am nevoie de ea și n-o las eu să plece... Ce straniu miroase în casa asta, a singurătate nesfârșită!!!, dacă singurătatea poate mirosi... În baie, tânăra femeie subțire și înaltă își prinde părul cu o cască, să nu se ude, trage perdeaua din plastic, se închide acolo, între ape, apoi intră în cadă, ridică greu un picior, dreptul, apoi îl trage pe stângul, fonta din baia aia mică era deja caldă, dușul cursese peste emailul alb și metalul era cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu avea?, și Tina are un ton ciudat, atât de ciudat, că Maestrul se uită lung la ea. Nu-și întorsese fața deloc spre el. Vorbea ca la pereți, dar lui îi făcea bine și asta, căci poveștile, ca apa, udă pământul... — Avea o educație rară, făcută de maică-sa, o arhitectă cunoscută, care emana o aroganță plină de rafinament, o femeie care nu se machia deloc, singurul defect al maică-sii erau urechile, avea niște urechi mari, clăpăuge, caraghioase, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
timp, Amory Încerca, delicat, să cultive la D’Invilliers simțul apartenenței la o clasă socială, știind că de fapt poetul era mult mai conservator decât el și că, pentru a deveni un pișicher obișnuit, nu avea nevoie decât să-și ude părul cu apă, să-și reducă orizontul conversației și să poarte o pălărie de culoare mai Închisă. Dar lauda gulerelor Livingstone și a cravatelor negre ajunse la niște urechi surde. De fapt, D’Invilliers era vag exasperat de eforturile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
gazon verde, clădirile liniștite ale colegiilor, cu câte o singuratică lumină scolastică ce arsese Întreaga noapte, puneau stăpânire pe imaginația lui, iar castitatea turlelor a devenit, În concepția sa, un simbol. — Dracu’ s-o ia! a șuierat Amory cu putere, udându-și palmele În iarbă și trecându-și-le prin păr. Anul viitor mă pun pe treabă! Știa Însă că dacă acum spiritul turnulețelor și fleșelor Îl făcea docil și visător, mai târziu avea să-l copleșească. Dacă acum nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un fel de de-a prinselea mental - toate În forma nominală a dialogului. Froggy era fascinat și absolut ignorant de faptul că toate acestea nu erau pentru el, ci pentru ochii verzi ce străluceau sub coama de păr lucitor, grijuliu udat cu apă, aflată puțin mai la stânga - căci Isabelle Îl descoperise pe Amory. Așa cum o actriță, chiar și În cea mai puternică manifestare a propriului său magnetism conștient, percepe o imagine bine conturată a spectatorilor din primul rând, și Isabelle reușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
răspund la o Întrebare de-a ta. Tocmai am hotărât că nu cred În nemurire. - Nu zău? Ce banal! - Îngrozitor de banal, l-a aprobat ea. Dar și deprimant. Un fel de depresie râncedă, bolnavă. Am ieșit aici, afară, ca să mă ude ploaia, așa cum e udată o găină. Găinile ude au gândirea foarte clară. - Continuă, a Îndemnat-o amabil Amory. - Ei bine, eu nu mă tem de Întuneric, așa că mi-am pus mantaua impermeabilă și cizmele de cauciuc și am ieșit. Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de-a ta. Tocmai am hotărât că nu cred În nemurire. - Nu zău? Ce banal! - Îngrozitor de banal, l-a aprobat ea. Dar și deprimant. Un fel de depresie râncedă, bolnavă. Am ieșit aici, afară, ca să mă ude ploaia, așa cum e udată o găină. Găinile ude au gândirea foarte clară. - Continuă, a Îndemnat-o amabil Amory. - Ei bine, eu nu mă tem de Întuneric, așa că mi-am pus mantaua impermeabilă și cizmele de cauciuc și am ieșit. Știi, Înainte mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sentimentul risipirii, nu trăia speranța prezentă, implicită În conștiința unei risipiri. Simțea numai că viața i se refuză. „Rosalind, Rosalind!“ A rostit Încet cuvintele În semiîntuneric până când camera s-a umplut parcă de ele, briza sărată și umedă i-a udat părul, iar briciul lunii a tăiat bolta, făcând draperiile să ia o Înfățișare Întunecată, spectrală. A adormit. Când s-a trezit, era foarte târziu și domnea liniștea. Pătura Îi lunecase parțial de pe umăr și când și-a atins pielea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
adus brusc la realitate de o neplăcere mai veche, care-l urmărea de când plecase de acasă. Ca în cazul tuturor descoperirilor geniale - văzuse pe Discovery - soluția stătea chiar în problemă. Se ridică în picioare, își descheie șlițul și... oooh... șipoțelul udă mormântul Contesei, sub privirile înmărmurite ale doamnei, ale puștiului mucos redus în sfârșit la tăcere, ale tânărului blond cu ochelari de soare și ale unui gardian public. * Razele soarelui gâdilau plăcut fața Contesei. Ca de fiecare dată când se pregătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Contesa cu buze roșii îi făcu observație, scăpând-o din ochi pe cea cuminte, care se repezi imediat la un măr, mușcă cu poftă, dar mărul îi rămase în gât și atunci Popa îi săpă o groapă mare, sădi flori udate cu lacrimile lui, scrijeli cu unghiile un ultim haiku pe piatra ei de mormânt și se dedă la o necrofilie cum nu s-a mai văzut. Și dedându-se el la o necrofilie cum nu s-a mai văzut, deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mai cu folos lucru pe care îl poate face un om în viața lui. FINAL PASAJ RETRAS Închizând jurnalul, domnul Popa se ascunse sub pat: auzise pașii Contesei. - Serafimul meu! Unde ești? Unde mi te-ascunzi, cum vrei să mă uzi, unde te pitești să mă chinuiești? Popa tăcea mâlc, ținându-și mâinile grăsunele la gură să nu râdă. - Unde ești, îngerașul meu baroc? De ce mă lași să mă topesc de dorință și îngrijorare? Contesa privi cu groază fereastra deschisă. - Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
dinspre ei un fel de frig, o liniște înspăimântătoare care poate să-ți înmoaie oasele și să-ți transforme mușchii în așchii lungi de sticlă. Curgea apa de pe mine și se aduna într-o baltă în fața mea, hainele îmi erau ude leoarcă, liniștea, mai ales liniștea aceea, era cumplită. La urmă au aplaudat cutremurător, chiar l-am întrebat de ce pe unul dintre ei, mi-a spus că nu a priceput nimic, dar trebuie să fie ceva tare grozav de vreme ce curge atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
frumoasă, deja e plină toată de noroi. Ține sub apă credinciosul animal domestic, obișnuit cu omul, ceea ce necesită destul de mult efort și forță. În apă: agitație, bolboroseală, spasme, bulbuci. Aproape că trebuie să se așeze cu totul deasupra jivinei; mă ud din cap până‑n picioare și fac pneumonie. Până să survină moartea animalului, Hans - care se purtase cam ciudat încă de mai înainte, la chestia cu veverița - o trage pe Sophie departe de pisică; animalul, ud leoarcă, iese cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
literar pentru elevi, care are loc anual și e foarte popular; la acest concurs Rainer a câștigat deja de două ori, o dată un copac de cauciuc, a doua oară o ferigă frumoasă, care a murit deja fiindcă mămica grijulie a udat‑o prea mult, ferigile au nevoie mai degrabă de uscăciune, după cum l‑a informat între patru ochi grădinarul pe câștigătorul concursului literar. (Rainer a trebuit să‑și împartă locul trei cu alți nouă elevi). Sfatul a fost nesocotit. Școala participă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
doi cu tot cu găleată. Să sperăm că n‑o să înghită și afișele care sunt din hârtie și, ca atare, vulnerabile la umezeală. O folie de plastic le protejează, dar nu suficient. Oricum, s‑a mai domolit furtuna; pereții caselor s‑au udat și ies în evidență, iar asfaltul strălucește din nou ca asfaltul ud dintr‑un film. Colegul acestui asfalt a jucat și el în film. Mama spune: dacă ar ști tatăl tău, care s‑a jertfit pentru cauza noastră. Nu s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai-mai să-mi iasă din piept! — Draga mea Kyōko, ceea ce vreau eu să-mi spui e ce simți concret. Doar te-am Învățat, nu? Vreau să spui că Îți vine să mori de rușine, dar cu toate acestea te-ai udat toată de excitare și nu mai reziști dacă nu spui asta cuiva! Ei, poți să spui asta, nu? Keiko Kataoka Începu să-i vorbească cu blândețe fetei, Îndrumând-o cum să satisfacă anumite plăceri carnale ale bărbatului. De exemplu, trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
se clătină și se prăbuși, răsturnând paharul de gin tonic și frapiera cu gheață de pe masă. Ochii i se umplură de lacrimi și rămase blocată. Keiko Kataoka o Împinsese intenționat deasupra mesei. — Vai, dar ce-ai făcut, Noriko? S-au udat toate documentele!, spuse Keiko Kataoka postându-se În fața fetei și privind-o de sus. Keiko Kataoka era mai Înaltă cam cu opt centimetri. Noriko privi spre podeaua pe care se rostogoliseră cuburile de gheață și culoarea Îi pieri din obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cub de gheață nestrâns de pe jos! Noriko se transformase Într-un bebeluș. Era dezgustată de ea Însăși. În mai puțin de cinci minute nu-și va mai aminti de rușinea de acum. — Noriko? Îți dai seama ce-ai făcut? Ai udat documentele acestea foarte importante și ai Împrăștiat cuburile de gheață pe podeaua camerei de hotel. — Îmi cer scuze. O să le strâng pe toate. Vă rog să mă scuzați. În timp ce-și cerea scuze, vocea Îi deveni tot mai ascuțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
se ridice, apoi Îi vorbi mângâind-o pe păr. — Noriko, Keiko e secretara mea, de aceea e mai dură cu tine și te ceartă. Nu-i nimic, o să-i cer și eu iertare pentru tine. Dar uite! Ți s-a udat fusta. Mai bine faci un duș. Da! Du-te repede și fă un duș. Noriko se agățase de umerii bărbatului și plângea În hohote. Voia să-i spună: „Da, mă duc să fac duș, dar trimite-o acasă pe femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
duș, dar trimite-o acasă pe femeia asta Înaltă, te rog, hai să rămânem numai noi doi“, dar nu putea rosti cuvintele. Era convinsă că a comis o greșeală impardonabilă. Dispăru, la fel de confuză, În sala de baie. „De ce m-am udat În halul ăsta?“ Își repetă ea de nenumărate ori În timp ce-și spăla coapsele, apoi Își Înfășură un prosop pe deasupra bikinilor și se Întoarse În cameră. În momentul acela o zări pe Keiko Kataoka, Încă Îmbrăcată În costumul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ochii mari și rotunzi, În care se putea citi spaima, cu trupul umed și lipicios. Dar un ied de-abia fătat se freacă de ierburi și tot se usucă până la urmă, pe când Noriko era exact invers: cu fiecare clipă se uda tot mai tare, Încât nu mai puteai face nimic ca să oprești tot acel lichid care se revărsa din interiorul ei, nici măcar dacă-i Înfigeai un vibrator sau un tampon În vagin. — Noriko, ești atentă? Ceea ce ai luat tu se numește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
acelei situații și Începu să urle În gura mare: — Mi-e rușine! Mi-e rușine! Mi-e rușine! Ah, ce rușine mi-e! arătându-și caninii proeminenți, oarecum drăgălași, și gingiile de o culoare cam bolnăvicioasă. Am realizat că mă udasem și eu În interiorul coapselor, deși nu doream ca asta să se Întâmple. Se spune că dimensiunea erotică este responsabilă de destrămarea individualității umane. Eu nu prea citesc cărți, de aceea nu cunosc adevărata cauză. Noriko a reușit În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
subzistă la rubrica filosofilor cirenaici seamănă cu un han spaniol în care nu găsești decât ce ai adus: Aristotel, nu Stagiritul, ci cel născut în Cirene, Antipatros, Aristoxene, Denis Transfugul, Hegesias, Anniceris, Teodor Ateul, toți provin, desigur, de pe podișurile înverzite, udate de ploi, ale Cirenaicii, dar ce au ei în comun? Ce anume propovăduiesc ei care să poată constitui o școală structurată, coerentă și demnă de acest nume? Din nefericire, nimic. Mai rău: Hegesias, de exemplu, trece drept un pesimist înnăscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de caracter: cam multe defecte pentru un singur om! Prea multe pentru ca toate să se dezvolte într-un singur corp cunoscut ca fragil, debil și bolnăvicios... Departe de așternuturile moi garnisite cu femei, de ugerele și vulvele de scroafă umplute, udate cu cele mai bune vinuri de Falerne, de efebi, de curtezanele îmbrăcate sumar și de practica degetului vârât în gât pentru a putea continua orgiile demne de Trimalchio al lui Petroniu, Epicur afirmă teoretic și trăiește practic un hedonism ascetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]