1,003 matches
-
Velunda - sora regelui batavilor, preoteasă și vrăjitoare - cunoștea toate tainele și vrăjile, știa să devină o prezență perceptibilă ca să-l urmeze oriunde s-ar fi dus. Valerius o văzu alături de el, ca în atâtea alte nopți, goală, cu părul lung unduindu-se la cea mai mică mișcare și privirea profundă care îi aprinea dorința. Îi mângâie cu mâini înfrigurate trupul, sânii, șoldurile, chipul, îmbrățișând-o delicat, vrând parcă să se agațe de ea sau să o împiedice să dispară. O fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plată, adio manipul. Fără mine e un mare haos - signifer-ul ridică mai mult bățul signum-ului, ca să fie văzut și de soldații din ultimele rânduri. Antonius lăsă oamenii să treacă prin fața sa și studie cu atenție toate detaliile. Vântul făcea să unduie crestele de păr roșu de pe coifurile centurionilor și ale așa-numiților optiones, transversale la centurioni - de la o ureche la cealaltă - și longitudinale la optiones - de la ceafă până pe frunte. Nu întâmplător crestele acelea aveau o culoare vie; ele trebuiau să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-i pumnalul în coapsa dreaptă și răsucindu-l în carne. Apoi se retrase rapid, privind sângele ce țâșnea din rană, pe când Skorpius urla furios din cauza durerii cumplite, dar fără să cadă sau să se clatine. Mulțimea se ridică în picioare, unduindu-se asemenea unui monstru închis între zidurile arenei. Strigătele de surpriză se amestecau cu râsetele și urletele euforice. Aceeași mulțime care cu o clipă în urmă era gata să aclame victoria lui Skorpius exulta acum la gândul înfrângerii super-omului, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fără să-i răspundă. Ascultă urletele mulțimii cu ochii întredeschiși, încercând să-și imagineze lupta din arenă. Marcus și Florius. „Marcus are să învingă“, se gândi. Își dori ca Florius să fie grațiat. — E rândul vostru, anunță cineva. Veniți după mine! Unduindu-și tunica cu dungi albastre pe fond ocru, bărbatul intră pe un coridor luminat de flacăra tremurătoare a torțelor, atât de lung încât părea că nu se mai sfârșește. Se opri în fața unui zid și dispăru, de parcă ar fi intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius batjocoritor. O să te trimit pe plajele morților cu un șut în fund. Își puse coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre pulvinar. Vitellius se sprijini de balustradă și, după o clipă, batista din mâna lui unduia în vânt, imaculată pe cerul albastru. Explodă muzica flautelor și a orgii hidraulice. Mulțimea amuți. Valerius inspiră profund. Sosise clipa. Inima îi bătea cu putere. O rază de soare reflectată de plăcuța metalică de pe umărul lui Flamma îl orbi, trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acoperișuri, vitellienii aruncau cu pietre. Flavienii răspundeau la fel. Soldații luptau pe Câmpul lui Marte, pe câmpia ce se întindea între Tibru și Capitolium... Poporul aclama lupta sângeroasă ca și cum s-ar fi aflat în arenă, strigând și aplaudând. Mulțimea se unduia, urmărind masacrul. Oamenii își mânjeau încălțările de sânge, săreau peste leșuri, arătându-le urmăritorilor locurile unde se ascundeau cei pe care-i căutau, ca să-i vadă pe aceștia cum erau uciși în taverne, la terme, în lupanare... Peste tot curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
jos, cu salteaua sa de yoga. Femeile ieșeau din diferite case, întâlnindu-se în drumul lor către ghereta Mother Dairy, iar preoții din temple, de la capătul străzilor, cântau cu voci din ce în ce mai puternice comparativ cu a lui Sampath, imnurile înălțându-se, unduindu-se și plutind deasupra acoperișurilor. Sampath se întreba dacă nu cumva ar putea alunga ceața din mintea sa cu un ceai tare de dimineață și cu un spălat zdravăn pe dinți sau dacă ar putea umple vreodată golul din burta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să mergem peste tot cu dubița și să călătorim dintr-un loc în altul. Sampath se gândi la drumuri nesfârșite în vara aceea lipicioasă și nesfârșită care avea să vină atât de curând să se aștearnă dinaintea lor, la camioane unduind în valuri oboseala, la vibrația motoarelor în capul lui, la greața urcând din stomac și simți că îl cuprindea o fierbințeală de nesuportat, apoi o răcoare de gheață. Se gândi la vechea lui viață de la oficiul poștal, la oamenii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Îți închin aceste rânduri Adunate-n alb cleștar, Din adânc de dor, din gânduri De cinstire, sfânt altar! Înălțarea-i cer, hotar Și-i slăvită-n lacrimimuguri, Îți închin aceste rânduri Adunate-n alb cleștar! Sunt, prin tine, mic vlăstar Unduit de vânt prin câmpuri, Dar din ram vechi de stejar Ce știe-a doini prin crânguri... Îți închin aceste rânduri Adunate-n alb cleștar!
Ţie, Mamă!. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_546]
-
rochie care făcea ape ca imaginea unui televizor. Părul castaniu cobora în bucle pline peste supapele sensibile ale gâtului și peste tonusul lui care vibra de viață. Fără să-i mai las timp lui Fielding să mă interpeleze, m-am unduit ca o lebădă până în dreptul ferestrei și am sărutat-o abia atins pe obraz. — Bună, Butch, am spus eu. Ce mai faci? — Bună. John Self. Ce onoare, răspunse Butch Beausoleil. — Ce mai faci, bătrâne? mă întrebă Fielding. Moșule, să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Am coborât. Am urcat jumătate din panta de la Battersea Bridge. În spatele meu, cele patru coșuri ale centralei electrice arătau în sus, semănau cu pragul unei clădiri neterminate de o amploare inimaginabilă și de o mărime înspăimântătoare. Sub mine, Tamisa se unduia și pulsa aidoma unui creier uman, expediind semnale, dându-și jos văl după văl, ca și cum un lichid mai greu fusese trimis să alunece pe suprafața apei, nelăsând nici urmă de îndoială că fluviile sunt ființe vii. Și ele mor. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
face orice numai să-și vadă numele tipărit pe undeva. Intrarea precipitată a Selinei în dormitor prevestea cheful ei clocotitor de a o lua prin magazine. Părul îi era vopsit și fierbinte. Jur că sunt clipe când părul Selinei se unduiește ca o apă vijelioasă - se unduiește din cauza alifiilor, a secretelor. Spunea că e obosită: spunea că e bolnavă. A luat un calmant și s-a întors în pat. Nici nu se punea problema să mă duc după ea. Știi, interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
numele tipărit pe undeva. Intrarea precipitată a Selinei în dormitor prevestea cheful ei clocotitor de a o lua prin magazine. Părul îi era vopsit și fierbinte. Jur că sunt clipe când părul Selinei se unduiește ca o apă vijelioasă - se unduiește din cauza alifiilor, a secretelor. Spunea că e obosită: spunea că e bolnavă. A luat un calmant și s-a întors în pat. Nici nu se punea problema să mă duc după ea. Știi, interiorul coapsei fetei ăsteia e deosebit de neted
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
beton. Problema nu e că vremea le scoate afară din case. Problema e că vremea le dezbracă de cele mai multe din haine. În nebunia turbată a miezului verii din Manhattan, în coloanele care se clatină de-a lungul străzilor, femeile își unduiesc superba feminitate a ființei lor, acest sân extra și această pulpă extra și emanațiile, dulci transparențe, amețitoare zațuri. Bărbații se târăsc palizi prin arșiță. Până și Fielding își trădează iritarea. „R o cățea, spune el. Slick, n-avem cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
încep să se înfiripe... Astfel, putem observa că, în versurile dedicate unor persoane, materia primă poetică se manifestă, în primul rând, în comparații cu elemente naturale, în metafore și trimiteri la elemente și fenomene naturale („Sunt, prin tine, mic vlăstar/ Unduit de vânt prin câmpuri,/ Dar din ram vechi de stejar/ Ce știe-a doini prin crânguri...”; „Să fii floarea de câmpie,/ Să fii vântul care-adie,/ Să fii izvorul curat,/ Să fii dulce alinat...”). Astfel de comparații și trimiteri le vom
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
a zăvorât în capcana tragicei ironii a imobilității cvasitotale și a izolării complete. Căci aceasta este tragedia gorfilor: nu numai Thera, dar și întreaga Endimiunse sunt lipsite în totalitate de orice altă formă de viață. Nici tropăit de animale, nici unduit de plante - nu că ar fi existat vreo adiere care să le legene. Acest paradox i-a împiedicat pe gorfi timp de mai multe milenii să poată determina cât de avansată era de fapt civilizația lor, neavând standarde de evaluare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
frizerie, ochii îmi aleargă spre o imaginară măsuță, dintr-un nevăzut colț al încăperii, unde vălătucii nălucirilor par stivuiți în mape maronii... Când curva ieșea în oraș, o urmăream toți puștanii strânși în poarta casei lui D. Trecea printre noi unduindu-și ușor coapsele durdulii, aranjându-și zulufii blonzi sau trecându-și degetul pe obrajii ei bucălați. O fetișcană plinuță era curva, nu prea înaltă, zâmbind parcă mereu speriată, încercând să se strecoare printre coloane de aer numai de ea văzute. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o s-o găsesc așteptîndu-mă de partea cealaltă, fumînd lîngă balcon, cu picioarele strînse, rezemată de perete, ancorată În același loc În care o lăsasem. Încetișor, temîndu-mă să nu deranjez, am deschis ușa și am intrat În apartament. Perdelele de la balcon unduiau În Încăpere. Silueta stătea așezată lîngă fereastră, cu chipul estompat contra luminii, nemișcată, cu o lumînare aprinsă În mînă. O perlă sclipitoare Îi alunecă pe piele, strălucitoare ca rășina proaspătă, și Îi căzu În poală. Isaac Monfort se Întoarse, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
citit? am Întrebat. Fermín se mărgini să Încuviințeze. — Trebuie s-o găsesc pe Bea Înainte de a fi prea tîrziu. Cred că știu unde e. M-am așezat pe pat, Îndepărtînd brațele lui Fermín. M-am uitat În jur. Pereții se unduiau ca niște alge Într-un lac. Tavanul se Îndepărta dintr-o suflare. Abia m-am mai putut ține. Fermín, fără nici un efort, mă culcă la loc pe laviță. — Nu te duci nicăieri, Daniel. Ce erau pastilele alea? — Alifia lui Morfeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
era în folosul tuturora. Era acolo un Mag frumos ca dăruirea, ce purta în nimb nestemate de înțelesuri. Era Om la fel ca Oamenii din Început și curcubeu se rotea în zările sale. Când trecea înflorea fiorul dragostei pretutindeni. Se unduia în liniște pe răsărituri, pe orga culorilor... Lumina din el era Sărbătoare Veșnică. Nici o suflare nu-i umbrea cărările, nici un gând trufaș nu-l prindea. Se ducea în apele vii ale Împărăției sale și se scălda în Neînceput. Odată plăsmui
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
și poșeta În același loc. Când Întâlnea astfel de făpturi pierdute, Bikinski Își vâra capul Între umeri, murmurând În sinea sa rugăciuni, ce avea menirea să-l apere de ispite de orice fel. Ele se țineau mult timp În urma lui, unduindu-și coapsele și sânii mari ca niște clopote, ce se clătinau amețitor În bătaia vântului de seară. Pentru a scăpa de sâcâială, Bikinski se metamorfoza În piatră kilometrică, călcând cu pași mari și crucea ridicată deasupra capului pe mijlocul șoselei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
strălucire orbitoare. „Iată că totuși mișcă”, spuse profesorul, frecându-și mâinile de satisfacție. Practicanzii apludară. „Dar ce credeați?” vru să exclame Oliver, dar gâtlejul lui transformă vorbirea umană Într-un fel de cârâit, acompaniat de foșnetul de frunze ce se unduiau pe cele două ramuri, aplecate spre genunchi. „Vedeți”, spuse profesorul studenților, „metoda mea nu dă niciodată greș. Dacă un pacient nu mișcă, Îl declari mort și imediat vei observa În comportamentul său o schimbare de o sută optzeci de grade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai Înainte, nu-i așa că bărbatul care e obsedat de propria-i Îmbrăcăminte are Înclinații femeiești și viceversa?” „Să admitem drept valabilă și ipoteza asta...” Cravașa În mâinile cinicului strălucea ca fulgerul. „Nu am nimic Împotrivă”, zise el. Penitentul se unduia, mișcându-și coapsele și frecându-și gâtul de picioarele mesei Îmbrăcate În ciorapi de mătase. Bumbii de plumb se abătură peste partea sa dorsală. „O”, exclamă penitentul. „Continuați, continuați”, făcu cinicul. „Atunci dumneavoastră, ținând cont de toate aceste ipoteze, aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mă inspiră...” Spunând aceasta, penitentul Își frecă din nou obrazul, acum Însă de piciorul mesei, pe care-l dezmierdă Îndelung. „Termin-o”, zise Noimann-cinicul, desfăcându-și cureaua de la pantaloni. „Dacă mă ajutați dumneavoastră, termin”, spuse cu o voce mieroasă penitentul, unduindu-și corpul pe covor. „Ești un pervers”, țipă Noimann-cinicul, lovindu-l cu catarama peste fese. „Dumneavoastră sunteți, În schimb, perfecțiunea Întrupată...” Cureaua se ridică din nou. Apoi coborî, pleoscăind, peste fundul gol... „Lustruiește-mi unghiile”, țipă el. Și penitentul, scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lângă mine. Simțeam că te aflai totuși în preajma mea, dar nu vroiai să te arăți. Întărâtat, prelungindu-mi starea, te doream furibund, însă bruneta sau mai bine zis sânii ei mă obsedau, amestecând viziunile. Merele ei dulci mă înăbușeau, se unduiau deasupra mea. Tu nu erai acolo... eram nedumerit, îmi lipseai ca substanță și, nervos că nu te găsesc unde trebuie, călărindu-mă, îmi percepeam bățul tremurând de încordare. Am rămas un răstimp într-un extaz nelămurit, cuprins de dorințe sfâșietoare
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]