KorAP: Find »[drukola/base=vâsli & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...32 >

784 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

fundul mării. Așa că pregătiți-vă să vîsliți, pentru că, În plus, celui care nu vîslește am să-i tai picioarele și boașele Înainte de a-l arunca la pești. Începură așadar să tragă la rame, și cîte unul dintre ei se odihnea vîslind foarte Încet, căci Oberlus știa că nu-i putea obosi excesiv, dar mai știa și că, dacă se opreau, curentul ce venea dinspre cotinent i-ar fi făcut să piardă imediat terenul pe care-l cîștigaseră. Puse În fața lui o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
nici un croncănit, nici măcar zgomotul apei care aluneca sub chilă; o liniște sfîșiată doar de monotona lovire a vîslelor, Într-un ritm unic, obsesiv, ca și cum, În loc de ființe omenești, prizonierii s-ar fi transformat În roboți, În mașini fără viață, condamnate să vîslească așa pînă la sfîrșitul veacurilor. Apa era raționalizată, mîncarea puțină și efortul controlat la maximum de către Oberlus, hotărît să-i țină În viață pe acei oameni chiar Împotriva voinței lor. Ar fi trebuit să vîslească zile, săptămîni sau chiar luni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
mașini fără viață, condamnate să vîslească așa pînă la sfîrșitul veacurilor. Apa era raționalizată, mîncarea puțină și efortul controlat la maximum de către Oberlus, hotărît să-i țină În viață pe acei oameni chiar Împotriva voinței lor. Ar fi trebuit să vîslească zile, săptămîni sau chiar luni Întregi, nu-i păsa de timp, și singurul lucru pe care-l dorea era să vadă că funia de la pupa rămînea În urma lor, ceea ce Îi arăta că mai cîștigase un metru din cei o mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
ce spusese el, iar portughezii erau prea obosiți ca să se mai gîndească să spună ceva. De multă vreme pierduseră ultima picătură de voință care le mai rămînea, și pierduseră, probabil, și orice speranță de a mai supraviețui acelui coșmar absurd. VÎsleau fiindcă răpitorul lor le poruncea s-o facă, prin lovituri de bici, și nu-i mai Împingea nevoia de a se salva, ci numai teama de durerea fizică și teroarea fără margini pe care o simțeau În prezența acelei ființe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
va mai fi fost suficientă, Iguana Oberlus avea să inventeze o nouă pedeapsă prin care să-i determine să dobîndească putere din Însăși slăbiciunea lor. Așa că nu era cazul să le se spună că singura speranță de salvare era să vîslească spre est. Pentru ei nu mai exista speranță, nici un fel de speranță, căci nutreau convingerea că, orice-ar fi făcut, povestea lor avea să se sfîrșească acolo, legați de acele vîsle care le transformaseră mîinile În carne vie și le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
nu mai exista speranță, nici un fel de speranță, căci nutreau convingerea că, orice-ar fi făcut, povestea lor avea să se sfîrșească acolo, legați de acele vîsle care le transformaseră mîinile În carne vie și le Îndoiseră spinarea. Trebuiau să vîslească și continuară s-o facă. Se dezbrăcă pînă la piele și intră În apă fără să se țină de margine, pentru că, deși nu era o Înotătoare expertă și abia dacă reușea să se mențină la suprafața apei, i-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Pune mîna pe timonă, Îi porunci Niñei Carmen. Și adu-ți aminte: spre răsărit! Mereu spre răsărit... Dacă deviezi cu un singur grad, te las fără apă. Trebuie să ieșim din zona moartă, fără vînt și fără pește. Începu să vîslească Însuflețit. Dacă mergem așa, În cîteva zile trecem de jumătatea drumului... Ea lăsă să-i scape un oftat răgușit: - Jumătatea drumului! exclamă ea. Dumnezeule milostiv! Prostul Knut, vlăguit, Își pierdu și puțina judecată care-i rămăsese după a patra săptămînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
să plîngă cu sughițuri, căci nu mai putea Îndura. CÎt despre Iguana Oberlus, aruncă În apă leșul norvegianului, Își Încărcă iarăși arma, o puse la adăpost cu mare grijă și, Înșfăcînd vîslele care aparținuseră celor de-acum morți, Începu să vîslească foarte Încet, În acel ritm lent, monoton și constant pe care-l impusese din prima clipă. Portughezul Ferreira, care asistase la desfășurarea scenei cu indiferența unui somnambul, se ciuci pe banca lui ca și cum nimic din toate acelea nu ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
constant pe care-l impusese din prima clipă. Portughezul Ferreira, care asistase la desfășurarea scenei cu indiferența unui somnambul, se ciuci pe banca lui ca și cum nimic din toate acelea nu ar fi avut vreo legătură cu el și adormi imediat. VÎslind fără Încetare, Oberlus o lovi ușor cu piciorul pe Carmen de Ibarra și-i porunci: - Spre răsărit! Îndreaptă-te spre răsărit! - Du-te dracului! veni răspunsul. Ăsta e singurul drum pe care-ar trebui să-l cunoști... Du-te dracului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Înecați de lacrimi, Își suflă nasul, Își opri cu o batistă murdară sîngele care-i țîșnea din mîna rănită și Îndreptă prova Înspre est. Iguana Oberlus, care se uita la ea cu ochii Înroșiți de somn și oboseală, continuă să vîslească, mecanic, distant și inuman, ca un robot programat să facă, ceasuri Întregi, exact aceleași mișcări. - Un vapor! - Da, e un vapor... - Poate ne vede... Doamne, fă În așa fel Încît să ne vadă! - Nu ne poate vedea. E prea departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
și că sînt condamnat să trag la vîsle, ducîndu-te pe tine spre nicăieri... Spune ceva! Îi trase un șut lui Ferreira. Portughez nenorocit, spune ceva, sau te arunc și pe tine În apă. Nu ești decît o povară. Vorbește sau vîslește, dar fă ceva... Celălalt abia deschise ochii: - Mi-e foame, murmură. - Vai, vai, vai! Ce amuzant! exclamă Oberlus, batjocoritor. Ți-e foame... Asta nu-i nimic nou... Tuturor ne e foame, pentru că sînt deja trei zile de cînd frumoasa noastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
obraji. Asta aștepți... Am văzut cum te uiți la mine și citesc asta În ochii tăi de fiară... O să mă mănînci... Știu că ești În stare s-o faci... Iguana Oberlus nu i-a dat răspuns și a continuat să vîslească, În timp ce Niña Carmen se ridica cu greu, sprijinindu-se În cot: - La asta te gîndești? Întrebă ea. O să-l mănînci? Ai fi În stare s-o faci? Se mărgini s-o privească și ochii lui i se părură mai reci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
decît noi trei, condamnați să plutim pînă la sfîrșitul timpurilor... De ce nu vrei să mă crezi? - Te cred, spuse el Întretăiat, obosit de efortul constant pe care-l făcea. Și dacă, În loc să stai trîntită acolo, ai veni aici și ai vîsli, ai fi și mai convingătoare... Nu mai există nimic; numai marea, dar acoperind pămîntul poate că a devenit mai puțin adîncă și nu-ți mai ajunge nici măcar pînă la fund. De ce nu te arunci ca s-o Încerci? - Pentru că, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
dacă m-aș arunca și ar fi Încă adîncă, nu m-ai putea mînca, veni răspunsul. De ce nu te arunci tu? Oberlus vru să răspundă, dar păru să priceapă că nu dispunea de suficientă energie pentru a vorbi și a vîsli În același timp și-și văzu În continuare de treabă, care i se părea zadarnică de-acum, Încercînd să facă ambarcațiunea să Înainteze - mereu către răsărit - fie și numai cu cîțiva centimetri. Din nou zăpușeala puse stăpînire pe ambarcațiune. Niña

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
pentru că singurul lucru de care avem nevoie este puterea. Făcu un gest spre prora. Chiar dacă deviezi și nu-ți vine să crezi, acolo, În față, spre răsărit, fie că vrei sau nu, se află continentul, și chiar dacă ar trebui să vîslesc singur, tot am de gînd să ajung acolo. Spintecase burta altui pește și, luînd o bucată mare de carne albă, tare și palpitîndă, o băgă În gură și Începu să mestece cu concentrarea și interesul celui care nutrește absoluta convingere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
lui. Baleniera, Între timp, devia foarte Încet spre nord-est, dar Oberlus știa asta și nu părea să dea importanță faptului, pentru că, recăpătîndu-și forțele, avea să pună din nou mîna pe vâsle și să recupereze terenul pierdut; avea să continue să vîslească, neobosit, pînă la mult visatul țărtm peruan. Oricît de departe ar fi fost purtați, În oricît de multe capcane ar fi Încercat să-l prindă zeii din Olimp și oricît de mult i s-ar fi opus, nici măcar ei nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
spre răsărit, În căutarea unui pămînt despre care el o asigura că se afla acolo, deși nu putea fi Încă zărit. Făcu ceea ce Îi ceruse el și, incitată de dorința de a ajunge odată sau de a zări măcar țărmul, vîsli la rîndul ei, făcîndu-și ferfeniță mîinile, Însuflețită de o dorință necontrolată de a Înainta spre răsărit. Patruzeci de zile, poate cincizeci, stătuseră la bordul acelei fragile ambarcațiuni, ale cărei crevase Începeau să cedeze deja de-a dreptul alarmant, obligîndu-i să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
În același timp atîta mizerie și atîta grandoare. Revenindu-și În urma unor coșmaruri provocate În parte de sete și de foame; simțindu-se așa cum se simțea, reconfortată de convingerea că În sfîrșit aveau să ajungă acolo, Își petrecu acele ceasuri vîslind Încet și gîndindu-se la bărbatul care dormea și de care era Încredințată că avea să se despartă curînd. Oribil, bestial și abominabil, exista totuși ceva care te fascina la el, ceva care mergea dincolo de plăcerea sexuală pe care știuse să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
captivantă, cu privire la care Niña Carmen - Carmen de Ibarra pentru toți de multă vreme - nu se simțea În stare să Își clarifice sentimentele. Se trezi la prînz, urină, puse mîna În tăcere pe vîsle, verifică direcția și Începu din nou să vîslească, fără să se mai oprească din treabă decît pentru a mînca ceva la căderea verii și a continua, nepăsător și tăcut, tot restul nopții. CÎnd soarele răsări din spatele munților Înalți, lumină cu primele raze oblice un peisaj auriu de nisip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
căci dacă bat pieziș ne răstoarnă și curenții aici sînt foarte Înșelători - scuipă În mîinile jupuite, pregătit să facă un ultim și suprem efort. Haide acolo! exclamă el. Dacă faci ce-ți spun, curînd vom fi pe pămînt... Începu să vîslească tot mai abitir, făcînd baleniera să Înainteze din ce În ce mai repede, imprimîndu-i viteza necesară pentru ca primul val să o Împingă pe creastă, aruncînd-o Înainte și mai iute, acestui val urmîndu-i altul. Între valuri, Oberlus nu se opri nici o clipă din vîslit, În timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
să vîslească tot mai abitir, făcînd baleniera să Înainteze din ce În ce mai repede, imprimîndu-i viteza necesară pentru ca primul val să o Împingă pe creastă, aruncînd-o Înainte și mai iute, acestui val urmîndu-i altul. Între valuri, Oberlus nu se opri nici o clipă din vîslit, În timp ce Niña Carmen se agăța din toate puterile de echea timonei și astfel, marea și omul, uniți, conduseră ambarcațiunea pînă unde Începea plaja. În clipa În care păru că prora avea să se Înfigă În el, Iguana Oberlus sări agil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

sau neatrăgătoare. Doar diferite. — De rațe. — Da. Și de multe alte lucruri. — Absolut. Ok, bine, sunt doar o salamandră, iar dacă rațele mă văd ca atare și mă acceptă - de exemplu, că nu am piciorușe cu pielițe cu care să vâslesc prin iazuri, ci îmi folosesc... la naiba, ce folosesc salamandrele? Cozile? Înotătoarele? În fine, ce-or folosi, înțelegi tu. E vorba de acceptarea diferențelor fără a încerca să le schimbi. Totul e bine, dar ai o urmă mare și însângerată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913

oglindă de argint: dumbravă și luncă, lac și țărmuri. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lângă poartă; și-n aerul cel curat al serei tremurau din palat cântece mândre și senine. Făt-Frumos se sui-n luntre și vâslind, ajunse până la scările de marmură ale palatului. Pătruns acolo, el văzu în boltele scărilor candelabre cu sute de brațe, și-n fiecare braț ardea câte o stea de foc. Pătrunse în sală. Sala era înaltă, susținută de stâlpi și de

Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305

să fie permanent cu ghiara pe noi. Când este un exemplar unic într-o cultură, laureatul Nobel are două șanse : să fie linșat, ori plimbat ca pe un fazan împăiat. Șansa este întâmplarea care așază valoarea pe soclul propriei splendori. Vâslim printre amenințări și recompense. Stau scriitorii în manuale ca în insectar. În esență, destinul te poate duce spre drumul Damascului, ori spre cel al Golgotei. La unele întrebări răspunde numai destinul Noi doar simulăm. Dozajul chimic al creierului face ca

Chef pe Titanic by Vasile Ghica (2008) [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

Tavaeárii - „să i se umple de seninătate“. Două pirogi apărură dinspre Punta Rofau, îndreptându-se către Punta Matira, iar profilurile lor se conturară pe discul luminos al soarelui, care atingea linia orizontului și înroșea norii, si, cu toate că cei opt bărbați vâsleau din greu, o făceau într-o liniște absolută, ca și cum ceea ce urmăreau n-ar fi fost să învingă în această cursă improvizată, ci s-o ducă la capat atât de discret, încât nimeni să nu reușească să le detecteze prezenta. Cand

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]