3,120 matches
-
Saint-Sardos din Agenais se găsea în epocă într-o situație complexă. Deși situat pe terenurile ducatului Guyenne, deci a regelui Angliei, el aparținea comunității religioase din Sarlas, care era dependentă de regele Franței. Când Montpezat, stăpân gascon al Saint-Sardos, deci vasal al regelui Angliei, a construit o fortificație, Parlamentul de la Paris a proclamat că el se găsește pe teritoriul regatului Franței. Gasconii conduși de Montpezat au răspuns francezilor care s-au instalat la palat și ofițerii care au avut ghinionul să
Carol al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/321367_a_322696]
-
Rivalitatea între ducii de Lorena și seniorii de Bar va subzista până în 1420 când cele două domenii sunt unite sub același duce. O serie de litigii dintre ducele Theobald și contele de Champagne îl fac pe duce să se declare vasal al acestuia pentru câteva seniorii din vestul ducatului câtre anul 1220. Un secol mai târziu, căsătoria dintre Ioana de Champagne și regele Franței Filip al IV-lea plasează ducatul sub vasalitatea monarhului francez. În timpul Războiului de o sută de ani
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
Viena. După mai multe zile istovitoare de lupte sângeroase, apărătorii s-au retras între zidurile Orașului Vechi; având doar puțini luptători rămași în viață, acolo s-a dat ultima bătălie. Turcii au încercat să-l momească pe Zrinski, Croației ca vasalul lor, dar fără succes, Zrinski spunând "...nimeni nu va arăta cu dispreț la copii mei". În timp ce bătălia era în plină desfășurare, Suleiman Magnificul a murit datorită unui infarct suferit în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, 7 septembrie. Marele vizir Sokollu
Bătălia de la Szigetvár () [Corola-website/Science/304591_a_305920]
-
fiul lui Theobald "le Vieux" de Blois, care începând din 908 apare consemnat ca viconte de Tours. Soția acestuia și mama lui Theobald a fost Richildis, o strănepoată a contelui Rorgon I de Maine. Theobald I a fost inițial un vasal al lui Ugo "cel Mare", duce de Franța. În jurul anului 945, regele Ludovic al IV-lea al Franței a fost capturat de către normanzi și încredințat lui Ugo "cel Mare", care l-a pus pe rege în custodia lui Theobald. După
Theobald I de Blois () [Corola-website/Science/328396_a_329725]
-
945, regele Ludovic al IV-lea al Franței a fost capturat de către normanzi și încredințat lui Ugo "cel Mare", care l-a pus pe rege în custodia lui Theobald. După circa un an în care s-a aflat sub custodia vasalului său, regele Ludovic a negociat eliberarea monarhului prin oferirea către Ugo a orașului Laon, pe care Ugo l-a oferit apoi lui Theobald. Theobald a fost conte de Tours începând din 942, precum și conte de Blois, iar din 960 conte
Theobald I de Blois () [Corola-website/Science/328396_a_329725]
-
decembrie 1875, Woldemar i-a succedat că Prinț de Lippe. În 1892 împreună cu alți suverani germani, Woldemar a participat la o adunare la Berlin cu împăratul german Wilhelm al II-lea. După ce împăratul i-a descris pe ceilalti suverani drept vasalii săi, Prințul Waldemar i-a întrerupt discursul pentru a spune: "Nu, sire, nu vasalii tăi. Aliații tăi, dacă dorești". Acest lucru a fost văzut că o lovitură de grație pentru ambiția împăratului de a deveni "împărat al Germaniei" în loc de "împărat
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
suverani germani, Woldemar a participat la o adunare la Berlin cu împăratul german Wilhelm al II-lea. După ce împăratul i-a descris pe ceilalti suverani drept vasalii săi, Prințul Waldemar i-a întrerupt discursul pentru a spune: "Nu, sire, nu vasalii tăi. Aliații tăi, dacă dorești". Acest lucru a fost văzut că o lovitură de grație pentru ambiția împăratului de a deveni "împărat al Germaniei" în loc de "împărat german". După decesul sau la vârsta de 70 de ani, Woldemar a fost succedat
Woldemar, Prinț de Lippe () [Corola-website/Science/337560_a_338889]
-
Samaria a fost din nou locuită încă în vremea Hasmoneilor. În anul 63 î.Hr. ea a fost cucerită de Pompeius și anexată la provincia romană Syria. În anul 30 î.Hr. Cezar August a hotărât să dăruiască regiunea Samariei devotatului său vasal, regele Irod (Hordos sau Herodes) al Iudeei, Irod cel Mare a reconstruit Samaria ca un oraș roman, pe o suprafață de 64 hectare,și i-a dat numele grec de Sevasti sau Sebastia (Σεβαστη), în cinstea lui Octavianus Augustus, al
Samaria (oraș) () [Corola-website/Science/330347_a_331676]
-
teritoriale în 1773 în timpul așa-numitului Seim al Împărțirii convocat de cele trei puteri. La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, Uniunea Polono-Lituaniană a decăzut din statutul de mare putere europeană la cel de protectorat (vasal, stat-satelit), țarul Rusiei numind practic monarhii electivi polono-lituanieni, influențând alegerile care ar fi trebuit să fie libere și hotărând rezultatele tuturor dezbaterilor din politica internă a Poloniei, cum a fost cazul cu Seimul lui Repnin, denumit astfel după ambasadorul rus
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
revendice titlul de „prinț” de Monaco. În 1630, el a cerut protecție franceză împotriva forțelor spaniole și, în 1642, a fost primit la curtea lui Ludovic al XIII-lea ca „Duc et Pair Etranger”. Prinții de Monaco au devenit astfel vasali ai regilor francezi, în timp ce au rămas, simultan, prinți suverani. Deși prinții și familiile lor și-au petrecut majoritatea vieții la Paris, și se căsătoreau cu nobile franceze și italiene, Casa de Grimaldi a rămas italiană. Principatul și-a continuat existența
Monaco () [Corola-website/Science/296920_a_298249]
-
lăsată văduvă și gravidă de către William de Montferrat, iar nobilii regatului începuseră să caute un alt soț potrivit. În același timp, Filip de Alsacia, conte de Flandra, sosise în pelerinaj și ceruse ca Sibila să fie măritată cu unul dintre vasalii săi. Filip și Balduin plănuiau de asemenea o alianță cu Imperiul Bizantin pentru un atac naval asupra Egiptului; însă nici unul dintre aceste planuri nu a fost pus în aplicare. Între timp, Saladin plănuia propria sa invazie asupra regatului, dinspre Egipt
Bătălia de la Montgisard () [Corola-website/Science/310948_a_312277]
-
a fugit înapoi în Egipt, hărțuit de beduini de-a lungul drumului. Numai o zecime din armata lui a reușit să se întoarcă în Egipt împreună cu el. Saladin, temându-se de fragilitatea dominației sale asupra Egiptului și a alianței cu vasalii săi sirieni, a răspândit propaganda că de fapt creștinii au fost cei care au pierdut bătălia; Balduin și-a propagandizat victoria de asemenea. El a ridicat o mănăstire benedictină pe câmpul de bătălie, dedicată Sf. Caterina de Alexandria, a cărei
Bătălia de la Montgisard () [Corola-website/Science/310948_a_312277]
-
III-lea de Antiohia i s-au alăturat lui Filip de Alsacia într-o expediție separată împotriva cetății Harim din Siria. Asediul Harimului a durat până în 1178, iar înfrângerea lui Saladin la Montgisard l-a împiedicat să intervină în ajutorul vasalilor săi sirieni. În ciuda unui an de relativă pace, până în 1179, Saladin a reușit să își reia atacurile asupra regatului și să inițieze o nouă decadă de războaie care va culmina cu bătălia de la Hattin din 1187. În filmul din 2005
Bătălia de la Montgisard () [Corola-website/Science/310948_a_312277]
-
o singură bătălie. Huniade a fost foarte confident în șansele sale și a comis unele erori tactice care l-au costat victoria. Conducătorul Albaniei, Skanderbeg și armata sa au încercat să se alăture coaliției creștine, dar au fost atacați de vasalul otomanilor Đurađ Branković al Serbiei și de Vladislav al II-lea al Valahiei, care l-au împiedicat să ajungă la locul bătăliei. Când Ioan Huniade a ajuns pe câmpia de lângă Kosovo, și-a dat seama că otomanii erau în spatele armatei
Bătălia de la Kosovo Polje (1448) () [Corola-website/Science/304903_a_306232]
-
le-a oprit înaintarea. Învinși prima oară de armata regelui David, apoi de egiptenii aliați cu regele Solomon, filistenii intră în declin la sfârșitul sec. X-lea î.Hr. Civilizația lor înflorește iar în sec. al VII-lea î.Hr. în statul vasal asirienilor. După ce Ekron este cucerit de babilonieni, dispar din istorie. Erau buni constructori, cu înclinație spre artă. Mai puțin agricultori, dar creșteau animale, vite, oi și porci. Făceau comerț, industria alimentară era sectorul economic cel mai dezvoltat: de exemplu aveau
Filisteni () [Corola-website/Science/303313_a_304642]
-
Pepin, Grifo încercase să preia ducatul pentru sine. Pepin l-a înlăturat pe Grifo și l-a instalat pe tânărul Tassilo ca duce, dar sub suzeranitate francă. Mai tîrziu, în 757, potrivit "Annales regni Francorum", Tassilo a fost confirmat ca vasal al lui Pepin pentru pământurile sale în cadrul unei adunări ținute la Compiègne. Se menționează că el ar fi jurat cu acea ocazie fidelitate veșnică lui Pepin și fiilor acestuia, Carol și Carloman. Totuși, această descriere a evenimentului este considerată că
Tassilo al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325104_a_326433]
-
lui Tassilo, "Annales regni Francorum", atunci când descriu acel an, sunt extrem de răuvoitoare la adresa ducelui de Bavaria. Acest incident a revenit atunci când Carol cel Mare și papa Adrian I căutau să argumenteze că Tassilo nu era un principe independent, ci un vasal rebel care trebuie pedepsit. Această pedeapsă a fost dusă la îndeplinire după mai multe manevre politice în 788, când Tassilo a fost în cele din urmă depus și trimis la mănăstire. În 794, Tassilo a fost nevoit să renunțe încă
Tassilo al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325104_a_326433]
-
istorice se referă la aceste state ca la niște națiuni suverane cu o cultură militară unică, a căror principală sursă de venit erau raidurile de jaf în statele vecine. Ei au devenit renumiți prin raidurile împotriva Imperiului Otoman și a vasalilor acestuia, însă trebuie spus că ei nu se sfiau să jefuiască și vecinii creștini. Acțiunile lor au făcut să crească starea de insecuritate de-a lungul graniței sudice a statului polono-lituanian, în așa numita Kresy, ceea ce a dus la o
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
statul polono-lituanian și Imperiul Otoman, care erau tensionate, s-au înrăutățit și mai rău odată cu creșterea numărului de acțiuni independente antiturcești ale cazacilor. Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cazacii începuseră raiduri împotriva teritoriilor otomane sau ale vasalilor acestora. Deși erau supușii statului polono-lituanian, ei nu puteau fi controlați de puterea centrală. Pe de altă parte, tătarii, care trăiau ca vasali ai otomanilor în zonele de graniță ale Rzeczpospolitei, lansau raiduri de jaf pe teritoriul acesteia din urmă
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cazacii începuseră raiduri împotriva teritoriilor otomane sau ale vasalilor acestora. Deși erau supușii statului polono-lituanian, ei nu puteau fi controlați de puterea centrală. Pe de altă parte, tătarii, care trăiau ca vasali ai otomanilor în zonele de graniță ale Rzeczpospolitei, lansau raiduri de jaf pe teritoriul acesteia din urmă, în special în teritoriile mai slab populate din zona de sud-est. Pirații cazaci lansau raiduri de jaf în porturile comerciale otomane, aflate la
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
Estul și Nordul rămânând deschise atacurilor perșilor, slavilor și hunilor. Inamicii principali ai imperiului erau germanicii. Ca împărat creștin, nu le putea permite germanicilor arieni să persecute populația ortodoxă. Iustinian avea drepturi istorice asupra Europei occidentale. Regii germanici erau doar vasali ai împăratului bizantin, care-i delegase să conducă în Apus. Regele franc, Clovis, a primit rangul de consul de la Anastasie, iar regelui ostrogot, Teodoric, i-a fost recunoscută domnia. Iustinian consideră că goții au pus stăpânire cu forță pe Italia
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
cu privire la încheierea acordurilor cu turcii.Astfel se declanșează cel de-al doilea război bizantino-normand (1107-1108). Forțele normande sunt învinse de Alexios I Comnenul, Boemund fiind chiar obligat să accepte încheierea unui tratat cu împăratul bizantin, în care se recunoștea ca vasal al acestuia și se angaja ca, la moartea lui, Antiohia să fie returnată Bizanțului (ceea ce nu s-a întâmplat). Cea de-a treia expediție are loc în vara anului 1147, într-un moment în care începe Cruciada a II-a
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
o căsătorie dintre fiul lui Ioan Asan și fiica lui Vatatzes. Asediază împreună Constantinopolul care nu durează foarte mult. Apar neînțelegeri între cei doi aliați și asediul a fost ridicat. În perioada următoare reușește să învingă Despotatul Epirului, care devine vasal al împăratului niceean. Recucerește teritoriile din sudul Peninsulei Balcanice, ajungând până la Munții Hemus. Acțiunile lui sunt facilitate și de dispariția lui Ioan Asan al II-lea, 1241. La moartea lui Iona al III-lea, teritoriile niceeane înconjurau din toate părțile
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Gdańsk. În timpul fragmentării feudale ale Regatului Poloniei, atât Pomerania Occidentală cât și Pomerania Orientală s-au despărțit din nou de acest stat, formând niște state mai mici. Ducatele occidentale conduse de Grifoni s-au împărțit în sine devenind în 1181 vasalii Sfântului Imperiu German. Din partea polonezilor, Kazimierz cel Mare a făcut ultima încercare de a recuceri această regiune, numind pe Kaźko Słupski, ducele de Stolp (Słupsk) succesorul lui. Nu a reușit însă, iar Pomerania Occidentală a fost supusă germanizării în cursul
Pomerania () [Corola-website/Science/299557_a_300886]
-
politice sunt tratate ca fiind la fel de importante ca și cele militare. Imperiul Otoman își are originile în "Uç Beyliği" din statul selgiucid al Anatoliei de la sfârșitul secolul al XIII-lea, care până atunci fusese el însuși un stat marionetă și vasal al Ilhanatului. Conform tradiției, în 1299 Osman I și-a proclamat statutul de "bei" independent. Turcii au fost inițial un grup de triburi din Turkestan,în centrul Asiei.Triburile s-au despărțit în secolul VI,raspandindu-se în Rusia,China
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]