3,889 matches
-
alcătuit din două cămăruțe, iar afară se găsea un mic șopron care slujea de bucătărie. N-avea altă mobilă decât rogojinile pe care le foloseau drept paturi și un balansoar pe verandă. Bananierii cu frunzele lor mari și zdrențuite, ca veșmintele rufoase ale unei împărătese decăzute, creșteau de jur împrejurul casei. Chiar în spatele ei era un avocado, peste tot erau cocotieri care aduceau venituri ținutului. Tatăl Atei plantase crotoni - odogaci - de jur împrejurul proprietății, și aceștia creșteau într-o luxură de culori vesele și strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
avansate. - Cu toții... cu toții morți, continua să spună bargello, năucit. - Taci, șuieră Dante enervat. Lasă-mă să ascult. - Ce să asculți? - Ce spun morții. Omul acesta nu făcea parte din echipaj. Cu siguranță nu era marinar. I-ai văzut mâinile? Și veșmintele? Era un pasager. Și toți erau deja morți când corabia a eșuat. În afară de unul. Arătă spre un scaun gol și spre una din cupele de pe masă, Încă plină. - Erau patru. Dar unul din ei nu a băut. Și uită-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mereu gata să se revolte. Ieși În fugă, pomenindu-se În mijlocul unei gloate ațâțate ce se scurgea pe străduța Îngustă ca un râu turbat. Printre oamenii Îmbrăcați În cele mai multe cazuri cu straiele modeste ale lucrătorilor, se distingeau ici și acolo veșmintele mai rafinate ale câte unui membru al breslelor mari și uniforma câte unui străjer din cartier. - Messer Duccio, ce faci aici? Ce fac cu toții? Secretarul Comunei, un om Între două vârste, complet chel, Împins de Îmbulzeală, aproape că se prăbușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
său, aproape desprins de trup printr-o lovitură sălbatică, zăcea atârnându-i peste umăr. Dante Își Înăbuși strigătul care Îi năvălise pe buze la vederea acelui om. Apoi trecu pragul, apropiindu-se. Din rană cursese sânge din belșug, stropindu-i veșmintele și țâșnind pe o foaie peste care Încă mai zăcea mâna dreaptă a mortului, exact În centrul unui octogon trasat cu cărbune pe pergament. Capul Îndoit părea să se fi Întors cu fața către trupul de care Începuse să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care Începuse să se desprindă. Priorul fu nevoit să Își Învingă o amețeală neașteptată, Înainte ca ochii săi să se hotărască Încotro să privească, Înspre care dintre cele două părți ale mortului, care parcă se priveau În oglindă. Trupul purta veșminte de bună calitate, observă el. Largi și ușoare, drapându-se În jurul corpului neînsuflețit cu maiestuozitatea unei togi romane; fruntea era În parte Înfășurată cu un văl Împletit. Se simțea ceva neobișnuit În croiala lor, ceea ce explica ideea șefului gărzilor că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
moarte. Dar nu găsi decât o cavitate Întunecată. Ridurile adânci de pe frunte și de la colțurile gurii Întredeschise, prin care se Întrezărea o dantură incompletă și Îngălbenită, ca și asprimea pielii marcate de trecerea vremii, Îi indicau vârsta Înaintată. Poate din cauza veșmintelor, Îi reveni În minte chipul orientalului de pe galeră. Tot bătrân și, ca și acesta, curmat de o moarte nenaturală. Totuși, trupul bărbatului din fața sa apărea masiv și bine legat. Sub veșminte se ghicea o musculatură Încă puternică. Pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de trecerea vremii, Îi indicau vârsta Înaintată. Poate din cauza veșmintelor, Îi reveni În minte chipul orientalului de pe galeră. Tot bătrân și, ca și acesta, curmat de o moarte nenaturală. Totuși, trupul bărbatului din fața sa apărea masiv și bine legat. Sub veșminte se ghicea o musculatură Încă puternică. Pentru o clipă, Dante fu cuprins de bănuiala că se putea afla În prezența unor rămășițe provenite de la cadavre diferite și că fâșia de carne care Încă le mai unea era doar un artificiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asupra unei partide de zaruri. Unul, cu o burtă mare, Înfășurată Într-o vestă Întinsă ca pielea unei tobe, scutura paharul alene, ca și când nu prea ar fi avut chef să Își Încerce norocul. Celălalt, un bărbat cu trăsături Întunecate asemenea veșmintelor pe care le purta, Înspăimântător de slab, observa distrat mișcările tovarășului său. - Rigo di Cola, cel gras, șopti hangiul. Tot negustor de stofe. Și el se duce la Roma pentru Jubileu. Iar pe celălalt Îl cheamă Bernardo Rinuccio. Umblă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Veneția, repetă poetul ciupindu-și buza. Și ultimul cine e? Arătă spre cel care Îi atrăsese cel dintâi atenția, un bătrân cu păr lung și cenușiu, despărțit În două șuvițe care Îi cădeau peste umerii firavi. Era Înalt și purta veșmintele Întunecate și sobre ale medicilor. Fața sa, luminată de doi ochi senini, apărea Însemnată de o rețea de riduri adânci. Părea că un ger puternic Îi stăpânește mădularele, acoperite până la gât de straie grele. Și mâinile Îi erau ocrotite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Aceeași pe care ți-am văzut-o la Campaldino. De aceea am Învins noi atunci: printre aretini nu era nici unul așa de fioros ca tine. Între timp, Dante ajunsese până la el. Îl măsură din cap până În picioare, oprindu-se asupra veșmintelor arătoase pe care le purta. - Cecco, Încă mai ești pe aici? șuieră el. Totuși, știi că la Florența nu e loc pentru derbedei și pentru jucători. Credeam că ești deja În drum spre Roma: În Cetatea Eternă s-o găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În strânsă legătură cu oamenii care, În aparență din motive diferite, trăseseră la hanul Îngerului devenea din ce În ce mai puternică. Această idee se năștea din senzația că, Într-un fel Încă inexplicabil, toți aceștia erau legați prin ceva. Și totuși, firile lor, veșmintele lor, chiar și aspectul lor fizic, se deosebeau cum nu se poate Închipui mai mult. Lăsând la o parte faptul că erau cu toții străini și, pe cât se pare, doar În trecere prin Florența. Era sigur că forma crimei oglindea mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Capitoliului, smulgând cărămizile cu degetele, printre urlete și Înjurături. - Ce se petrece? strigă Dante, care se refugiase Înapoia unei căruțe, spre un bătrân ce ședea ghemuit, strângându-și capul Între mâini. Celălalt Își ridică privirea spre dânsul, Încurajat de vederea veșmintelor sale. - Oameni de-ai familiilor Cerchi și Donati. S-au Întâlnit În târg și pe dată au scăpărat insultele. N-aveam nevoie de mai mult ca să se poată Încăiera. - Scandalagii afurisiți, mormăi poetul printre dinți. Așteptă ca o nouă salvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zăcea cu fața În sus, preschimbat Într-o statuie de cărbune. Căldura imensă care, probabil, fusese descătușată În punctul acela uscase orice fluid din trup, reducându-l la o mumie fragilă. Dar nu alterase liniile generale ale corpului. Poate că veșmintele sale, care păreau să fi fost alcătuite dintr-o vestă de piele, contopindu-se cu pielea trupului, Îi păstraseră forma. Și capul era intact, Încă Înfășurat În rămășițele unei fâșii de stofă. Dante scrută chipul acela, care acum părea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
altfel decât prima oară: probabil că zvonul miracolului se răspândise cu repeziciune, ajungând până În punctele cele mai mărginașe ale orașului. Acum, pe lângă fețele vulgare și pe lângă hainele cenușii și grosolane ale plebei, naosul era animat de petele de culoare ale veșmintelor somptuoase purtate de nobili și de reprezentanții breslelor majore. Schilozii și bolnavii Își câștigaseră cu forța un loc În spatele altarului. Ici și colo, hainele Întunecate ale câte unui notar și, Într-un colț, stârnind oarecum neliniște, rasele albe a doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu gura lui ca o rană de brici: Noffo Dei, șeful inchizitorilor din Florența, umbra cardinalului de Acquasparta reprezentantul papei În oraș. Auzi din zbor un râset și ceva rostit printre dinți de către doi oameni din fața lui care, judecând după veșminte, păreau să fie niște negustori bogați. I se părea că auzise cuvântul „Toulouse” În spusele unuia dintre ei. Își Încordă auzul, dar nu mai izbuti să deslușească decât câteva vorbe, Înainte ca sunetele să le fie Înăbușite de vociferarea Înfierbântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
depărtare, Începeau să se Întrevadă torțele de pe Ponte Vecchio. La o răscruce, i se păru că zărește niște umbre ce se furișau grăbit pe lângă zidurile palatului din față. Dar nimeni nu păru să Îi bage În seamă. Era istovit, cu veșmintele leoarcă de o sudoare insalubră. Continuară o ultimă bucată de drum, până la poarta de la San Piero. În fața mânăstirii, rezemați de coloanele de la intrare, doi străjeri dormitau. Se dezmeticiră la auzul pașilor, Înaintând alarmați, cu lăncile Întinse spre dânșii. - Sunt priorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nări. Un freamăt Îl scutură. Urcată la locul ei, Amara se lăsase pe micul spătar. Vălul se coborâse, dezvăluindu-i chipul de alabastru, care părea Încă și mai palid În lumina lunii. Trupul ei Înclinat transpărea sub țesătura ușoară a veșmântului cu o plinătate nebănuită. Dante era fascinat de mlădierea șoldurilor ei, de gambele lungi și nervoase, de gura Întredeschisă, În care o picătură de salivă lucea slab la colțul buzelor. Dante Își trase brusc Înapoi mâna ce urcase către femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
două fețe, care venea Înapoia carului, izbind cu copitele În dalele de piatră. - Un centaur? murmură Dante. Fără să ia În seamă Întreruperea, Marcello continuă: - Înaintea carului pășeau șapte fete purtând torțe mari, aprinse, urmate de șapte bătrâni Încununați, În veșminte grecești. Și apoi alți șapte bărbați, cu straie lungi, acoperite cu semne cerești, precum și doi cavaleri În armură de luptă. Unul ducând În mână o spadă lucitoare, În care se oglindea văpaia soarelui, celălalt cu o frânghie În brațe, strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din vinul acrișor, observa scena. Sala era plină de bărbați, o adunătură neobișnuită chiar și pentru o tavernă mare și cunoscută ca aceea. Se așteptase la așa ceva și totuși era ciudat că nu existau femei. Nici una din muierile acelea cu veșminte colorate care, Îndeobște, se ofereau prin asemenea locuri. Nici măcar un chip, nici măcar un glas feminin. Și nici măcar vreo rândășiță ori vreo fată care să servească pe la mese, ca și când, printr-o vrajă, totul s-ar fi Întors la primele zile ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În schimb, un grup de patru muștrii rămăsese cufundați Într-o ciudată apatie. Păreau indiferenți la scârbavnica exaltare a cărnii izbucnită de jur Împrejur. Ședeau potoliți, vorbind În șoaptă, Îndeletnicindu-se În aparență cu golirea micului urcior din fața lor. Nici veșmintele lor nu se potriveau cu mediul. Purtau niște haine obișnuite, fără culorile bătătoare la ochi și fără acele despicături și deschizături care, la ceilalți, serveau la expunerea unor părți din trup de regulă ascunse vederii. Vestele lor erau și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe cineva străin de curte, care se infiltrase, disimulându-și propria natură. Într-acestea, simți cum cineva Îl Înșfacă de mânecă. Muta Încerca să Îi atragă din nou atenția asupra tablei de șah. Arăta spre micul pion, Încă ascuns după veșmintele reginei albe. Îl luă ușurel și Îl depuse În colțul extrem. Apoi, mai căută două piese negre decorate cu un soi de mitră, care aminteau de silueta unui episcop, și le așeză alături de el, ca pentru a-l apăra. - Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
beznă. O apucase cu pași Înceți pe o străduță din spatele bisericii Santa Maria Maggiore, cu privirea ațintită În pământ. Deodată, Îi atrase atenția o umbră dublă din fața lui. La o anumită distanță, doi bărbați mergeau unul lângă altul. Judecând după veșminte, erau străini, dar ceva la ei Îi părea familiar. Se apropie curios. Între timp, căuta din răsputeri În memorie un răspuns la acea senzație de familiaritate. Brusc, Își aminti. Erau doi dintre oamenii care ședeau deoparte În taverna lui Ceccherino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Psihé așteptând mâna lui Eros”, se gândi Dante surescitat, În timp ce Amara se foi din nou prin somn, Întinzându-și picioarele cu o mișcare voluptuoasă. Pentru prima oară, avea dinaintea ochilor Întreaga splendoare a acelui trup, până atunci doar ghicit pe sub veșminte. Se apropie Încetișor până când atinse patul. Lumina pâlpâitoare a lumânării parcă Însuflețea țesătura ușoară. Fremătând, Întinse o mână și Îi descoperi Încet trupul. Amara Îi apăru cu strălucirea unei statui de fildeș. Simți cum o flacără i se aprindea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sale. Atunci Îi prinse gura Într-o sărutare nesfârșită, În timp ce mâinile Îi urcau de-a lungul gambelor ei, ridicându-i tunica până la pântec. Sărută pielea Întinsă, presărată ușor cu pistrui, iar apoi o trase spre el pe pat, smulgându-i veșmintele, și se afundă În trupul ei ca Într-o mare Întunecată. Rămase nemișcat, nici el n-ar fi știut să spună pentru cât timp. Fata, tolănită lângă el, Îl observa cu o expresie enigmatică, rezemată Într-un cot. - Pietra... eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
multicolore, diferite de ale celorlalți luptători. Dante se feri de primul, pe al cărui piept se remarca un cap de leopard. Apoi, lăsându-se În jos, izbuti să scape de prinsoarea unui uriaș cu un cap de leu brodat pe veșminte. Era cât pe ce să treacă de poartă, când se izbi de pieptul unui al treilea om Înarmat, care ieșise din umbră. Iuțeala cu care alergase Îl aruncă la pământ, tocmai la timp ca să vadă cu groază cum omul trăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]