1,900 matches
-
Pasărea meditației, Iași, 1981; Slavko Ianevski, Taină-joc-simțire, București, 1981; Ante Popovski, Macii, București, 1981; Mihail Rengiov, Poezia și Fluturele, București, 1981, Intrarea în Ierusalim, București, 1996; Radovan Pavlovski, Maya, București, 1981; Antologia poeziei armene, București, 1981; Stevan Tontici, Hulesc și venerez, București, 1982 (în colaborare cu Carolina Ilica); Gane Todorovski, Ceas de blasfemie și mângâieri, București, 1983 (în colaborare cu Carolina Ilica); Iovan Strezovski, Cartea ursitei, București, 1983 (în colaborare cu Carolina Ilica), Povestea lui Târpe răbdătorul..., București, 1991; Poeții romantici
DUMITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286917_a_288246]
-
interne ale comunității schismaticilor și fapte din istoria recentă. El nu a denunțat doar violența exercitată contra catolicilor, ci și duritatea cu care erau tratați donatiștii dizidenți. Un motiv mai complex era modul cum schismaticii se revendicau de la Ciprian, foarte venerat în Africa; acesta susținuse necesitatea repetării botezului, dacă acesta fusese oficiat de eretici (cf. vol. I, pp. ???-???); Augustin nu ezită să opună autorității lui Ciprian autoritatea Apostolului Petru sau pe cea a Bibliei și subliniază cât de mult prețuia Ciprian
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
poate fi prezentată chiar cu cuvintele lui Augustin care o descrie în Retractări: „Primele cinci cărți resping părerile acelora care pretind că, pentru ca oamenii să prospere, e nevoie de cultul mai multor zei pe care păgânii erau obișnuiți să-i venereze; și cum acest cult este interzis, ei susțin că asta ar fi cauza nenumăratelor nenorociri de-acum. Următoarele cinci cărți, apoi, îi combat pe cei care recunosc că aceste nenorociri n-au lipsit și nu vor lipsi niciodată din viața
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se închină unui om mort afirmând că a înviat, adică își întemeiază religia lor pe o minciună; renunțând la normele legii iudaice, au renunțat la practicile prin care se puteau purifica; încurajând martiriul, își manifestă propriul fanatism; sunt atei care venerează lucruri moarte (relicvele martirilor); sub aparența iubirii frățești, sunt în realitate violenți și imorali. De aceea, Iulian combate cu severitate influența creștinilor asupra vieții, culturii și religiei imperiului, considerând-o periculoasă și degradantă. Religiozitatea lui Iulian este profund marcată de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu unanim, oricum larg reprezentate în Biserică, și susținută printre alții și de marii Capadocieni. Hipațiu pare să transpună aici într-o formă pe înțelesul credincioșilor fără instrucție argumentația din Deuteronom 4, 19 conform căreia Dumnezeu a permis păgânilor să venereze astrele ca să nu se închine la opera propriilor mâini; astfel, lumina materială și strălucirea decorațiunilor unei biserici poate conduce către lumina inteligibilă și imaterială a lui Dumnezeu (S. Gero). Prin serii de manuscrise (catene) exegetice s-au transmis numeroase fragmente
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ar avea de suferit. Acesta este motivul pentru care americanii sunt suporteri aprigi și loiali ai tezelor teoriei capitaliste. Ele sunt alfa și omega ale modului nostru de viață, fără de care visul american ar fi imposibil. Piața capitalistă nu este venerată În aceeași măsură de europeni. Circumstanțele istorice foarte diferite i-au făcut pe europeni să-și tempereze entuziasmul pentru capitalism, În timp ce americanii au devenit suporterii cei mai Înfocați ai acestuia. Lupta pentru piețele libere După cum am afirmat anterior, În Europa
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
ale comunității schismaticilor și fapte din istoria recentă. El a denunțat nu doar violența exercitată împotriva catolicilor, ci și duritatea cu care erau tratați donatiștii disidenți. Un motiv mai complex îl reprezenta modul cum schismaticii se revendicau de la Ciprian, foarte venerat în Africa; acesta susținuse necesitatea repetării botezului, dacă acesta fusese oficiat de eretici (cf. vol. I, pp. 405-406); Augustin nu ezită să opună autorității lui Ciprian pe cea a Apostolului Petru sau a Bibliei și subliniază cît de mult prețuia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poate fi prezentată chiar cu cuvintele lui Augustin, care o descrie în Retractări: „Primele cinci cărți resping părerile acelora care pretind că, pentru ca oamenii să prospere, e nevoie de cultul mai multor zei pe care păgînii erau obișnuiți să-i venereze; și cum acest cult este interzis, ei susțin că aici ar fi cauza nenumăratelor nenorociri de-acum. Următoarele cinci cărți îi combat pe cei ce recunosc că aceste nenorociri n-au lipsit și nu vor lipsi niciodată din viața muritorilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Creștinii se închină unui om mort, afirmînd că a înviat, adică își întemeiază religia pe o minciună; renunțînd la normele legii iudaice, au renunțat la practicile prin care se puteau purifica; încurajînd martiriul, își manifestă propriul fanatism; sînt atei care venerează lucruri moarte (relicvele martirilor); sub aparența iubirii frățești, sînt în realitate violenți și imorali. De aceea, Iulian combate cu severitate influența creștinilor asupra vieții, culturii și religiei imperiului, considerînd-o periculoasă și degradantă. Religiozitatea lui Iulian este profund marcată de neoplatonism
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu unanim, oricum larg reprezentate în Biserică și susținute, printre alții, și de marii Capadocieni. Ipatie pare să transpună aici, într-o formă pe înțelesul celor simpli, argumentația din Deuteronomul 4,19 conform căreia Dumnezeu le-a îngăduit păgînilor să venereze astrele ca să nu se închine la opera propriilor mîini; astfel, lumina materială și strălucirea decorațiunilor unei biserici poate conduce către lumina inteligibilă și imaterială a lui Dumnezeu (S. Gero). Prin serii de manuscrise exegetice s-au transmis numeroase fragmente din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
familie (Eliade era căsătorit cu prima sa soție, fosta Nina Mareș, iar Sebastian era becher), pe rînd în locuințele celor doi parteneri. Fuseseră (din 1927 Eliade, din 1929 Sebastian) colaboratori ai ziarului Cuvîntul (de la o vreme chiar redactori și-l venerau, deopotrivă, pe maestrul lor spiritual Nae Ionescu. Eliade i-a fost chiar student (Sebastian, ca student la drept, nu, dar îi frecventa, adesea, cursurile). Eliade i-a fost, mai tîrziu, după reîntoarcerea din India, asistent și chiar suplinitor lui Nae
O ediție neconcludentă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17125_a_18450]
-
Imre, Versuri alese, București, 1953 (în colaborare cu Ioanichie Olteanu); Charles Dickens, Clopotele, pref. trad., București, 1953; Mihail Koțiubinski, Fata Morgana, București, 1953 (în colaborare cu S. Ionescu); Jack London, Pagini alese, pref. trad., București, 1953, Dragoste de viață, pref. Venera Antonescu, București, 1974 (în colaborare cu V. Bănciulescu); Walter Scott, Ivanhoe, pref. trad., București, 1955, Kenilworth, București, 1963; Svatopluk Cech, Cântecele sclavului, București, 1955 (în colaborare cu Petre Listeveanu); V. Suteev, Diferite roți. Corăbioara, București, 1956; Bhâbâni Bhattacarya, Foamete în
SOLOMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289787_a_291116]
-
1970; Herman Teirlinck, Autoportret sau Ultima masă a unui condamnat, București, 1970 (în colaborare cu Ricarda Terschak); Archibald Joseph Cronin, Sabia dreptății, București, 1971; Konstantin Mihailovici Simonov, Zile și nopți, București, 1972; Antologie de poezie neerlandeză (olandeză și flamandă), îngr. Venera și Al. Urechia, pref. Garmt Stuiveling, București, 1973 (în colaborare cu Mihai Beniuc, Ion Caraion, Aurel Covaci); Edgar Rice Burroughs, Tărâmul uitat de timp, postfața trad., București, 1973; Paul Celan, Versuri, București, 1973 (în colaborare cu Nina Cassian); Marnix Gijsen
SOLOMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289787_a_291116]
-
l scape. Nelegiuirea lui Antiochos se manifestă prin: 1) Lipsă de respect față de divinitate, în general (v. 35), și față de „dumnezeii părinților lui”, în special (v. 37). „În timp ce urmașii lui Seleucos I îl cinsteau mai ales pe Apollo”, Antiochos îl venerează pe Zeus Olimpianul. 2) Autodeificare: „Regele se va înălța și se va preamări mai presus decât oricare dumnezeu” (vv. 36 și 37). Antiochos al IV‑lea a fost primul rege care s‑a proclamat 2γΗ („zeu”) pe moneda bătută
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
γ<≅Η ƒΒℜ Βς<ϑ∀ 8γ(:γ<≅< 2γ∈< × ΦΞ∃∀Φ:∀. 2γ∈< și ΦΞ∃∀Φ:∀ au aici un sens pozitiv, acela de limită care nu poate fi depășită fără urmări grave. Termenul ΦΞ∃∀Φ:∀ trebuie înțeles ca „tot ce poate fi venerat (ΦΞ∃∀Φ2∀4), inclusiv tradițiile familiei, ale statului etc., care, în mentalitatea celor din vechime, se aflau sub protecția zeilor și făceau obiectul venerării”. „Omul nelegiuirii” se va așeza în templu și se va autoproclama Dumnezeu. Autorul epistolei oferă astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
carte aparține unui ansamblu teologic consacrat temei Judecății de Apoi. Ansamblul se înscrie la rândul său în logica tratatului CD, expusă de Augustin, în Retractationes, II, 43. Iată textul: Primele cinci cărți cuprind combaterea celor care consideră cultul numeroșilor zei venerați de păgâni necesar pentru reușita lucrurilor omenești și pe cei care pretind că interdicția acestui cult este cauza cumplitelor necazuri de acum. Următoarele capitole se îndreaptă împotriva celor ce recunosc, pe bună dreptate, că muritorii au cunoscut și vor cunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este cel care realizează rezumatul perfect a trei secole de gândire și exegeză creștine. Pare că o întreagă epocă se încheie odată cu el, și o alta se deschide. Orientat însă permanent spre trecut, fermecat de o tradiție pe care o venerează, nu mai are timp să privească înainte, pentru a deschide noi căi, pentru a descoperi noi orizonturi. Măreția sa este cea a unui secerător de geniu; limitele sale, cele ale unui tradiționalist fără o amplă perspectivă. Textele consacrate Anticristului sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
p³. Moggall³na), ale cărui puteri le depășesc, Într-un anumit sens, pe ale oricărui arhat dintre discipolii lui Buddha, după cum se afirmă În Anguttara Nik³ya sau În Visuddhi Magga 3. Mai mult, există (s)iddhi 4 care ajung să fie venerate În chip de entități fizice distincte 1; sau unele scene murale din Afganistan au fost interpretate de către savanții indieni tocmai ca sam³dhi ale vizualizării, populare În școala Yog³c³ra2. Toate aceste Întretăieri trimit la experiențele lui Eliade din timpul lunilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
rareori cu vreo metaforă savuroasă ori cu o picantă întorsătură de grai popular și arhaic, colorată de un umor parșiv și răutăcios. Paradoxul acestei neobișnuite arhondologii ar fi că, în loc să aureoleze o clasă și o orânduire pe care paharnicul le venerează, nu a făcut decât să le zugrăvească, în tente adeseori grotești, crepusculul și destrămarea. SCRIERI: Arhondologia Moldovei, pref. Gh. Ghibănescu, Iași, 1892; ed. îngr. Rodica Rotaru, pref. Mircea Anghelescu, postfață Ștefan S. Gorovei, București, 1973. Repere bibliografice: I. Tanoviceanu, Studiu
SION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289701_a_291030]
-
și prețuirea familiei, pare un om ajuns în pragul împlinirii. Pas cu pas, temeiurile îndoielnice ale realizărilor sale, ca artist și ca om, se prefac în motive de disperare, care îl duc la sinucidere. Un prieten compozitor pe care îl venerase, dispărut timpuriu, a cărui „integrală” se pregătește Braniște să o interpreteze, se dezvăluie, într-o imprudentă clipă de sinceritate a soției, a fi fost miezul găunos al întregii sale existențe. Piesa are o desfășurare paroxistic-absurdă: infidelitatea din tinerețe a soției
SIMIONESCU-RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289688_a_291017]
-
fi adjudecat cu rea-credință; viața provinciei se deteriorează: sărăcie, schimbarea în rău a mentalităților, decăderea moravurilor. Rezistența la rău e personificată îndeosebi de clanul țărănesc al Vicovanilor din Vicuseni, în primul rând de Ieronim, intelectual călit în lupta națională, înțelept venerat de ai săi. Volumul al doilea detaliază situații din timpul primului război mondial. Unul din Vicovani, Vasile, ajunge tocmai în Tașkent, el fiind și protagonistul din ultimul roman al trilogiei, acum în chip de bolșevic angrenat în lupta cu „dușmanul
ŢUGUI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290294_a_291623]
-
fals citadină, TR, 1980, 42; Mirela Roznoveanu, Viața în clar-obscur, RL, 1981, 28; Piru, Debuturi, 170-172; Alex. Ștefănescu, O poezie pentru un cititor cu inițiativă, RL, 1983, 44; Tartler, Melopoetica, 115-118; Valentin Tașcu, Feminitate apăsată, ST, 1985, 3; Eugen Simion, „Veneră alergând desculță...”, RL, 1988, 22; Constantin M. Popa, „Corali”, LCF, 1988, 41; Alex. Ștefănescu, Amintiri despre literatura de azi, TMS, 1990, 7; Ulici, Prima verba, III, 151-153; Dicț. scriit. rom., IV, 685-687; Liviu Grăsoiu, Moment de vârf, VR, 2003, 3-4
URSU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
Alexandru Duțu, Eugen Ionescu, Edgar Papu ș.a.); Florin Mihăilescu, Vocația sintezei, LCF, 1972, 41; Braga, Sincronism, 68-73; [Tudor Vianu] LCF, 1973, 1 (semnează Edgar Papu, Gelu Ionescu, Nicolae Balotă), RL, 1973, 2 (semnează Valentin Lipatti, Al. A. Philippide, Matei Călinescu, Venera Antonescu, Lucian Raicu, H. Zalis, Doina Ciurea); Andriescu, Disocieri, 271-276; Dumitrescu-Bușulenga, Valori, 162-164; Georgescu, Printre cărți, 104-107; Ist. teatr. Rom., III, 463-469; Petrescu, Scriitori, 57-60; Raicu, Structuri, 104-115; Zaciu, Ordinea, 207-214; Traian Podgoreanu, Umanismul lui Tudor Vianu, București, 1973; Dumitru
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
și, hrănită cu suflarea morților, ea dă o beție extatică albă. Z. prelungește cu o remarcabilă abilitate tehnică imaginea și prestigiul bardului care întreține cu aspră loialitate lumina în candela suferinței erotice. În Orfeon (1980) apar clasicitățile, Hera și Zeus, Venera și Amor, simbolurile trag spre zonele sacrului, în câmpul de semne se ivesc hierofaniile, retorica se complică. Poemul titular este conceput ca un oratoriu liric, cu personaje-mituri (Henoch, Măturătorul, Tsicla, Corul, Corificul) și indicații solemn-patetice de regie: „zidurile plâng orologii
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
demonstrează existența unui sistem magico-religios cu rădăcini mult mai vechi, identificate tocmai în paleoliticul superior (M. Séfériades, 1993, p. 148-149; D. Monah, 2001; V. Chirica, M.-C Văleanu, 2008; V. Chirica, D. Boghian, 2003). Centrate în jurul zeității feminine, religiile neolitice venerează Marea Mamă, generatoare a tot ceea ce este viu, caracterul ei divin fiind sugerat prin utilizarea unor motive decorative considerate drept simboluri antropomorfizante (semnele unghiulare, lineare, meandrele, cercurile, canelurile etc.) Ca element al sacrului feminin, triunghiul, întâlnit atât pe vasul antropomorf
STATUETE ANTROPOMORFE ALE CULTURII DUDEŞTI. ANALIZA PRIMARĂ. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Livian Rădoescu () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_649]